Judicial salary recalculation at maximum benefit level rendered moot by subsequent ministerial orders, dismissing appeal for lack of legal interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în data de 03.12.2015, reclamanţii A., B., C., D. şi E., judecători în cadrul Judecătoriei Bicaz au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, de a emite pentru fiecare dintre reclamanţi în parte a unor noi ordine de salarizare/a unui ordin comun de salarizare pentru personalul din justiţie, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, obligaţie care să fie îndeplinită în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii către fiecare dintre reclamanţi a unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere echivalentă cu diferenţele de drepturi salariale cuvenite şi neîncasate ca urmare a refuzului nejustificat de emitere a acestor ordine de salarizare, precum şi a plăţii amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1158 din 6 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., D., E. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A obligat pârâtul să emită câte un ordin de salarizare pentru fiecare reclamant, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale acestora, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, în baza art. 1, alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă, în termen de maxim 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii de către pârât către fiecare reclamant a unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.

A respins cererea de obligare a paratului la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere către bugetul de stat ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1158 din 6 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii reclamantelor.

Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod eronat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 în ceea ce îl priveşte pe reclamanţii judecători, având în vedere că acestea constituie o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile, respectiv personalul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, doar categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, nu şi magistraţii.

În realitate, instanţa de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferenţelor salariale între persoane aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie.

Or, instanţa de fond are atribuţii în ce priveşte aplicarea legii şi nu de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ceea ce priveşte înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziţii legale.

În aceste condiţii, câtă vreme textul în discuţie constituie o normă de excepţie, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituţional, recurentul consideră că instanţa de fond era ţinută să-l aplice ca atare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a notelor scrise depuse, apreciază că recursul este lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Bicaz, au solicitat emiterea ordinelor de stabilire a unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, precum şi acordarea diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1, s-a dispus că:

"Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1476/C/24.05.2017, reclamanţilor-intimaţi le-a fost recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor la nivel maxim, în mod corespunzător, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, începând cu data de 09.04.2015.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, se constată că în cauză, recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1158 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - NN