Illegality of municipal budget reserve fund allocation to private sports company via participation association and service contracts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 mai 2007, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, au solicitat anularea Deciziei nr. 3 din 23 aprilie 2007 şi a Procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. x din 2 martie 2007, emise de pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că pârâta a derulat controlul fiscal cu nerespectarea prevederilor art. 22 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, neexistând indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţiuni financiar-contabile, după cum urmează:

a) aportul bănesc la capitalul social al A. SA, în valoare de 1.500.000 RON, a fost vărsat în rate, prima rată, în sumă de 450.000 fiind vărsată la data de 15 septembrie 2005, de la capitolul 69.02.70 - "Alte cheltuieli pentru acţiuni economice", contrar celor stipulate în procesul-verbal de inspecţie.

b) plata cu titlu de avans a sumei de 450.000 RON s-a făcut cu respectarea prevederilor H.G. nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriile şi limitele pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice.

Astfel, potrivit art. 1 lit. c) din H.G. nr. 264/2003, recuperarea sumelor reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin servicii prestate trebuie să se realizeze până la sfârşitul anului, în speţă până la 31 decembrie 2006, iar suma de 450.000 RON a fost recuperată la data de 20 septembrie 2006, în termenul prevăzut de lege.

c) nu este corectă susţinerea din cuprinsul procesului-verbal de inspecţie fiscală, în sensul că plata sumelor aferente contractelor de prestări servicii sportive s-a făcut în mod eronat de la capitolul 51.02 - "Autorităţi executive", în loc de capitolul 67.02 - "Cultură, recreere şi religie", având în vedere obiectul Contractului de prestări servicii sportive nr. x din 9 iulie 2006, precum şi faptul că, la capitolul 67.02 sunt prevăzute sume pentru finanţarea activităţilor unor instituţii aflate în subordinea autorităţii publice locale.

d) în ceea ce priveşte rectificările bugetare efectuate în cursul perioadei verificate, reclamanta a susţinut legalitatea cheltuielilor ce au făcut obiectul rectificării, apreciind că acestea au avut caracter neprevăzut şi că, potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 45/2003, fondul de rezervă bugetară se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor locale, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate.

1.2. Soluţia instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin Sentinţa civilă nr. 87/CA din 21 aprilie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, dispunând anularea Deciziei nr. 3 din 23 aprilie 2007 şi a Procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. x din 2 martie 2007, emise de pârâtă.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 87/CA din 21 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal

Împotriva Sentinţei civile nr. 87/CA din 21 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

1.4. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 1764 din 26 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei nr. 87/CA din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că reclamanţii au solicitat anularea actelor administrative contestate pe motiv că verificarea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 22 din O.G. nr. 119/1999, iar concluziile organului de control sunt lipsite de temei legal şi de finalitate întrucât nu cuprind un capitol de măsuri sau recomandări.

Inspecţia fiscală a avut ca factor generator adresele Instituţiei Prefectului nr. 23573 din 24 noiembrie 2006, nr. 24020 din 4 decembrie 2006 şi nr. 366 din 9 ianuarie 2007, prin care pârâta a fost sesizată pentru verificarea legalităţii şi regularităţii contractelor de asociere în participaţiune şi de prestări servicii sportive, semnate în anul 2006, între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi A. SA Iaşi, precum şi a legalităţii plăţilor efectuate în baza acestor contracte.

Prin art. 22 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv la entităţile publice cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public, s-a reglementat în mod expres că Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţii ori de către ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţiuni, în sensul acestei ordonanţe.

Deşi nu este indicat în mod expres faptul că verificarea poate avea loc la sesizarea instituţiei prefectului, în cadrul dreptului de tutelă administrativă, din interpretarea prevederilor ordonanţei rezultă că, în cazurile indicate în mod expres de un "contabil şef", sau de "şeful structurii de audit", Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţia în mod obligatoriu, iar în celelalte cazuri verificarea se efectuează când există sesizări din interiorul sau din exteriorul entităţii publice, respectiv "ori de câte ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate".

Rezultă, astfel, că enumerarea nu este limitativă, iar inspecţia se declanşează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1999 când există indicii relevante ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţii cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public. Ordonanţa nu include nicio excepţie pentru entităţile publice de a fi supuse verificării la faţa locului, "în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate".

Întrucât controlul financiar a fost declanşat legal, iar procesul-verbal încheiat cu ocazia acestuia a constatat abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, în sensul art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, în cauză se impunea analizarea fondului cauzei, în ceea ce priveşte obiectivele acestui control.

În concluziile organului de inspecţie se arată că, atât Contractul de prestări servicii sportive nr. x/2006, cât şi cel de asociere în participaţiune nr. x/2006, precum şi plăţile făcute în baza acestora, nu îndeplinesc condiţiile de regularitate şi de legalitate, fiind expresia unor finanţări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice.

Chiar dacă se porneşte de la teza că actele menţionate, nefiind atacate, se bucură de prezumţia de legalitate, aceasta nu poate conduce la concluzia că nu trebuie verificate constatările făcute de organul de control potrivit cărora, în baza celor două contracte, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a efectuat transferuri din fonduri publice cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, în ceea ce priveşte alocarea cu destinaţia de aport la asocierea în participaţiune, utilizarea de către asociatul beneficiar a acestor sume pentru plata datoriilor acestuia şi folosirea fondului de rezervă bugetară ca aport la asociere în participaţiune cu o structură sportivă de drept privat.

Faptul că nu au fost atacate hotărârile consiliului local nu prezintă relevanţă, întrucât, în baza O.G. nr. 119/2000, se face un control financiar cu privire la utilizarea fondurilor publice, iar nu de legalitate a actelor administrative, în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest sens, Înalta curte a avut în vedere apărările intimaţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, respectiv aspectele constatate prin actele de control criticate, în sensul că instanţa de recurs nu le poate verifica, deoarece curtea de apel nu le-a analizat, reţinând că nu se poate pronunţa asupra legalităţii actelor contestate, nici măcar pe calea controlului special reglementat de O.G. nr. 119/1999.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte a constatat că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, dispunând admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative fără a cerceta obiectivele controlului ce a vizat modul de utilizare a fondurilor publice de entitatea publică, verificată conform O.G. nr. 119/1999.

1.5. Procedura de soluţionare a cererii, în rejudecare după casarea cu trimitere

Prin încheierea din 14 septembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a solicitat părţilor să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile care au legătură cu contractele încheiate între autorităţile administraţiei publice locale şi A. SA.

Prin încheierea din 1 februarie 2010, instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se dea.

Prin încheierea din 8 august 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a repus cauza pe rol, reţinând că s-a dispus soluţia clasării în cauza penală ce a determinat suspendarea judecăţii cauzei. Prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a respins, ca neutilă soluţionării cauzei, proba cu expertiză financiar-contabilă, solicitată de reclamanţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 100 din 9 august 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

În motivarea hotărârii, curtea de apel a reţinut a fi neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate de reclamanţi cu privire la actele administrative fiscale contestate.

Curtea a reţinut că, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 162 din 5 iunie 2006, s-a procedat la rectificarea bugetară, în sensul că s-a diminuat cu suma de 1.500.000 RON Titlul V - Fonduri de rezervă, articolul bugetar 50.04. "Fond de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale" şi s-a majorat cu 1.500.000 RON cap. 51.02.01.03 "Autorităţi Executive", concomitent cu majorarea Titlului II, Bunuri şi servicii.

Pe baza caietului de sarcini întocmit de Comisia pentru Tineret şi Sport a Consiliului Local Iaşi, la data de 9 iunie 2006, Consiliul Local Iaşi şi A. Iaşi SA au încheiat contractul cadru de prestări servicii sportive, înregistrat sub nr. x, prin care se convenea ca prestatorul să efectueze în favoarea beneficiarului prestaţii pentru promovarea şi susţinerea sportului în rândul tinerilor, prin desfăşurarea activităţilor sportive menţionate în anexa la contract.

În baza acestui contract, A. Iaşi SA a primit un avans de 450.000 RON, sumă ce a fost ulterior restituită prin factura nr. x din 18 septembrie 2006.

Prin contractul de asociere în participaţiune nr. x din 13 septembrie 2006, Municipiul Iaşi, Judeţul Iaşi şi A. Iaşi S.A. au convenit să întemeieze o asociaţie în participaţiune, cu scopul comun de a obţine câştiguri de pe urma activităţii desfăşurate de aceasta. Potrivit articolului 5 din contract, obiectul contractului îl reprezintă asocierea în vederea realizării obligaţiilor statuate de art. 3 din Legea nr. 69/2000, în sensul sprijinirii sportului de performanţă, prin asigurarea condiţiilor organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale, precum şi al obţinerii de profit, astfel cum se reflectă în planul de afaceri, anexă la contract. Conform art. 9, asociaţii au convenit să desfăşoare următoarele activităţi: activităţi ale bazelor sportive, comercializare de drepturi de televizare, comercializare de reclamă şi publicitate şi comercializare de bilete şi abonamente, precum şi orice altă activitate profitabilă părţilor, de natură să asigure realizarea obiectului contractului.

Potrivit articolului 10 din convenţie, asociatul Municipiul Iaşi s-a obligat să contribuie la realizarea activităţilor economice care formează obiectul contractului cu un aport social în bani, de 3 milioane de RON, cu titlu de folosinţă pe durata executării contractului, reprezentând o cotă procentuală de 33,85% de participare la beneficii şi pierderi, urmând a fi vărsat numai după semnarea contractului de asociere în participaţiune.

Asociatul Judeţul Iaşi s-a obligat să contribuie cu aport social în bani, în sumă de 1 milion de RON, cu acelaşi titlu, reprezentând o cotă procentuală de 11,28% de participare la beneficii şi pierderi, iar asociatul A. Iaşi SA s-a obligat să contribuie cu un aport social constând în desfăşurarea activităţilor economice prevăzute la articolul 9, precum şi cu priceperea, cunoştinţele manageriale, relaţiile cu alţi clienţi comercianţi sau necomercianţi, creditul de care se bucură, aceste activităţi fiind cuantificate la valoarea de 4.862.000 RON.

Totodată, în articolul 14 din contract, s-a prevăzut că asociatul administrator stabileşte natura şi mărimea cheltuielilor de asociere şi stabileşte preţurile şi tarifele pentru activităţile prestate.

Verificând modalitatea de punere în practică a clauzelor contractului, instanţa de fond a constatat că, după aprobarea alocării sumei de 3 milioane de RON din fondul de rezervă bugetară, reprezentând aportul Municipiului Iaşi la asocierea în participaţiune şi repartizarea acesteia la activitatea proprie capitol 87.02 "alte acţiuni economice", până la finele anului bugetar 2006 a fost vărsată, în contul A. Iaşi SA, suma de 2.000 de mii de RON, din care 1.500 mii RON la data de 14 septembrie 2006, conform extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Iaşi, aflat la dosarul organului de control şi suma de 1.100 mii RON la data de 21 decembrie 2006, conform ordinului de plată nr. x, aflat la fila nr. x din acelaşi dosar, rămânând de vărsat suma de 400.000 RON în exerciţiul bugetar 2007.

Curtea de Apel Iaşi a mai reţinut, în baza situaţiilor aflate la dosar (în numerotarea organului de control sau 231 - 236 în numerotarea instanţei), că sumele puse la dispoziţie cu titlu de aport la asociere au fost utilizate de A. Iaşi S.A. pentru plata datoriilor faţă de sportivi şi personal, reprezentând salarii, indemnizaţii şi prime de joc acordate fotbaliştilor, servicii de transport şi cazare, echipament sportiv, precum şi pentru plata datoriilor restante faţă de bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite, taxe, contribuţii.

În aceste condiţii, corect a considerat organul de control că sumele puse la dispoziţie, cu titlu de aport la asociere, de către Municipiul Iaşi Judeţul Iaşi nu au fost utilizate pentru derularea operaţiunilor comerciale care, declarativ, fac obiectul contractului de asociere în participaţiune în cauză, ci au fost utilizate de către A. Iaşi SA pentru plata datoriilor acumulate dintr-o activitate anterioară încheierii contractului de asociere în participaţiune, nefiind rezultate din activităţile comerciale care fac obiectul contractului, astfel cum au susţinut reclamanţii.

