Judicial challenge to Inspectorate's classification of a complaint: exclusion of the prior administrative procedure requirement by analogy to rejection resolutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.11.2015 reclamanta SC A. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., anularea Rezoluţiei din 05.10.2015 emise în Dosarul nr. x/2947, aflat pe rolul Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus clasarea sesizării societăţii reclamante, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, neîndeplinirea acestei condiţii fiind sancţionată cu respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, potrivit art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1101 din 04 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea formulată de A. SA în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1101 din 04 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SA, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, criticând soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, având în vedere că societatea recurentă a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, invocă Decizia nr. 397/2004 a Curţii Constituţionale a României şi consideră că odată finalizată procedura prealabilă unică, partea interesată, nemulţumită de soluţia de clasare pronunţată, o poate ataca la instanţa judecătorească, fără îndeplinirea unei alte proceduri prealabile, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 672/2014.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, apreciind că, în speţă, parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 era obligatorie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta SC A. SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Rezoluţiei din 05.10.2015 emise în Dosarul nr. x/2947, aflat pe rolul Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus clasarea sesizării societăţii reclamante, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

A evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul că principiul constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, include şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66/27.01.2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.

Aşadar, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional, iar soluţia privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acţiunii apare ca fiind excesivă şi formală.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acţiunii judiciare împotriva rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenţie activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acţiuni. Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) din Noul C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.". Textul legal menţionat stabileşte o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, raportarea se va face la dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare.

Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 se constată existenţa procedurii privitoare la rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Aceasta este o situaţie asemănătoare celei a rezoluţiei de clasare, deoarece şi rezoluţia de respingere este tot un act al Inspecţiei Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârşire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având, de asemenea, aptitudinea de a stinge raportul juridic.

Într-un astfel de context, câtă vreme în situaţia procesuală asemănătoare - rezoluţia de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi opusă părţii reclamante ca o condiţie de admisibilitate nici în cazul rezoluţiei de clasare, faţă de stadiul actual al reglementării legale.

Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuşi, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiţie al celor interesaţi împotriva rezoluţiei de clasare.

Prin urmare, intenţia legiuitorului a fost ca rezoluţia de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în faţa instanţei de judecată, în timp ce împotriva rezoluţiei de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiţionarea plângerii prealabile.

Câtă vreme admisibilitatea acţiunii îndreptate împotriva rezoluţiei de clasare este rezultatul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituţia României spre a pune de acord dispoziţia neconstituţională cu cea a Constituţiei, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acţiuni trebuie raportat la situaţia asemănătoare, care exclude cerinţa plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.

În consecinţă, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Întrucât nu a fost soluţionat fondul cauzei şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că excepţia lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod greşit de către instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, prima instanţă urmând a analiza cererea reclamantei şi a prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei ce va fi adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1101 din 04 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - GV