Appeal against dismissal of action to suspend judge's dismissal by presidential decree rejected as failure to fulfill mandatory preliminary administrative complaint requirement.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Prezidenţială, suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. x/20.07.2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583/21.07.2017, şi a efectelor acestuia, având ca obiect eliberarea sa din funcţia de judecător ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Prin Decizia nr. 2762 din 2 octombrie 2017, Înalta Curte a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.12.2017.

Prin Sentinţa nr. 132 din 17 ianuarie 2018, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Administraţia Prezidenţială, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile şi a respins acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, şi suspendarea decretului atacat şi a efectelor acestuia.

A susţinut recurentul-reclamant, în esenţă, că decretele Preşedintelui României sunt acte normative, inferioare legii. Sunt date în executarea legilor şi, în consecinţă, nu pot fi decât acte administrative cu caracter normativ care se circumscriu raporturilor juridice administrative obiective.

În aceste condiţii, decretele şefului statului pot fi atacate direct în contenciosul administrativ, fără efectuarea procedurii prealabile. Astfel, pot fi atacat oricând în contenciosul administrativ, acţiunile relative la aceste decrete având un caracter imprescriptibil.

Astfel, având cel mult un dublu caracter, individual dar şi normativ, nu mai este necesară procedura prealabilă, decretul respectiv putând fi atacat oricând în justiţie.

A mai arătat că nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru că pricina are caracter urgent şi pentru că decretele Preşedintelui României sunt supuse direct contenciosului administrativ.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Administraţia Prezidenţială, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul nu a indicat, nici măcar formal, vreun motiv de nelegalitate şi că susţinerile sale nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Preliminar, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului-reclamant se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare va fi respinsă ca neîntemeiată.

4.2. Obiectul acţiunii îl reprezintă suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. x/20.07.2017 prin care reclamantul A. a fost eliberat din funcţia de judecător.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Conform art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)."

De asemenea, conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Din coroborarea textelor legale precitate, rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a acţiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ.

Astfel, înainte de a se adresa instanţei competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

Dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

În raport de actele dosarului, dar şi de cele arătate de recurentul-reclamant prin recurs, care, de altfel, a recunoscut lipsa plângerii prealabile, se constată că, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerinţă obligatorie, reclamantul adresându-se direct instanţei de judecată cu solicitarea de suspendare a decretului emis de pârâtă.

Sunt lipsite de temei şi nu pot fi avute în vedere alegaţiile recurentului-reclamant, în sensul că decretele emise de Preşedintele României pot fi atacate direct în contenciosul administrativ fără efectuarea procedurii prealabile.

Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede expres care sunt acţiunile în cazul cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Astfel, nu există nicio dispoziţie specială care să reglementeze contestarea în contencios administrativ a Decretelor Preşedintelui distinct de procedura de drept comun (cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională şi raporturile cu Parlamentul, sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ).

În cauză, actul este emis de o autoritate publică în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având caracter administrativ - anume act cu caracter unilateral individual, şi nu normativ cum eronat susţine recurentul - în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care excepţia nulităţii recursului va fi respinsă şi recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 132 din 17 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV