Vacatur of administrative litigation judgment for failure to substantively analyze plaintiff’s arguments on state agency privatization and lease contracts.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.09.2015, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 37/18.08.2015 emise de pârâtă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1925 din 6 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond a redat unele susţineri ale pârâtei, fără, însă, a prezenta vreun argument sau vreo normă legală care au impus respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

De asemenea, instanţa nu a analizat toate punctele din Încheierea nr. 37/18.08.2015 ce au fost contestate, nu a analizat argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, încălcând dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În continuarea motivelor de recurs, reclamanta a prezentat aspectele esenţiale ale litigiului care apreciază că nu au fost în mod real ascultate şi examinate de instanţa de fond, respectiv,

- pct. I.7 din Decizia nr. X/D18/02.07.2015, referitor la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 53/18.10.2000 (SC A. SA) şi la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x/07.03.2011, încheiat cu ocazia privatizării SC B. SA, judeţul Prahova

- pct. I.2 din aceeaşi decizie, referitor la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x/07.03.2011, încheiat cu ocazia privatizării SC B. SA, judeţul Prahova

- măsurile I.5, I.7, II.1 şi II.3 din decizie, referitoare la contractul de concesiune nr. x/07.11.2011, încheiat cu SC C. SA, judeţul Prahova

- măsura 2.7 din aceeaşi decizie, nr. X/D18/02.07.2015, referitor la "Transmiterea de către ADS a dreptului de exploatare asupra terenului către o societate aflată în reorganizare judiciară, contrar prevederilor legale şi invocând în motivarea acestei operaţiuni aspecte care nu corespund realităţii".

- măsura II.2 din decizie, privind "nerepunerea pe rol, de către ADS, a Dosarului nr. x/2004, în scopul recuperării creanţei reprezentând redevenţă şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 949.808,98 RON, aferente contractului de concesiune nr. x/2000, (...) a dus la perimarea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost constatată de Tribunalul Bucureşti, fapt care a avut ca efect pierderea dreptului de a mai solicita recuperarea creanţei".

Astfel, a apreciat recurenta-reclamantă că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii de fond, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

1.1. În fapt, în perioada 04.09.2014 - 02.06.2015 auditori publici externi din cadrul Departamentului X din cadrul Curţii de Conturi a României, au efectuat la Agenţia Domeniilor Statului o acţiune cu tema "Controlul cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor cuprinse în contractele de privatizare.".

În urma finalizării acţiunii control, pârâta a emis Decizia nr. X/D18/02.07.2015, decizie împotriva căreia reclamanta a formulat Contestaţia nr. 56007/16.07.2015, înregistrată la Curtea de Conturi cu nr. 135140/20.07.2015, prin care ADS a criticat punctual cele reţinute prin Decizia nr. X/D18/02.07.2015, la măsurile nr. 1.2,1.3,1.4,1.5,1.6,1.7, II. 1, II.2, II.3 şi II.4.

Prin încheierea nr. 37/18.08.2015, Curtea de Conturi a României a dispus admiterea parţială a contestaţiei, în sensul că a admis solicitarea de anulare a măsurii dispuse la punctul 1.4. aferentă constatării de la punctul 2.2, respingând solicitarea de anulare a măsurilor dispuse la punctele 1.2, 1.3, 1.5, 1.6, 1.7, II. 1, II.2, II.3 şi II.4 pentru abaterile constata la punctele 1.2, 1.3, 2.1, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6 şi 2.7.

1.2. În susţinerea acţiunii, reclamanta a precizat pentru fiecare dintre punctele din încheierea emisă de Curtea de Conturi argumentele pentru care apreciază a fi nelegale.

1.3. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

1.4. În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare. În acest sens, deşi, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta aduce argumente de fapt şi de drept de natură a demonstra temeinicia pretenţiilor sale, prima instanţă nu a făcut vizibile raţiunile şi argumentele pentru care pretenţiile şi apărările reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcţie de motivele de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu probatoriul administrat şi argumentele expuse de părţile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs se află în imposibilitatea analizării legalităţii soluţiei adoptate.

1.5. Prin urmare, întrucât motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a format convingerea asupra fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În fond după casare, instanţa de trimitere urmează să examineze toate cererile şi argumentele invocate de reclamantă prin acţiune şi de pârâtă prin întâmpinare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei nr. 1925 din 6 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV