Recusal appeals rejected for lack of standing and timing; prior cost rulings upheld

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, cauza fiind ulterior strămutată la Judecătoria Constanţa, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 10.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Ploieşti şi a sumei de 4.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Reclamantul D. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 189,88 RON, reprezentând daune - comision de poprire perceput de E.

La data de 28.04.2017, reclamanta A. a depus precizări ale cererii iniţiale, solicitând şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.444,48 RON reprezentând cheltuieli de transport şi cazare în Dosarele nr. x/2014 al Judecătoriei Ploieşti şi nr. 1098/118/2017 al Tribunalului Constanţa, cu obiect contestaţie în anulare, precum şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 100,21 RON reprezentând cheltuieli de transport în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În drept, au fost invocate disp.art. 651 alin. (1) lit. b), art. 703 C. proc. civ., art. 1341 alin. (1), art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 1382, art. 1385, art. 1470, art. 1477 alin. (2), art. 1489 alin. (1), art. 1531 alin. (1), art. 1615, 1635 alin. (1) şi (3) C. civ.

2. Hotărârile pronunţate în cauză:

Prin Sentinţa civilă nr. 9229/16.08.2017, Judecătoria Constanţa a admis în parte acţiunea; au fost obligaţi pârâţii la plata, către reclamanta A., a sumei de 256,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport pentru Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Ploieşti, precum şi la plata sumei de 580,08 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport şi cazare pentru Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Constanţa (având ca obiect contestaţie în anulare).

Totodată, pârâţii au mai fost obligaţi la plata, către reclamantul D., a sumei de 189,88 RON reprezentând comision bancar. Au fost respinse în rest pretenţiile reclamantei, dar şi cererea pârâţilor de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.

Prin Decizia nr. 233 din 13 februarie 2018, Tribunalul Constanţa a admis apelul reclamantei; a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 9229/16.08.2017, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în Dosarul civil nr. x/2016, în sensul că a obligat pârâţii B. şi C. la plata, în favoarea reclamantei şi a sumei de 10.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Judecătoriei Ploieşti şi a sumei de 676,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxa judiciară de timbru în măsura pretenţiilor admise, pentru cauza ce formează obiectul Dosarului civil nr. x/2016 A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligaţi intimaţii B. şi C., în solidar, la plata, în favoarea apelantei a sumei de 483,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru pentru calea de atac a apelului, în măsura pretenţiilor admise (10.400 RON + 676,3 RON şi 153,97 RON - cheltuieli de cazare).

4. Încheierile Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă:

La data de 23 iulie 2018, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, recursul declarat de pârâţii B. şi C., împotriva Deciziei civile nr. 233 din 13 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, ce a fost repartizat aleatoriu completului C1RC (Completul civil 1 Recurs) din compunerea căruia făceau parte şi doamnele judecător F. şi G..

Prin încheierea din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins cererea de recuzare formulată de intimaţii A. şi D., la data de 2.11.2018, împotriva doamnelor judecător F. şi G., ca nefondată.

Prin încheierea din 20 februarie 2019, a fost respinsă cererea de recuzare a domnilor judecători F., G. şi H. formulată de petenta A. la data de 06.02.2019, ca neîntemeiată. În temeiul art. 187 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. s-a dispus amendarea petentei A. cu suma de 100 RON.

De asemenea, pentru termenul din 13 martie 2019, s-a formulat cerere de recuzare de către D. împotriva domnilor judecători F., G. şi H.

Prin încheierea din 13 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a constatat că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, calea de atac purtându-se exclusiv între recurenţii pârâţi B. şi C. şi A. în nume propriu şi a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă, nefiind formulată de o parte care are calitate în proces, condiţie esenţială a formulării unei astfel de cereri. Totodată a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fixând termen pentru continuarea judecăţii la 17.04.2019.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2019, pronunţată în cadrul aceluiaşi dosar de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petenta A. împotriva domnilor judecători I., F. şi J.

Prin Decizia definitivă nr. 183/29.05.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis recursul formulat de pârâţii recurenţi, a casat decizia recurată şi rejudecând apelul, a admis apelul reclamantei A., schimbând în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâţii B. şi C. la suma de 63,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise. Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate şi au fost obligaţi intimaţii pârâţi la plata, către apelantă, a sumei de 20 RON, reprezentând taxă timbru în apel. De asemenea a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D. şi a fost obligată intimata reclamantă A. la plata către recurenţi a sumei de 13.467,83 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

5. Cererea de recurs:

Împotriva încheierilor din datele de 12.11.2018, 20.02.2019, 13.03.2019 şi 16.05.2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, petenţii A. şi D. au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 8 iulie 2019, sub nr. x/2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

În ceea ce priveşte încheierea din 12.11.2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petenţii A. şi D. împotriva judecătoarelor F. şi G., s-a apreciat că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În acest sens se arată faptul că, recuzarea a fost respinsă, deşi doamnele judecător F. şi G., se aflau în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ., datorită modului în care au soluţionat prin Decizia civilă nr. 144/01.10.2018, cauza nr. 44265/3/2016, având ca părţi tot pe D. şi B.

Astfel, în cuprinsul Deciziei civile nr. 144/01.10.2018 a Curţii de Apel Constanţa, judecătoarele F. şi G. au făcut afirmaţii în sensul că pârâta era îndreptăţită să-l acuze pe petentul D. de fapte grave, pe care nu le-a comis, pentru că, în calitate de judecător, ar fi avut "posibilitatea apelării la comunitatea de grup profesional".

