Revindication litigation suspended pending related ownership claim; separability of appeals against interlocutory suspension orders

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea depusă la dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la termenul din 22 mai 2013, apelantul-reclamant A. a solicitat suspendarea apelului formulat de apelantul reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 1029 din 25 mai 2012, a Sentinţei civile nr. 1681 din 5 octombrie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 364 din 15 februarie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va da în dosarul civil nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în care reclamantul a solicitat, în temeiul art. 18 din Legea nr. 10/2001, restituirea terenului liber ce apărea în bilanţurile C., în calitate de unic moştenitor al familiei unic acţionar al acestei societăţi.

La data de 29 august 2013, apelantul a depus la dosar o cerere de suspendare, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 4, 3, 32 şi 35 alin. (2) - (5) din Legea nr. 165/2013, până la soluţionarea de către S.C. B. S.A. a notificării nr. x/2001, reactivată şi precizată prin notificarea nr. x/2001.

Prin Încheierea din 11 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2013, instanţa a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, formulată de apelantul reclamant A. şi a admis cererea de suspendare formulată în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. de apelantul reclamant A., fiind suspendată soluţionarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că cererea de suspendare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, este nefondată, întrucât apelantul şi-a exercitat anterior dreptul de opţiune, a solicitat iniţial o suspendare a prezentului litigiu în baza art. 46 din lege, după care, a revenit şi a arătat că înţelege să renunţe la drepturile sale solicitate în temeiul legii speciale, apreciind că dispoziţiile dreptului comun îi sunt mai favorabile.

În aceste condiţii, s-a constatat că apelantul nu poate reveni asupra deciziei sale, motiv pentru care cererea de suspendare a fost respinsă.

Cu privire la suspendarea apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa a reţinut că prezentul litigiu are ca obiect revendicarea imobilului din str. x - 17, de către apelant, care pretinde că este succesor al foştilor acţionari ai S.C. C..

În condiţiile în care în prezentul litigiu s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a apelantului, determinată de nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, iar obiectul dosarului nr. x/2011 îl reprezintă tocmai constatarea faptului că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului fabricii C. şi, pe cale de consecinţă, proprietari ai imobilului în litigiu, instanţa a apreciat că soluţionarea apelului depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.A..

Reclamantul a criticat încheierea atacată din prisma măsurii de respingere a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, iar pârâta a criticat măsura de suspendare a cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pârâta a arătat că, chiar dacă s-ar stabili în dosarul nr. x/2011 că autorii reclamantului ar fi predat doar gestiunea, rămânând proprietari ai acţiunilor, acest aspect nu-i poate transforma în proprietari de imobile, astfel că încheierea de suspendare este greşită. În cadrul dosarului nr. x/2011 reclamantul nu solicită să se constate că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului C., ci doar faptul că prin naţionalizare Statul Român nu a dobândit un drept de proprietate asupra fabricii. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile s-a statuat că "reclamantul nu se poate considera continuator în drepturile persoanei juridice care şi-a continuat activitatea", astfel că acesta nu are calitatea procesuală să solicite imobile, existând putere de lucru judecat în acest sens.

La termenul de judecată din data de 9 octombrie 2019, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamantul A., ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 2441 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate ii atacată cu recurs, în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs, iar alin. (2) prevede că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Acest text de lege, care reglementează momentul până la care este primită exercitarea căii de atac, are în vedere toate încheierile "asupra suspendării judecării procesului", menţionate în alin. (1) şi explicitează care sunt acestea, respectiv: încheierile prin care s-a dispus suspendarea şi încheierile prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului, dar exercitarea acesteia este deschisă la momente diferite în raport de efectele pe care le produce admiterea, respectiv respingerea cererii de suspendare a judecăţii unei cauze.

Încheierile de respingere şi, respectiv, cele de admitere a cererii de suspendare a cursului judecării procesului, reglementate de C. proc. civ., au efecte diferite.

Astfel, în cazul respingerii cererii de suspendare a judecării procesului, cursul judecăţii nu se întrerupe, în timp ce în cazul admiterii cererii, cauza se suspendă, fapt ce poate lăsa sub semnul incertitudinii, pentru un timp, judecarea procesului suspendat.

Această reglementare nu contravine principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nici nu instituie vreo discriminare. Şi într-un caz, şi în celălalt, părţile interesate au posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului sau, după caz, a apelului, fapt ce rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 2441, art. 282 alin. (2) şi art. 299 din C. proc. civ.

Ceea ce diferă este numai momentul la care se poate exercita calea de atac.

Diferenţierea soluţiilor legale pentru cele două cazuri are o premisă obiectivă, şi anume, cea a efectelor diferite produse de încheierea de admitere a suspendării judecăţii şi, respectiv, de respingere a suspendării cauzei.

Diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultă din împrejurarea că, dacă se pronunţă suspendarea, aceasta are ca efect imediat întreruperea cursului judecării cauzei, ceea ce poate întârzia foarte mult judecarea procesului care a fost suspendat. În atare situaţie, legiuitorul a avut în vedere înlăturarea posibilităţii de tergiversare a cauzei prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare şi, astfel, sporirea celerităţii în soluţionarea pricinii, în scopul asigurării desfăşurării normale a judecăţii. În celălalt caz, când s-a respins suspendarea judecăţii, aceasta continuă, astfel încât nu se mai pune problema verificării într-o cale de atac a justificării suspendării.

Principiul egalităţii şi al nediscriminării, în strânsă corelare cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu are semnificaţia introducerii unei uniformizări a soluţiilor legislative, fiind posibilă aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifică în mod obiectiv şi raţional.

În speţă, însă, cursul judecăţii nu a fost întrerupt, fiind respinsă cererea de suspendare a judecăţii apelului formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, de reclamantul A..

În raport de dispoziţiile art. 282 alin. (2) şi art. 2441 C. proc. civ. nu sunt supuse recursului încheierile interlocutorii de respingere a cererii de suspendare, care nu pot fi atacate decât odată cu fondul, astfel că Înalta Curte constată că măsura de respingere a cererii de suspendare, dispusă prin încheierea atacată, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe cale separată.

Drept urmare, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit, întrucât principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a respinge teza recurentului-reclamant privind aplicarea art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un recurs efectiv, dar nu în mod absolut şi nu atunci când garanţiile art. 13 sunt absorbite de cele ale art. 6 par. 1 din Convenţie în materia drepturilor şi obligaţiilor civile, în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie.

Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Analizând recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Dispoziţia procedurală mai sus arătată reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, întrucât permite instanţei să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecăţii în situaţiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi, cu scopul de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi.

Având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa sancţionează, în acelaşi timp, în virtutea rolului activ, eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale de către părţile litigante, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei ce ar putea conduce, în mod nepermis, la tergiversarea judecăţii.

În speţa supusă analizei, se constată că soluţionarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1029 din 25 mai 2012, a Sentinţei civile nr. 1681 din 5 octombrie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 364 din 15 februarie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în cauza având ca obiect revendicare imobiliară a imobilului din str. x - 17, de către apelant, care pretinde că este succesor al foştilor acţionari ai S.C. C., se află în strânsă legătură cu soluţionarea cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, prin care se solicită de către acelaşi reclamant să se constate faptul că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului fabricii C. şi, pe cale de consecinţă, proprietari ai aceluiaşi imobil cu cel din litigiul pendinte.

Rezultă că imobilul din str. x - 17, face obiectul unei alte judecăţi, anume a celei înregistrate sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti.

În atare condiţii, în mod corect instanţa de apel a statuat cu privire oportunitatea dispunerii măsurii suspendării judecăţii apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la finalizarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cât priveşte criticile formulate de recurentă referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantului, acestea nu pot fi analizate şi tranşate în cadrul prezentului recurs, deoarece vizează chestiuni de fond care exced limitelor învestirii instanţei.

Aşa fiind, în raport de considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de către pârâtă se dovedeşte a nu fi fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2013.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2013.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - CL