Restitution of nationalized property: standing of the State and identification of the entitled heir under Law No. 10/2001

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1) La data de 24 mai 2001 reclamanta G.M. a înregistrat contestația contra dispoziției nr. 3 din 23 aprilie 2001 emisă de pârâta RA A.P.P.S. (RA L.) prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, teren de 644,50 mp și construcție, situat în București.

Prin sentința civilă nr. 1746 din 19 noiembrie 2001 a fost respinsă acțiunea, întrucât imobilul a fost preluat cu plată, iar prin decizia civilă nr. 248 din 11 iunie 2002, în apel, a fost schimbată, în tot, sentința, anulată dispoziția nr. 3/2001 și s-a dispus restituirea imobilului în natură, reținându-se, în esență, că:

- imobilul a fost preluat de stat fără titlul valabil, autoarea fiind exceptată de la naționalizare;

- reclamanta este unica moștenitoare a fostei proprietare A.T., pe numele căreia s-a naționalizat imobilul;

- dreptul de proprietate al acesteia a fost probat, iar

- Fundația „Așezământul M. și T.A.” nu are calitate procesuală în a revendica acest imobil.

Contra deciziei au declarat recurs pârâții:

- Ministerul Finanțelor Publice (R 1), pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că nu are calitate procesuală pasivă, iar pe fond, operează exceptarea de la restituirea în natură prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001, precum și preluarea cu titlu valabil, căci autoarea nu era exceptată (i s-au naționalizat 4 apartamente);

- RA A.P.P.S., pe temeiul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că sentința civilă nr. 222/1999 nu-i este opozabilă, reclamanta nu este unica moștenitoare, astfel că nu este stabilită „persoana îndreptățită”, iar imobilul este închiriat Ambasadei Elveției, ceea ce atrage exceptarea de la restituire conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind și preluat cu plată de RA L.

2) Recursurile sunt fondate, urmând a fi casată decizia cu trimitere aceleiași instanțe de apel.

Obiectul contestației îl constituie dispoziția nr. 3/2001 a pârâtei RA A.P.P.S. prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, iar cadrul procesual fixat de reclamantă este cel din procedura specială prevăzută în Legea nr. 10/2001.

Reclamanta-contestatoare s-a prezentat ca unică moștenitoare și deci, ca „persoană îndreptățită” la restituire, iar pârâta-recurentă RA A.P.P.S. ca „unitatea deținătoare, pârâtul 2 Ministerul Finanțelor fiind introdus în cauză, la cererea RA A.P.P.S., prin încheierea din 11 iunie 2001, fără nici o motivare, căci nu s-au formulat și alte cereri accesorii.

Așadar, instanțele au judecat în contradictoriu cu Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, fără a examina calitatea procesuală pasivă a acestuia, în raport de dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 care „fixează” riguros părțile în această procedură specială, ceea ce atrage trimiterea în apel, fiind o chestiune de ordine publică.

Pe de altă parte, reclamanta s-a înfățișat ca unică moștenitoare a verișoarei sale A.T., pe temeiul certificatului de moștenitor nr. 1510 din 12 iulie 1993, iar în recurs prin cererea din 9 aprilie 2003 cere a se lua act că renunță la judecată (fără a se prezenta personal) și să se constate că recursul RA A.P.P.S. a rămas fără obiect, în raport de decizia civilă nr. 399 din 14 februarie 2003 prin care i s-a admis acțiunea în revendicare și care a fost executată la 27 februarie 2003, fiind pusă în posesie (procesul-verbal nr. 98/2003).

Totuși, în recurs s-a depus și un alt certificat de moștenitor, nr. 657 din 22 martie 1994, de pe urma aceleiași defuncte A.T., pentru succesorul testamentar (testament aut. nr. 4132/1997) R.V.I., în care se menționează că „în afara bunurilor cuprinse în certificatele de moștenitor nr. 1023/1993 și 1510/1993, defuncta a mai deținut…”.

Așadar, acest certificat indică pe cel invocat de reclamantă ca unică moștenitoare (nr. 1510/1993), este ulterior acestuia și privește un alt moștenitor, aspect absent din judecata în apel.

De altfel, prin memoriul depus de acest comoștenitor se relevă și alte aspecte, ținând de relația cu reclamanta și cu E.G., executant testamentar al autoarei A.T.

În sfârșit, în decizia civilă nr. 1979 din 25 februarie 2002, irevocabilă se relevă că Fundația „Așezământul M. și T.A.” își legitimează calitatea procesuală activă, pe certificatul de moștenitor nr. 278 din 27 ianuarie 1993”, care este „anterior celui întocmit în favoarea pârâtei-recurente (G.M.), certificat care este valabil”.

Așadar, succesiunea testamentelor și a certificatelor de moștenitor a putut produce efecte juridice complexe, ca și drepturi subiective cu titulari diferiți, care nu s-au examinat în cadrul procesual al cauzei, care poate genera și alte consecințe relativ la „persoana îndreptățită”, elemente ce trebuie puse în discuție și judecate în apel.

Renunțarea la judecata contestației, în forma făcută, nu poate fi primită în recurs, nefiind în abilitarea avocatului și nici în temeiurile din art. 304 C. proc. civ., iar recursul pârâtei nu a rămas fără obiect în această procedură specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român și R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 248 din 11 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.