Appellate duty to reinstate expert examination on new judicial documents under principle of active judicial role

Apel. Cerere de refacere a probei cu expertiză. Încălcarea principiului rolului activ. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul

Index alfabetic: acţiune în constatarea nulităţii absolute

contract de împrumut

administrare probe

rol activ

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (2), art. 292 alin. (1) teza II

Conform art. 292 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Dispozițiile legale menţionate nu limitează dreptul de a solicita probe, dimpotrivă conturează efectul devolutiv al instanţei de apel, în sensul că aceasta are obligaţia să se pronunţe în fond, deci să facă o nouă judecată în fapt şi în drept, eventual de a readministra unele din probele primei instanțe sau de a administra probe noi, în concordanţă cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Prin urmare, sunt încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 292 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în cazul în care instanţa de apel a respins cererea părţii de refacere a raportului de expertiză, prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1901 din 23 octombrie 2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 18 mai 2012 sub dosar nr. x/62/2012 şi precizată ulterior, reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA) a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi a actului adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA; contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA; contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA); contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA; protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) şi SC B. SA; contractului de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat şi a contractului de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA (precizare de acţiune filele 239 şi 244 volumul I, fila 327, volumul II dosar primă instanţă).

În apărare, pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA) au formulat întâmpinare în cauză prin care au invocat excepţia lipsei de interes, iar pe fond au solicitat să se respingă acţiunea ca netemeinică şi nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâta S.C. C. S.A.

A admis cererea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.).

A constatat nulitatea absolută a: Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi a actului adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. B. S.A.; Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) şi S.C. B. S.A.; Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.); Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 şi a actului adiţional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) şi S.C. B. S.A.; protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.) şi S.C. B. S.A.; Contractului de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A., în calitate de cesionar, S.C. D. S.A. (fostă S.C. E. S.A.), în calitate de cedent şi S.C. B. S.A., în calitate de debitor cedat; a Contractului de garanţie reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. B. S.A.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 lei reprezentând: 74.803,14 lei taxă judiciară de timbru, 3100 lei onorariu avocaţial şi 22.750 lei onorariu expert; a obligat pârâtele să plătească la bugetul local al U.A.T. Municipiul Braşov suma de 74.793,14 lei, facilitate acordată de instanţă reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru; a obligat reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Braşov, în contul expertei F., suma de 21.750 lei cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă nr. 692048 din 20 ianuarie 2014; a respins cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă a formulat apel, în termen, pârâta S.C. C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta Asociaţia A., cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 834/Ap din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 477/C/6 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei civile nr. 834/Ap din 25 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă au declarat recurs atât pârâtă SC C. SA Braşov, cât şi reclamanta Asociaţia A.

Prin decizia civilă nr. 1062 din 21 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a respins recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2015, a rezoluţiei din 5 mai 2015 şi a deciziei civile nr. 834/R din 25 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă, ca nefondat şi a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Braşov împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 11 octombrie 2016, sub nr. de dosar x/62/2012*.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017, instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. şi a fost trimis dosarul în arhivă spre conservare până la soluţionarea dosarului penal nr. x/P/2013 înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Împotriva încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017 a declarat recurs pârâta SC C. SA. Prin decizia civilă nr. 1283 din 27 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Braşov împotriva încheierii, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii.

Urmare a casării încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 15 decembrie 2017.

Prin decizia civilă nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 477/C din 6 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC B. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA); a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC B. SA şi SC D. SA având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 şi a actului adiţional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007, încheiate între pârâtele SC C. SA şi SC B. SA; a contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008, încheiat între pârâtele SC C. SA şi SC D. SA (fostă SC E. SA) şi a contractului de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru (pentru judecata în primă instanţă) aferentă contractelor menţionate mai sus şi, pe cale de consecinţă, înlătură suma de 54.038 lei din cheltuielile de judecată la care sunt obligate pârâtele către reclamantă şi suma de 54.038 lei din obligaţia de plată către Municipiul Braşov; a păstrat în rest dispoziţiile sentinţei apelate; a respins cererea apelantei SC C. SA având ca obiect plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs C. S.A. şi Asociaţia A.

1.În motivarea cererii de recurs C. S.A. arată că instanţa de apel în rejudecare a nesocotit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi, în loc să realizeze o rejudecare a cauzei sub toate aspectele, a schimbat în mod indirect soluţia instanţei de recurs şi a reţinut că hotărârea pronunţată iniţial în apel a fost casată doar în parte, şi nu în totalitate, deşi acest lucru era confirmat la acel moment inclusiv şi prin soluţia dată de instanţa supremă asupra cererii de lămurire a dispozitivului.

Recurenta consideră că decizia atacată este nelegală şi contradictorie şi din perspectiva cheltuielilor de judecată, deoarece, deşi nu a schimbat în mod efectiv taxele eşalonate din lipsa fondurilor, aceasta nu înseamnă că nu a înregistrat un prejudiciu pentru aceste sume având în vedere că în prezent sunt imputate de Direcţia Fiscală Braşov şi reprezintă un debit care, dacă nu va fi achitat, urmează a fi executat silit.

