Offsetting of reciprocal debts in restitution: exigibility of compensation under the five-year installment rule of Law No. 165/2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Galaţi, astfel cum a fost modificată la termenul din data de 18 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice să se constate că există creanţe reciproce ale părţilor din proces exact suma de 226924,93 RON, pentru fiecare şi, în consecinţă, operează compensarea acestora şi să dispună obligarea ambilor pârâţi să procedeze la compensarea între creanţa deţinută împotriva reclamantului cu cea pe care reclamantul o deţine împotriva pârâţilor, constatând că nu mai există nicio obligaţie de plată între părţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 133/R din 26 mai 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâţi ca nefondate.

A respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "obligaţia de a face" promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Cererea de completare a hotărârii şi soluţia pronunţată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat instanţei în temeiul art. 444 din C. proc. civ., completarea Sentinţei civile nr. 133/R din 26 mai 2016 a aceleiaşi instanţe, susţinând că aceasta nu s-a pronunţat asupra primului capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată pentru reclamant.

Prin Decizia nr. 192 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de completare hotărâre formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondată.

4. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 133/R din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, împotriva Deciziei nr. 192 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a respins cererea privind completarea Sentinţei nr. 133/R din 26 mai 2016, reclamantul A. a promovat recurs, susţinând că este nelegală, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere. Solicită casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

Instanţa de fond a soluţionat doar capătul doi al cererii de chemare în judecată, în legătură cu care, potrivit motivării, a respins acţiunea. Respingerea capătului de cerere referitor la compensarea creanţelor reciproce dintre părţi este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1616 - 1619 C. civ. şi este întemeiată pe o confuzie, în sensul că reţine că exigibilitatea creanţei este dată de modalitatea de plată în tranşe egale în termen de 5 ani.

Arată recurentul-reclamant că, deşi a solicitat, prin cererea înregistrată la ANRP sub nr. x/2015, să opereze compensarea pentru că deţine împotriva ANRP aceeaşi creanţă de 226.924,93 RON pentru care solicită emiterea titlului de plată, pârâta a refuzat să dea curs solicitării sale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.11.2016 intimata-pârâtă a invocat excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 133/26.05.2016 a Curţii de Apel Galaţi, arătând că recursul înregistrat la data de 24.10.2013 este formulat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata ANRP solicită respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, reclamantul nu este îndreptăţit la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acestuia conform titlului de despăgubire, întrucât prin emiterea acestui titlu s-ar deschide acestuia calea unei duble executări a aceleiaşi creanţe.

În cauză nu se poate vorbi de reciprocitatea obligaţiilor, din moment ce creanţele trebuie să aibă ca obiect bunuri fungibile şi trebuie să fie certe, lichide şi exigibile. Dată fiind modalitatea de acordare a despăgubirilor aferente titlurilor de plată, respectiv în 5 ani, în tranşe anuale egale, creanţa invocată de reclamant nu este exigibilă.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând Sentinţa nr. 133/26.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi prin prisma motivelor invocate, precum şi a apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 5962/23.07.2009 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 430.842,64 RON în favoarea numiţilor B., A., C., conform considerentelor Sentinţei nr. 1298/17.10.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, irevocabilă prin neapelare.

Urmare a punerii în executare a titlului de despăgubire, în Dosarul nr. x/2012, ANRP a virat în contul reclamantului A. suma de 226.924,93 RON.

Prin Sentinţa nr. 2742/21.02.2013 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia civilă nr. 729/14.03.2013 a Tribunalului Bucureşti, a fost dispusă anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012.

La data de 8.06.2015 Tribunalul Bucureşti, prin Decizia nr. 1323/2015 a admis cererea ANRP şi a dispus întoarcerea executării silite, obligând pârâtul A. la restituirea către reclamanta ANRP a sumei de 226.924,93 RON.

Ulterior pronunţării deciziei sus menţionate reclamantul s-a adresat pârâtei cu petiţia înregistrată sub nr. x/2015 solicitând emiterea titlului de plată şi efectuarea compensării pentru cele două creanţe reciproce.

Cu adresa nr. x/02.07.2015 ANRP a comunicat reclamantului refuzul motivat de faptul că, până la data emiterii adresei, suma datorată de reclamant de 226.924,93 lei, urmare a admiterii cererii de întoarcere a executării nu a fost restituită în conturile ANRP.

Judecătorul fondului, soluţionând cauza, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că urmare a anulării executării silite efectuate în temeiul Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009 şi având în vedere că reclamantul nu a restituit suma datorată, aceasta nu se află în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, anume "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014".

În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind compensarea creanţelor, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, creanţa invocată de acesta nu este exigibilă, având în vedere modalitatea de acordare a despăgubirilor aferente titlurilor de plată, respectiv în 5 ani, în tranşe anuale egale, compensaţia neputând opera înainte de împlinirea termenului legal, întrucât ar echivala cu o decădere din beneficiul termenului prevăzut de lege.

Înalta Curte reţine că într-adevăr deşi prin Decizia Tribunalului Bucureşti a fost anulată executarea silită efectuată în temeiul Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009 şi ulterior s-a dispus întoarcerea executării silite, iar la data formulării de către reclamant a cererii de emitere a titlului de plată suma de bani datorată de acesta nu era restituită ANRP.

Sub acest aspect sentinţa instanţei de fond este corectă, însă instanţa de recurs are în vedere, raportat la durata îndelungată de derulare a procedurii judiciare, că între timp creanţele reciproce ale părţilor au devenit exigibile. Termenul de 5 ani prevăzut de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 calculat de la data de 1 ianuarie 2014, pe parcursul căruia reclamantul ar fi trebuit să primească tranşele anuale de despăgubiri, a expirat anterior soluţionării prezentului recurs.

Totodată se impune a se preciza că la data de 12.07.2018 a fost adoptată O.U.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanţe reciproce între Statul Român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, care la art. 1 alin. (3) instituie o derogare de la dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că "în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă sunt considerate exigibile creanţele stabilite prin acte administrative prevăzute la alin. (2), în limita sumelor ce fac obiectul compensării".

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2), prin act administrativ emis cu titlu de despăgubiri se înţelege: a) decizia privind titlul de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare. În cauză, reclamantul este beneficiar împreună cu alte persoane al Deciziei nr. 5962/23.07.2009 reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 430.842 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul Sentinţei nr. 1298/17.10.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. x/2008 rămasă definitivă şi irevocabilă.

Este adevărat că actul normativ a intrat în vigoare ulterior pronunţării instanţei de fond, însă având în vedere că la data soluţionării prezentului recurs expirase şi termenul de 5 ani prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, soluţia de respingere a cererii reclamantului privind compensarea obligaţiilor reciproce apare ca fiind excesivă.

Însă, pentru ca părţile să nu fie private de un grad de jurisdicţie soluţia care se impune este casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca judecătorul de fond să analizeze, în raport de cele expuse mai sus, cererea reclamantului privind compensarea obligaţiilor reciproce, cu luarea în considerare a cotei părţi cuvenite acestuia.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Deciziei nr. 192/15.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, prin care a fost respinsă cererea de completare a Sentinţei nr. 133/26.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi instanţa reţine că în raport de data comunicării acesteia către reclamant (29.09.2016) şi data înregistrării recursului - 23.10.2016, calea de atac a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 133/R din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei nr. 192 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - GV