Restitution claim appeal declared inadmissible; final appellate ruling upheld.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 6 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, UAT Râmnicu Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, B. şi C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Dispoziţiei nr. 1037 din 4 martie 2015 emisă de primar; obligarea pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei de 381 mp teren intravilan, situat în Rm. Vâlcea, fosta strada x, actual strada x, nr. 1-3, judeţul Vâlcea; obligarea pârâţilor în solidar la plata daunelor interese pe zi întârziere în cuantum de 500 RON, de la data introducerii acţiunii şi până la data intrării în legalitate.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâţii Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea, B. şi C., deoarece procedura de contestare a dispoziţiilor şi deciziilor emise în soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este reglementată de art. 26 alin. (3) - (4) din lege, care prevăd următoarele:, (3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel. (4) În cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziţia va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluţiilor date de instanţele de judecată". Din interpretarea textului de lege enunţat rezultă că raportul juridic dedus judecăţii în contestaţiile formulate în baza Legii nr. 10/2001 are ca subiect activ "persoana care se pretinde îndreptăţită", deci titularul notificării, iar ca subiect pasiv entitatea care a emis dispoziţia, aceasta fiind obligată "să adopte o poziţie procesuală" în proces.

În speţă, s-a reţinut că reclamanta a stabilit un cadru procesual ce excede dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 26 din Legea nr. 10/2001, chemând în judecată atât Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, ca entitatea care a emis Dispoziţia nr. x din 4 martie 2015, cât şi Instituţia Prefectului Vâlcea, respectiv persoanele fizice B. şi C.. Or, cu privire la aceştia din urmă tribunalul a constatat că nu există identitate între persoana lor şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 1029 din 29 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a respins, ca nefondată acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin Decizia civilă nr. 3178 din 30 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantă.

3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs, vol. 2.

Recurenta a formulat punct de vedere la raport, în care a expus critici care ţin de fondul litigiului şi a arătat că hotărârea atacată trebuie să fie supusă şi recursului pentru a se putea epuiza căile interne de atac care condiţionează accesul la CEDO.

Intimaţii C. şi D., prin punctul de vedere la raport, au considerat întemeiate concluziile magistratului asistent raportor exprimate în cuprinsul raportului, care susţin inadmisibilitatea recursului prin prisma dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 7 din Legea nr. 76/2012. Aceste părţi au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în sumă de 1000 RON, conform chitanţei nr. x din 26 aprilie 2019 depusă la dosar recurs vol. 2.

Intimaţii B. şi E. au depus punct de vedere, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanţa nr. x din 25 aprilie 2019, aflată la dosar recurs, vol 2.

Prin Rezoluţia din 20 iunie 2019 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 3 octombrie 2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamantă, prin care se contestă o dispoziţie emisă ca urmare a soluţionării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365/20.05.2012, care dispun: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În aplicarea acestor prevederi, Decizia civilă nr. 3178 din data de 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3178 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, iar, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din acelaşi cod, va fi obligată recurenta la plata sumelor de 1000 RON către intimaţii D. şi C. şi 500 RON către intimaţii B. şi E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3178 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumelor de 1000 RON către intimaţii D. şi C. şi 500 RON către intimaţii B. şi E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.

GGC - CL