Revision petition regarding ANI incompatibility report dismissed as inadmissible

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 emis de pârâtă, prin care s-a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând art. 183 alin. (1) şi alin. (9) şi art. 184 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege (în vigoare până la republicarea Legii nr. 95/2006, 31.08.2015), întrucât a exercitat funcţia de şef secţie/director medical în cadrul Spitalului Clinic "C." Bucureşti concomitent cu funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic în cadrul SC B. SRL, în perioada 15.12.2006-prezent.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2765 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, apreciind, în esenţă, că, deşi evaluarea incompatibilităţii în raport cu funcţia de şef de secţie, deţinută de reclamant în perioada 15.12.2006 - 31.07.2009, a fost efectuată tardiv de Agenţia Naţională de Integritate, care s-a sesizat la data de 26.10.2012, nu se impune anularea raportului de evaluare contestat pentru că în mod corect s-a reţinut existenţa incompatibilităţii între funcţia de director medical şi cea de administrator al SC B. SRL.

3. Hotărârea supusă revizuirii

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin Decizia nr. 2889 din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de A. şi a casat, în parte, sentinţa recurată în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitatea reţinută în intervalul 15.12.2006-31.07.2009.

A menţinut, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin Decizia nr. 110/31.07.2009, recurentul reclamant a fost numit în funcţia de Director medical cu delegaţie în cadrul Spitalului Clinic "C." Bucureşti.

Conform informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, recurentul-reclamant a avut calitatea administrator al SC B. SRL, începând cu anul 2003, până în anul 2014, când s-a decis revocarea acestuia din funcţia de administrator prin Decizia nr. 01/01.07.2014.

Recurentul-reclamant a susţinut, în recurs, că în mod greşit a confirmat prima instanţă legalitatea raportului de evaluare întrucât incompatibilitatea sesizată de intimata ANI nu vizează funcţiile deţinute provizoriu, apărare ce a fost formulată şi în faţa primei instanţe.

Înalta Curte a reţinut că, aşa cum a subliniat şi judecătorul fondului, cazul de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu este condiţionat de modalitatea de numire în funcţia sau funcţiile ce atrag incompatibilitatea, nefiind relevant dacă subiectul evaluat a exercitat aceasta sau aceste funcţii cu titlu provizoriu, în baza unei delegări, sau în baza actului emis în urma concursului la care face referire art. 183 din Legea nr. 95/2006.

Reglementând instituţia incompatibilităţii între funcţia de manager persoană fizică sau orice altă funcţie din cele ce constituie comitetul director şi exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcţiei şi de a evita orice conflict de interese în persoana celui ce exercită una din funcţiile subsumate comitetului director al spitalului, astfel că, din această perspectivă, este lipsită de orice relevanţă modalitatea de învestire în funcţiile ce compun comitetul director.

A apreciat instanţa de recurs că fără suport este şi critica recurentului-reclamant, potrivit căreia incompatibilitatea prevăzută de dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 vizează numai interdicţia de ocupare a unor funcţii de conducere similare, respectiv tot de director medical sau de membru al unui comitet director, pentru că modalitatea de redactare a textului legal este suficient de clară, împiedicând membrii comitetului director să exercite orice alt mandat de manager, indiferent de forma învestirii, caracteristicile entităţii în favoarea căreia se desfăşoară activitatea de management şi faptul remunerării sau nu al activităţii de management.

Norma de trimitere cuprinsă la art. 183 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 [în prezent art. 181 alin. (9)] nu constituie un argument în susţinerea tezei avansate de recurentul-reclamant, fiind de observat faptul că, prin această normă legiuitorul extinde efectul dispoziţiilor ce reglementează incompatibilităţile managerului de spital şi conflictele de interese şi asupra celorlalte funcţii din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil şi directorul de îngrijiri.

Cât priveşte critica referitoare la greşita accepţiune a noţiunii de administrator, Înalta Curtea a avut în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, fiind evident că administrarea societăţii comerciale nu este altceva decât o parte integrantă din noţiunea de management al societăţii, iar, pe de altă parte, că, deşi recurentul-reclamant a susţinut că nu este de acord cu susţinerea instanţei, în sensul că administratorul societăţii comerciale se circumscrie noţiunii de manager, nu a arătat, totuşi, care sunt motivele de fapt şi de drept care conduc la nelegalitatea hotărârii instanţei sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte a luat act şi de critica recurentului-reclamant, potrivit căreia nici intimata şi nici prima instanţă nu au verificat dacă a exercitat efectiv activităţi sau funcţii de manager după data de 31.07.2009, însă a constatat că o atare critică a fost dedusă direct instanţei de recurs, neconstituind un motiv al acţiunii sale şi, cu atât mai puţin, obiect de analiză al primei instanţe.

4. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 2889 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 10 C. proc. civ.

4.1. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut

Revizuentul susţine că, deşi cele două instanţe au fost învestite cu cercetarea legalităţii raportului de evaluare în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate din considerentele deciziei atacate se constată că prin aceasta instanţa de recurs nu s-a pronunţat complet asupra raportului juridic dedus judecăţii, refuzând să cerceteze un element esenţial referitor la executarea efectivă a calităţilor care au atras starea de incompatibilitate imputată, cea de administrator al B. SRL.

În virtutea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului şi dreptul la un proces echitabil, instanţele aveau obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.

În acest scop, instanţele învestite cu cercetarea legalităţii raportului de evaluare, aveau îndatorirea să ceară părţilor explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

În raport de prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, se impunea cercetarea aspectului care ţine de esenţa incompatibilităţii reţinute, respectiv executarea unei activităţi sau funcţii de manager, după data de 31 iulie 2009, concomitent cu funcţia de director medical interimar.

Refuzul cercetării acestui element al incompatibilităţii, susţine revizuentul, echivalează cu necercetarea completă a acţiunii formulate.

Instanţa de recurs a reţinut doar că, deşi s-a invocat nelegalitatea raportului de evaluare, nu s-au arătat care sunt "motivele de fapt şi de drept care conduc la nelegalitatea hotărârii instanţei sub acest aspect" - pag. 9 decizia de recurs.

În acest context, revizuentul susţine că instanţa de recurs nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii raportului de evaluare şi asupra legalităţii hotărârii instanţei de fond cu privire la concordanţa între situaţia de fapt şi temeiul legal al stării de incompatibilitate reţinută.

În acest sens, revizuentul arată că prin Rezoluţia nr. x/24.07.2014 a ONRC de pe lângă Tribunalul Bucureşti i-a încetat calitatea de administrator al SC B. SRL, funcţie pe care nu a mai exercitat-o din anul 2006.

În plus, acest motiv de incompatibilitate a fost introdus abia în anul 2016, prin O.U.G. nr. 79/2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, conform art. 178 lit. g) (fost art. 180) şi reprezintă un alt motiv de incompatibilitate, adăugate celor anterioare de la art. 180 alin. (1) lit. b), iar revizuentul nu exercita aceste funcţii, nici de fapt şi nici de drept.

4.2. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor

În cadrul acestui motiv de revizuire, se invocă nelegala constituire a Completului de judecată nr. 3 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, revizuentul susţine că acest complet a fost nelegal constituit, fiind compus din judecători care au fost desemnaţi în mod unilateral şi arbitrar de conducerea instanţei şi nu prin tragere la sorţi, care să excludă orice îndoială, fapt ce confirmă temerile privind imparţialitatea obiectivă şi subiectivă a instanţei de recurs.

Alcătuirea/compunerea completurilor de judecată pentru anul 2018 a fost stabilită prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 80, hotărâre ce nu a fost publicată pe pagina oficială de internet, astfel încât să fie respectate dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Abia la 07.12.2016 a fost publicat un extras al acestei hotărâri pe site-ul instanţei, când s-a constatat modalitatea de alcătuire a completului.

În raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 80/2017, revizuentul invocă, pe de o parte excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale şi, pe de altă parte, excepţia de nelegalitate a hotărârii.

Astfel, revizuentul susţine excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 republicată, în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. i), art. 126 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţia României, întrucât nu se bucură de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate.

Se susţine că aceeaşi prevedere legală contravine disp. art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi disp. art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

O altă excepţie de neconstituţionalitate vizează disp. art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 care încalcă, în opinia revizuentului, prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 73 alin. (3), art. 124, art. 126 alin. (4) din Constituţia României.

Excepţia de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 80/2017 şi a anexelor acesteia, susţinându-se, în primul rând, inexistenţa actului pentru nepublicarea sa şi, în al doilea rând, contradicţia actului administrativ cu normele europene convenţionale şi jurisprudenţiale în materia drepturilor omului.

4.3. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă

Revizuentul susţine că împotriva Deciziei nr. 2889/20.09.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat o cerere adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să analizeze hotărârea judecătorească din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei, în special, din perspectiva disp. art. 6.

5. Prin întâmpinare intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

În esenţă, intimata a arătat că autorul revizuirii urmăreşte rejudecarea recursului, reanalizarea probelor existente la dosar şi, respectiv, reinterpretarea dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Potrivit disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile au fost limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

1. Cu privire la motivul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Primul motiv de revizuire prevăzut de art. 509 C. proc. civ. dă expresie principiului disponibilităţii în procesul civil şi are în vedere ipotezele cunoscute şi în vechea reglementare extra petita/minus petita/plus petita.

Revizuentul din cauza de faţă s-a referit la motivul de revizuire minus petita, respectiv nepronunţarea asupra executării efective a calităţilor care au atras starea de incompatibilitate imputată.

În acest scop, revizuentul critică instanţa de recurs pentru încălcarea dispoziţiilor privitoare la rolul activ al judecătorului, pentru nepunerea în discuţia părţilor a oricăror împrejurări de fapt sau de drept şi administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Invocarea motivului de revizuire minus petita, presupune astfel cum se desprinde chiar din conţinutul pct. 1 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nepronunţarea asupra unui lucru care s-a cerut de către parte, adică asupra unei cereri principale, accesorii, subsidiare.

Motivul de revizuire invocat nu este admisibil în situaţia în care se invocă nepronunţarea asupra unor argumente sau omisiunea judecătorului de a pune în discuţie, din oficiu, diferite aspecte care, în opinia părţii ar conduce la pronunţarea unei hotărâri favorabile.

În plus, se remarcă faptul că în ceea ce priveşte neverificarea de către instanţa de fond a împrejurării executării efective a funcţiei de manager după data de 31.07.2009, prin decizia pronunţată în recurs, s-a constatat că o atare critică a fost dedusă direct instanţei de recurs, motiv pentru care s-au aplicat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

2. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de disp. art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin noţiunea de "înscris doveditor" se înţelege înscrisul nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunţării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată.

Or, în speţă, revizuentul acordă calitatea de înscris nou doveditor Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 80/2017 ce priveşte compunerea completurilor de 3 judecători ale Înaltei Curţi, cu referire la Completul nr. 3 care a soluţionat calea de atac a recursului.

Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată, chiar dacă ar fi fost cunoscută la data pronunţării deciziei de recurs, aceasta nu putea să conducă la o altă soluţie pe fondul cauzei, deoarece nu reprezintă un înscris în raport de care poate fi soluţionată starea de incompatibilitate a revizuentului.

Aşadar, actul nou invocat nu reprezintă act nou în accepţiunea pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate şi de nelegalitate invocate de revizuent, Înalta Curte a stabilit deja anterior că acestea nu au relevanţă în faza procesuală în care se găseşte cererea formulată, fiind critici adresate Completului nr. 3 care a soluţionat recursul şi nu prezentei instanţe care, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ. este limitată a se pronunţa întâi numai cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiei de inadmisibilitate a revizuirii.

3. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ.

Înalta Curte a luat deja act de renunţarea la judecata acestui motiv de revizuire.

Faţă de acestea, şi văzând că cererea de revizuire formulată nu a trecut testul admisibilităţii impus de disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se respinge revizuirea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2889 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV