Reduction of audio-visual administrative fine for unlicensed program retransmission based on proportionality and individualization criteria

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2016 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului solicitând anularea Deciziei nr. 83/28.01.2016 emisă de pârât prin care i-a fost aplicată o amendă în sumă de 200.000 RON şi sancţiunea complementară de aducere la cunoştinţa publicului aplicarea acestei sancţiuni.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 2092/15.06.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a anulat parţial Decizia nr. 83/28.01.2016 a CNA în sensul reducerii amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON la suma de 20.000 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând casarea sentinţei şi admiterea în totalitate a acţiunii cu consecinţa anulării Deciziei nr. 83/28.01.2016.

Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a declarat recurs împotriva hotărârii curţii de apel solicitând casarea sentinţei, iar în urma rejudecării cauzei respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea sancţiunii aplicate prin Decizia CNA nr. 80/2013.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică sentinţa de fond pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu poate fi considerat doar distribuitorul serviciului întrucât nu l-a preluat de la un radiodifuzor care deţinea o licenţă audiovizuală şi o decizie de autorizare, ci de la o societate ce nu deţinea calitatea de radiodifuzor.

A concluzionat în mod eronat Curtea de apel, că procedând în acest fel reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, aşa cum reţinuse şi pârâta CNA prin decizia de sancţionare.

Solicită reclamanta să se constate că în Raportul de inspecţie din 23.10.2015 care a stat la baza Deciziei de sancţionare se vorbeşte doar de "Retransmisie" şi doar de un program "local" oarecare, în niciun caz de un "program propriu" al subscrisei.

Deci, prin aplicarea greşită a prevederilor art. 50 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, Curtea a admis că a fost sancţionată reclamanta de CNA în calitate de operator/radiodifuzor şi nu de distribuitor de servicii/programe, ceea ce e inadmisibil.

De asemenea, reclamanta arată că societatea comercială E. SRL, cea care produce şi furnizează programul "E. TV" a obţinut licenţa audiovizuală nr. TV-C812 din 7.04.2016 şi Decizia de autorizare nr. 2046/17.05.2016, fiind astfel considerat furnizor de servicii media/radiodifuzor încă de la data depunerii solicitării la CNA.

În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi (3) din lege, recurenta- reclamantă recunoaşte, aşa cum a arătat încă din formularea plângerii, că din neglijenţă nu a actualizat la timp oferta de servicii de programe.

Legat de individualizarea sancţiunii aplicate recurenta arată, că instanţa de fond nu a menţionat dacă intimata CNA a analizat gravitatea faptelor şi sub acest aspect, dacă nu ar fi fost mai potrivită sancţiunea adresării unei somaţii publice de intrare în legalitate.

De asemenea, susţine recurenta că sancţiunea complementară a transmiterii anunţului privind aplicarea sancţiunii la care a fost obligată, nu poate fi pusă în executare întrucât, pe de o parte, programul E. TV nu îi aparţine şi nu are nicio influenţă asupra conţinutului editorial, iar, pe de altă parte, pentru că în forma menţionată în decizia de sancţionare, anunţul conţine date incorecte.

Pârâta CNA arată, în calea de atac exercitată că în mod greşit instanţa de fond, deşi reţine că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile legale menţionate în decizia de sancţionare, la individualizarea sancţiunii a dat eficienţă unor argumente de ordin emoţional privind aspecte financiare, invocate de aceasta.

Aşadar, susţine că pentru săvârşirea celor patru fapte cu privire la care instanţa de fond a apreciat că au fost în mod corect reţinute de către consiliu, dozarea amenzii la suma de 20.000 RON arată o vădită aplicare greşită a dispoziţiilor art. 90 alin. (2) şi (4) din Legea audiovizualului, cumulul de fapte constituind o agravantă, de care judecătorul fondului nu a ţinut cont la individualizarea sancţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.12.2016 CNA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta SC A. SRL.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate de ambii recurenţi şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, Decizia nr. 83/28.01.2016 emisă de CNA, prin care a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1), art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi cu sancţiunea complementară de aducere la cunoştinţa publică a acestei sancţiuni.

În fapt, în urma controlului efectuat la data de 23.10.2015 la staţia cap de reţea Sângeorgiu, aparţinând SC A. SRL, judeţul Mureş s-a constatat că în reţeaua de comunicaţii electronice deţinută de distribuitor erau retransmise în sistem analogic un număr de 26 programe, deşi potrivit ultimei oferte de servicii de programe aprobată de CNA, numărul de programe ce trebuia retransmise în sistem analogic era de 26, rezultând astfel că erau retransmise în plus, fără a fi înscrise în aviz un număr de 60 de programe.

De asemenea, s-a constatat că reţeaua de comunicaţii electronice cu denumirea Sângeorgiu asigură distribuţia semnalului de fibră optică având ca zonă de difuzare reală pe lângă cele înscrise în aviz şi alte localităţi.

Totodată, distribuitorul retransmite în reţeaua de comunicaţii electronice pe care o deţine şi programul E. TV, care este un program tip videotext, pentru care societatea nu deţine licenţă audiovizuală tip TV-C.

Faţă de toate aspectele expuse, recurentul-pârât CNA a constatat, prin decizia atacată în prezenta cauză, încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1); art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului.

Curtea de apel, soluţionând cauza, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a anulat parţial Decizia nr. 83 din 28.01.2016 emisă de CNA, în sensul reducerii amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON la suma de 20.000 RON, reţinând ca fiind întemeiate doar criticile ce vizează individualizarea sancţiunii, anume neluarea în considerare a faptului că este o societate cu activitate redusă (5.800 abonaţi), cu venituri reduse, ce nu îi permite plata unei amenzi într-un cuantum foarte ridicat, precum şi faptul că nu a mai fost sancţionată.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În acord cu dezlegarea dată de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că faptele imputate reclamantei, aşa cum au fost reţinute prin raportul întocmit cu ocazia controlului efectuat în data de 23.10.2015 constituie încălcări ale dispoziţiilor Legii audiovizualului, respectiv dispoziţiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1), art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) şi (2).

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta -reclamantă arată în recursul promovat că sancţionarea sa pentru transmiterea programului E. TV a fost făcută cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) şi al art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, întrucât Curtea de apel, în acord cu reţinerile autorităţii pârâte, a reţinut că sancţiunea a fost aplicată în calitatea sa de operator/radiodifuzor şi nu de distribuitor de servicii/programe.

Din examinarea cuprinsului deciziei de sancţionare precum şi a considerentelor sentinţei recurate reiese cu evidenţă că recurenta nu poate fi considerată doar distribuitorul acestui serviciu, întrucât acesta nu a fost preluat de la un radiodifuzor care deţinea o licenţă audiovizuală şi o decizie de autorizare, ci de la o societate ce nu deţinea calitatea de radiodifuzor, asumându-şi în acest fel răspunderea pentru transmiterea acestui program fără licenţă audiovizuală şi decizie de autorizare.

De altfel, aceste împrejurări rezultă din acordul de retransmisie încheiat între SC E. SRL şi recurentă (depus la dosar fond) din care rezultă că SC E. SRL nu deţine Licenţa audiovizuală şi nici Decizia audiovizuală de autorizare, iar introducerea programului E. TV în oferta de servicii a recurentei, se face pe răspunderea acesteia.

Faptul că SC E. SRL a obţinut Licenţa audiovizuală nr. TV-C 812/07.04.2016 şi Decizia de autorizare nr. 2046/17.05.2016 fiind astfel considerat furnizor de servicii media/radiodifuzor, este lipsit de relevanţă în prezenta cauză, întrucât autorizarea a survenit ulterior controlului finalizat prin Decizia nr. 83/28.01.2016, contestată în prezenta cauză.

De asemenea, nu prezintă relevanţă sub aspectul reţinerii în sarcina recurentei a nerespectării obligaţiei prevăzute de art. 74 alin. (3) din Legea nr. 204/2002, apărarea acesteia în sensul că oferta de servicii de programe nu a fost actualizată din neglijenţă, situaţia de fapt fiind necontestată.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului, recurenta arată că la data controlului societatea retransmitea două programe locale, respectiv B. şi E. TV şi chiar dacă în privinţa programului E. TV pot apărea discuţii, acesta se situează tot în interiorul prevederilor legale, deoarece din motive tehnice în cazul programului C. Târgu Mureş nu se putea recepţiona alt program local decât B.. Astfel, susţine recurenta ca se prevalează de sintagma cuprinsă în dispoziţiile alin. (2) al art. 82 "acolo unde acestea există".

Susţinerea recurentei nu poate fi reţinută, având în vedere că, în ceea ce priveşte programul E. TV, aşa cum deja s-a arătat, era preluat de la o societate ce nu deţinea calitatea de radiodifuzor, astfel că nu putea fi încadrat în categoria programelor prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Pe de altă parte, în zona deservită de reţeaua de comunicaţii electronice obţinută de recurenta-reclamantă puteau fi retransmise programele C. Târgu Mureş şi D. Cluj-Napoca.

Cu privire la recursul formulat de pârâtă, recurs ce vizează exclusiv soluţia de reducere a sancţiunii aplicate de la 200.000 RON amendă aplicată prin decizia atacată la 20.000 RON, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a reţinut în mod judicios faptul că autoritatea pârâtă nu a respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an".

Astfel, ţinând seama de principiul proporţionalităţii în stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale raportat la împrejurările faptei şi la gradul de pericol social al acesteia, având în vedere şi faptul că societatea reclamantă nu a mai fost sancţionată pentru astfel de fapte, că are o activitate redusă şi implicit venituri reduse, Înalta Curte apreciază că amenda în cuantum de 20.000 RON a fost corect individualizată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta SC A. SRL şi de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei civile nr. 2092 din 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.

GGC - GV