Ministry's appeal rejected; conflict-of-interest rule for driver-training centers annulled.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 februarie 2016, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Transportului şi Ministerul Transporturilor, a solicitat anularea prevederilor art. 15 lit. n) din Normele privind autorizarea şi controlul centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 45 din 28 aprilie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Transportului şi Ministerul Transporturilor, a anulat prevederile art. 15 lit. n) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015 şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 45 din 28 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, precum şi a cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate, iar în subsidiar, în ipoteza respingerii recursului, a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că ordinul atacat respectă prevederile legale în vigoare în momentul emiterii, respectiv art. 6 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, art. 12 lit. g) şi art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, precum şi art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor. Cu toate acestea, instanţa de fond a avut în vedere prevederile altor acte normative decât cele în temeiul cărora a fost emis ordinul atacat.

Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015 a fost supus dezbaterii în Comisia de Dialog Social, prevederea contestată fiind discutată cu partenerii sociali, conform art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 561/2009. Această prevedere a fost introdusă în textul ordinului la propunerea mai multor organizaţii asociative ale centrelor de pregătire profesională.

Recurentul-pârât apreciază a fi greşită susţinerea instanţei de fond, conform căreia doar persoana care exercită o funcţie publică sau asimilată acesteia este afectată de existenţa unui conflict de interese, întrucât, în cazul unui astfel de conflict, responsabilitatea aparţine şi centrului de pregătire profesională, nu doar persoanelor vizate, centrul putând fi încadrat formal în definiţia dată de art. 175 alin. (2) din C. pen. persoanelor asimilate noţiunii de funcţionar public.

O altă critică formulată de pârât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei prin hotărârea de fond, pârâtul apreciind că onorariul avocaţial, chiar şi în cuantum redus, nu are caracter rezonabil, raportat la munca efectiv depusă de avocat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09.08.2016, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului-pârât Ministerul Transporturilor, susţinând că acest pârât nu are calitatea de emitent al actului administrativ dedus judecăţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de fond

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica privitoare la pronunţarea hotărârii de fond în temeiul altor acte normative decât cele în baza cărora a fost emis ordinul contestat, este neîntemeiată.

Din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere, în considerentele hotărârii, dispoziţiile O.G. nr. 19/1997 privind transportul rutier, în baza cărora a fost emis Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015, atacat în cauză, precum şi prevederile normelor aprobate prin acest ordin, dar şi dispoziţiile Legii nr. 31/1990, toate aceste acte normative fiind analizate din punct de vedere al procedurii emiterii ordinului şi a incidenţei acestui act administrativ asupra activităţii desfăşurate de reclamantă.

În ceea ce priveşte prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nu se poate susţine că instanţa de fond a avut în vedere un act normativ inaplicabil raporturilor juridice din speţa de faţă, atât timp cât prevederile art. 15 lit. n) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015, contestate de reclamantă, reglementează obligaţia centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a transportatorilor rutieri de a verifica dacă activitatea le este afectată de existenţa unui conflict de interese vizând persoane angajate în cadrul Ministerului Transporturilor, Autorităţii Rutiere Române, Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier şi Registrului Auto Român, iar Legea nr. 161/2003 este actul normativ care defineşte conflictul de interese şi reglementează principiile care stau la baza acestuia.

Potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, iar în cauza de faţă, pentru a da o corectă dezlegare aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la dispoziţiile atacate, judecătorul fondului nu trebuia să aibă în vedere, astfel cum susţine recurentul-pârât, doar actele normative în baza cărora a fost emis ordinul, ci şi alte acte normative, aflate în conexiune cu prevederea contestată şi a căror încălcare a fost sesizată de reclamantă. Validitatea actului administrativ nu se examinează doar în raport de actul normativ în temeiul căruia a fost emis (O.G. nr. 27/2011), ci şi în raport de alte acte normative, cu forţă legislativă superioară, în domeniul de reglementare al cărora se înscrie prevederea contestată (Legea nr. 161/2003).

