Annulment of maximum agricultural sanctions for late bovine registration based on lack of intent, repetition, and violation of proportionality

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui, anularea următoarelor acte administrative:

(i) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 (prin care se stabileşte valoarea creanţei bugetare rezultate din nereguli reprezentând suma de 3.511.813,04 RON ca urmare a aplicării sancţiunii de reducere de 20% la sumele plătite de APIA conform Deciziei de plată nr. x din 26 noiembrie 2012 pentru cererea unică de plată pentru suprafaţă nr. x din 14 mai 2012); Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015 (privind sancţiunea de 20% pentru anul 2012); Decizia APIA nr. 3586 din 20 aprilie 2015 de respingere a contestaţiei administrative;

(ii) Procesul-verbal de constatare nereguli şi de stabilire creanţe bugetare nr. x din 11 martie 2015 (prin care se stabileşte valoarea creanţei bugetare rezultată din nereguli reprezentând suma de 9.087.874,74 RON ca urmare a aplicării sancţiunii de reducere de 50% la sumele plătite de APIA conform deciziei de plată privind sprijinul pe suprafaţă nr. x din 10 decembrie 2013 şi Deciziei nr. x din 7 februarie 2014 pentru cererea unică de plată pentru suprafaţă nr. x din 10 aprilie 2013 (privind sancţiunea de 50% pentru anul 2013); Decizia APIA nr. 3587 din 20 aprilie 2015 de respingere a contestaţiei administrative;

(iii) Decizia APIA nr. x din 3 martie 2015 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - Campania 2014 (privind aplicarea sancţiunii de reducere de 100% privind suma de 18.958.709,18 RON pentru cererea unică de plată pentru suprafaţă nr. x din 15 mai 2014); Notificarea APIA nr. x din 26 februarie 2015 (sancţiune de 100% pentru anul 2014); Notificarea APIA - Centrul Judeţean Vaslui nr. 3389 din 6 aprilie 2015 de respingere a contestaţiei administrative prealabile.

Reclamanta a solicitat anularea tuturor măsurilor sancţionatorii dispuse prin actele administrative contestate sau, în subsidiar, înlocuirea acestora cu o singură sancţiune aferentă anului în cauză pentru situaţii de neconformitate, conform art. 70 alin. 8 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 şi a art. 9 din Ordinul MADR 187/2011, sancţiune corespunzătoare calificării de "neglijenţă" - 1% sau neglijenţă şi gravitate medie - 3%, conform art. 71 pct. 1 din Regulament.

Pârâta Centrul Judeţean APIA Vaslui a formulat, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, cerere de introducere în proces a Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi a APIA Central.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Centrul Judeţean APIA Vaslui.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâte, a celor trei instituţii, respectiv: Autoritatea Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, având în vedere că în cauză sunt contestate doar acte administrative emise de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui, iar nu de către celelalte autorităţi menţionate.

2.2. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei APIA - Centrul Judeţean Vaslui, formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

2.3. Prin Sentinţa nr. 186 din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Vaslui, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui, şi în consecinţă, a anulat în tot următoarele acte administrative emise de către pârâtă:

(i) Decizia nr. 3586 din 20 aprilie 2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015; Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015;

(ii) Decizia nr. 3587 din 20 aprilie 2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015;

(iii) Decizia nr. x din 3 martie 2015 şi Notificarea nr. x din 6 aprilie 2015 de respingere a contestaţiei administrative şi Notificarea nr. x din 26 februarie 2015.

A respins cererea de intervenţie în interes alăturat pârâtei, formulată de către A.P.I.A. - Central.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva Sentinţei nr. 186 din 10 noiembrie 2015 şi a încheierilor din 15 septembrie 2015 şi 20 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri intervenienta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui.

Recurenta pârâtă APIA - Centrul Judeţean Vaslui a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul împotriva încheierilor din 15 septembrie 2015 şi 20 octombrie 2015, a susţinut că, prin aplicarea greşita a prevederilor legale, încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, instanţa de fond a respins cererea prin care se solicitase introducerea în proces a APIA - Central, ANSVSA şi a DSVSA Vaslui, respectiv a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de APIA - Central.

Introducerea acestor instituţii în proces se impunea, motivat de faptul ca actele administrative contestate de S C A. S.A. au fost emise pe baza rapoartelor de control întocmite de ANSVSA şi a DSVSA Vaslui, verificate şi avizate de APIA - Central în cadrul unei comisii special numite în acest sens.

Având în vedere că Centrul Judeţean APIA Vaslui are, în baza art. 5 din Ordonaţa de Urgenţă nr. 66/2011, obligaţia implementării corespunzătoare şi la timp a recomandărilor formulate de organismele de control şi audit intern şi extern, naţionale şi europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă" rezultă cu claritate ca funcţionării din cadrul Centrului Judeţean APIA Vaslui erau obligaţi să pună în aplicare constatările şi recomandările făcute de organele superioare, mai ales că rapoartele şi concluziile acestor organisme nu fuseseră contestate la momentul întocmirii lor.

Nelegalitatea încheierii din 20 octombrie 2015 constă şi în faptul că instanţa, după admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie a respins cererea de probe formulata de reprezentanţii APIA Central pe motivul ca "partea în folosul căreia s-a intervenit nu are de propus probe".

În ceea ce priveşte recursul împotriva sentinţei pronunţate pe fondul acţiunii, recurenta a arătat că, admiţând acţiunea şi dispunând anularea actelor administrative prin care fermierul a fost sancţionat pentru ca nu a respectat obligaţiile impuse prin normele stabilite prin SMR7 - Identificarea şi înregistrarea bovinelor, obligaţie asumată de fermierul reclamant la data depunerii cererii de sprijin pe suprafaţă, prin Declaraţia-Angajament semnată de reprezentantul acestuia, instanţa de fond reţine că, în mod greşit "fără nici o motivaţie care să aibă suport faptic" emitentul actelor administrative contestate, a reţinut că nerespectarea de către SC A. SA Vaslui obligaţiilor stabilite prin SMR7 a fost făcută cu "intenţie" şi "repetabilitate."

Din motivarea sentinţei se constată că instanţa trece la analiza situaţiei de fapt şi a formei de vinovăţie cu care a acţionat fermierul, fără ca, mai întâi, sa se pronunţe expres dacă, în speţă, A. SA Vaslui a respectat sau nu obligaţiile rezultând din normele cuprinse în SMR7 şi, dacă, conform prevederilor legale incidente în materie acesta trebuia sa fie tras la răspundere.

După declanşarea de către Comisia Europeana de Audit a controlului la A. SA, APIA a solicitat ANSVSA sa efectueze mai multe verificări la aceasta societate pe linia respectării de către fermier a cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi masurilor de sprijin pentru agricultorii din România, normele de ecocondiţionalitate.

În urma acestor controale efectuate de DSVSA Vaslui, ANSVSA a întocmit mai multe rapoarte în care au consemnat o serie de încălcări pe linia respectării SMR7 - identificarea şi înregistrarea animalelor. În raportul de control sintetizator al ANSVSA importat în sistem la 28 ianuarie 2014, se regăsesc aceleaşi constatări ca şi în Raportul preliminar DAS. S-a constatat că intimata A. SA a înregistrat cu întârziere în baza naţională de date o serie de mişcări (morţi accidentale), deşi aceste evenimente au avut loc în anii 2011 - 2013, nerespectând termenele prevăzute de legislaţie. Concret fermierul a înregistrat în sistem toate morţile accidentale (un număr de 200 cazuri) la data de 28 februarie 2014.

În mod greşit instanţa a reţinut că, din moment ce fermierul a înregistrat "evenimentele de moarte accidentală a celor 206 viţei decedaţi în perioada 2008 - 2014, la 28 februarie 2014, anterior controlului efectuat de către ANSVSA, precum şi anterior controlului echipei europene de audit", aceasta operaţiune ar acoperi grava încălcare de către acesta a regulilor impuse prin normele SMR7.

A arătat recurenta şi că nu se poate susţine că nu a fost respectat principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu neregula constatata, atât timp cât legiuitorul a stabilit expres obligaţia ce revine fermierului prin SMR7, nivelul sancţiunilor şi modul concret de aplicare în cazul încălcării SMR7.

Recurenta intervenientă accesorie APIA consideră hotărârea şi încheierile atacate nelegale, neîntemeiate, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material."

Susţine, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este eronata şi total criticabila, având în vedere faptul ca în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente şi de relevanta maxima în soluţionarea justa a cauzei, căutând practic o motivaţie profitabilă reclamantei intimate prin supoziţii şi interpretări exhaustive, ce exced sau ocolesc cadrul normativ aplicabil în speţă.

În procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, la capitolul 6 se indica expres: "Conform Ordinului nr. 187/2155/42/2011, care stabileşte baza legala privind cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), toţi fermierii care solicita plăţi directe pe suprafaţă, sprijin financiar din fonduri europene sau din bugetul naţional, sunt obligaţi sa respecte cerinţele legale în materie de gestionare începând cu data de 1 ianuarie 2012".

În anexa la ordin, făcându-se referire la SMR7 se prevăd cerinţele şi elementele de control care trebuie îndeplinite de către toate exploataţiile agricole pentru eligibilitate.

În acest sens este prevăzut că identificarea şi înregistrarea bovinelor se face independent, în cadrul exploataţiilor respective.

Exploataţia are obligaţia ca toate animalele (bovine) sa fie înregistrate în baza de date naţională pana la vârsta de 20 de zile de la naştere, precum şi obligaţia de a actualiza zilnic registrul de exploataţie şi baza naţională de date.

În consecinţă, SC A. SA în considerarea calităţii sale de deţinător de bovine, avea obligaţia ca, începând cu data de 1 ianuarie 2012, să respecte cerinţele legale privind ecocondiţionalitatea - înregistrarea şi identificarea bovinelor.

Or, în urma verificărilor la fata locului auditorii au constatat faptul ca în luna februarie 2014 fermierul a înregistrat cu întârziere în baza de date naţională o serie de mişcări (moarte accidentală), deşi aceste evenimente au avut loc intre anii 2011 - 2013.

La dosar nu au fost aduse probe care să demonstreze faptul că evidenţa proprie prezentată de fermier corespunde realităţii şi organele sanitar veterinare au verificat fiecare caz de mortalitate în raport cu datele la care au fost întocmite actele justificative, iar din punct de vedere economic nu există probe care să demonstreze consumurile specifice raportate la numărul indicat de capete de bovine, astfel că instanţa nu putea să primească fără rezerve susţinerile intimatei potrivit cărora evidentele proprii reflectă mişcările care au avut loc în efectivele de animale.

Chiar şi în ipoteza în care fermierul ar fi ţinut corect evidenta mişcărilor survenite în efectivele de bovine, conform evidentelor proprii, simplul fapt de a nu fi înregistrat zilnic în baza naţională de date - RNE mişcările survenite în rândul efectivelor de bovine reprezintă prin el însuşi, o încălcare gravă a regulilor cuprinse în SMR7.

Mai mult decât atât, prin intermediul Registrului Naţional al Exploataţiilor pot fi prevenite, stabilite şi combătute potenţialele focare de infecţii.

Evidenţa efectivelor de animale în cadrul exploataţiilor este ţinută la nivel naţional şi reprezintă prima sursă de informare a administraţiei centrale în ceea ce priveşte apariţia unor focare de infecţie.

Deci, instanţa de fond a greşit prin omisiune atunci când în motivarea lipsei intenţiei fermierului în neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin SMR7, a reţinut doar că reclamanta-intimată ar fi ţinut evidenţa proprie a mişcărilor survenite în efective, limitând analiza neconformităţii SMR7 la doar una din cerinţe, în speţă ţinerea evidenţei proprii - omiţând să facă referire la cea de-a doua cerinţă legal statuată, aceea a obligaţiei de a înregistra la timp şi corect în baza naţională de date, mişcările efectivelor de bovine.

Totodată, instanţa de fond omite să stabilească în baza probatoriului existent la dosar şi a susţinerilor părţilor forma de vinovăţie cu care a acţionat fermierul, cu toate că, acesta şi-a recunoscut culpa în cursul desfăşurării întregului proces.

La dosarul cauzei a fost depus Raportul de control sintetizator al ANSVSA importat în sistem la 28 ianuarie 2014, în care se regăsesc aceleaşi constatări ca şi în Raportul preliminar DAS. S-a constatat că reclamanta intimată a înregistrat cu întârziere în baza naţională de date o serie de mişcări (morţi accidentale) deşi aceste evenimente au avut loc în anii 2011 - 2013, nerespectând termenele prevăzute de legislaţie.

Conform acestui raport sintetizator pentru anul 2012 - ANSVSA prin DSVSA Vaslui constată că nu s-a respectat SMR 7, neregulă de gravitate medie, nepermanentă, procent de neregula 16%, neregula săvârşită cu intenţie.

Prin declararea unui număr mai mare de animale decât cel deţinut efectiv în exploataţie, ca şi prin refuzul de a înregistra cronologic mortalităţile (mişcări în efective), fermierul nu urmăreşte neapărat realizarea unui "avantaj de ordin material", însă este cert că acesta realizează sau trebuia să realizeze că raportează o împrejurare necorespunzătoare realităţii şi, în acelaşi timp, acceptă împrejurarea că nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate la momentul depunerii cererii de sprijin pe suprafaţă.

În lipsa înregistrării simultane a mişcărilor de efective, în evidenţele proprii şi în RNE, fermierul poate falsifica evidenţele proprii, înregistrând consumuri specifice pe efectivul menţinut fictiv în evidenţă, cu consecinţa realizării unor beneficii, prin diminuarea profitului, ca urmare a scăderii unor cheltuieli fictive.

O altă eroare a instanţei de fond constă în problema "repetabilităţii" şi a consecinţelor la care aceasta dă naştere. Repetabilitatea a fost reţinută de autoritatea de control doar pentru sancţiunile aplicate la nivelul anului 2014, însă instanţa de fond analizează această instituţie şi impactul reţinerii acesteia şi la nivelul anilor 2012 şi 2013.

În Raportul Preliminar a DAS pentru anul 2012 se arată că, în urma verificărilor documentare, s-a constatat că cel puţin 241 de animale erau greşit înregistrate în baza naţională de date pentru anul calendaristic 2012, raportat la numărul total de 1055 de animale (conform bazei naţionale de date) înregistrate pentru aceeaşi perioadă, reieşind că animalele pentru care nu au fost respectate cerinţele reprezintă un procent de 22,84%.

În urma controlului întreprins, autorităţile au reexaminat cererea beneficiarului din cadrul schemei naţionale de sprijin pentru bovine şi au exclus 131 de animale, prin urmare din cele 601 animale declarate iniţial pentru plata, au fost considerate eligibile numai 470 de animale.

Aceste împrejurări demonstrează că, în situaţia în care nu s-ar fi declanşat procedurile de verificare, reclamanta-intimată ar fi putut încasa sprijin financiar necuvenit pentru efectivele declarate în plus, peste cel real.

Sancţiunile aplicate intimatei pentru anii 2012 şi 2013 sunt în concordanţă cu neconformităţile reţinute prin actele de control, încălcări comise cu intenţie, sancţiunile aplicate fiind stabilite conform prevederilor legale incidente.

În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate la nivelul anului 2014 neconformitatea cu SMR7 a persistat. Chiar dacă fermierul a reuşit să corecteze evidentele şi să facă parţial înregistrarea mortalităţilor în RNE, la data de 28 februarie 2014 mai rămăseseră un număr de 17 cazuri de neconformităţi, nerezolvate.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "Autorităţile cu competente în gestionarea fondurilor europene au obligaţia (...) implementării corespunzătoare şi la timp a recomandărilor formulate de organismele de control şi audit intern şi extern, naţionale şi europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă".

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă APIA - Centrul Judeţean Vaslui a depus "precizări", arătând că îşi menţine întru totul criticile vizând nelegalitatea încheierilor de şedinţă, dar şi soluţia pe fond. A formulat şi concluzii scrise.

Recurenta-intervenientă APIA a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă. De asemenea, prin nota de şedinţă depusă la 23 august 2016 a arătat că achiesează la precizările formulate de recurenta-pârâtă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. S.A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 3586 din 20 aprilie 2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015 (inclusiv Notificarea APIA nr. x din 3 februarie 2015), Decizia nr. 3587 din 20 aprilie 2015, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 martie 2015, Decizia nr. x din 3 martie 2015, Notificarea nr. x din 6 aprilie 2015, Notificarea nr. x din 26 februarie 2015.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Pârâta APIA Centrul Judeţean Vaslui şi intervenienta accesorie APIA au recurat această soluţie şi încheierile interlocutorii din 15 septembrie 2015 şi 20 octombrie 2015.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată invocarea de către ambele recurente a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât acest motiv nu este incident în cauză.

Astfel, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a arătat că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi de legile organice.

Or, niciuna dintre recurente nu a dezvoltat în niciun fel acest motiv de recurs.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele expuse de recurente.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, sentinţa şi încheierile recurate cuprind argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau le nemulţumesc pe recurente, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Din cuprinsul hotărârilor recurate reiese că instanţa a analizat toate susţinerile părţilor, răspunzându-le - cel puţin implicit - prin considerente, neputându-se identifica vreo apărare esenţială care să fi fost omisă şi, totodată, să fi fost determinantă în cauză pentru a conduce la o altă soluţie.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), invocat, de asemenea, de ambele recurente, Înalta Curte constată că criticile aduse încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2015 sunt nefondate, întrucât art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează o facultate, iar nu o obligaţie a instanţei de contencios administrativ de a introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau de a pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept, iar judecătorul fondului a respins cu o motivare corespunzătoare cererea recurentei pârâte de introducere în proces a ANSVSA, DSVSA Vaslui şi APIA Central, având în vedere obiectul acţiunii în contencios administrativ reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că în speţă niciuna dintre instituţii nu era emitenta actelor administrative contestate.

Criticile aduse de recurente încheierii de şedinţă din 20 octombrie 2015, prin care instanţa de fond a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de către recurenta APIA (Central), se referă la faptul că după această admitere instanţa nu ar fi dat "cuvântul intervenientului să propună probe în susţinerea părţii în favoarea căreia a solicitat intervenţia în proces".

Potrivit art. 65 din C. proc. civ., intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, putând solicita probe prin cererea de intervenţie ori cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii acesteia.

Recurentele omit faptul esenţial că intervenienta accesorie a avut posibilitatea efectivă de a propune probe, dar a solicitat amânarea judecăţii doar pentru o eventuală suplimentare a probatoriului ("în măsura în care am fi considerat necesar"), cererea fiindu-i respinsă pentru considerentul că înseşi partea în interesul căreia intervenise (în speţă, recurenta pârâtă APIA Centrul Judeţean Vaslui) a declarat "că nu mai are alte probe de formulat, înscrisurile de la dosar fiind cele care au stat la baza emiterii actelor contestate".

Or, câtă vreme pârâta şi-a arătat disponibilitatea pentru judecarea procesului la acel termen, intervenienta accesorie putea săvârşi doar acte de procedură care nu veneau în coliziune cu interesul pârâtei, astfel cum stipulează expres art. 67 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult, recurenta intervenientă nu a indicat şi înfăţişat nici măcar în recurs care erau acele probe noi, determinante pentru soluţionarea cauzei, de a căror administrare a fost privată în prima instanţă.

Analizând criticile aduse sentinţei din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a înlăturat, în mod justificat şi bazându-se pe argumente legale (Regulamentul CE nr. 1122/2009, Ordinul 187/2011-SMR7), afirmaţiile recurentelor cu privire la presupusa neîndeplinire cu intenţie de către societatea intimată a obligaţiilor prevăzute de SMR7 şi s-a pronunţat în sensul că forma de vinovăţie ce poate fi avută în vedere în împrejurările concrete ale cauzei este culpa (eroarea, neglijenţa), iar nu intenţia.

Este adevărat că fermierul avea obligaţia ca, începând cu anul 2012, să înscrie mişcările de efective în baza de date deschisă la nivel naţional (RNE), înregistrarea mişcărilor efectivelor în evidenţele proprii fiind considerată ca evidenţă primară.

De asemenea, nu se contestă faptul că fermierul a efectuat înregistrările în baza naţională de date la data de 28 februarie 2014, timp de doi ani neîndeplinindu-şi deci obligaţia stabilită prin SMR7, iar la 28 februarie 2014 nu a corectat toate neconcordanţele.

Constatările preliminare DAS din 23 aprilie 2014 au menţionat că intimata reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de actualizare zilnică a efectivului de animale în sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA), aceasta înregistrând cu întârziere decesul a 206 animale (moarte accidentală survenită în perioada 2011 - 2013), respectiv la 28 februarie 2014.

Ulterior acestui control, Autoritatea Naţională Veterinară a demarat propriile verificări, începând cu luna aprilie 2014, constatându-se că, în total, în perioada examinată, au existat 206 decese de viţei, prin moarte accidentală, înregistrate cu întârziere, motiv pentru care s-a aplicat intimatei o amendă în cuantum de 6.000 RON prin Procesul-verbal nr. x din 13 iunie 2014.

Totodată, în urma controlului din 20 iunie 2014, prin Fişa de inspecţie 8269, pentru perioada verificată 19 iunie 2013 - 19 iunie 2014, s-a reţinut neglijenţa societăţii intimate în efectuarea cu întârziere a înregistrărilor.

La solicitarea recurentei APIA din 19 septembrie 2014, ANSVSA a efectuat un nou control cu aceeaşi tematică, prin ale cărui concluzii s-a reţinut acelaşi număr de 206 animale decedate, 17 morţi accidentale fiind operate cu diferite întârzieri în SNIIA, pentru care înregistrarea nu cădea în sarcina intimatei, ci a autorităţii sanitar-veterinare, conform legislaţiei de la acea dată (ecocondiţionalitatea intrând în vigoare la 1.01.2012); 106 înregistrări cu întârziere corespund perioadei 2012 - 2014.

În considerarea aspectelor de deficienţă privind înregistrările în SNIIA, recurenta APIA - Centrul Judeţean Vaslui a dispus sancţiuni în privinţa intimatei prin actele administrative contestate în prezenta cauză.

Recurenta pârâtă a apreciat că această deficienţă atrage aplicarea sancţiunilor în privinţa cererilor de plată în integralitatea lor. A reţinut că fermierul a înregistrat în sistem morţile accidentale abia la 28 februarie 2014, cu intenţie, neregula fiind de gravitate mare. În drept, a fost menţionat, printre altele, art. 71.5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1122/2009 - dacă nivelul reducerilor aferente nerespectării cerinţelor statutare de management pentru domeniul sănătate a atins procentul de 15%, în cazul în care nerespectarea aceleiaşi cerinţe va fi detectată din nou, se va considera că fermierul a acţionat în mod intenţionat, iar în cazul nerespectării intenţionate se aplică reduceri sau excluderi conform art. 72.1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009.

Intimata reclamantă a înregistrat în SNIIA evenimentele de moarte accidentală a celor 206 viţei decedaţi în perioada 2008 - 2014 la 28 februarie 2014, anterior controlului efectuat de către pârâtă sau ANSVSA, precum şi anterior controlului echipei europene de audit.

Înalta Curte consideră, în acord cu judecătorul fondului, că aceste împrejurări evidenţiază o întârziere numai în ceea ce priveşte înregistrarea în SNIIA, îmbrăcând forma unui caz de neconformitate unic, fiind vorba de o omisiune în aceeaşi privinţă, referitor la un singur standard de ecocondiţionalitate, conform art. 70 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, care dispune că:

"În cazul în care s-au constatat mai multe cazuri de neconformitate cu privire la diverse acte sau standarde care aparţin aceluiaşi domeniu de ecocondiţionalitate, pentru calculul reducerii conform art. 71 alin. (1) şi art. 72 alin. (1) respectivele cazuri trebuie considerate un singur caz de neconformitate".

Se impune a fi avută în vedere, în acest context, atitudinea intimatei, care a ţinut evidenţe interne corecte şi la zi în privinţa identificării şi înregistrării animalelor, atât în registre, cât şi pe suport electronic, că acestea erau evidenţiate inclusiv în privinţa trasabilităţii din punct de vedere sanitar-veterinar, că omisiunea de înregistrare în SNIIA a fost justificată şi de lipsa de informare (societatea primind doar codul de utilizator pentru accesarea sistemului), existând şi o societate (B. SA) care a confirmat evenimentele de moarte accidentală.

Totodată, intimata a efectuat înregistrările în SNIIA la 28 februarie 2014, înainte de controlul ECA şi înainte de admiterea cererii de sprijin financiar de către APIA, iar animalele moarte nu erau eligibile pentru sprijin conform vârstei de la data morţii accidentale, astfel că în mod nejustificat şi disproporţionat s-au aplicat retroactiv sancţiuni pentru anii 2012, 2013, 2014 la nivelul maximului prevăzut de lege, pentru schema de sprijin pe suprafaţă.

Cât priveşte pretinsa justificare a repetabilităţii situaţiei de neconformitate, în mod corect a fost constatată de către judecătorul fondului împrejurarea că societatea intimată nu a fost niciodată notificată anterior aplicării sancţiunilor contestate cu privire la pretinsa încălcare a obligaţiilor care îi reveneau, astfel că inexistenţa caracterului repetabil al situaţiei de neconformitate constatate în anul 2014 a fost temeinic reţinută.

Într-adevăr, din actele dosarului, Înalta Curte reţine că mai înainte de aplicarea - în anul 2015 - a sancţiunilor aferente anilor 2012, 2013 şi 2014, recurenta pârâtă APIA Vaslui nu a transmis nicio notificare către intimată cu privire la situaţia de neconformitate constatată anterior, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea efectivă de a o remedia.

Singura notificare a autorităţii recurente pârâte anterioară Notificării nr. x din 26 februarie 2015, privind aplicarea sancţiunii reducerii de 100% pentru situaţia de neconformitate "repetată" aferentă anului 2014 este cea transmisă formal la data de 3 februarie 2015, referitoare la sancţiunea aferentă anului 2012, aplicată tot în 2015.

Or, potrivit art. 47 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, o neconformitate repetată este definită ca fiind nerespectarea aceleiaşi obligaţii "în cazul în care aceasta se constată de mai multe ori în cursul unei perioade de trei ani calendaristici consecutivi, cu condiţia ca agricultorul să fi fost informat despre un caz precedent de neconformitate şi să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia;", iar în conformitate cu art. 71 pct. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, " După atingerea procentului maxim de 15 %, agenţia de plăţi informează agricultorul în cauză că, în eventualitatea unei noi constatări a aceleiaşi neconformităţi, se va considera că a acţionat în mod deliberat în sensul articolului 72".

De asemenea, contrar susţinerilor recurentelor, corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu a fost respectat principiul proporţionalităţii, în condiţiile în care nu s-au dovedit intenţia fermierului şi caracterul repetat al neregularităţii.

Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia", principiul proporţionalităţii fiind consacrat la art. 2 lit. n) din acelaşi act normativ, astfel:

"orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

În acelaşi timp, conform principiilor generale consacrate de art. 47 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Consiliului, "2."Amploarea" unui caz de neconformitate este determinată ţinând cont, în special, de impactul neconformităţii, care poate fi extins sau limitat la exploataţia respectivă; 3. "Gravitatea" unui caz de neconformitate depinde în special de importanţa consecinţelor acestuia, ţinând seama de obiectivele cerinţei sau ale normei în cauză; 4. Caracterul "persistent" sau nu al cazului de neconformitate depinde în special de durata pe parcursul căreia se manifestă efectele acestuia sau de posibilitatea de a pune capăt efectelor acestuia prin mijloace rezonabile."

Prin urmare, nu doar caracterul persistent, ci amploarea şi gravitatea cazului de neconformitate trebuie avute în vedere pentru respectarea principiului proporţionalităţii.

Or, nu poate fi ignorată împrejurarea că situaţia de neconformitate a apărut doar în legătură cu ferma Târzii, iar din actele dosarului rezultă că în speţă este vorba de sprijin financiar acordat pe suprafaţă (în discuţie fiind o suprafaţă de aproximativ 27.000 ha teren agricol - cod exploataţie x, fermei de bovine Târzii - cod exploataţie RO x fiindu-i destinate puţin peste 1% din subvenţii).

De asemenea, din probele administrate nu rezultă că cererile de plată formulate de către intimată pentru anii 2012, 2013 şi 2014 ar fi avut în vedere şi animalele moarte accidental şi neînregistrate, pentru a se putea considera că situaţia de neconformitate ar fi fost aptă să producă un impact financiar.

Dimpotrivă, în ceea ce priveşte înregistrările aferente anului 2013, chiar în concluziile constatărilor preliminare DAS, ca urmare a controlului Curţii Europene de Conturi, s-a menţionat că pentru anul respectiv societatea intimată a retras o parte dintre animalele care au fost cuprinse iniţial în mod eronat în cererea de plată aferentă acelui an, instanţa de fond reţinând în mod corect că neînregistrarea în SNIIA a evenimentelor de moarte accidentală a unui număr de bovine sub 7 luni, neeligibile pentru schema de sprijin, nu a produs nici un beneficiu intimatei, neconturând un prejudiciu adus fondurilor europene ori naţionale.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârilor recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4,6,8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legale şi temeinice încheierile şi sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui şi de intervenienta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

În baza art. 451 alin. (1) şi 452 din C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata, către intimata A. SA, a sumei de 37.479,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform facturii şi ordinului de plată depuse la dosar, nefiind acordată suma de 617,46 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare, nefiind explicitată şi dovedită modalitatea de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de intervenienta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui împotriva Sentinţei nr. 186 din 10 noiembrie 2015 şi a Încheierilor din 15 septembrie 2015 şi 20 octombrie 2015, toate pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata, către intimata A. S.A., a sumei de 37.479,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2019.

GGC - LM