Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2373/2019 AI generated

Recourse inadmissible against final appellate decision on property restitution under Law No. 165/2013

Case Number Decizia nr. 2373/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the appeal in cassation filed by the plaintiff, thereby leaving in force the Court of Appeal decision that had dismissed the lower appeal and upheld the trial court's ruling. The dispute involved a claim for the in-kind recovery of real property and damages under the restitution of abusable nationalized properties legislation, where the lower courts had previously dismissed the action on procedural grounds, including the defendant municipality's lack of legal capacity and the commissions' lack of passive standing. The High Court determined that under Article 35 of Law No. 165/2013, decisions resolving claims regarding the existence and scope of property rights are subject only to appeal, meaning the appellate decision was final and not subject to further cassation review pursuant to Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, as the exercise of a appeal beyond the statutory limits constitutes a violation of procedural public order.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Recourse inadmissible against final appellate decision on property restitution under Law No. 165/2013: În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Keywords

AI generated
restitution of property standing to appeal grounds for cassation right to property Civil Procedure Code limited legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând recursul, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj revendicarea în natură a imobilului, parte din fosta sa proprietate, precum şi plata de daune.

Prin sentinţa civilă nr. 7716 din 6 noiembrie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 132 din 15 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria mun. Cluj-Napoca.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Cluj-Napoca, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca şi a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca.

2. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 52A din 15 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 132 din 15.03.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2017, care a fost menţinută.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 5 august 2019 şi repartizat completului de filtru CF x.

4. Procedura de filtru

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat recurentului pentru a formula, în scris, un punct de vedere. Recurentul A. a depus punct de vedere prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu.

Prin rezoluţia din 16 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la 5 decembrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 634 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acţiunea prin care reclamantul a solicitat instanţei revendicarea în natură a imobilului, parte din fosta sa proprietate, precum şi plata de daune.

Reclamantul a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/2013.

Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 si 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 si 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fara drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Din interpretarea textelor procedurale mai sus menţionate, rezultă că că hotărârea judecătorească prin care este soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii în baza Legii nr. 165/2013 este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 52 A din 15 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă este definitivă, nefiind supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunţată în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.

Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză de reclamatul A., va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamatul A. împotriva deciziei nr. 52 A din 15 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.