Political party registry: effect of plaintiff's renunciation on voluntary intervenors' consent and procedural standing of party representatives

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, petentul A., înscris în registrul partidelor politice din România la poziţia nr. 10, reprezentat de preşedintele B., C., secretar general adjunct, D., vicepreşedinte şi mandatar al partidului, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 25 raportate la cele ale art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 14/2003, a depus, în termenul stabilit de lege, documentele celui de-al VI-lea congres al partidului, la care s-a votat modificarea statutului, a fost adoptat programul şi au fost alese forurile de conducere, solicitând consemnarea menţiunilor în Registrul partidelor politice.

La dosar au depus cereri de intervenţie E. (28 noiembrie 2017), F. (27 noiembrie 2017), G. (4 decembrie 2017), H. (4 decembrie 2017), I. (5 decembrie 2017) şi J. (8 ianuarie 2018).

La 22 ianuarie 2018, numitul E. a formulat cerere de renunţare la judecarea cererii de intervenţie în interes propriu.

Prin Încheierea din 20 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a luat act de cererea de renunţare la cererea de intervenţie formulată de E.; în privinţa intervenientului H. a apreciat că nu se poate lua act de renunţarea la cerere doar în baza unei discuţii telefonice, neexistând o cerere depusă în acest sens; a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie formulate de H. şi G., întrucât a constatat că aceştia nu au făcut dovada achitării taxei de timbru, precum şi faptul că nu au semnat, în original, cererile; a admis în principiu cererile de intervenţie formulate de intervenienţii F., I. şi J..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 15/DEC/P din 22 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A., prin preşedinte B.; a admis cererile de intervenţie formulate de intervenienţii I., J. şi F..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 10 aprilie 2018.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 879A din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului A., prin preşedinte B.; a anulat, în parte, sentinţa civilă apelată cu privire la cererea formulată de reclamant, privindu-i pe intervenienţii I., J., şi F..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 879A din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs intervenientul F. la 24 noiembrie 2018 (data transmiterii prin poşta electronică).

În motivarea cererii de recurs, recurentul intervenient a susţinut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva faptului că, în baza art. 406 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel a luat act de renunţarea la judecată a apelantului A., reprezentat de K., preşedintele acestuia.

Recurentul a solicitat să se constate lipsa capacităţii procesuale pasive a numitului K., de reprezentant al A., respectiv de preşedinte a acestui partid, susţinând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, urmare faptului că nu a sesizat că numitul K. nu este preşedintele A.. În opinia sa, acesta nu poate reprezenta legal partidul, conform Sentinţei civile nr. 15/DEC/P din 22 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosar nr. x/2017. De asemenea, a susţinut că nici C. şi D. nu deţin vreo calitate în cadrul partidului, întrucât nu au fost aleşi legal şi statutar.

De asemenea, a menţionat că instanţa de apel a ignorat existenţa autorităţii de lucru judecat, respectiv desfăşurarea Congresului al VI-lea al A., la care a fost ales, în funcţia de preşedinte, L., cauza fiind respinsă prin hotărâre definitivă, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale în materie şi statului partidului.

Recurentul intervenient a susţinut că nu i-a fost comunicată cererea de renunţare la judecată formulată de apelantul-reclamant A., fiindu-i astfel încălcate drepturile procesuale, prin punerea în imposibilitatea de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la manifestarea de voinţă a apelantului.

În acest sens, recurentul a susţinut că decizia recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel nu a respectat normele de procedură, în sensul de a examina calitatea reclamantului şi de a-i solicita acestuia să expună motivele renunţării la judecata litigiului.

Recurentul intervenient a reclamat nesocotirea drepturilor procesuale prevăzute de art. 406 alin. (4) C. proc. civ., sens în care a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, menţinerea dispoziţiei instanţei de fond cu privire la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de reclamantul A., reprezentat de preşedinte K..

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin Rezoluţia din 10 decembrie 2018, comunicarea cererii de recurs, iar după îndeplinirea formalităţilor de comunicare, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 14 februarie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil, iar criticile formulate se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

La 28 februarie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere la raport.

Prin Încheierea din 30 mai 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză şi a fixat termen pentru soluţionarea acestuia la 3 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine, relativ la critica formulată în cadrul primului motiv de recurs, care vizează lipsa calităţii de reprezentant pentru A., ceea ce ar atrage încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., că aceasta a fost formulată omisso medio, neputând fi primită.

Astfel, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susţineri şi apărări direct în această fază procesuală.

Atribuţiile instanţei de control judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel şi, cât timp partea nu a formulat apel, nu poate fi verificată decât în considerarea motivelor care au determinat această soluţie.

În cauza supusă analizei, decizia tribunalului nu a fost atacată cu apel de intervenientul F., astfel că susţinerea vizând lipsa calităţii de reprezentant pentru A. a fost formulată omisso medio, cu nerespectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, motiv pentru care nu poate fi primită.

În ce priveşte celelalte critici ale recurentului, acestea vizează nelegalitatea deciziei recurate relativ la pretinsa încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că cererea de renunţare la judecată, formulată de apelantul reclamant A., nu a fost comunicată intervenientului, ceea ce, în opinia sa, duce la încălcarea drepturilor sale procesuale, prin punerea în imposibilitatea de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la manifestarea de voinţă a apelantului.

Raportat la aceste susţineri, Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., constatând că celelalte motive de nelegalitate, respectiv cele reglementate de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât recurentul nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestora.

Art. 406 C. proc. civ. prevede: "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare."

Din aceste dispoziţii legale rezultă că, dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea este condiţionată de acordul expres sau tacit al celeilalte părţi.

"Cealaltă parte" care trebuie să îşi exprime acordul este pârâtul, pentru că acesta este expus riscului de a fi acţionat din nou în judecată de către reclamantul care s-a desesizat, nu şi intervenienţii voluntari sau forţaţi.

Acest aspect rezultă cu evidenţă din teza a II-a art. 406 alin. (4) C. proc. civ., care se referă în mod expres la "pârât", iar nu şi la ceilalţi participanţi la procesul civil, respectiv intervenienţii. Aşa fiind, întrucât pentru a lua act de renunţarea la judecată, instanţa de apel nu era condiţionată de acordul intervenienţilor, susţinerile recurentului nu pot fi primite, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intervenientul F. împotriva Deciziei nr. 879 A din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.

GGC - CL