Scope of special administrative enforcement under Law No. 554/2004 regarding payment obligations versus administrative acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.11.2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii pârâte sau persoanei vinovate şi acordarea de penalităţi, în condiţiile art. 905 alin. (3) C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare (excepţia lipsei de interes şi excepţia prematurităţii) şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării procedurii de executare în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea debitorului la plata sumei de 35.217,97 RON, debit neachitat, şi a sumei de 70.977,61 RON, reprezentând dobânzi legale şi penalităţi de întârziere.

A susţinut recurenta-reclamantă că, atât din cererea de chemare în judecată, cât şi din dispozitivul Sentinţei nr. 962 din 3 aprilie 2015, rezultă fără dubiu că ambele plângeri formulate prin notificări fac obiectul unui singur şi unic contract, respectiv Contractul nr. x/24.01.2012, iar tăierea procentului de 5 le priveşte pe ambele.

Astfel, în mod netemeinic instanţa de fond a apreciat că sunt necesare lămuriri privind înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei pronunţate în fond.

Din întregul material probator rezultă că cererea de executare se referă la tăierea procentului din valoarea contractului în valoare de 1.078.210,22 RON, 5% reprezentând suma de 53.910,51 RON, din care i-a fost achitată suma de 18.692,54 RON, rămânând de plată 35.217,97 RON.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, constatarea tardivităţii recursului şi admiterea excepţiei nulităţii acestuia pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind corectă, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Prin Sentinţa civilă nr. 962 din 3 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 2154 din 8 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus:

- anularea măsurilor dispuse şi notificate reclamantei SC A. SRL de respingere a cererii de rambursare nr. x/09.03.2012 şi obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene să aprobe plata sumei de 14.884,05 RON, reprezentând valoarea echipamentelor achiziţionate, şi a sumei de 5.582,57 RON, reprezentând cheltuieli de transport şi punere în funcţiune

- anularea măsurilor dispuse şi notificate reclamantei de respingere a cererii de rambursare nr. x/11.04.2011 şi obligarea pârâtului să aprobe plata sumei de 377.500,93 RON

- anularea măsurilor ajustărilor nelegale şi netemeinice aplicate reclamantei prin tăierea unui procent de 5 din valoarea contractului de achiziţie nr. x/24.01.2012.

1.2. Prin acţiunea ce face obiectul prezentului recurs, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice pârâte sau persoanei vinovate şi acordarea de penalităţi, în condiţiile art. 905 alin. (3) C. proc. civ., pentru neaducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin sentinţa menţionată.

1.3. Înalta Curte reţine că, în contenciosul administrativ, hotărârea prezintă particularitatea dată de activitatea specifică a autorităţilor administrative, respectiv emiterea de acte administrative.

Obiectul unei cereri de chemare în judecată în contencios administrativ constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, soluţionarea unei cereri şi efectuarea unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei), "Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ.

(...)."

1.4. Deci, în ceea ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, legea se referă la anularea actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Art. 24 din lege, ţinând seama de ipoteza obligaţiei de a face, dispusă prin hotărârea judecătorească şi de natura intuitu personae a acestei obligaţii impuse autorităţii debitoare, prevede un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în care trebuie executată hotărârea, iar dacă termenul nu este respectat, consacră posibilitatea creditorului de a se adresa instanţei de contencios administrativ care a pronunţat soluţia, pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorităţii publice.

De asemenea, dacă prin întârzierea executării creditorul a suferit un prejudiciu, se poate adresa instanţei de executare în aceeaşi procedură specială, instituită pentru încuviinţarea măsurilor speciale, în vederea executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ.

1.5. Dacă se dispune anularea unui act emis de autoritatea publică, nu se poate reţine o modalitate de executare silită pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului, nefiind vorba despre obligaţia de a face menţiunile necesare în registre, de a emite actele necesare pentru constatarea nulităţii, aceasta producându-se în virtutea hotărârii judecătoreşti.

Legea nr. 554/2004 nu se referă la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se acordă despăgubiri băneşti, singura referire fiind făcută în art. 22 la cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea prin care acţiunea a fost respinsă, pentru executarea cărora legea trimite la dreptul comun.

Astfel, procedura specială de executare instituită de art. 24 al Legii nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba, aşadar, de obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanţii săi.

Hotărârile care cuprind alte obligaţii decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum ar fi plata unor sume de bani - cu titlu de despăgubiri, compensaţii, penalităţi ş.a.m.d. -, urmează procedura de executare silită reglementată de C. proc. civ. şi/sau de O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Deci, recurenta-reclamantă SC A. SRL nu putea solicita executarea silită a Sentinţei nr. 962 din 3 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, conform procedurii speciale instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicabilitatea acestui articol fiind condiţionată de compatibilitatea normei procedurale cu specificul raporturilor de drept administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în mod corect fiind respinsă acţiunea reclamantei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva încheierii din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV