Appeal against rejection of disciplinary complaint challenge ruled inadmissible due to statutory finality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Rezoluţiei nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, şi începerea acţiunii disciplinare împotriva doamnei procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi t) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 962 din 22.03.2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., apreciind că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 94 alin. (1) - (4) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi art. 99 lit. f),h), p) şi t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Apreciază recurenta-reclamantă că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că rezoluţia de clasare pronunţată în cauză face o analiză completă a aspectelor sesizate, răspunzând acestora şi, de asemenea, în mod eronat s-a reţinut că procurorul de caz ar fi permis reclamantei şi apărătorilor acesteia consultarea dosarului, fără restricţii.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că "constatându-se în mod întemeiat, că (...) în cursul verificării s-a reuşit finalizarea procesului de scanare a celor 180 de volume de acte şi documente, materialul fiind pus la dispoziţia petentei", o astfel de reţinere fiind în vădită contradicţie cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, finalizarea procesului de scanare şi predarea materialului de urmărire penală nu s-a realizat pe parcursul verificărilor, oricum, nepermis de formale, efectuate de inspectorii judiciari.

Finalizarea procesului de scanare şi predarea materialului de urmărire penală nu s-a realizat nici măcar până la închiderea dezbaterilor la instanţa de fond, 15.03.2016, ci la un moment ulterior, respectiv la data de 21 martie 2016.

Prin adresa comunicată apărătorului ales al reclamantei, la data de 15 martie 2016 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, i s-a comunicat acestuia faptul că, pentru a obţine o copie a dosarului nr. x/2012, în format electronic, se poate prezenta la sediul parchetului la data de 11 martie 2016.

La data de 21 martie 2016 s-a încheiat între procurorul de caz şi apărătorul ales al reclamantei, procesul-verbal din care rezultă că i-au fost înmânate acestuia un număr de 4 DVD-uri conţinând copia dosarului nr. x/2012, conform Anexei - referat întocmit de grefier şi un număr de 317 pagini, în format letric.

Susţine recurenta-reclamantă că, contrar reţinerilor instanţei de fond, acesteia i-a fost grav încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil, care include şi faza de urmărire penală, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât prin conduita magistratului care a instrumentat cauza penală în care este cercetată, cât şi prin modul de soluţionare a sesizării formulate, iar această încălcare s-a produs cu rea-credinţă.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu sunt indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, nefiind elemente care să conducă la concluzia că s-a încălcat cu rea -credinţă sau gravă neglijenţă prevederile C. proc. pen.

În raport de dispoziţiile art. 94 C. proc. pen., încălcarea dreptului la apărare, în formele expuse echivalează cu o încălcare a sarcinilor de serviciu, care nu poate primi girul instanţei de judecată, prin respingerea acţiunii iar încălcarea dreptului la apărare constă în refuzul nejustificat al procurorului B., sub diferite motive, de a permite accesul la dosarul de urmărire penală, în integralitatea lui şi, de asemenea, refuzul de eliberare a unei fotocopii complete a acestuia, coroborat cu inducerea în eroare cu privire la numărul de volume al dosarului de urmărire penală.

Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă, rezultă, fără putinţă de tăgadă că, procurorul de caz a încălcat, cu ştiinţă, dispoziţiile art. 94 C. proc. pen., în scopul deliberat de a pune recurenta-reclamantă în imposibilitatea de a lua la cunoştinţă de materialul de urmărire penală şi de a-şi formula apărarea, în mod corespunzător.

În raport de aceste considerente, confirmate de înscrisurile administrate în cauză, rezultă, cu evidenţă, o conduită de încălcare flagrantă a îndatoririlor elementare profesionale, a dreptului la apărare a reclamantei, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., intimata susţine că acesta nu este motivat în concret prin cererea de recurs.

În acest sens, consideră intimata că acest motiv ar putea fi, eventual, reţinut de instanţa de control judiciar, de exemplu, în cazul nerespectării principiului oralităţii, al publicităţii şedinţei de judecată, al nelegalei citări a reclamantei pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia şi altele, nefiind prevăzute în mod exhaustiv de C. proc. civ.

În aceste condiţii, apreciază intimata că simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea şi motivarea faptică a situaţiei care să dea legitimitate dispoziţiei legale invocate, nu este suficientă şi nu poate fi asimilată cu cerinţa obligatorie a motivării recursului. Prin urmare, consideră intimata că se impune anularea cererii de recurs sub acest motiv, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de casare, susţine intimata că hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar dacă:

- Instanţa ar fi aplicat o normă generală nesocotind existenţa normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - norme speciale în materie disciplinară);

- Dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidentă în speţă;

- Dacă s-ar fi dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt (ipoteză exclusă, raportat la obiectul cauzei şi motivarea amplă a sentinţei).

În mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că, în urma verificărilor prealabile efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu sunt indicii de săvârşire a vreuneia dintre abaterile disciplinare de natură să atragă răspunderea disciplinară, astfel încât, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sesizarea a fost clasată, iar rezultatul s-a comunicat direct persoanei care a formulat sesizarea precum şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Apreciază intimata că instanţa de fond a constatat în mod justificat că rezoluţia de clasare face o analiză completă a aspectelor invocate în sesizare, răspunzând tuturor criticilor semnalate, în speţă, în urma verificărilor prealabile efectuate constatându-se, în mod întemeiat, că procurorul care instrumenta dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a permis petentei şi apărătorilor acesteia să consulte dosarul fără restricţii.

Consideră intimata că, în mod just s-a reţinut prin sentinţa atacată cu recurs că în mod rezonabil inspectorul judiciar a apreciat că, în condiţiile în care cererea petentei viza fotocopierea unui volum foarte mare de documente, s-a ridicat întrebarea utilităţii demersului, iar simpla invocare a garantării exercitării efective a dreptului la apărare nu exclude posibilitatea aprecierii de către organul de urmărire penală a aptitudinii demersului practic de atingere a acestui scop, pentru a se evita eventuale formulări de cereri abuzive, cu depăşirea limitelor exercitării drepturilor în scopul în care au fost prevăzute.

Împrejurarea că, potrivit procesului-verbal din data de 09.12.2004 nu se realizase scanarea integrală la acea dată nu poate conduce la concluzia nelegalităţii rezoluţiei de clasare, întrucât, la momentul emiterii sale u existau indicii pentru existenţa abaterii disciplinare, neputând fi reţinută o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţiei de către magistratul procuror. În plus, chiar recurenta admite prin cererea de recurs că a intrat în posesia materialului de urmărire penală în format electronic la data de 21.03.2016.

Mai mult decât atât, nu se verifică nici critica recurentei referitoare la nerespectarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, care vizează etapele desfăşurării cercetării disciplinare, doar în cazul identificării indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, ceea ce nu a fost cazul în speţă. Astfel, apreciază intimata că şi această critică a recurentei este neîntemeiată, aceasta vizând o altă etapă a procedurii disciplinare, în care, într-adevăr, ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor procurorului cercetat sunt obligatorii.

Consideră intimata că, urmare a petiţiei reclamantei, în mod corect s-a dispus clasarea sesizării, întrucât nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, nefiind elemente evidente care să ducă la concluzia că s-au încălcat cu rea credinţă sau gravă neglijenţă prevederile C. proc. pen., în condiţiile în care, prin rezoluţia contestată s-au explicat şi argumentat de către inspectorul judiciar, aspectele analizate şi rezultatul verificării prealabile efectuate, în mod justificat Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

Faţă de aceste considerente, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurenta-reclamantă şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - pârâte Inspecţia Judiciară, solicitând a fi înlăturate susţinerile formulate de aceasta, ca fiind vădit neîntemeiate.

Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine recurenta-reclamantă că orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, poate fi invocată sau analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ..; invocarea acestor dispoziţii nefiind limitată numai la ipotezele privind respectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţei de judecată, al nelegalei citări a reclamantei pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, astfel cum a susţinut intimata prin întâmpinare, doctrina statuând că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii; inclusiv încălcarea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil; aria de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 488 pct. 5 fiind extinsă la toate încălcările regulilor de procedură sancţionate cu nulitatea.

Nici susţinerea intimatei în sensul că nu au fi incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiată, solicitând instanţei a înlătura apărările intimatei formulate în cuprinsul întâmpinării.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei Inspecţia Judiciară şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, înainte de a păşi la analizarea pe fond a criticilor formulate, analizează admisibilitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, constatând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii reclamantei A. îl constituie desfiinţarea Rezoluţiei nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014 emisă de Inspecţia Judiciară, prin care s-a clasat sesizarea formulată de petenta A., în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 962 din 22 martie 2016, supusă spre analiză instanţei de control judiciar, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B.

În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentinţa de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 conform cărora: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În speţă, rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, contestată de reclamanta A. a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menţionat la art. 47 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, conform cărora "rezoluţia de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menţionează că această rezoluţie de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acesteia soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor legii nr. 317/2004)

Ulterior, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentinţa civilă nr. 962 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţa a soluţionat pe fond contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., împotriva Rezoluţiei nr. x/IJ/1312/DIP/2014 din data de 09.12.2014, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de petenta A., este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Deşi în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părţii în exercitarea căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta-reclamantă a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Cum prin dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că "hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă" ("definitivă" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermiţând exercitarea acestei căi de atac.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În concluzie, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 962 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.

GGC - GV