În drept, recurenta C. S.A. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

2. În motivarea cererii de recurs privind decizia nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018, Asociaţia A. arată că: 1. instanţa de apel s-a rezumat să realizeze o analiză în principal a contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 fără a analiza argumentele invocate în ceea ce priveşte nulitatea actului adiţional nr. 1 la contractul menţionat; 2. în ceea ce priveşte contractul de cesiune de creanţă nr. 3762 din 4 septembrie 2009 instanţa de apel în mod nelegal şi fără a se conforma principiului rolului activ al judecăţii nu a avut în vedere totalitatea argumentelor invocate, rezumându-se doar a susţine că argumentul ce viza forma autentică şi contradictorialitatea actului au fost invocate cu nerespectarea art. 292 alin. 1 şi art. 294 alin. 1 C. proc. civ.; 3. în ceea ce priveşte contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 instanţa de apel s-a rezumat să reţină că raportul de expertiză întocmit în cauză certifică, din analiza extraselor de cont, transferul sumei de 3.000.000 lei, achitate de asemenea în scopul îndeplinirii obligaţiilor stabilite în contractul de privatizare şi în programul de restructurare, fără a analiza, de asemenea, argumentele invocate în susţinerea cererii de anulare a actului juridic respectiv; 4. instanţa de apel în mod nelegal a respins cererea de obligare a apelantei-pârâte SC C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs privind încheierea din 11 ianuarie 2018 recurenta Asociaţia A. arată că instanţa de apel în mod nelegal a respins cererea de refacere a raportului de expertiză negând forţa probantă a ordinelor de plată reale depuse la dosarul cauzei.

Asociaţia A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C. S.A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

1.Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Doctrina a statuat că o hotărâre este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. De asemenea, s-a statuat că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală deoarece, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Tocmai ca efect al art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut în mod corect că, referitor la contractul de garanţie reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual la data de 26 mai 2016 a luat act de manifestarea de voinţă a recurentei-pârâte SC C. SA în sensul că aceasta a renunţat la judecata recursului cu privire la contractul de garanţie reală imobiliară.

Aşadar, în mod corect instanţa de apel nu a reţinut apărarea făcută de apelanta-pârâtă SC C. SA potrivit căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis casarea integrală a deciziei pronunţate în apel, deoarece această soluţie nu contravine aspectelor cu privire la care aceeaşi instanţă de recurs la data de 26 mai 2016 a luat act de renunţarea la judecata recursului cu privire la contractul de garanţie reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recurenta l-a invocat formal deoarece nu a argumentat în ce mod instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi, mai ales, nu a arătat care este actul a cărui natură a fost schimbată.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.

Într-o altă exprimare, critica recurentei referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la critica cu privire la cheltuielile de judecată, încadrată de către recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va înlătura deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că în ceea ce priveşte chestiunea juridică a cheltuielilor de judecată decizia este motivată în fapt şi în drept, iar instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte faţă de hotărârea pronunţată cu privire la cheltuielile de judecată nu este suficientă pentru modificarea acesteia din moment ce instanţa de apel a reţinut în mod corect că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru reduse şi eşalonate în tranşe lunare stabilite în sarcina sa, nefiind depusă nicio chitanţă în acest sens.

2.În ceea ce priveşte recursul declarat de Asociaţia A. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 18 ianuarie 2018 şi a încheierii din 11 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că criticile se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Din critica recurentei-reclamante a încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2018 reiese că aceasta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că instanţa de apel a respins cererea de refacere/completare a raportului de expertiză (obiectivele 1 şi 6) prin luarea în considerare şi analizarea ordinelor de plată identificate în cadrul dosarului penal nr. x/P/2013. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această critică se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva încălcării principiului rolului activ al judecătorului şi, în consecinţă, a înlăturat critica recurentei-pârâte referitoare la excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte încheierea din 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Potrivit art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a avut rol activ în vederea pronunţării unei hotărâri legale.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că această modalitate de manifestare a rolului activ al judecătorului este una dintre cele mai importante deoarece instanţa are dreptul şi obligaţia de a descoperi adevărul şi, în consecinţă, să dispună administrarea probelor necesare soluţionării cauzei în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Din încheierea de şedinţă de la 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia a II-a civilă rezultă că, deşi Asociaţia A. a solicitat refacerea expertizei contabile din perspectiva obiectivelor 1 şi 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013, instanţa de apel a respins cererea reţinând, pe de o parte, dispoziţiile art. 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. şi momentul depunerii acestor înscrisuri, iar, pe de altă parte, că la elaborarea raportului de expertiză expertul a avut în vedere în soluţionarea obiectivelor atât ordinele de plată, cât şi extrasele de cont.

Faţă de cele arătate, rezultă, fără echivoc, că, deşi s-a solicitat de către Asociaţia A. refacerea raportului de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 şi 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate de către organele judiciare, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită atât a dispozițiilor art. 129 alin. 5, cât şi a art. 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ.

Articolul 292 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. prevede că instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Dispozițiile legale menţionate nu limitează dreptul de a solicita probe, dimpotrivă, conturează efectul devolutiv al instanţei de apel în sensul că aceasta are obligaţia să se pronunţe în fond, deci să facă o nouă judecată în fapt şi în drept, eventual de a readministra unele din probele primei instanțe sau de a administra probe noi în concordanţă cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Într-o altă exprimare, instanţa de apel nu a dat eficienţă normelor evocate anterior în privinţa stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi admiterea probelor pertinente cauzei, respectiv refacerea raportului de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 şi 6 prin luarea în considerare a documentelor noi identificate după afirmaţiile recurentei-reclamante de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat argumentele invocate de Asociaţia A. privind nulitatea actului adiţional nr. 1 la contractul de împrumut nr. 5404/2007 din perspectiva cauzei ilicite.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat încheierea şi decizia recurate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de motivele analizate care au atras casarea încheierii şi deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recomandă instanţei de apel să refacă raportul de expertiză din perspectiva obiectivelor 1 şi 6 prin luarea în considerare şi analizarea documentelor noi menţionate de recurenta-reclamantă ca fiind identificate de către organele judiciare în dosarul penal nr. x/P/2013 pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt care să conducă la aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Potrivit art. 315 alin. 3 C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.