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că dispoziţiile art. 15 lit. n) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015 au fost supuse dezbaterii în Comisia de Dialog Social, fiind introduse la solicitarea unor organizaţii asociative ale centrelor de pregătire profesională, Înalta Curte o consideră neîntemeiată. Examinarea caracterului legal ori nelegal al prevederilor contestate nu depinde de poziţia exprimată, în procedura de adoptare a ordinului atacat, de comisiile de specialitate ori de organizaţiile profesionale, aceasta putând reprezenta, cel mult, un criteriu în verificarea legalităţii procedurii de emitere a actului, iar nu un indiciu al legalităţii pe fond a prevederii contestate.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, şi critica pârâtului Ministerul Transporturilor, privitoare la încadrarea centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională în categoria persoanelor afectate de existenţa conflictului de interese, asimilate noţiunii de funcţionar public, conform art. 175 alin. (2) din C. pen.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prevederile art. 15 lit. n) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015 impun centrelor de pregătire şi perfecţionare obligaţia de a se asigura " (...) că activitatea centrului de pregătire şi perfecţionare nu este afectată de existenţa unui conflict de interese (...)", prin "afectarea" activităţii centrului de pregătire şi perfecţionare înţelegându-se că situaţia de conflict de interese priveşte centrul însuşi, iar nu persoanele fizice care exercită o funcţie publică sau asimilată acesteia.

Noţiunea de funcţionar public, astfel cum este definită în legislaţia specifică (art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public) priveşte persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, din textul legii rezultând că funcţia nu poate fi ocupată şi exercitată decât de o persoană fizică, atributele funcţiei publice fiind, evident, incompatibile cu atributele persoanei juridice. În egală măsură şi funcţia asimilată funcţiei publice, din perspectiva legislaţiei penale, se raportează tot la o persoană fizică, astfel încât centrul de pregătire profesională nu poate fi încadrat nici în categoria funcţionarilor publici, nici în aceea a persoanelor asimilate noţiunii de funcţionar public, conform art. 175 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, conflictul de interese nu poate viza centrul de pregătire şi perfecţionare profesională, care, aşa cum s-a arătat anterior, nu îndeplineşte premisa de a deţine calitatea de funcţionar public, ci doar persoanele aflate în raporturi contractuale cu centrul de pregătire şi perfecţionare, care au şi calitatea de funcţionari publici, angajaţi în cadrul unor autorităţi de stat cu atribuţii în domeniul transporturilor.

Din această perspectivă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că prevederile art. 15 lit. n) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015 încalcă legislaţia privitoare la constatarea conflictelor de interese, întrucât, pe de-o parte, stabileşte în sarcina centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională obligaţia efectuării unor verificări care revin în competenţa absolută a Agenţiei Naţionale de Integritate, iar pe de altă parte, redactarea deficitară a normei conduce la concluzia existenţei unui conflict de interese constatat cu privire la aceste centre, iar nu cu privire la persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor.

Chiar în situaţia în care s-ar aprecia că norma contestată se adresează persoanelor a căror activitate are legătură cu centrele de pregătire şi perfecţionare profesională şi care deţin şi calitatea de persoane angajate în cadrul autorităţilor publice expres indicate în textul normei, Înalta Curte constată că aceste conflicte de interese nu fac obiectul reglementării O.G. nr. 19/1997 privind transportul rutier şi nici a O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, acte în baza cărora a fost emis Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1212/2015, atacat în cauză.

Potrivit art. 115 din Legea nr. 161/2003, prin legi speciale pot fi stabilite şi alte cazuri de incompatibilităţi şi interdicţii, însă, cum prin O.G. nr. 19/1997 şi O.G. nr. 27/2011 nu s-au stabilit astfel de interdicţii, Înalta Curte constată că în mod nelegal art. 15 lit. n) din Ordinul nr. 1212/2015 a prevăzut o serie de situaţii de conflicte de interese care nu se regăsesc în legislaţia primară. Prin urmare, în cauză au fost nesocotite prevederile art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, neputând conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

În ceea ce priveşte critica cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, reţinând că diminuarea onorariului avocaţial de la 7.440 RON la 5.000 RON respectă cerinţa proporţionalităţii dintre cheltuielile avansate de partea reclamantă, pe de-o parte şi complexitatea cauzei şi activitatea prestată de avocat, pe de altă parte, cuantumul final al cheltuielilor fiind unul rezonabil, în acord cu obiectul şi circumstanţele cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., republicat, va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, constând în onorariul avocaţial diminuat de la suma de 7800 RON, în raport de complexitatea redusă a cauzei, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei civile nr. 45 din 28 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Transporturilor la plata către intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

GGC - NN