Constitutional exception referral denied as inadmissible; appeal quashed and lower ruling upheld as final.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Împotriva Încheierii din 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2006, la data de 30 mai 2019 petenta A. a declarat, în termen legal, recurs în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta a arătat că îşi rezervă dreptul de a motiva cererea de recurs, printr-un înscris pe care îl va depune după comunicarea încheierii atacate, iar la data de 7 octombrie 2019 au fost înregistrate motivele de recurs, prin intermediul cărora recurenta a arătat că "legea aplicabilă în cazul nostru pentru recurs este O.U.G. nr. 80/2013", a enumerat nişte enunţuri preluate din încheierea atacată şi a reprodus conţinutul unor articole din acte normative.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează a-l respinge, pentru următoarele aspecte:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că prin Decizia nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., fiind o cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile.

De asemenea, Curtea a mai constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii.

Pe de altă parte, pentru a se verifica legalitatea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul trebuie să formuleze critici sau minime argumente care să fie susceptibile de analiză de către instanţa ierarhic superioară.

Prin urmare, pentru ca încheierea pronunţată asupra unei cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional să fie supusă cenzurii, recurentul trebuie să se raporteze la cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate şi să arate, punctual, care sunt greşelile imputate instanţei, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În cauza dedusă judecăţii, încheierea recurată a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă, faţă de împrejurarea că dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că nu s-a formulat cerere de reexaminare, iar taxa de timbru a fost stabilită potrivit Legii nr. 146/1997.

Conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este numai recursul, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Cu toate acestea, recurenta nu a formulat critici care să aibă legătură cu soluţia pronunţată întrucât, în afara afirmaţiei că "legea aplicabilă în cazul nostru pentru recurs este O.U.G. nr. 80/2013", aceasta a enumerat nişte enunţuri preluate din încheierea atacată şi a reprodus conţinutul unor articole din acte normative, care nu îmbracă caracterul unor critici cu privire la considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţă în justificarea soluţiei recurate şi care nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs.

Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speţă, recurenta nu a fost în măsură să arate în ce mod admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 ar fi putut influenţa judecata acţiunii sale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2006, având ca obiect anulare act, a fost înregistrat pe rolul instanţelor la data de 3 mai 2006, având ca obiect anulare act, astfel că, în mod corect demersul judiciar a fost supus timbrajului în raport de Legea nr. 146/1997, O.U.G. nr. 80/2013 nefiind aplicabilă.

De asemenea, în mod just Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că nu s-a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, demers în cadrul căruia se puteau formula critici cu privire la legea aplicabilă timbrajului litigiului pendinte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii din 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - CL