Suspension of tax assessment enforcement pending final review: satisfaction of "well-justified case" and imminent damage requirements for provisional protection.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 23 decembrie 2015, reclamanta SC "A." SRL,în contradictoriu cu pârâtele Direcţia F. Iaşi, Administraţia G. Suceava şi Administraţia H. Iaşi, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. x din 7 iulie 2014, a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, precum şi a Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Reclamanta a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere x din 7 iulie 2014 emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, a Deciziei de impunere x din 7 iulie 2014 emisă de către Administraţia G. Suceava - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere x din 7 iulie 2014 şi în consecinţă, să se dispună obligarea pârâtelor la soluţionarea contestaţiei/plângerii prealabile împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în termen de cel mult 15 zile de la data pronunţării sentinţei de soluţionare a cauzei şi să se constate dreptul de deducere al reclamantei pentru suma totală de 210.723 RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise de către SC "B." SRL pentru care organul fiscal nu a recunoscut dreptul de deducere, precum şi rambursarea către reclamantă a sumei de 210.723 RON reprezentând TVA aferent facturilor emise către SC "B." SRL, la care se adaugă dobânda fiscală calculată conform art. 124 C. proc. fisc. de la data de 11 iunie 2013 şi până la data stingerii debitului principal prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege.

Prin Sentinţa nr. 407 din 10 martie 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, - a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulata de reclamanta SC "A." SRL- prin administrator C., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia F. Iaşi, Administraţia G. Suceava şi Administraţia H. Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Încheierea de şedinţă din 4 iunie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de SC A. SRL prin administrator C., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia F. Iaşi, Administraţia H. Iaşi şi Administraţia G. Suceava.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Încheierii de şedinţă din 4 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC A. SRL prin administrator C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este netemeinică şi a fost luată cu încălcarea art. 14 din Legea 554/2004.

Astfel, prima instanţă a considerat în mod neîntemeiat faptul că motivele de nelegalitate invocate necesită suplimentarea probatoriului sau o analiză complexă a situaţiei de fapt.

Or, aceasta a desconsiderat fără temei susţinerile societăţii conform cărora măsura provizorie solicitată este pe deplin justificată de existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Ca urmare, atât prima instanţă cât şi organul fiscal au concluzionat, în mod eronat, că se impune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014 până la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2012 aflat pe rolul D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Suceava, având în vedere faptul că nici societatea reclamantă şi nici activitatea societăţii nu face obiectul cercetărilor în acest dosar penal.

Mai mult decât atât, la pronunţarea hotărârii din data de 24 iunie 2016, instanţa ar fi trebuit să constate că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru a putea fi dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate, în condiţiile în care organul fiscal menţionează în mod expres faptul că nu a formulat sesizare penală împotriva subscrisei, iar soluţia ce va fi dată în Dosarul penal nr. x/2012 nu are o înrâurire hotărâtoare cu privire la soluţia ce urmează a fi dată contestaţiei administrative, având în vedere că dosarul penal menţionat nu priveşte activitatea desfăşurată de către subscrisa.

De asemenea, instanţa ar fi trebuit să constate că un alt motiv pe care se sprijină decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală este acela că subscrisa am derulat relaţii comerciale cu SC D. SRL şi SC E. SRL, societăţi care sunt cercetate de către D.I.I.C.O.T., ceea ce a făcut ca organul fiscal, în mod neîntemeiat şi nefondat, să presupună (arogându-şi atribuţii ale organelor de cercetare penală) că subscrisa am fi avut cunoştinţă despre activităţile ilegale desfăşurate de aceste societăţi.

Or, societatea nu a fost niciodată suspectată sau cercetată de către D.I.I.C.O.T., având justificare pentru toate activităţile şi lucrările efectuate în vederea realizării celor două proiecte (înfiinţare fermă zootehnică şi înfiinţare pensiune agroturistică).

Organul fiscal şi-a motivat decizia prin aceea că SC B. SRL a fost declarat inactiv, fără însă a ţine cont de faptul că declararea acestuia ca inactiv a intervenit ulterior emiterii facturilor şi prestării serviciilor de către acesta, aspect care reiese din chiar extrasul de pe portalul Ministerului Finanţelor.

Nici susţinerea potrivit căreia societatea nu ar fi deţinut documente justificative care să ateste prestarea efectivă a serviciilor şi livrarea mărfurilor nu poate fi primită, având în vedere faptul că reclamanta este beneficiara a două proiecte cu finanţare europeană, care impun justificarea efectuării lucrărilor şi achiziţionarea bunurilor pentru aprobarea cererilor de plată.

În condiţiile în care emiterea actelor a căror suspendare în executare o solicităm (Decizia nr. x din 7 septembrie 2015, Decizia de impunere nr. x din 7 iulie 2014 şi Raportul de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014) a avut la bază interpretări subiective şi aleatorii ale organului fiscal şi nu dispoziţii legale, recurenta susţine că împrejurările reiterate reprezintă fapte de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actelor administrative a căror suspendare în executare o solicită, fapte pe care prima instanţă în mod greşit a omis să le reţină.

De asemenea, recurenta a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod netemeinic lipsa dovedirii condiţiei privind paguba eminentă cu nesocotirea înscrisurilor existente la dosarul cauzei

Prin Hotărârea pronunţată la data de 24 iunie 2016, instanţa a efectuat o analiză superficială a probelor administrate, fără a ţine cont de faptul că societatea a dovedit susţinerile cu privire la paguba iminentă care îi este creată prin punerea în executare a actelor administrative nelegale din cauză.

Prima instanţă nu a ţinut cont de situaţia societăţii care este una deosebit de delicată, care ar avea de suferit iremediabil în cazul unei executări silite pentru o sumă atât de considerabilă. Mai mult decât atât, situaţia de criză financiară, cât şi lipsa acută de lichidităţi fac ca o măsură de executare silită a societăţii să blocheze activitatea pe care o desfăşoară.

De asemenea, punerea în aplicare a măsurilor de executare silită asupra conturilor societăţii pentru sume nedatorate ar putea conduce la blocaj financiar, ceea ce ar duce firma în imposibilitatea de a achita celelalte datorii. Blocarea situaţiei financiare a societăţii precum şi o eventuală intrare în incapacitate de plată ar putea conduce la formularea unor cereri din partea creditorilor de declanşare a procedurii de faliment.

Executarea silită afectează echilibrul financiar al societăţii, respectiv raportul dintre situaţia încasărilor şi plăţilor curente şi impune obţinerea unor mijloace băneşti de care societatea în prezent nu dispune.

Instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat susţinerea potrivit căreia suspendarea executării măsurilor dispuse reprezintă o măsură legală care solicităm să fie dispusă în raport cu prevederile legale pe care cererea este întemeiată atâta vreme cât situaţia financiară a societăţii reprezintă un caz bine justificat în sensul prevăzut de lege iar executarea şi continuarea formelor de executare dispuse reprezintă o pagubă iminentă ce ar fi suferită de către societate.

În opinia recurentei, motivarea Încheierii din data de 24 iunie 2016 este simplistă în derizoriu şi fără luarea în considerare a apărărilor invocate de către reclamantă.

Astfel, prima instanţă a motivat respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale în două fraze care nu au nicio legătura cu apărările invocate de către reclamantă şi cu înscrisurile existente la dosar.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa a refuzat în mod nelegal să facă aplicarea dispoziţiilor legale incidente, considerând în mod vădit eronat că aceasta ar excede limitelor trasate prin art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond nu a reţinut nicio apărare invocată de către reclamantă, motivând că acestea nu sunt dovedite, cu toate că toate aserţiunile invocate au fost probate cu înscrisuri care se află la dosarul cauzei.

În fine, recurenta solicită admiterea recursului şi schimbarea în tot a încheierii, în sensul admiterii suspendării executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014. a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014. precum şi a Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Direcţia F. Iaşi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, iar reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC A. SRL este fondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la greşita interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 14, sunt întemeiate, în cauză fiind îndeplinite, cumulativ, cerinţele legale necesare admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014 a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, precum şi a Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014 a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, precum şi a Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015, apreciind că motivele de nelegalitate invocate presupun suplimentarea probatoriului, precum şi o analiză în fond, în concret şi complexă a situaţiei de fapt.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Înalta Curte reţine că prin Decizia de impunere x din 7 iulie 2014, emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014, s-a respins cererea reclamantei de rambursare a sumei de TVA în cuantum de 992.751 RON şi s-a stabilit suplimentar TVA în cuantum de 282.944 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă, iar prin Decizia nr. x din 7 septembrie 2015 s-a suspendat soluţionarea contestaţiei în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON TVA, considerată fără drept de deducere, până la soluţionarea Dosarului penal înregistrat sub nr. x/2012, fiind respinsă contestaţia ca neîntemeiată în ceea ce priveşte suma de 210.723 RON TVA solicitată la rambursare pentru achiziţiile de bunuri şi servicii facturate reclamantei de SC B. SRL Botoşani.

Prin Sentinţa nr. 263 din 9 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Suceava a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin administrator C. şi a anulat pct. 3 din Decizia nr. x din 7 septembrie 2015, obligând la soluţionarea contestaţiei administrative în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON.

Curtea de Apel Suceava a respins cererea ca neîntemeiată în ceea ce priveşte restul pretenţiilor formulate de reclamantă.

În acest context, Înalta Curte, având în vedere survenirea hotărârii judecătoreşti de obligare la soluţionarea pe fond a contestaţiei, ceea ce a confirmat nelegalitatea suspendării dispuse de către organul fiscal, precum şi durata mare de timp care a trecut de la emiterea deciziei de impunere, constată că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte Decizia de impunere x din 7 iulie 2014, emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014

Instanţa de recurs constată că nu este fondat motivul de recurs referitor la cererea de suspendare a executării Deciziei nr. x din 7 septembrie 2015 întrucât prin această decizie s-a luat măsura suspendării contestaţiei în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON TVA, până la soluţionarea dosarului penal înregistrat sub nr. x/2012, iar prin Sentinţa nr. 263 din 9 noiembrie 2016 această decizie a fost deja anulată, în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON TVA.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material, greu de înlăturat.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta, va casa încheierea atacată şi, în rejudecare, va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014 doar în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON, până la pronunţarea instanţei de fond şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL prin administrator C. împotriva Încheierii din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea. Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 7 iulie 2014 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 7 iulie 2014 doar în ceea ce priveşte suma de 1.064.972 RON, până la pronunţarea instanţei de fond. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - CP