În acest context factual, organul de control a reţinut corect, referitor la cele două contracte, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, care prevăd posibilitatea organelor administraţiei publice locale de a acorda sume din bugetele locale pentru finanţarea programelor structurilor sportive de drept privat fără scop lucrativ, de utilitate publică, în condiţiile respectării procedurilor prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes general¸ ceea ce nu s-a realizat în cauză.

În ceea ce priveşte rectificările bugetare operate în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 162 din 5 iunie 2006, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în mod judicios a constatat organul de control că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

În speţă, se observă că alocarea sumelor pentru plata prestaţiilor de servicii sportive şi aportul la asociere în participaţiune nu a avut o bază legală, întrucât au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, care nu permit alocarea de sume de la bugetul de stat ori de la bugetul local structurilor sportive de drept privat, cu scop lucrativ, de tipul societăţilor comerciale pe acţiuni înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990.

În aceste condiţii, plata sumei de 450.000 RON de la capitolul 51.02, cu titlu de avans în contractul privind achiziţii de prestări servicii sportive nu a fost legală, astfel cum a reţinut şi organul de control. Împrejurarea că suma de 450.000 RON, reprezentând plăţi în avans, a fost restituită la data de 20 septembrie 2006, nu este de natură a schimba concluziile privind nelegalitatea efectuării acestei plăţi, ci confirmă concluzia că nu a existat nici o justificare pentru efectuarea plăţii în avans.

Curtea de Apel Iaşi a mai reţinut, în legătură cu plata în avans a sumei de 450.000 RON, că, atât timp cât această plată nu trebuia efectuată, neexistând vreo justificare legală în acest sens, nu are relevanţă capitolul bugetar de la care s-a făcut ori de la care trebuia făcută.

În ceea ce priveşte constatările organului de control, referitoare la fondul de rezervă bugetară, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 45/2003 prevedeau că:

"În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate."

Raportat la prevederile legale anterior prezentate, corect a reţinut organul de control că asocierea în participaţiune nu implica nici un fel de urgenţă pentru comunitate, nu viza înlăturarea urmărilor unor calamităţi naturale şi nici acordarea unor ajutoare către unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate. Întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale sus-menţionate, cheltuielile urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, trebuie să fie efectuate pentru înlăturarea unor calamităţi, prima instanţă a constatat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia cheltuielile analizate în speţă ar avea natura şi semnificaţia juridică a unor cheltuieli neprevăzute de tipul celor menţionate în articolul 32 din O.U.G. nr. 45/2003.

În concluzie, constatând că organul de control a analizat obiectiv toate datele şi informaţiile relevante în cauză, că a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în materia fondurilor publice, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 100 din 9 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ. (potrivit precizărilor orale formulate de reprezentantul convenţional al reclamanţilor în şedinţa din 3 aprilie 2019), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea actelor administrative fiscale contestate.

În motivarea căii de atac declarate, recurenţii-reclamanţi au arătat că, urmare a controlului efectuat la Primăria Municipiului Iaşi asupra contului anual de execuţie, a bilanţului contabil şi a celorlalte situaţii financiar-contabile aferente exerciţiului financiar al anului 2006, prin raportul de control încheiat la data de 31 mai 2007, Curtea de Conturi a României a constatat, în esenţă, următoarele:

- plăţile efectuate din bugetul local al Municipiului Iaşi către A. Iaşi S.A. îndeplinesc condiţiile de legalitate, respectând dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 215/2001, art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 45/2003, art. 3 alin. (1) şi art. 71 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000.

- referitor la modul de derulare a plăţilor către A. Iaşi S.A., modul de înregistrare în evidenţa contabilă şi reflectarea acestora în situaţiile financiare întocmite şi raportate de primărie la data de 31.12.2005 şi 31.12.2006, nu au fost înregistrate abateri de la reglementările legale în vigoare;

- hotărârile consiliului local, pe baza cărora au fost încheiate Contractul-cadru de prestări servicii sportive nr. x/2006 şi Contractul de asociere în participaţiune nr. x/2006, au fost adoptate cu respectarea Codului comercial, a Legii nr. 215/2001, a Legii nr. 69/2000 şi a O.U.G. nr. 45/2003;

- angajarea cheltuielilor, lichidarea, ordonanţarea şi plata acestora s-a făcut cu respectarea O.U.G. nr. 45/2003, a normelor metodologice aprobate prin OMFP nr. 1792/2002 şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 30/2010, emisă de Curtea de Conturi a României, au formulat contestaţie, aceasta fiind admisă conform încheierii nr. 205 din 11 mai 2011, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.

Prin urmare, având în vedere constatările Curţii de Conturi a României, care s-a pronunţat definitiv, prin Încheierea nr. 205/2011, cu privire la legalitatea operaţiunilor de finanţare a unei persoane juridice având ca obiect sprijinirea sportului şi a sportivilor, prin intermediul unei asocieri a autorităţilor administraţiei publice locale, recurenţii-reclamanţi consideră a fi eronate concluziile organelor de control ale intimatei-pârâte, care contravin constatărilor Curţii de Conturi a României.

Sub un alt aspect, recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia instanţei de fond întrucât a menţinut actele administrative fiscale contestate, deşi prin hotărârea recurată nu s-a constatat nelegalitatea hotărârilor emise de Consiliul Local Iaşi şi nici a contractelor încheiate cu A. Iaşi SA, ceea ce contravine cerinţelor unei motivări corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti şi reprezintă o încălcare a garanţiei dreptului la un proces echitabil.

O altă critică de nelegalitate formulată de reclamanţi se referă la nerespectarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor instanţei de recurs, stabilite conform Deciziei de casare nr. 1764 din 26 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Recurenţii-reclamanţi au susţinut că Înalta Curte a casat şi trimis cauza spre rejudecare, cu indicaţia expresă ca prima instanţă să analizeze fondul cauzei, raportat la obiectivele controlului fiscal, obligaţie pe care instanţa de fond nu a respectat-o. Astfel, curtea de apel a respins administrarea probei cu expertiză financiar-contabilă solicitată de reclamanţi, ca nefiind utilă cauzei, soluţionând cauza doar în baza susţinerilor intimatei-pârâte şi a documentelor depuse la dosarul cauzei, ceea ce denotă că nu a avut loc o cercetare a obiectivelor organului de control fiscal şi au fost nesocotite dispoziţiile din decizia de trimitere.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenţii-reclamanţi au reluat integral aspectele de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată, astfel cum sunt înfăţişate la pct. 1.1. din prezenta hotărâre.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 martie 2019, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, fiind reluate, în esenţă, argumentele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au formulat nicio critică de nelegalitate subsumată acestui caz de modificare a hotărârii atacate, care priveşte situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii nu au indicat actul juridic a cărui natură sau înţeles au fost schimbate, iar susţinerile referitoare la caracterul nelegal al actelor administrative contestate, precum şi la interpretarea efectelor juridice a înscrisurilor reprezentate de contractul cadru de prestări servicii sportive, contractul de asociere în participaţiune şi hotărârile consiliului local, se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

II.2. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurenţilor-reclamanţi, având în vedere următoarele considerente.

II.2.1. O primă critică formulată de recurenţii-reclamanţi priveşte efectele Raportului de control întocmit de Curtea de Conturi a României la data de 31 mai 2007, ale cărui constatări au rămas definitive prin Decizia nr. 30/2010 şi Încheierea nr. 205 din 11 mai 2011, emise de acelaşi organ de control .

În acest sens, reclamanţii au susţinut existenţa unei neconcordanţe între constatările organelor de control fiscale ale pârâtei şi cele ale organului de control al Curţii de Conturi a României, referitoare la corectitudinea operaţiunilor financiar-contabile privind plăţile efectuate din bugetul local al municipiului Iaşi către A. Iaşi SA, în raport de legalitatea hotărârilor consiliului local şi a contractelor încheiate de societate cu autorităţile administraţiei publice locale.

Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu examinarea legalităţii Deciziei nr. 3 din 23 aprilie 2007 şi a Procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. x din 2 martie 2007, emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, analiză care se face în raport de susţinerile şi apărările părţilor şi de dispoziţiile legale incidente, iar nu în raport de conduita şi constatările organelor de control aparţinând altor autorităţi publice cu competenţe în domeniu, care nu sunt parte în cauză.

Din această perspectivă, instanţa de judecată este datoare să analizeze aspectele de nelegalitate a actelor administrative fiscale sesizate de reclamanţi, în raport de documentele, evidenţele financiar-contabile şi informaţiile avute în vedere de organele fiscale la efectuarea controlului şi la emiterea procesului-verbal şi a deciziei contestate. Pe de altă parte, în cazul raportului întocmit de Curtea de Conturi a României, Înalta Curte nu poate să cenzureze conţinutul acestuia ori să facă aprecieri cu privire corectitudinea fundamentului legal în baza căruia a fost emis ori a dovezilor pe care s-a întemeiat, nefiind învestită cu o astfel de cerere şi neavând la dispoziţie documentele pe care şi-a întemeiat concluziile Curtea de Conturi a României.

Prin urmare, valoarea probatorie a Raportului de control din 31 mai 2017, a Deciziei nr. 30/2010 şi a Încheierii nr. 205/2011, emise de Curtea de Conturi a României, din punct de vedere al presupusei neconcordanţe cu actele administrative fiscale contestate în prezenta cauză este una scăzută, în raport de probele administrate în cauză, care privesc direct şi nemijlocit actele administrative fiscale contestate. Or, având în vedere analiza pe care instanţa de fond a făcut-o cu privire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile Curţii de Conturi a României nu se coroborează cu aceste dovezi, nefiind apte să modifice considerentele primei instanţe, prin care s-a confirmat caracterul legal al actelor administrative fiscale contestate şi, pe cale de consecinţă, nelegalitatea operaţiunilor financiar-contabile efectuate de reclamanţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de reclamanţi cu privire la incidenţa constatărilor Curţii de Conturi a României asupra legalităţii actelor administrative fiscale contestate în cauză.

II.2.2. În ceea ce priveşte critica reclamanţilor referitoare la caracterul necorespunzător al considerentelor sentinţei atacate, determinat de neanalizarea legalităţii hotărârilor consiliului local şi a contractelor încheiate cu A. Iaşi S.A., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Contrar susţinerilor reclamanţilor, constatarea caracterului nelegal al plăţilor efectuate din bugetul municipiului Iaşi către A. Iaşi S.A. nu presupune stabilirea nelegalităţii ori desfiinţarea, în prealabil, a contractelor în temeiul căruia au fost efectuate plăţile sau a hotărârilor consiliului local prin care s-au luat decizii referitoare la raporturile contractuale cu societatea, ci doar verificarea respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 45/2003 la momentul plăţii.

Acest aspect a fost dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1746 din 26 martie 2009, pronunţată în primul ciclu procesual, prin care a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În acest sens, Înalta Curte a reţinut că:

"Chiar dacă se porneşte de la teza că actele menţionate (n.r. Contractul de prestări servicii sportive nr. x/2006 şi Contractul de asociere în participaţiune nr. x/2006), nefiind atacate, se bucură de prezumţia de legalitate, aceasta nu poate conduce la concluzia că nu trebuie verificate constatările făcute de organul de control potrivit cărora în baza celor două contracte Consiliul Local al Municipiului Iaşi a efectuat transferuri din fonduri publice cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, alocarea cu destinaţia de aport la asocierea în participaţiune în cauză şi utilizarea de către asociatul beneficiar a acestor sume pentru plata datoriilor acestuia, respectiv folosirea fondului de rezervă bugetară ca aport la asociere în participaţiune cu o structură sportivă de drept privat, deci dacă toate sumele menţionate au fost alocate legal şi dacă s-au cheltuit conform destinaţiei pentru care au fost alocate.

Faptul că nu au fost atacate hotărârile Consiliului Local nu prezintă relevanţă, întrucât în baza O.G. nr. 119/2000, se face un control financiar cu privire la utilizarea fondurilor publice, iar nu de legalitate a actelor administrative în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ."

Având în vedere considerentele deciziei de casare, precum şi prevederile art. 315 C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu era ţinută a stabili legalitatea hotărârilor consiliului local şi a contractelor încheiate cu A. Iaşi SA, pentru a determina caracterul nelegal al operaţiunilor financiar-contabile efectuate de reclamanţi, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, această critică adusă hotărârii atacate.

II.2.3. Referitor la argumentul nerespectării, de către instanţa de trimitere, a dispoziţiilor instanţei de recurs, în ceea ce priveşte respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză financiar-contabilă, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Soluţia de casare a hotărârii a fost dispusă în primul ciclu procesual în raport de considerentele instanţei de fond, care a anulat actele contestate pentru unicul motiv că hotărârile consiliului local şi contractele încheiate cu A. Iaşi SA, nu au fost desfiinţate. Constatând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, respectiv nu a examinat motivele de nelegalitate a actelor administrative fiscale, astfel cum au fost expuse prin cererea de chemare în judecată, în raport de obiectivele controlului fiscal, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Faţă de aceste aspecte, nu pot fi primite susţinerile reclamanţilor, privitoare la încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 315 C. proc. civ., având în vedere că, prin decizia de casare, instanţa de recurs nu a impus judecătorului fondului administrarea, în rejudecare, a unor probatorii individualizate, respectiv a expertizei financiar-contabile, ci doar analizarea fondului cauzei, probele administrate în acest scop rămânând la latitudinea instanţei.

Este necontestat faptul că instanţa de fond a încuviinţat doar proba cu înscrisuri, respingând, ca neutilă cauzei, administrarea probei cu expertiză financiar-contabilă, dar modalitatea de exercitare de către judecătorul cauzei a dreptului de apreciere asupra probatoriului ce urmează a fi administrat în speţă, nu contravine dispoziţiilor deciziei de casare.

De altfel, Înalta Curte apreciază a fi corect argumentul instanţei de fond, privitor la lipsa utilităţii întocmirii unui raport de expertiză financiar-contabilă, având în vedere obiectivele expertizei propuse de reclamanţi, precum şi înscrisurile depuse la dosar şi datele concrete ale cauzei, în raport de care Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului dispunea de toate elementele necesare soluţionării litigiului, în baza probelor deja administrate.

II.2.4. În finalul cererii de recurs, reclamanţii au reluat conţinutul cererii de chemare în judecată, expunând motivele de nelegalitate ale actelor administrative-fiscale contestate, în ceea ce priveşte justeţea plăţii în valoare de 450.000 RON, achitată cu titlu de avans, conform Contractului de prestări servicii sportive nr. x din 9 iulie 2006 încheiat cu A. Iaşi S.A. şi legalitatea utilizării sumelor aflate în fondul de rezervă bugetară.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu au formulat critici concrete, raportat la hotărârea instanţei de fond, necontestând în mod efectiv considerentele sentinţei atacate. Ţinând cont de conduita procesuală a recurenţilor-reclamanţi şi analizând hotărârea atacată, prin raportare la motivele de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală, fiind dată cu o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 69/2000, a Legii nr. 350/2005 şi a O.U.G. nr. 45/2003.

Concluzia instanţei de fond, ce va fi menţinută prin prezenta hotărâre, confirmă legalitatea Deciziei nr. 3 din 23 aprilie 2007 şi a Procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. x din 2 martie 2007, emise de pârâtă, corelativ cu constatarea nelegalităţii plăţii în sumă de 450.000 RON, efectuată cu titlu de aport la asociere, plată care încalcă prevederile art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 45/2003 şi ale art. 67 din Legea nr. 69/2000, precum şi a nelegalităţii rectificărilor bugetare operate în baza hotărârilor consiliului local, prin care s-au încălcat prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 45/2003.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 100 din 9 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

GGC - LM