Revision inadmissible due to lack of res judicata from legal question clarification decision

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 18 iulie 2018 sub nr. x/2018, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. C., au solicitat anularea dispoziţiei prin care intimatul a respins, ca neîntemeiată, cererea îndreptată împotriva creditorului Comisia Locală de Fond Funciar Mădârjac, introducerea Comisiei Locale de Fond Funciar Mădârjac, în calitate de debitor, în dosarul de executare silită nr. x/2018 cu privire la punerea în aplicare a Sentinţei civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iaşi şi eliberarea unor titluri de proprietate, în cotă indiviză de câte 50% pentru fiecare dintre aceştia, pentru toate suprafeţele de teren restituite în proprietate prin sentinţele civile nr. 24263/2002 şi nr. 5432/2007, ambele pronunţate de Judecătoria Iaşi.

Prin Sentinţa civilă nr. 12311 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect contestaţie împotriva refuzului executorului judecătoresc formulată de contestatorii A. şi B..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din cele două titluri executorii exhibate de contestatori reiese că au calitatea de debitori doar Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi, conform Sentinţei civile nr. 24.263/2002, respectiv Comisia Locală de Fond Funciar Ţibana şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi, conform sentinţei civile nr. 5432/2007, în condiţiile stabilite prin fiecare hotărâre judecătorească.

Prin urmare, în mod corect intimatul B.E.J.A. C. a respins cererea creditorilor împotriva Comisiei Locale de Fond Funciar Mădârjac.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel petenţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 12311 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi.

În motivare, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, judecătoria a reţinut că executarea silită poate fi pornită doar pentru aducerea la îndeplinire a celor stabilite printr-un titlu executoriu. Raportat la categoriile de titluri executorii, enumerarea din alin. (2) al art. 632 din C. proc. civ. este limitativă.

Or, contrar susţinerilor contestatorilor, prevederile Legii nr. 165/2013 vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, neavând aplicabilitate în cauză. Prin urmare, în mod corect executorul judecătoresc a respins cererea petenţilor de introducere în cauză în calitate de debitoare a Comisiei Comunale Mădârjac.

Împotriva deciziei Tribunalului Iaşi, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire contestatorii A. şi B., apreciind că aceasta contravine deciziei nr. 19/2017, pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 august 2019, a fost repartizat aleatoriu, spre competentă soluţionare completului C10 NCPC.

În motivarea cererii de revizuire, contestatorii au învederat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 24263/2002 a Judecătoriei laşi, contestatorilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la 22.60 ha teren agricol şi 20 ha de pădure pe raza comunei Ţibana, unde se afla şi vechiul amplasament. Însă reconstituirea dreptului de proprietate nu a putut fi făcută în totalitate pe vechiul amplasament, din comuna Ţibana, ci şi pe raza unităţii administrativ teritoriale Mădârjac, aşa cum reiese şi din expertiza efectuată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei laşi, care stabileşte că din cele 22.26 ha teren agricol reconstituite în proprietate prin Sentinţa civilă nr. 24263/2002, o suprafaţă de 3.6774 ha se află în raza unităţii administrativ teritoriale Ţibana, iar restul, de 18,2461 ha, se află în raza unităţii administrativ teritoriale Mădârjac.

Punerea în executare cu întârziere a Sentinţei civile nr. 24263/2002 a Judecătoriei Iaşi, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 165/2013, a făcut imposibilă reconstituirea dreptului de proprietate, aşa cum solicitaseră contestatorii, parţial pe vechiul amplasament şi parţial pe amplasamente care nu au aparţinut autorului acestora, aflate în rezerva statului, pe raza administrativă a unităţii administrativ teritoriale Ţibana.

Art. 1 al Legii nr. 165/2013 dă prioritate absolută restituirii în natură, fără să introducă vreo condiţie legată de localitatea în a cărei rază administrativă se găseşte în prezent bunul imobiliar restituit sau legată de tipul de proprietate a statului în care se încadrează vechiul amplasament înainte de restituire, şi prevede la imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, pe vechiul amplasament; Doar cu titlu de excepţie, la alin. (2) al acestui articol se prevede că "(2) în situaţia în care restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibila, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea cererii formulate".

Art. 14 din Legea nr. 165/2013 prevede explicit că în situaţia în care terenul destinat restituirii este pus la dispoziţie pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale decât cea notificată, punerea în posesie se face de către comisia locală la care proprietarul sau moştenitorii acestuia au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ-teritorialâ respectivă, iar potrivit art. 12 din aceeaşi lege, restituirea se poate face inclusiv din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale cu trecerea acestuia în domeniul privat în condiţiile legii.

Deşi aceste aspecte au fost învederate instanţei de judecată care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, aceasta a reţinut că Legea nr. 165/2013 nu are aplicabilitate în speţă, actul normativ amintit vizând măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Or, reţinerile instanţei contravin, în opinia revizuenţilor, Deciziei nr. 19/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele căreia s-a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor de restituire din categoria celor la care se referă art. 3 pct. 1 din acelaşi act normativ, formulate şi depuse în termenul legal la entităţile învestite de lege cu soluţionarea acestora, indiferent dacă cererile respective se află într-o etapă administrativă la nivelul uneia dintre entităţile prevăzute de art. 3 pct. 4, în procedura judiciară pe rolul instanţelor judecătoreşti sau, fiind soluţionate definitiv în procedura internă, au generat plângeri înregistrate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi sunt suspendate în temeiul Hotârârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României.

Potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei. Prin urmare, rezultă că Decizia civilă nr. 1711/2019, definitivă, pronunţată de către Tribunalul laşi, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 19/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, care se impune a fi analizată prioritar, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Intenţia legiuitorului în edictarea acestei norme a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea aceloraşi judecăţi, dar şi de a accelera cursul justiţiei, câtă vreme într-un proces ulterior partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanţă, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorităţii lucrului deja judecat, aspectele litigioase deja tranşate nemaiputând fi contestate şi puse în discuţie în raporturile dintre aceleaşi părţi.

Art. 431 C. proc. civ. dă expresie modalităţii în care se produc efectele lucrului judecat, şi consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

În ce priveşte efectul extinctiv al autorităţii de lucru judecat, care vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, reglementarea face referire la tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În privinţa efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.

Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, este identitatea de părţi.

Pe de altă parte, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul prevederilor art. 519 din C. proc. civ., au menirea să preîntâmpine apariţia unor practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu tranşarea, pe fond, a unor raporturi juridice litigioase.

Nefiind hotărâri judecătoreşti în sensul art. 424 din C. proc. civ., deciziile pronunţate în soluţionarea unor chestiuni de drept nu conţin acele elemente definitorii, în raport de care se poate analiza incidenţa autorităţii de lucru judecat, printre care părţi, obiect şi cauză.

Or, obiect al unei cereri de revizuire nu pot fi decât hotărârile judecătoreşti în raport de care se poate examina încălcarea autorităţii de lucru judecat, aşa cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauza de faţă, revizuenţii A. şi B. susţin că Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 19/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din perspectiva în care instanţa de fond a nesocotit cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia amintită.

Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, formulată de contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatul B.E.J.A. C. şi a fost formulată în temeiul prevederilor art. 665 din C. proc. civ.

Decizia nr. 19/2017 a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unei proceduri necontencioase, speciale, la sesizarea Tribunalului Hunedoara, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 - 4, art. 11 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege.

Aşa cum s-a reţinut anterior, pentru a se constata încălcarea autorităţii de lucru judecat, atât din perspectiva efectului extinctiv cât şi din perspectiva celui pozitiv, este necesar să existe identitate de părţi între cele două cauze, respectiv între cauza în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019 şi cea în care a fost pronunţată decizia nr. 17/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din conţinutul hotărârilor amintite, reiese că Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2018 are ca părţi pe contestatorii A. şi B. şi ca intimat, pe B.E.J.A. C., în timp ce dosarul în care a fost pronunţată decizia nr. 19/2017 nu vizează anumite părţi, aceasta fiind pronunţată într-o procedură specială, de unificare a practicii instanţelor de judecată care presupune dezlegarea unor probleme de drept noi, iar nu a unor chestiuni de judecată a fondului. Aşa fiind, nici celelalte condiţii privind identitatea de obiect şi cauză nu sunt îndeplinite.

Aşadar, se reţine că în lipsa elementelor definitorii pentru o hotărâre judecătorească (părţi, obiect şi cauză) ale deciziei nr. 19/2017, nu se poate realiza o analiză a încălcării autorităţii de lucru judecat, condiţie sine qua non pentru incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum judecata în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea pretins potrivnică nu s-a purtat în privinţa unui drept, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa cum susţin şi revizuenţii, este adevărat că potrivit art. 521 din C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar aceasta nu presupune că, în caz de nerespectare, părţile au deschisă procedura revizuirii prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 1711 din 11 iunie 2019, ar fi pronunţat o soluţie care nu ar fi în acord cu deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudenţă neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii. Aceasta întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situaţiile de încălcare a autorităţii de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.

Astfel, faptul că prin decizia nr. 19/2017, pronunţată în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 - 4, art. 11 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege, iar instanţa nu a ţinut cont de această interpretare, apreciind că Legea nr. 165/2013 nu este incidentă în cauză, nu presupune că există o încălcare a autorităţii de lucru judecat în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 431 din C. proc. civ.

Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu se poate reţine o încălcare a autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1711 din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - MM