La fel de gravă, au susţinut recurenţii, este şi afirmaţia judecătoarelor F. şi G. care au arătat că, întrucât se confruntă judiciar cu pârâta, aceasta era o parte "puternic defavorizată şi lipsită de egalitatea de şanse în faţa instanţelor" în faţa cărora "echilibrul în valorificarea drepturilor procesuale ale pârâtei era rupt, chiar dacă aceasta beneficia de consiliere din partea unui avocat".

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se statuează că aduc atingere imparţialităţii judecătorului situaţiile în care judecătorul a pronunţat hotărâri anterioare care conţin referinţe sau anticipări cu privire la litigii ce urmează a fi tranşate sau dacă chestiunile abordate în cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunţat anterior.

Se poate constata că, în prezenta cauză, recurenta invocă tocmai faptul că D. nu avea dreptul să acorde asistenţă sau reprezentare juridică petentei A. şi nu avea dreptul la despăgubiri sau remuneraţie pentru această activitate, fiind judecător.

Or, după cum se poate observa, în cuprinsul Deciziei civile nr. 144 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa la data de 01.10.2018, în Dosarul nr. x/2016, judecătoarele F. şi G. au făcut aprecieri asupra dreptului şi modului în care petentul D. a acordat asistenţă sau reprezentare juridică mamei sale A. în procesele cu B., reţinând că "intervenţia directă a magistratului în apărarea drepturilor şi intereselor uneia dintre părţi primeşte interpretarea unui avantaj major în favoarea celui astfel susţinut".

Trebuie avută în vedere şi atitudinea judecătoarelor F. şi G. care, la termenul din 24.09.2018, au lăsat Cauza nr. 44265/3/2016 la sfârşitul şedinţei de judecată, limitând principiul publicităţii procesului civil, prevăzut de art. 17 C. proc. civ., care este şi o garanţie a dreptului fundamental la un proces echitabil.

Se mai susţine în cadrul cererii de recurs că, în calitate de preşedinte de complet în Cauza nr. 44265/3/2016, doamna judecător F., cu acordul tacit al doamnei judecător G., a avut o atitudine ostilă, atitudine care a mers de la coborârea temperaturii în sala de şedinţe la nivelul la care i s-a provocat un şoc, petentului D. până la folosirea unor expresii insinuante faţă de acesta, gen "nu sunteţi în faţa inspecţiei judiciare".

În aceeaşi modalitate s-a permis pârâtei B. să ia cuvântul la sfârşitul şedinţei, deşi aceasta fusese asistată de avocat, pârâta lansându-se într-o serie de acuzaţii calomnioase la adresa reclamantului D.

Se apreciază că interesul doamnelor judecător F. şi G. de a o avantaja pe B., recurenta din prezenta cauză, este şi mai clar pus în evidenţă în condiţiile în care au menţionat în Decizia civilă nr. 144/01.10.2018 a Curţii de Apel Constanţa, în care aceeaşi (...) a fost parte, că decizia este definitivă, deşi aceasta era cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi art. XVIII din Legea nr. 2/2013, în orice forme au avut aceste dispoziţii legale în timp.

Dovada interesului doamnelor judecător F. şi G. de a avantaja pe B., recurenta din Cauza nr. 44265/3/2016, rezultă şi din faptul că, deşi fuseseră învestite cu soluţionarea recursurilor la 23.07.2018, acestea nu au stabilit nici până la 21.11.2018 taxa de timbru ce trebuia plătită de recurenţi, fapt ce rezultă din încheierile pronunţate în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa.

În ceea ce priveşte încheierea din 20.02.2019 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de A. împotriva judecătorilor F., G. şi H. recurenţii au apreciat că sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În acest sens se arată faptul că, recuzarea a fost respinsă, deşi judecătorii F., G. şi H. se aflau în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, judecătorii menţionaţi au dispus măsuri în prezenta cauză la termenele din 05.11.2018 şi 03.12.2018, deşi procedura de citare cu intimatul D. nu era legal îndeplinită, acesta neavând domiciliul în Ploieşti unde a fost citat, ci în comuna K., judeţul Prahova, astfel cum rezultă din baza de date a evidenţei populaţiei.

Judecarea cauzei la termenele din 05.11.2018, 03.12.2018 şi 06.02.2019 cu citarea intimatului D. la o altă adresă decât aceea de domiciliu a fost făcută interesat de judecătorii recuzaţi deoarece aceştia puteau verifica baza de date a evidenţei populaţiei şi puteau vedea că procedura de citare nu era legal îndeplinită.

În plus, din încheierea de şedinţă din 24.09.2018 emisă în Dosarul nr. x/2016, rezultă că F. şi G. au identificat pe recurentul D. pe baza cărţii de identitate, din care rezultă că nu domiciliază în Ploieşti la adresa la care a fost citat ci în comuna K., judeţul Prahova.

În ceea ce priveşte încheierea din 13.03.2019 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurent împotriva doamnei judecător F. sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Astfel, la termenul de judecată din 13.03.2019, s-a formulat cerere de recuzare, în care s-a arătat că doamna judecător F. se află în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă rezultă că, la termenul de judecată din 13.03.2019, deşi nu fusese soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător F., aceasta împreună cu ceilalţi membrii ai completului au reţinut că "pentru considerente ce vor fi avute în vedere în cuprinsul hotărârii, constată că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, calea de atac purtându-se exclusiv între recurenţii pârâţi B. şi C. şi A." şi au respins cererea de recuzare ca inadmisibilă (ca fiind neformulată de o parte care are calitate în proces).

