Reinstatement of notary after criminal conviction annulled via constitutional unconstitutionality of incriminated act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.02.2016, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1, art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public a reclamantului şi a tuturor actelor subsecvente şi reînscrierea lui în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici şi în Registrul de evidenţă a notarilor publici Bucureşti cu drept de exercitare a acestei profesii.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 s-a dispus încetarea calităţii de notar public motivat de faptul că prin Sentinţa penală nr. 634/03.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 321/A/14.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 10 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 07.05.2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 495 din data de 06.07.2015 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a decis că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituţionale.

Prin Sentinţa penală nr. 184/F/20.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cauza 4306/2/2015, s-a dispus admiterea cererii de revizuire şi anularea Sentinţei penale nr. 634/03.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1), teza a IV-a şi alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1), lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Reclamantul a solicitat să se constate că achitarea s-a dispus prin hotărâre penală definitivă în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1), lit. b) teza I C. proc. pen., adică fapta nu este prevăzută de legea penală.

A mai susţinut că admiterea cererii de revizuire a hotărârii penale de condamnare motivat de faptul că dispoziţia legală în temeiul căreia a fost condamnat a fost declarată neconstituţională presupune implicit inexistenţa faptei penale şi anterior condamnării.

Ca urmare, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 a fost emis în temeiul unei hotărâri penale prin care s-a dispus condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, aşa cum s-a constatat definitiv prin Sentinţa penală nr. 184/F/20.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală.

Reclamantul a menţionat că revizuirea Sentinţei penale nr. 634/03.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în principiu în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1), lit. f) C. proc. pen., pentru situaţia în care "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate" şi a subliniat că la data formulării prezentei cereri, condamnarea în temeiul prevederii legale declarate neconstituţionale continuă să producă consecinţe, în sensul că nu au încetat decăderile dispuse prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014.

A solicitat să se constate că deşi prevederea procesual penală citată a fost inserată cu scopul de a remedia consecinţele condamnării în temeiul unei dispoziţii legale neconstituţionale, menţinerea efectelor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 lipseşte de efecte juridice hotărârea de revizuire a cauzei penale şi a dispoziţiei de achitare dispuse prin Sentinţa penală nr. 184/F/20.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cauza 4306/2/2015.

A învederat că, în scopul revocării Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014, s-a adresat Ministerului Justiţiei la data de 02.12.2015, în sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, însă Ministerul Justiţiei i-a comunicat refuzul revocării Ordinului, motivând, în esenţă, că a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lui, a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Consideră că acest refuz de revocare a ordinului neagă efectele pe care trebuie să le producă Decizia Curţii Constituţionale nr. 363/2015 şi Sentinţa penală nr. 184/F/20.11.2015.

De asemenea, dacă Ordinul contestat continuă să producă efecte juridice în sensul încetării calităţii de notar public motivat de existenţa unei condamnări în baza unei prevederi legale constatate neconstituţionale, înseamnă că, în opinia Ministerului Justiţiei, fapta pentru care a fost condamnat este în continuare prevăzută de legea penală, iar hotărârea de anulare a sentinţei de condamnare este lipsită de eficienţă.

Cu privire la intrarea în circuitul civil a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 şi producerea efectelor juridice de către acest act, a precizat că îl vizează în mod exclusiv şi nu aduce nicio atingere intereselor terţilor.

Anexat cererii, reclamantul a depus Ordinul nr. 4099/C/06.11.2014, Certificat de înregistrare în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici nr. 766/13.11.2014, Sentinţa penală nr. 184/F/20.11.2015 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, cererea adresată Ministerului Justiţiei de revocare a Ordinului nr. 4099/C/06.11.2014 şi dovada comunicării cu confirmare de primire, Adresa de răspuns nr. x/18.02.2016.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, achitată cu chitanţa nr. x/26.02.2016, consemnată la dosar .

2. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Ministerul Justiţiei, prin întâmpinarea înregistrată la data de 28.03.2016, a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei, invocată în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pârâtul a arătat că acţiunea a fost introdusă la mai mult de 1 an de la data emiterii Ordinului MJ nr. 4099/2014. Astfel, ordinul a fost emis la data de 6.11.2014, iar reclamantul a introdus acţiunea în anularea acestui ordin la data de 29.02.2016, aşa încât devine evidentă nerespectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a susţinut că acţiunea este neîntemeiată raportat la argumentele expuse de reclamant şi care în esenţă se concretizează în obţinerea hotărârii de achitare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti care a avut ca temei legal art. 396 alin. (1) teza a III-a şi alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., potrivit cărora instanţa pronunţă achitarea în cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală, avându-se în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 363/2015 care a declarat neconstituţional art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu modificări şi completări ulterioare.

La data de 15.04.2016, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea Ministerului Justiţiei, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi a apărărilor de fond invocate de către pârât.

A arătat că problema de drept pe care o ridică speţa de faţă constă în a stabili dacă după anularea actului care a reprezentat temeiul de drept în baza căruia a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014, acest act administrativ poate să producă în continuare consecinţe juridice cu motivarea - conform susţinerilor pârâtului - că au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale.

Consideră că o asemenea susţinere nu poate fi primită deoarece consecinţa logică a anulării actului a cărui existenţă valabilă a determinat aplicarea sancţiunii pe care o conţine Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 determină lipsirea de temei de drept şi de fapt a Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014.

În concret, existenţa hotărârii de condamnare are drept consecinţă excluderea din profesie. Hotărârea prin care se dispune anularea hotărârii de condamnare trebuie să aibă drept efect înlăturarea consecinţelor condamnării.

La data promovării prezentei cereri nu mai exista niciun temei de fapt sau de drept pentru menţinerea consecinţelor juridice generate de un act anulat, iar termenul de la care curge dreptul la acţiune pentru anularea Ordinului Ministrului.

După comunicarea acestui răspuns, la data de 29.02.2016, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti cu solicitarea de anulare a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4099/C/06.11.2014 prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public şi reînscrierea lui în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici şi în Registrul de evidenţă a notarilor publici Bucureşti cu drept de exercitare a acestei profesii.

4. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2054 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă a dispus admiterea acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Camera Notarilor Publici şi anularea Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4099/06.11.2014 prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public a reclamantului.

Totodată, a obligat pârâţii să procedeze la reînscrierea reclamantului în Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici şi în Registrul de evidenţă a notarilor publici Bucureşti cu drept de exercitare a profesiei.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 2054 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

În drept recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, respingerea admiterea acţiunii.

6. Poziţia procesuală a intimaţilor

La data de 15 martie 2017, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că motivul de recurs care vizează greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii este nefondat. Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în discuţie se află excepţia prescripţiei sau a decăderii. Arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după 10 zile de la momentul refuzului de soluţionare în procedură prealabilă, astfel că nu pot fi primite excepţiile decăderii sau prescripţiei.

Pe fond, arată că la data emiterii ordinului a cărui anulare s-a solicitat, acesta s-a bucurat de prezumţia de legalitate, fără a exista motive de contestare. Ulterior, a intervenit anularea unei hotărâri care a reprezentat temeiul de fapt şi de drept pentru luarea măsurii, iar prin anularea acesteia, ordinul a rămas fără fundament, astfel că nu mai există motive să opere decăderea, fiind vorba de o sancţiune şi efectele unei hotărâri anulate de către instanţă.

La rândul său, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Arată că este vorba de o hotărâre de revizuire prin care s-a decis anularea unei hotărâri de condamnare, astfel că aceasta nu poate produce în continuare efecte, iar posibilitatea acordată instanţelor de a revoca un act administrativ intrat în circuitul civil este consacrată şi prin decizia Curţii Constituţionale a României.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Primul argument din recurs vizează greşita respingere de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

În realitate, despre cum corect a reţinut şi instanţa de fond, termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi raportat la data emiterii Ordinului MJ nr. 4055/2014, la acea dată hotărârea de condamnare fiind în fiinţă, ci evident după retractarea Sentinţei penale nr. 184/F/20.11.2015. După acest moment, de necontestat este că recurentul a refuzat să-şi revoce ordinul iniţial, cu adresa nr. x/18.02.2012. Doar din acel moment curge termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termen respectat şi în raport de care nu s-a provocat vreo excepţie.

Cât priveşte fondul litigiului recurenta invocă pe de o parte drepturi de echitate, pornind de la aceea că locul de notar al reclamantului a fost ocupat de o altă persoană.

Raportat la aceasta critică chiar intimatul Uniunea Naţional a Notarilor Publici din România, care girează activitatea notarilor publici afirmă că în ceea ce priveşte Ordinul Ministrului justiţiei nr. 4272/C/02.12.2012, de schimbare a sediului biroului notarial al doamnei B., dispoziţiile hotărârii de achitare a fostului asociat nu produc niciun efect sub aspectul existentei dreptului acesteia şi deci, nu poate avea drept consecinţă suprimarea dreptului, respectiv anularea/revocarea OMJ de schimbare a sediului, întrucât schimbarea în cauza s-a realizat în baza legilor existente la data respectivă, legi care reglementau o anumită modalitate de schimbare a sediului.

Cererea reclamantului de revocare a Ordinului Ministrului Justiţiei, de fapt o cerere de repunere a părţilor în situaţia anterioară a fost, în primul rând, consecinţa anulării sentinţei de condamnare definitivă, şi care a dus la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic chiar din momentul încheierii sale, justificarea acestei cereri având în vedere posibilitatea organului administrativ emitent de a dispune revocarea unui ordin care a avut drept temei o hotărâre judecătorească desfiinţată, sau, aşa cum s-a întâmplat, obligarea acestuia prin hotărâre judecătorească.

Ordinul a fost legal emis, încetarea calităţii de notar public a avut ca temei dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 - condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă, sentinţă care la acest moment este desfiinţată, reclamantul a fost achitat, astfel că: "actul administrativ (Ordinul ministrului justiţiei nr. 4099/2016) întemeiat pe acest text de lege, devine lipsit de fundament legal, prin urmare se impune anularea acestuia."

Cât priveşte faptul că Ordinul ar fi intrat prin cele mai sus expuse în circuitul civil şi a produs efecte juridice, în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 se prevede posibilitatea constatării nulităţii unui astfel de act atunci când situaţia premisă a fost modificată.

De altfel, acest lucru a fost reţinut şi în Decizia nr. 478/2011 a Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice prin posibilitatea instanţei judecătoreşti de a anula actul administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, Curtea reţine că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţie, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească, chiar şi atunci când actul administrativ a intrat deja în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Posibilitatea recunoscută instanţelor judecătoreşti de a anula actul administrativ, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate, care reprezintă însuşi fundamentul statului de drept, neputând fi acceptată teza potrivit căreia actul administrativ ar trebui să-şi producă efectele în continuare, chiar dacă este nelegal, din moment ce a intrat în circuitul civil."

Celelalte critici privesc modalitatea de obţinere a hotărârii de achitare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în baza art. 396 alin. (1) teza a III-a şi alin. (5) rap. La art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa pronunţă achitarea în cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală, avându-se în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 363/2015 care a declarat neconstituţional art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu modificări şi completări ulterioare.

O atare critică nu mai are a fi analizată de instanţă fiind vorba despre hotărârea judecătorească care a desfiinţat-o pe cea de condamnare pentru faptele care au stat la baza emiterii OMJ nr. 4099/2014.

În concluzie în raport de criticile aduse hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate aceste nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 2054 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2019.

GGC - GV