Unpaid real estate publicity fees: appellate remand without party request and contrary to stamp duty exception

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. dosar x/2016, reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C. solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea acestora la plata sumelor ce reprezintă tarifele aferente serviciilor de publicitate imobiliară prestate de către OCPI Bucureşti, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Protocolul nr. 49312/2010, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 1523 C. civ.

La data de 28.07.2015, pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 23346/19.12.2016, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 9.01.2017, sub nr. dosar x/2017

Prin cererea precizatoare, depusă la data de 24.02.2017, reclamanta a specificat că sumele solicitate, faţă de fiecare pârât, reprezentând debit principal (tarife datorate) pentru perioada 1.01.2012-31.12.2012, la care se adaugă dobânda legală şi penalităţi de întârziere pentru nevirarea sumelor la termenele scadente/virarea lor cu întârziere, sunt, potrivit centralizatoarelor ataşate la dosar, următoarele: pârâtul A. suma totală de 340203,05 RON, reprezentând: 187752 RON debit principal, 123965,60 RON dobânzi şi 28485,45 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective; pârâta B. suma totală de 44351,32 RON, reprezentând: 24625 RON debit principal, 15306,23 RON dobânzi şi 4420,10 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective; pârâtul C. suma totală de 135642,38 RON, reprezentând: 75556 RON debit principal, 47390,78 RON dobânzi şi 12695,60 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 664/12.05.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea precizată, a obligat pe pârâtul A. la plata, către reclamantă, în termen de 20 de zile, a sumei totale de 340203,05 RON, reprezentând: 187752 RON debit principal, 123965,60 RON dobânzi şi 28485,45 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă, în termen de 20 de zile, a sumei totale de 44351,32 RON, reprezentând: 24625 RON debit principal, 15306,23 RON dobânzi şi 4420,10 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective şi a obligat pe pârâtul C. la plata către reclamantă, în termen de 20 de zile, a sumei totale de 135642,38 RON, reprezentând: 75556 RON debit principal, 47390,78 RON dobânzi şi 12695,60 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2016 - dobânzile şi penalităţile de întârziere urmând a fi calculate în continuare, până la data plăţii efective.

3. Cererea de apel:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, sub nr. x/2017, pârâtul C. a formulat cerere în anulare împotriva sentinţei nr. 664/2017.

La data de 04.08.2017, pârâtul A. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 664/12.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 930/A/14.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a calificat apeluri căile de atac declarate în cauză, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

4. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 1171/A din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelantul pârât C., împotriva sentinţei civile nr. 664/12.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, intimata pârâtă B. şi apelul declarat de apelantul pârât A., împotriva aceleiaşi sentinţe; a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

5. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 ianuarie 2019, sub nr. x/2017.

În motivarea recursului declarat, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură civilă, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, astfel încât, devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

1. Susţine că, instanţa de apel a dispus greşit admiterea apelului formulat de pârâtul A., întrucât, prin încheierea din 24.10.2018, instanţa a reţinut că apelantul-pârât A. nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 3503,51 RON, deşi i s-a pus în vedere prin adresă obligaţie.

2. Instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţii care prevăd că această soluţie se dispune numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin apel sau întâmpinare, trimiterea spre rejudecare putând fi dispusă numai o singură dată în cursul procesului.

Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, apreciind că soluţionarea cererii de chemare în judecată în baza altui temei decât cel indicat de reclamantă, cu încălcarea principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, ar avea semnificaţia nesoluţionării fondului cauzei.

În mod greşit instanţa a constatat că a fost încălcat dreptul de apărare al pârâtului cu motivarea că vătămarea concretă suferită de pârât decurge din natura reglementării diferite a celor două proceduri, cea de drept comun şi, respectiv, cea specială a ordonanţei de plată, aceasta din urmă presupunând un regim probatoriu limitat, stabilirea unui termen de plată, dar şi a unui termen pentru declararea căii de atac mult mai scurt decât în procedura de drept comun.

În fapt, nu a existat nicio vătămare a celor doi pârâţi, deoarece instanţa de fond nu a limitat administrarea probelor la cele admisibile în procedura specială a ordonanţei de plată, ci a administrat toate probele solicitate de părţi, iar aceştia au declarat apel, respectiv cerere în anulare, calificată ulterior ca apel, cu respectarea termenelor prevăzute de lege, astfel încât motivele instanţei de apel nu sunt fondate.

Mai mult, calificarea căii de atac împotriva sentinţei civile s-a realizat în contextul analizării de către instanţa de apel a schimbării încadrării juridice efectuată prin răspunsul la întâmpinare la instanţa de fond, aceasta apreciind că ne aflăm în faţa unei cereri de drept comun, astfel încât calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe este apelul şi nu cererea în anulare.

Astfel, atât timp cât instanţa de apel a făcut analiza acestei situaţii şi a dezlegat această problemă de drept, ar fi trebuit a se pronunţa pe fondul cauzei şi nu să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece niciuna dintre părţi nu a solicitat în mod expres, prin apel sau întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura derulată în recurs:

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 11 iunie 2019 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se, prin rezoluţia din 17 ianuarie 2019, că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19.09.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar criticile formulate vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate astfel încât, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a fixat termen de judecată la 5 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile de nelegalitate din cererea de recurs, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru considerentele care succed:

1. Critica recurentei referitoare la modalitatea greşită soluţionarea a apelului declarat de apelantul-pârât A. este întemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2018, instanţa de apel a reţinut faptul că apelantul-pârât A. nu a depus, la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3503,51 RON, deşi i s-a pus în vedere, prin adresă, obligaţia achitării acesteia, astfel încât soluţia cu privire la apelul declarat de acesta, ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării, va fi cuprinsă în decizia pronunţată în apel.

Şi în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel reţine împrejurarea, relativ la apelul declarat de apelantul-pârât A., că în şedinţa publică din 24.10.2018, a fost admisă excepţia netimbrării, constatându-se că acesta nu a achitat taxa de timbru aferentă, deşi i s-a adus la cunoştinţă că această obligaţie, ce trebuiea îndeplinită până la termenul de judecată menţionat.

În contradicţie cu cele reţinute în considerentele hotărârii, prin dispozitivul deciziei recurate, instanţa de apel, dispune admiterea apelului declarat de apelantul-pârât A., în loc să cuprindă în dispozitivul deciziei soluţia care se impunea, ca urmare a admiterii excepţiei de netimbrare a apelului, astfel cum prevede art. 470 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 23, art. 32-33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu completările şi modificările ulterioare.

Art. 175 C. proc. civ. statuează că:

"(1)Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

(2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în situaţia în care actul de procedura nu respectă cerinţele extrinseci cerute de lege, ca în cazul neplăţii taxei de timbru, se iveşte situaţia unei nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări.

Instanta de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 174 C. proc. civ., respectiv a încălcat dispozitiile art. 248 C. proc. civ., care precizează că atunci când instanţa găseşte întemeiată o excepţie procesuală (cum este exceptia netimbrării cererii de apel) analiza fondului este de prisos.

Această situaţie evidenţiază şi existenţa unei evidente contradicţii între considerentele hotărârii recurate şi dispozitivul acesteia, în sensul incidenţei art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, însă în dispozitiv instanţa a pronunţat o altă soluţie, contrară.

2. Printr-un alt motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu încălcarea dispoziţiilor ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., atât timp cât niciuna dintre părţi nu a solicitat în mod expres, prin apel sau întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Critica recurentei, susceptibilă de încadrare în cazul de casare înscris în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., este întemeiată.

Într-adevăr, anularea hotărârii primei instanţe, după admiterea apelului, intervine în ipotezele prevăzute de art. 480 alin. (3)-(6) C. proc. civ.

Art. 480 alin. (3) teza I stipulează că în situaţia în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Textul sus evocat stabileşte regula (evocarea fondului în apel) după anularea hotărârii.

Art. 480 alin. (3) teza a II a reglementează şi soluţia de excepţie, respectiv cea de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, după admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate, numai dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Prin urmare, astfel cum se prevede în mod expres, instanţa nu poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare din oficiu, ci numai dacă părţile o cer.

În cauză, instanţa de apel a admis apelul, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, apreciind că soluţionarea cererii de chemare în judecată în baza altui temei decât cel indicat de reclamantă, cu încălcarea principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, ar avea semnificaţia nesoluţionării fondului cauzei.

Adoptând soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, după admiterea apelului, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., deoarece niciuna dintre părţi nu a solicitat în mod expres, prin apel sau întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, urmează a se reţine incidenţa cazurilor de casare înscrise în art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, va casa decizia civilă nr. 1171/A din 7 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împotriva deciziei civile nr. 1171/A din 7 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2019.