S-a încălcat astfel dreptul recurentului la apărare şi principiul contradictorialităţii pentru că doamna judecător F. nu putea participa la schimbarea cadrului procesual şi la eliminarea acestuia din proces, direct în al patrulea termen din recurs, întrucât era recuzată, iar cererea de recuzare nu se soluţionase. Practic modificarea cadrului procesual este lovită de nulitate, fiind efectuată de un judecător recuzat, înainte de soluţionarea recuzării.

De asemenea cererea de recuzare a fost respinsă ca inadmisibilă abia după ce judecătorul recuzat, F., a dispus eliminarea recurentului din proces, deci, cererea sa de recuzare a judecătorului F. a fost respinsă ca inadmisibilă chiar de judecătorul recuzat şi numai după ce aceasta şi-a preconstituit motivul de a-l elimina din proces, la al patrulea termen al recursului.

În plus, în încheierea din 13.03.2019 nu s-a precizat care sunt motivele pentru care s-a dispus schimbarea cadrului procesual şi eliminarea sa din proces, direct în al patrulea termen din recurs, menţionându-se că " pentru considerente ce vor fi avute în vedere în cuprinsul hotărârii, constată că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, calea de atac purtându-se exclusiv între recurenţii pârâţi B. şi C. şi A. în nume propriu."

Recurentul susţine că schimbarea cadrului procesual şi eliminarea sa din proces, direct în al patrulea termen din recurs, deşi solicitase amânarea judecaţii pentru imposibilitate de prezentare pe motiv medical, dovedit de înscrisul depus la dosarul cauzei, de către un judecător a cărei recuzare nu se soluţionase, fără arătarea motivelor schimbării cadrului procesual este cea mai clară dovadă a încălcării dreptul său la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Eliminarea sa din proces, la al patrulea termen al recursului, a fost complet nelegală deoarece, până la acel moment, a fost citat la judecarea recursului şi s-au dispus măsuri procesuale faţă de acesta sau în contradictoriu cu acesta.

Astfel, la termenul din 05.11.2018, cauza s-a amânat pentru a se soluţiona cererea de recuzare, dispunându-se citarea numiţilor A. şi D., în calitate de intimaţi reclamanţi, la termenul din 12.11.2018 cererea de recuzare formulată de aceştia a fost respinsă, ca nefondată şi nu ca inadmisibilă, la termenul din 03.12.2018 s-au discutat cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de recurenţi, dispunându-se în continuare citarea în calitate de intimaţi-reclamanţi a numiţilor A. şi D., cu menţiunea de a-şi expune punctul de vedere cu privire la suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul prevederilor art. 520 alin. (4) coroborat cu art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, împotriva acestei încheieri, recurenţii au declarat recurs, constituindu-se astfel Dosarul nr. x/2016*, în care atât numita A. cât şi recurentul au fost citaţi. S-a ajuns la situaţia ca, în acelaşi dosar D. să aibă calitate procesuală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la termenul din 04.04.2019 şi să nu aibă calitate procesuală la Curtea de Apel Constanţa, la termenul din 13.03.2019.

La termenul din 06.02.2019 s-a dispus din nou citarea numiţilor A. şi D. în calitate de intimaţii reclamanţi.

În ceea ce priveşte încheierea din 16.05.2019, prin care a fost anulată cererea de recuzare formulată de A., sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., deoarece aceasta plătise taxa judiciară de timbru şi depusese dovada la dosar.

Consecinţele respingerii nelegale a cererilor de recuzare au fost unele foarte importante, afectând dreptul lor la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar respingerea cererilor de recuzare a permis judecătoarei F. să procedeze la eliminarea recurentului D. la al patrulea termen al recursului, deşi obiectul acestuia îl privea direct.

În acest sens recurentul solicită să se constate că intimaţii au criticat Decizia nr. 233 din 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, susţinând în recurs faptul că recurentul, ca mandatar al mamei sale A., ar fi pledat pentru aceasta şi ar fi primit sume de bani. Au arătat aceştia ca dispoziţiile Legii nr. 303/2004 nu îi permiteau recurentului să pledeze în cauzele mamei sale şi să primească de la aceasta vreo sumă de bani, pentru că astfel ar fi încălcat Legea nr. 51/1995 şi ar fi acţionat ilegal.

Deşi D. a formulat cerere de intervenţie la 29.05.2019, completul din care a făcut parte judecătoarea L. nu a respectat dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu l-a citat pentru a-l asculta şi a soluţionat cauza în aceeaşi zi, printr-o decizie în care a afirmat că ar fi încălcat Legea nr. 51/1995 şi art. 10 din Legea nr. 303/2004 care nu îi permiteau să pledeze în cauzele mamei sale şi să primească de la aceasta bani, deşi depusese la dosar adresa din 26.04.2012, a C.S.M. din care rezulta contrariul.

În continuare recurentul aduce critici deciziei pronunţate de judecătoarea recuzată, L., apreciind că această hotărâre încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 1597 din 24 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Cauza nr. 32344/301/2015, şi, consecutiv, disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect; consideră că Decizia civilă nr. 233 din 13.02.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa rezolvase în mod corect cauza, stabilind astfel natura sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor de reprezentare judiciară prestate de către mandatarul apelantei reclamante, în virtutea contractului de mandat încheiat în condiţiile legii.

Se solicită admiterea recursurilor, în baza art. 53 alin. (3) C. proc. civ., casarea Deciziei civile nr. 183 din 29.05.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanţă învecinată Curţii de Apel Constanţa.

În termen legal, intimaţii B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D. pentru recursul împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018, 20 februarie 2019, 13 martie 2019, nulitatea recursului împotriva încheierii din 12 noiembrie 2018, inadmisibilitatea recursului împotriva încheierilor din 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, autoritatea de lucru judecat a încheierilor de respingere a cererilor de strămutare şi cererii de suspendare a judecării dosarului, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii A. şi D. au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate şi apărărilor formulate.

6. Încheierea de admitere în principiu a recursului:

Prin rezoluţia din 10 iulie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului după efectuarea procedurii de comunicare a recursului către intimaţi şi a întâmpinării către recurenţi.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a constatat că recursul formulat de petenţii A. şi D. este declarat în termen.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Astfel, decizia pronunţată în cauză, respectiv Decizia civilă nr. 183C din 29 mai 2019 a fost comunicată petenţilor la 28 iunie 2019, conform dovezii de la dosarul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, iar data declarării recursului, conform dovezii de la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este 2 iulie 2019, înăuntrul termenului prevăzut de textul legal indicat anterior.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu recursul declarat de recurenţii A. şi D. împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018, 20 februarie 2019, 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016 şi a fixat termen de judecată la 12 decembrie 2019.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând excepţiile invocate dar şi recursul declarat în cauză prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate şi a textelor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D., de a declara calea de atac a recursului împotriva încheierilor din 12.11.2018, 20.02.2019, 13.03.2019, prin raportare la dispoziţiile art. 53 alin. (1) noul C. proc. civ., potrivit cărora "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi (...)", instanţa consideră necesar a reaminti istoricul actelor procedurale care fac obiectul controlului judiciar, întocmite în cauză de către Curtea de Apel Constanţa.

Obiectul dosarului l-a reprezentat recursul declarat de pârâţii B. şi C., împotriva Deciziei civile nr. 233 din 13 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost admis apelul reclamantei A., fiind schimbată în parte Sentinţa civilă nr. 9229/16.08.2017, pronunţată de Judecătoria Constanţa.

Având în vedere faptul că D. a avut la fond calitatea de reclamant întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 189,88 RON, reprezentând daune - comision de poprire perceput de E., acesta a fost citat iniţial, anterior datei de 13 martie 2019, în calitate de intimat reclamant.

De abia prin încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a constatat că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, calea de atac purtându-se exclusiv între recurenţii pârâţi B. şi C. şi A. în nume propriu, dispunându-se scoaterea lui D. din cauză până la termenul de judecată din 29.05.2019, când, ca efect al admiterii cererii de intervenţie accesorie, a fost reintrodus acesta în cauză, în calitate de intervenient accesoriu.

Scoaterea din proces a numitului D. la termenul din data de 13 martie 2019, nu poate avea efect retroactiv câtă vreme, în ceea ce îl priveşte, în calitate de intimat reclamant au fost emise acte procedurale, care şi-au produs pe deplin efectele, acesta având calitatea de parte inclusiv în cadrul unor cereri de strămutare sau de suspendare a pricinii demarate anterior scoaterii acestuia din cauză şi motivării încheierii anterior menţionate.

Faptul că recurenţii au solicitat rectificarea citativului în sensul excluderii numitului D. încă de la primul termen de judecată, arătând că nu au atacat partea din hotărâre cu privire la obligaţiile faţă de acesta, nu poate avea însă repercusiuni asupra calităţii procesuale a acestuia în recursul de faţă câtă vreme, până la data scoaterii din cauză de către instanţă s-au emis acte procedurale, opozabile, ale căror efecte îl privesc în mod direct.

În acest sens se observă că instanţa, prin încheierea din 12 noiembrie 2018, a respins cererea de recuzare formulată atât de intimata A. cât şi de D., ca nefondată.

Figurând ca parte în proces, respectiv în litigiul care avea ca obiect soluţionarea cererii sale de recuzare, acesta are calitate procesual activă pentru a formula recurs, împotriva acestei încheieri.

Un argument suplimentar ar fi acela al ipotezei în care, prin respectiva încheiere se luau măsuri sancţionatorii împotriva acestuia, aşa cum de altfel s-a luat împotriva intimatei reclamante A. prin încheierea din 20 februarie 2019, când în temeiul art. 187 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. s-a dispus amendarea petentei cu suma de 100 RON.

Fiind un act procedural emis în rezolvarea unei cereri incidentale, indiferent de existenţa sau nu a calităţii procesuale a numitului D. în litigiul principal, el este opozabil părţii care a demarat procedura a cărei soluţionare s-a realizat prin încheierea atacată.

De asemenea, chiar dacă prin încheierea din 13 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a constatat că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, tot prin această încheiere s-a luat măsura respingerii cererii de recuzare formulată de acesta ca inadmisibilă.

Or, în considerarea art. 53 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de parte care poate ataca încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare se referă inclusiv la petentul care a formulat respectiva cerere.

O interpretare contrară ar împiedica tocmai persoana care a formulat o asemenea cerere de a declara calea de atac garantată de lege, împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea, ceea ce ar echivala cu încălcarea accesului la justiţie, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faptul că, aşa cum susţin intimaţii, în Încheierea nr. 808/17.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019 având ca obiect strămutarea judecării prezentei cauze de la Curtea de Apel Constanţa s-a consemnat că petentul D. nu are calitate procesuală activă, faţă de soluţia cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, se datorează împrejurării că Înalta Curte s-a pronunţat la o dată ulterioară scoaterii din proces a recurentului - respectiv în luna aprilie 2014, măsura cu caracter definitiv luată de Curtea de Apel Constanţa în cursul lunii martie 2019, impunându-se la acea dată cu putere de lucru judecat, ea neputând face obiectul cenzurii cu ocazia soluţionării unei cereri de strămutare.

Singura încheiere recurată în prezenta cauză, dintre cele enumerate de intimaţi în întâmpinare, în al cărei cadru procesual D. nu a figurat ca parte, este cea din data de 20 februarie 2019, prin care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a domnilor judecători F., G. şi H. formulată de petenta A.

Cum în acest caz recurentul D. nu a avut calitatea de petent, singura care a formulat cererea de recuzare, în nume propriu fiind A., acesta nu poate pretinde dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a altei părţi.

Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. civ., oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.

Pentru exercitarea acţiunii civile prin formularea unei cereri în justiţie este necesar să fie îndeplinite condiţiile de exercitare enunţate de disp. art. 32 alin. (1) C. proc. civ., printre care şi calitatea procesuală a părţilor, care, conform disp. art. 36 C. proc. civ., "rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii".

Cum în cauză s-a făcut dovada calităţii procesuale a recurentului de a declara calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierilor din datele de 12 noiembrie 2018 şi din 13 martie 2019, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D. în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva acestor încheieri, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe or, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D., invocată de intimaţi, în ceea ce priveşte recursul exercitat împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016 şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul declarat de acesta împotriva aceleiaşi încheieri, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2018 se constată că în cererea de recurs au fost indicate două motive de casare, respectiv art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În cadrul cererii de recurs s-a arătat că în mod greşit recuzarea a fost respinsă, deşi doamnele judecător F. şi G., se aflau în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ., datorită modului în care au soluţionat prin Decizia civilă nr. 144/01.10.2018, Cauza nr. 44265/3/2016, având ca părţi tot pe D. şi B., în privinţa căreia au menţionat în mod greşit că este definitivă, deşi aceasta era susceptibilă de recurs şi modului în care s-au comportat în şedinţa de judecată, limitând principiul publicităţii procesului civil, prevăzut de art. 17 C. proc. civ. şi având o atitudine ostilă, faţă de petent şi de favorizare faţă de pârâta B., căreia i-au permis să ia cuvântul la sfârşitul şedinţei, deşi aceasta fusese asistată de avocat. În situaţia prezentată, se mai susţine că doamnele judecător nu au stabilit taxa judiciară de timbru la primirea cererii de recurs.

Având în vedere că criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind întrunite dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2018, invocată de intimaţi prin întâmpinare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva încheierilor din 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, invocată prin întâmpinare, intimaţii susţin că încheierea din 13.03.2019, precum şi încheierea din 16.05.2019 nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 53 C. proc. civ.

Prin încheierea din şedinţă publică de la 13 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul D. împotriva domnilor judecători F., G. şi H., iar prin încheierea din camera de consiliu, pronunţată la 16 mai 2019 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petenta A. împotriva domnilor judecători I., F. şi J.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

De asemenea, prevederile alin. (2) ale aceluiaşi text de lege, dispun că încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, respectiv încheierile prin care se încuviinţează recuzarea - care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluţionată cauza, are drept scop garantarea desfăşurării normale şi imparţiale a judecăţii.

În ceea ce priveşte cererea de recuzare, din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 53 C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a statuat că nu este supusă căii de atac încheierea prin care s-a încuviinţat recuzarea sau încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3), restul situaţiilor care au condus la respingerea acesteia, chiar dacă în modalitatea anulării pentru netimbrare sau respingerii pentru alte cazuri decât cel de la art. 48 alin. (3), putând fi supuse controlului judiciar.

A interpreta în sens restrictiv dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. numai pentru încheierile prin care s-au respins cererile de recuzare ca neîntemeiate, înseamnă pe de o parte a înfrânge voinţa legiuitorului care a statuat în mod clar ce anume încheieri nu sunt supuse căii de atac, dar şi a îngrădi dreptul părţilor la un grad de jurisdicţie, în contra principiului dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum este prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, legiuitorul foloseşte la art. 53 alin. (2) C. proc. civ., sintagma încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3), ce se referă la încheierile de respingere ca rămase fără obiect a cererilor de recuzare, fără a face distincţie, pentru celelalte soluţii de respingere, asupra cauzei respingerii.

Pentru aceste considerente, observând că prin încheierile din 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa nu a încuviinţat cererile de recuzare, respingându-le pentru netimbrare şi pentru lipsa calităţii procesuale, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. care deschid calea de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva încheierilor din 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, a încheierilor de respingere a cererilor de strămutare şi a cererii de suspendare a judecării dosarului pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimaţii apreciază că aceeaşi chestiune litigioasă privind lipsa de imparţialitate a judecătorilor, completului şi instanţei, s-a tranşat în cererile de strămutare, în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi, deşi hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare, totuşi aceasta este pronunţată într-o procedură contencioasă şi contradictorie, în care instanţa analizează argumentele părţilor şi tranşează asupra chestiunii litigioase privind lipsa de imparţialitate a instanţei.

Sub acest aspect se constată că prin Încheierea nr. 4043/21.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, a fost anulată cererea de strămutare a dosarului nr. x/2016 de la Curtea de Apel Constanţa la o altă instanţă în grad formulată de petenţii A. şi D. ca nesemnată, prin Încheierea nr. 599/20.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată cererea de strămutare a aceluiaşi dosar, formulată de petenţii A. şi D., fiind respinsă prin încheierea din 06.03.2019 cererea de suspendare a judecăţii dosarului până la soluţionarea cererii de strămutare, iar prin Încheierea nr. 808/17.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019, a fost constatată lipsa calităţii procesuale active a petentului D., derivând din lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia în Dosarul nr. x/2016, fiind totodată respinsă ca nefondată cererea de strămutare formulată de A.

Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Or, în speţă, încheierile la care se raportează intimaţii au avut ca obiect cereri de strămutare, respectiv de suspendare a cauzei, nicidecum cereri de recuzare în a căror cale de atac ne aflăm, astfel încât, în lipsa identităţii de obiect şi cauză, nu se poate aprecia că există autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În cauză, nu se confirmă susţinerile intimaţilor în sensul că, în procesele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi statuat asupra chestiunii litigioase privind lipsa de imparţialitate a instanţei.

De altfel, chiar şi în condiţiile în care în aceste hotărâri ar fi fost inserate considerentele pentru care au fost respinse cererile de strămutare, se poate observa că, de plano, temeiul strămutării, dat de art. 140 C. proc. civ. - ce vizează cazurile de îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale - are un alt înţeles şi o altă arie de acoperire faţă de cel dat de art. 41 - 42 C. proc. civ. care vizează anumite cazuri strict şi limitativ prevăzute de lege de incompatibilitate a judecătorului în cazul cărora se poate admite o cerere de recuzare.

Faţă de considerentele arătate anterior, nefiind întrunite dispoziţiile art. 430 - 431 C. proc. civ., va fi respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimaţi prin întâmpinare.

Analizând pe fond cererea de recurs, formulată de recurenţii A. şi D. împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018, 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

În ceea ce priveşte încheierea din 12.11.2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petenţii A. şi D. împotriva doamnelor judecător F. şi G., recurenţii au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În acest sens se arată faptul că recuzarea a fost respinsă, deşi doamnele judecător F. şi G. se aflau în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ., datorită modului în care au soluţionat prin Decizia civilă nr. 144/01.10.2018, Cauza nr. 44265/3/2016, având ca părţi tot pe D. şi B., în privinţa căreia nu au stabilit taxa judiciară de timbru la primirea cererii, au menţionat în mod greşit că este definitivă, deşi aceasta era susceptibilă de recurs şi modului în care s-au comportat în şedinţa de judecată, limitând principiul publicităţii procesului civil, prevăzut de art. 17 C. proc. civ. şi având o atitudine ostilă, faţă de petent şi de favorizare faţă de pârâta B., căreia i-au permis să ia cuvântul la sfârşitul şedinţei, deşi aceasta fusese asistată de avocat.

Deşi nu s-a indicat în ce constă, în opinia recurenţilor, motivarea contradictorie sau nemotivarea încheierii atacate, verificând conţinutul acesteia, Înalta Curte constată că s-a răspuns punctual tuturor susţinerilor inserate în cadrul cererii de recuzare.

Astfel, Curtea de Apel Constanţa a arătat că intimaţii reclamanţi A. şi D. nu au probat faptul că judecătorii recuzaţi ar fi într-o situaţie de lipsă de imparţialitate obiectivă sau subiectivă. Constatând că solicitarea de a fi înlăturaţi membrii completului de judecată nu se înscrie în teza art. 42 pct. 1 şi 13 C. proc. civ., iar obiectul Dosarului nr. x/2016 este diferit de cel al celui de faţă, doamnele judecător neexprimându-şi anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care au fost desemnate să o judece, în temeiul art. 51 C. proc. civ., cererea de recuzare a fost respinsă, ca nefondată.

S-a mai arătat că nu i se poate reproşa unui magistrat - spre a fi înlăturat dintr-un proces pe motiv că este lipsit de imparţialitate - faptul că a avut o atitudine pretins ostilă faţă de intimatul reclamant D. şi că a permis pârâtei B. să ia cuvântul la sfârşitul şedinţei, deşi aceasta fusese asistată de avocat şi că şedinţele de judecată generează o multitudine de situaţii şi de incidente, previzibile sau, dimpotrivă, imprevizibile, care îşi au izvorul fie din conduita participanţilor, fie în elemente exterioare acesteia (cum ar fi, spre ex., durata şedinţei de judecată, dificultatea problemelor de drept evocate), fiecare cauză având specificitatea şi parcursul propriu de-a lungul termenelor acordate şi că imparţialitatea subiectivă a judecătorului, fiind întotdeauna prezumată până la proba contrară, nu a fost dovedită în speţa în cauză.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea încheierii prin care a fost respinsă cererea petenţilor.

Ca atare, modul în care instanţa anterioară a apreciat că nu s-a făcut dovada stării de imparţialitate a judecătorilor desemnaţi cu soluţionarea fondului cererii nu mai poate face obiectul cenzurii controlului judiciar.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în măsura în care s-a constatat de către instanţa ce a soluţionat cererea de recuzare prin încheierea din 12.11.2018 faptul că nu s-a probat lipsa de imparţialitate a judecătorilor desemnaţi să soluţioneze fondul cauzei, în mod corect s-a făcut aplicarea regulilor de procedură în materia soluţionării cererilor de recuzare, caz în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea din 13.03.2019 prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurent împotriva doamnei judecător F. s-a arătat că sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine că, din cuprinsul încheierii de şedinţă rezultă că, la termenul de judecată din 13.03.2019, deşi nu fusese soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător F., aceasta, împreună cu ceilalţi membri ai completului, au reţinut că "pentru considerente ce vor fi avute în vedere în cuprinsul hotărârii, constată că numitul D. nu are calitate de intimat în recurs, calea de atac purtându-se exclusiv între recurenţii pârâţi B. şi C. şi A.".

Această pretinsă nemotivare a soluţiei vizează însă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a numitului D., soluţie care este definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi, ca atare, nu poate face obiectul controlului judiciar în faţa prezentei instanţe.

Este adevărat că respingerea cererii de recuzare ca inadmisibilă, ca fiind neformulată de o parte care are calitate în proces a fost consecinţa directă a acestei măsuri, dar cenzura de legalitate poate viza numai aplicarea legii de către instanţă raportat la cadrul procesual deja stabilit.

Or, în condiţiile în care, petentul care a formulat cererea de recuzare nu avea calitatea de parte în proces, deveneau incidente dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., potrivit căruia, (1) cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească, iar (4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Câtă vreme textul impune o condiţie de admisibilitate a cererii de recuzare ca aceasta să fie formulată de către o persoană care are calitatea de parte în proces, rezultă că în mod corect instanţa, în compunerea căreia a intrat şi judecătorul recuzat a respins, ca inadmisibilă o atare solicitare.

De asemenea, se pretinde că s-a încălcat dreptul recurentului la apărare şi principiul contradictorialităţii susţinându-se că se solicitase amânarea judecaţii pentru imposibilitate de prezentare pe motiv medical, dovedit de înscrisul depus la dosarul cauzei, dar această cerere vizează, în realitate judecarea fondului pricinii şi nu se referă în mod concret la efectuarea unei cereri de amânare a soluţionării cererii de recuzare, stricto sensu, care se judecă fără citarea părţilor.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia doamna judecător F. nu putea participa la schimbarea cadrului procesual şi la "eliminarea numitului D. din proces," întrucât era recuzată, iar cererea de recuzare nu se soluţionase.

Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare.

În aceste condiţii nu se poate aprecia că măsura judecării procesului este nelegală, iar "modificarea cadrului procesual este lovită de nulitate, fiind efectuată de un judecător recuzat, înainte de soluţionarea recuzării", aşa cum se susţine prin cererea de recurs, întrucât simpla formulare a unei cereri de recuzare nu mai impune judecătorului să aştepte soluţionarea ei, soluţia fiind adoptată de legiuitor în concordanţă cu principiul judecării cu celeritate a cauzelor.

Din interpretarea tezei a doua a art. 49 alin. (2) C. proc. civ., anterior menţionat, rezultă că judecătorul recuzat poate face toate actele de procedură necesare soluţionării cauzei, inclusiv stabilirea cadrului procesual şi soluţionarea unei excepţii, chiar înainte de soluţionarea cererii de recuzare, cu excepţia pronunţării soluţiei în cauză, sintagmă ce echivalează cu rezolvarea fondului pricinii sau, în speţă, a cererii de recurs a intimaţilor.

Or, în cauză, instanţa a procedat la lămurirea cadrului procesual, necesară inclusiv pentru a verifica admisibilitatea cererii de recuzare din perspectiva persoanei abilitate de lege de a o formula.

În aceste condiţii, se constată că nu poate fi primită nicio critică inserată în cadrul cererii de recurs pentru a constata nelegalitatea încheierii din data de 13.03.2019 cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare.

În ceea ce priveşte încheierea din 16.05.2019, prin care a fost anulată cererea de recuzare ca netimbrată, s-a susţinut că sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., deoarece A. plătise taxa judiciară de timbru şi depusese dovada la dosar.

Cu toate că în cererea de recurs este indicat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se arată în concret în ce constă nelegalitatea încheierii atacate sub acest aspect.

Referitor la respectarea regulilor de procedură de către instanţa care a luat măsura anulării ca netimbrate de cererii de recuzare se observă că la data de 17.04.2019, s-a formulat cerere de recuzare care nu a fost însoţită de dovada achitării taxei judiciare de timbru, obligaţie impusă de art. 197 C. proc. civ., potrivit căruia, "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii".

Petenta a fost citată pentru termenul din data de 22.04.2019 cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 RON stabilită în conformitate de dispoziţiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit căruia "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 RON".

Petenta a formulat cerere de ajutor public judiciar, ce a fost respinsă la data de 22.04.2019, fiind stabilit un nou termen de judecată pentru data de 06.05.2019, când a fost citată din nou cu menţiunea de a depune în original dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea cererii de recuzare.

La data de 06.05.2019 a fost din nou amânată cauza pentru data de 16.05.2019, întrucât dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost comunicată prin intermediul e-mailului şi nu în original, aşa cum i s-a pus în vedere prin citaţie.

Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.

Or, chiar dacă petenta ataşase la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru, fără a se consemna însă pe înscrisul doveditor de către instituţia primitoare cărei cereri de recuzare este aferentă, în mod corect instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor legale citate anterior, punând la mai multe termene în vedere petentei să depună înscrisul doveditor în original.

Cum petenta nu a înţeles să se conformeze obligaţiilor, s-a impus aplicarea dispoziţiilor legale indicate anterior şi anularea cererii de recuzare ca netimbrată, la termenul din data de 16.05.2019, originalul taxei de timbru fiind depus la instanţa ulterior soluţionării cererii, moment la care nu mai putea fi avut în vedere în conformitate cu art. 394 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă".

Faţă de considerentele arătate anterior se poate observa că nu sunt fondate niciunul din motivele de recurs invocate de recurenţi în cererea dedusă judecăţii, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A. şi D. împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018, 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Având în vedere că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D., invocată de intimaţi, în ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, va fi analizat în continuare recursul declarat de recurenta A. împotriva acestei încheieri.

Prin încheierea din camera de consiliu, pronunţată la 20 februarie 2019 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petenta A. împotriva domnilor judecători F. şi G. şi H., de la soluţionarea recursului civil declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 233 din 13 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016.

Recurenta a apreciat că sunt incidente motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. deoarece recuzarea i-a fost respinsă, deşi judecătorii F., G. şi H. se aflau în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ., pentru că au dispus măsuri în prezenta cauză la termenele din 05.11.2018 şi 03.12.2018 şi 06.02.2019, deşi procedura de citare cu intimatul D. nu era legal îndeplinită, acesta neavând domiciliul în Ploieşti unde a fost citat, ci în comuna K., judeţul Prahova, astfel cum rezultă din baza de date a evidenţei populaţiei.

În ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce se referă la faptul că instanţa nu ar fi motivat în mod corespunzător respingerea cererii petentei, se observă că susţinerile recurentei nu sunt fondate, încheierea în discuţie fiind corect argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţă cererii deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză.

Faptul că prin motivele inserate în cuprinsul hotărârii instanţa contrazice concluziile petentei, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunţate.

Astfel, instanţa a arătat că singurul motiv de recuzare care priveşte împrejurări ulterioare primei cereri de recuzare se referă la citarea intimatului D. la o altă adresă decât cea de domiciliu, petenta susţinând că acesta nu are domiciliul la adresa din Ploieşti, ci la o altă adresă, astfel cum rezultă din baza de date a evidenţei populaţiei.

Curtea a constatat că ambii intimaţi au fost citaţi la adresa din Ploieşti, strada x, judeţul Prahova, adresă indicată de aceştia în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în cuprinsul cererii de apel, că în cuprinsul întâmpinării şi a altor cereri formulate în recurs, intimaţii nu au indicat un alt domiciliu, iar pe plicul conţinând întâmpinarea, adresa indicată este aceeaşi.

În ceea ce priveşte motivul de recuzare potrivit căruia judecătorii recuzaţi nu au stabilit nici până în prezent taxa judiciară de timbru pe care recurenţii trebuie să o plătească, Curtea de Apel Constanţa a constatat că şi acest motiv este vădit nefondat şi formulat cu rea-credinţă, din moment ce la termenul din 3.12.2018, instanţa a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de către recurenţi, în cuantum de 312,50 RON, care a fost achitată conform filei 10 a Dosarului nr. x/2016.

Nu se poate constata că celelalte motive ale cererii de recuzare nu au fost analizate câtă vreme instanţa a arătat în mod expres că la data de 02.11.2018, intimaţii reclamanţi A. şi D. au mai formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor F. şi G., pentru motive parţial identice, cum ar fi acela că nu au stabilit nici până în prezent taxa judiciară de timbru pe care recurenţii trebuie să o plătească, precum şi pentru atitudinea judecătorilor de la termenul din 24.09.2018 şi modul de motivare a Deciziei civile nr. 144 pronunţată în Dosarul nr. x/2016. În ceea ce-l priveşte pe d-nul judecător H., recurenţii nu au indicat nici un motiv propriu-zis de recuzare, atâta vreme cât motivele invocate fac referire la împrejurări anterioare termenului din 3.12.2018, unicul termen la care d-nul judecător a făcut parte din compunerea completului de judecată.

În ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a reţine în cauză aceleaşi considerente avute în vedere în analiza acestui temei de drept cu referire la încheierea din 12.11.2018.

În plus, se observă că instanţa de apel prin încheierea recurată a constatat că singurul motiv de recuzare care priveşte împrejurări ulterioare primei cereri de recuzare se referă la nelegala citare a recurentului D., însă acest aspect nu a fost probat în cauză.

În consecinţă, nefiind incidente motivele de casare invocate de către recurentă prin cererea de recurs, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Toate celelalte aspecte învederate de recurenţi în cadrul cererii de recurs exced controlului ce poate fi făcut de instanţa superioară, obiectul recursului fiind exclusiv cercetarea legalităţii încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare, nicidecum verificarea aspectelor de fond, care au fost dezlegate definitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D., invocată de intimaţi, în ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge recursul formulat de recurentul D. împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului D. în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018 şi din 13 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva încheierilor din 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A. şi D. împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2018, 13 martie 2019 şi 16 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN