Burden of proof for abusive pre-1989 state seizure of religious property under Ordinance No. 94/2000

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta Parohia B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia C. ca instanţa, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de pârâtă.

Prin Sentinţa 2485 din data de 11 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal" formulată de reclamanta Parohia B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea D. - Comisia C. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia B., în contradictoriu cu pârâta Comisia C., ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia B. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, reclamanta a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea, întrucât în speţă, terenurile au fost în patrimoniul parohiei, nefiind înstrăinate până la preluarea abuzivă, iar în prezent se află în posesia Comunei Măneciu, fapt ce constituie o prezumţie de preluare abuzivă.

Aşadar, în cazul în care nu a existat un act legal de preluare, nu se poate pretinde parohiei să facă proba unui act inexistent. Nu unitatea de cult este îndatorată la dovada preluării abuzive, ci UAT Comuna Măneciu. Mai exact, caracterul abuziv al preluării este prezumat de lege.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de pârâtă.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia C. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată reiterând apărările.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând, anularea deciziilor nr. 3378 din 27 mai 2015, nr. 3379 din 27 mai 2015, nr. 3380 din 27 mai 2015, nr. 3381 din 27 mai 2015 emise de Comisia C..

Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, reţinând că reclamanta nu şi-a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilelor solicitate a-i fi restituit în natură.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin deciziile contestate, pârâta a respins cererile de retrocedare formulate de reclamantă prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor teren intravilan, având următoarele suprafeţe situate în intravilanul satului Măneciu: 900 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu, pct. "La Bodeni", com. Măneciu, jud. Prahova; 5000 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu, pct. "La moara" 2,5 ha teren, situat în intravilanul satului Măneciu pct. "La Izvorani" 8275 mp teren situat în intravilanul satului Măneciu pct. "La cărămizi".

Instanţa de control judiciar reţine, contrar celor afirmate de recurentă, că autoritatea intimată, în vederea clarificării situaţiei imobilului în litigiu, a solicitat Primăriei Măneciu prin adresele nr. x din 14 septembrie 2006, nr. y din 14 septembrie 2006, nr. z din 14 septembrie 2006 şi nr. w din 14 septembrie 2006 informaţii privind situaţia juridică a terenurilor menţionate, iar Primăria Măneciu a răspuns acestor solicitări, în sensul că a comunicat faptul că extrasul eliberat de Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Naţionale, anexat cererilor de retrocedare, reprezintă inventarul bunurilor imobile aparţinând comunei Măneciu şi nu cultelor religioase.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Alineatul (2) al art. 4 din acelaşi act normativ prevede că, "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)".

În speţă, recurenta-reclamantă susţine că nu este necesar să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a preluării abuzive, însă interpretarea recurentei nu este susţinută de prevederile legale aplicabile în cauză, întrucât conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, titularul cererii privind acordarea de măsuri reparatorii trebuie să facă dovada, în primul rând, că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi să probeze, în al doilea rând, că la data preluării abuzive avea calitatea de proprietar al imobilului ce formează obiectul cererii.

Propunerea probelor intră în conţinutul unui drept procesual care aparţine celui care face o susţinere în cursul procesului şi care are o componentă obligaţională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ., respectiv obligaţia de a proba susţinerile făcute în faţa instanţei.

În cauză, rezultă cu evidenţă că recurenta-reclamantă nu a completat dosarul depus la Comisia C. şi nu a depus înscrisuri prin care să dovedească dreptul de proprietate, dovada preluării abuzive a imobilului, planul de amplasament, precum şi istoricul de rol fiscal.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia B. prin Preot Paroh A. împotriva Sentinţei civile nr. 112/2016 din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - CP