Appeal dismissed: Securitate officer status upheld for surveillance activities violating fundamental rights.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 30.06.2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Prin Sentinţa nr. 3272 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în calitate de ofiţer de securitate, ar fi instruit şi dirijat informatorii "B." şi "C." în vederea obţinerii de informaţii despre numitul D.G. şi că informaţiile ce se regăsesc în conţinutul notelor confirmă motivul politic al deschiderii dosarului de urmărire informativă "D.".

Nu s-a implicat în mod direct în instrumentarea dosarului de urmărire informativă (DUI) şi nu a suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale numitului D.G., deschiderea acestui DUI făcându-se în baza semnalărilor primite de la Securitatea Municipiului Bucureşti.

Nota informativă din 26.02.1987 nu a fost dată la solicitarea sa ori în urma instruirii şi dirijării informatorului, ci a fost dată din propria iniţiativă a informatorului "B.". Chiar dacă pe nota respectivă a consemnat intenţia sa de a stabili ce comentarii face D.G. în legătură cu preotul C.D., dacă ascultă şi comentează ştirile transmise la posturile de radio capitaliste, nu a instruit şi nu a dirijat informatorul "B." cu aceste aspecte, situaţie confirmată inclusiv de faptul cu nu i-a furnizat nicio informaţie cu privire la persoana urmărită.

În plus, conţinutul notei informative furnizate de informatorul "B." nu evidenţiază o eventuală violare a dreptului la viaţă privată, întrucât informatorul a reţinut datele referitoare la D.G. chiar de la acesta, respectivul comunicându-i-le în mod liber, în cadrul discuţiilor purtate în tren. Simplul fapt că el a luat cunoştinţă despre cele relatate în tren de către D.G. nu înseamnă că i-ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale, nu a participat direct la instrumentarea cazului şi nu a derulat măsuri de urmărire ori de supraveghere a acestuia.

Astfel, simpla propunere a unor măsuri de cunoaştere a preocupărilor lui D.G., neurmată de punerea lor în aplicare, nu este suficientă pentru a demonstra calitatea de lucrător al fostei Securităţi.

Nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în mod eronat prima instanţă reţinând că ar fi încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, acţiunile presupunând grave imixtiuni în viaţa privată.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul informatorului "C.", care, în Nota din 27.05.1988, a informat din proprie iniţiativă că a avut ocazia să poarte o discuţie cu I.M. de la Parohia O.. În cadrul discuţiilor purtate, I.M. i-a spus informatorului despre preotul D.G., fost elev al lui C.D., care, prin slujbele sale, încearcă să-l urmeze pe profesorul său.

Din conţinutul notei nu rezultă o eventuală imixtiune a sa în viaţa privată a lui D.G., iar faptul că a consemnat pe notă ca aspectele rezultate să fie date pentru exploatare colegului său, lt. maj. E., nu înseamnă că a participat direct la instrumentarea DUI "D.". La vremea respectivă, a apreciat că nota trebuia exploatată de colegul său întrucât el avea în răspundere pe linia informativă zona de nord a judeţului.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că ar fi instruit şi dirijat informatorul pentru a obţine informaţii despre preotul D.G., întrucât în cazul acestuia nu a consemnat pe notă niciun demers şi nici nu i-a furnizat vreo informaţie în baza unei eventuale instruiri şi dirijări.

3. Apărările intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat, în esenţă, că nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau mijloace mai puţin violente, important fiind faptul că simpla obţinere şi, mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu avea de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

4. Decizia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru considerentele ce urmează.

4.1. Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar în probaţiune, al căror conţinut este descris în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, că acţiunile întreprinse de recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată şi dreptul la libertatea de exprimare, protejate normativ, cel puţin la nivel formal, şi în perioada anterioară anului 1989.

Referitor la susţinerile recurentului că, deşi pe nota informativă din 26.02.1987, a consemnat intenţia de a se stabili comentariile făcute de D.G. în legătură cu preotul C.D., simplul fapt că a luat cunoştinţă despre cele relatate de persoana vizată în nota informativă nu echivalează cu încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei, Înalta Curte reţine că, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, importantă este imixtiunea arbitrară în viaţă personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofiţer sau subofiţer al Securităţii, să fi desfăşurat activităţi care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Toate activităţile recurentului-pârât, care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

4.2. Astfel, recurentul recunoaşte că a consemnat pe Nota informativă din 26.02.1987 măsurile care urmează a fi întreprinse, de a se stabili ce comentarii face D.G. în legătură cu preotul C.D., dacă ascultă şi comentează ştirile transmise la posturile de radio capitaliste. De asemenea, recurentul recunoaşte că a dispus exploatarea Notei informative din 27.05.1988.

Aceste măsuri au fost realizate în scopul depistării poziţiei ostile la adresa statului român, vădind interesul organelor de securitate pentru opiniile şi preocupările celui vizat.

Prin urmare, recurentul-pârât a fost implicat în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate şi prelucrate de autorităţi şi deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

4.3. Măsurile dispuse au avut ca scop, în esenţă, depistarea poziţiei necorespunzătoare şi cu comentarii negative la adresa politicii partidului şi statului şi a conducerii superioare de partid, a opiniilor şi afirmaţiilor cu caracter politic ale acestuia, iar nu a unor aspecte care ar fi putut viza siguranţa naţională sau prevenirea săvârşirii unor infracţiuni contra statului şi a economiei naţionale. Aceste măsuri au fost specifice mecanismului de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată, la libertatea de exprimare şi la libertatea opiniilor.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate aceste acţiuni ale recurentului-pârât constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate, vizându-se obţinerea de informaţii compromiţătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieţii sale private şi profesionale şi a ideilor pe care le exprima în diverse ocazii.

4.4. Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 3272 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV