Tax objection suspension pending criminal proceedings; judicial review limited to administrative procedure regularity where mandatory prior objection is incomplete or unmotivated.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.06.2016, reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/26.02.2016 emise de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/22.12.2015 emise de AJFP Ialomiţa, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 şi Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 emise de AJFP Ialomiţa, în ceea ce priveşte obligaţii fiscale în valoare de 24.402.550 RON referitoare la impozit pe profit şi TVA cu accesoriile aferente.

1.2. Prin Sentinţa nr. 4009 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. x/22.12.2015, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 şi a Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 şi a respins cererile având ca obiect anularea acestor acte pentru acest motiv.

A respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii cererii, ca neîntemeiate.

A respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

A susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea primei instanţe îi îngrădeşte dreptul de acces la justiţie.

Decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei nu este definitivă, atâta vreme cât este contestată prin prezenta acţiune. De asemenea, organele fiscale au emis mai multe acte administrative, prin unul dintre acestea fiind soluţionată contestaţia administrativă în fond (Decizia nr. x/22.12.2015 emisă de AJFP Ialomiţa).

În ceea ce priveşte necesitatea soluţionării contestaţiei administrative, aceasta se impunea. Soluţionarea dosarului penal nu se va întâmpla curând, în timp ce procedura falimentului se va închide, împrejurări în care societatea va fi radiată şi nu va mai avea capacitate civilă.

A mai menţionat că organul fiscal a solicitat înscriere în tabelul creditorilor cu suma de 24.402.550 RON, cererea fiindu-i respinsă definitiv, ca tardiv formulată. Astfel, această creanţă nu mai poate fi valorificată în procedura de faliment, titlul de creanţă emis nemaiputând fi urmărit.

În ceea ce priveşte suma de 115.545 RON, în mod eronat prima instanţă a reţinut că aceasta nu a fost contestată pentru că, chiar dacă nu există o analiză explicită a acestei sume, atât în contestaţia cât şi în acţiunea în anulare, se fac referiri la totalitatea sumelor stabilite de organele fiscale, modul de stabilire a acestor obligaţii fiscale fiind acelaşi.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea instanţei de fond, pe lângă faptul că nu este suficient motivată, este şi contradictorie. Instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cererii de chemare în judecată, însă, în dispozitiv, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, ceea ce înseamnă că a analizat cererea pe fond.

3. Apărările intimatelor

3.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A motivat intimata-pârâtă, referitor la suma de 24.287.005 RON - pct. I din Decizia DGSC nr. x/2016 - că organul fiscal a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru această sumă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reţinându-se că faptele constatate prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere fac obiectul unei sesizări penale, urmând ca organele de cercetare penală să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor cu care a fost sesizată.

În ceea ce priveşte suma de 115.545 RON, reprezentând TVA şi accesorii aferente - pct. II din decizia de soluţionare -, soluţia organului de soluţionare a contestaţiei administrative a fost de respingere ca nemotivată a contestaţiei. Astfel, cel mult, instanţa ar putea să dispună obligarea autorităţii fiscale la soluţionarea pe fond a contestaţiei, şi nu ar putea soluţiona în mod direct contestaţia împotriva deciziei de impunere.

3.2. Şi intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a reţinut corect că reclamanta nu a formulat critici pertinente împotriva măsurii suspendării contestaţiei administrative.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Prin Decizia nr. x/13.10.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa în urma unui control efectuat asupra societăţii SC A. SRL, în baza Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/13.10.2015, s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 24.402.550 RON.

Împotriva acestei decizii, SC A. SRL a formulat contestaţie administrativă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, la pct. 1, s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/13.10.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa pentru suma de 24.287.005 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, taxă pe valoarea adăugată, dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA şi penalităţi de întârziere aferente TVA.

Prin aceeaşi decizie, la pct. 2, a fost respinsă, ca nemotivată, contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva aceleiaşi decizii de impunere, nr. x/13.10.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, pentru suma de 115.545 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, taxă pe valoarea adăugată, dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa cu acţiune având ca obiect anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/26.02.2016 emise de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/22.12.2015 emise de AJFP Ialomiţa, a Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 şi Procesului-verbal nr. x/13.10.2015 emise de AJFP Ialomiţa, în ceea ce priveşte obligaţii fiscale în valoare de 24.402.550 RON referitoare la impozit pe profit şi TVA cu accesoriile aferente.

4.2. Constată Înalta Curte, în ceea ce priveşte pct. 1 din Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de ANAF, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 24.287.005 RON în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. în vigoare în perioada analizată, că recurenta-reclamantă critică sentinţa primei instanţe apreciind că îi este îngrădit dreptul de acces la justiţie.

Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate şi nerelevante, referindu-se la împrejurarea că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei nu este definitivă, apreciind că necesitatea soluţionării contestaţiei administrative se impunea.

Într-adevăr, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Însă, verificând susţinerile reclamantei din acţiune, Înalta Curte constată că, în faţa primei instanţe, reclamanta nu a criticat decizia emisă de ANAF în ceea ce priveşte suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, ci a detaliat elementele stării de fapt fiscale şi a contestat legalitatea aspectelor de fond reţinute de organul fiscal.

Titlul IX (art. 205 - 218) din C. proc. fisc. în vigoare în perioada analizată reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative fiscale, procedură care se finalizează printr-o decizie emisă conform art. 216-217, ce poate fi atacată în justiţie, potrivit art. 218 alin. (2) din acelaşi cod.

Acest cadru normativ derogă de la regimul de drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004, astfel încât regularitatea şi obiectul demersurilor procesuale efectuate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din această lege.

Astfel, instanţa de fond s-a pronunţat raportat la obiectul învestirii sale, reţinând corect că nu poate analiza fondul raportului juridic fiscal atâta vreme cât, pentru suma respectivă, contestaţia administrativă nu a fost finalizată printr-o decizie care să poată fi atacată conform art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc.

4.3. Referitor la pct. 2 din Decizia nr. x/26.02.2016 emisă de ANAF, prin care s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei administrative formulate de SC A. SRL pentru suma de 115.545 RON, Înalta Curte reţine că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă sunt lipsite de substanţă.

Aceasta susţine că eronat instanţa a reţinut că suma nu a fost contestată şi că, chiar dacă nu există o analiză explicită a acestei sume, atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în anulare, a făcut referiri la totalitatea sumelor stabilite de organele fiscale, modul de stabilire fiind acelaşi.

Or, potrivit art. 26 alin. (1) din C. proc. fisc. , contestaţia împotriva unui act administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, iar contestaţia este definită de art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. ca o cale administrativă de atac.

Conform instrucţiunilor de aplicare a art. 216 C. proc. fisc. , contestaţia va fi respinsă ca nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt sau de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării.

Pentru aceste considerente, instanţa de contencios administrativ, în cazul în care este învestită cu soluţionarea unei acţiuni în anulare a unei decizii emise în procedura administrativă prin care s-a respins contestaţia ca nemotivată, nu va putea analiza pe fond această contestaţie tocmai având în vedere caracterul obligatoriu al procedurii administrative ci, în cazul în care va constata că în mod greşit s-a procedat la respingerea ca nemotivată a contestaţiei, va anula decizia şi va dispune obligarea organului fiscal să soluţioneze pe fond contestaţia.

În cauză, trebuie verificat dacă recurenta-reclamantă a prezentat în faţa organului fiscal de control argumentele de fapt şi de drept pentru care a solicitat admiterea contestaţiei pentru aceste sume.

Însă, din cuprinsul contestaţiei adresate organului de soluţionare nu rezultă argumentele de fapt şi de drept pe care reclamanta le-ar fi indicat pentru suma de 115.545 RON.

Chiar dacă reclamanta ar fi prezentat argumentele prin acţiunea introductivă de instanţă, nu ar avea nicio relevanţă, pentru că legea prevede obligaţia motivării încă din faza procedurii administrative pentru ca organul de soluţionare a contestaţiei să poată analiza aceste argumente şi să se pronunţe.

4.4. Nu este fondată nici susţinerea recurentei că hotărârea instanţei nu ar fi suficient motivată sau că ar fi contradictorie.

După cum s-a reţinut anterior, sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi ale art. 425 C. proc. civ., instanţa de fond expunând argumentele pentru care a respins acţiunea, ca neîntemeiată, pe care a analizat-o în limita învestirii sale, reţinând de o manieră corespunzătoare situaţia de fapt, la care au fost corect aplicate normele de drept incidente.

4.5. Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SRL prin lichidator B. împotriva Sentinţei nr. 4009 din 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV