Expropriation compensation: valuation of noble vineyard land via investment method and exclusion of unproven future cultivation damages under Law No. 33/1994

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4956 din 3 octombrie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia civilă a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond, a fost admisă, în parte, cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - D.R.P.R. Constanţa, cu consecinţa anulării în parte a Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituite în baza art. 6 din Legea nr. 198/2004 la nivelul oraşului B., judeţul Constanţa, cât priveşte cuantumul despăgubirii acordate titularului dreptului de proprietate asupra terenului expropriat şi a stabilit în favoarea reclamantului o despăgubire în cuantum de 32.819 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut dispoziţiile cu caracter general incidente în acest caz de expropriere (art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994) şi a arătat că, în condiţiile în care expropriatorul a stabilit o despăgubire de 6.200 RON, pentru întreaga suprafaţă de 1.493 mp afectată prin expropriere, iar valoarea determinată prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză este sensibil egală (6.781 RON, respectiv de 4,544 RON/mp), reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă diferenţe rezultate din greşita evaluare a bunului imobil.

Prima instanţă a mai avut în vedere - în ceea ce priveşte valoarea daunelor, pe care expropriatorul le-a cuantificat la 17.400 RON - potenţialul de producţie şi particularităţile terenului, reţinând că terenul este agricol, în raportul efectuat de către comisia de experţi, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 26.039 RON, ca pierdere prin prisma cheltuielilor de înfiinţare a culturii de viţă de vie, calculată prin însumarea tuturor cheltuielilor efectuate de către reclamant pentru înfiinţarea culturii pentru 1 ha de viţă de vie, înmulţite cu valoarea exprimată de suprafaţa de teren expropriată, la care se adaugă suprafaţa defrişată necesară pentru întoarcerea utilajelor agricole din parcelele A207/5 şi A207/5/3, totul împărţit la 10.000 (reprezentând valoarea în metri pătraţi a unui hectar de teren).

Tribunalul a validat opinia comisiei de experţi care a stabilit faptul că reclamantul nu a suferit pagube din recolta pierdută, deoarece recolta aferentă anului 2010 a fost adunată până la începerea lucrărilor necesare exproprierii, pierderile înregistrate constând însă în cheltuielile de înfiinţare a culturii de viţă de vie pe parcela expropriată, la care se adaugă pierderile aferente suprafeţei defrişate pentru întoarcerea utilajelor, respectiv suprafaţa de 422 mp, instanţa înlăturând concluziile raportului întocmit de expert C.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Prin Decizia civilă nr. 160C din 7 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului a unei despăgubiri de 66.886 RON, reprezentând valoarea de circulaţie pentru terenul expropriat fiind menţinută hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a comisiei, cât priveşte cuantumul daunelor; prin aceeaşi decizie a fost respins apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi a fost obligat pârâtul la plata către apelantul reclamant a sumei de 3.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat 1.500 RON şi expertize 2.100 RON).

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a observat că prima instanţă a acceptat calificarea terenului ca fiind unul arabil, ignorând probele administrate în sensul că destinaţia anterioară dată terenului preluat prin expropriere privea afectarea lui cu o cultură de viţă de vie nobilă, iar faţă de înscrisurile reprezentând tranzacţii încheiate pe piaţa liberă pentru acest tip de terenuri, având categoria de folosinţă vie şi în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale s-a constatat că valoarea unui metru pătrat din acest teren este cu mult peste 1 euro, fiind de 44,80 RON/mp pentru terenul expropriat (66.886 RON) conform raportului de expertiză întocmit pe baza metodei stabilirii valorii pe bază de profit, reglementată ca procedură standard de evaluare a terenurilor.

Împotriva acestei decizii şi a Încheierii din 17 martie 2014 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Prin Decizia nr. 1896 din 13 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâtului Statul Român împotriva încheierii din 17 martie 2014, şi a admis recursul declarat de acelaşi pârât împotriva Deciziei nr. 160/C din 7 decembrie 2015 pe care a casat-o cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ - teritorială, la data transferului dreptului de proprietate; s-a apreciat că inactivitatea pieţei imobiliare în zonă la data de referinţă, trebuia dovedită de către experţii care au întocmit expertiza tehnică evaluatoare, iar în măsura în care se făcea dovada inexistenţei unor contracte de vânzare cumpărare pentru imobilele cu aceleaşi caracteristici, aceştia aveau obligaţia de a face verificări în acest sens la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, primărie, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, urmând ca, pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.

Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indică neîncheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii vor apela, în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii, la alte comparabile decât preţul de vânzare cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel; or, expertiza însuşită de instanţă nu este însoţită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar metoda de determinare a valorii terenurilor pe baza de profit, nu are suport legal, situaţie ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Instanţa de recurs a statuat ca, instanţa de rejudecare să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză şi să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru determinarea preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data transferului dreptului de proprietate, cât şi prejudiciul produs prin expropriere, inclusiv lămuri suplimentare din partea experţilor în justificarea tipurilor de prejudicii folosite la evaluare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 16 decembrie 2016 sub nr. x/2011*.

În rejudecare, prin Decizia nr. 102/C din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa şi, schimbând în parte sentinţa apelată, a stabilit în favoarea reclamantului A. o despăgubire de 4.052 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie pentru terenul expropriat, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate; de asemenea, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului A. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe.

În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 februarie 2011, în care s-a solicitat "o despăgubire justă şi temeinică", reclamantul A. a contestat Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a cărei anulare a cerut-o pentru motivul că valoarea stabilită de către comisie pentru suprafaţa de 1.493 mp. teren parcela A 207/5/2, în sumă de 23.600 RON, nu reprezintă valoarea de piaţă reală a terenului pe care s-a înfiinţat o plantaţie de vie încă din anul 2008 pentru care s-au plătit sumele de 95.466,56 RON la 25 iunie 2009 şi de 49.523,28 RON la data de 30 iunie 2009, printr-un proiect în care s-au impus şi anumite obligaţii pentru o perioadă de 15 ani de la înfiinţarea plantaţiei.

Prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit că reclamantul A. şi numitul D. sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri în sumă de 23.600 RON, stabilite conform raportului de evaluare (nr. 1088 din 25 octombrie 2010 - dosar tribunal, vol. I). Conform acestui raport, la data inspecţiei proprietăţii - 22 octombrie 2010, pe teren exista o plantaţie de viţă de vie, terenul de 20 ha era lucrat de "S.C. Top Vin B. nr. 122/2008", iar suprafaţa expropriată a fost evaluată la valoarea de 1 euro/mp prin metoda comparaţiei directe prin raportare la comparabile terenuri agricole extravilane.

Daunele acordare nu au vizat pierderile de recolta neadunată, ci doar "compensaţiile referitoare la secţionarea terenului" (1.200 RON) şi costuri "în vederea înfiinţării plantaţiei de vie". Pentru acest ultim tip de prejudiciu, evaluatorul a avut în vedere suprafaţa efectivă expropriată şi "suprafaţa din prejudicii triangulare - 250 mp (5 m. la capetele de vie secţionată) rezultând un total de 1.437 mp.

Evaluatorul a avut în vedere ca element de referinţă lucrarea "Proiect tip plantaţie de vie - Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă - Ploieşti 2006" apreciind că, pentru o plantaţie de 1 ha. (densitate medie 2,2 m între rânduri şi 1,2 m. între plante pe rând) rezultă o valoare de investiţie de 22.389,55 euro; s-a calculat astfel o daună din "înfiinţarea plantaţiei de viţă de vie" de 16.200 RON.

Curtea a constatat că, prin Autorizaţia nr. x din 14 noiembrie 2008, i s-a permis reclamantului să realizeze o plantaţie în podgoria B., centrul viticol B. în suprafaţă de 3,4 ha cu soiurile F., G. şi H.; distanţele de plantare au fost de 2,2 m între rânduri, 1,2 m pe rând; conform anexei la autorizaţia emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe parcela A207/5/2 din localitatea Siminoc urma să fie înfiinţată o plantaţie de viţă cu suprafaţa de 0,25 ha soiul F.

La 30 aprilie 2009, reclamantul a recepţionat lucrările de "pregătire teren, plantare, instalare tutori", prin Proces-verbal nr. x din 30 aprilie 2019 certificându-se, de asemenea că s-a realizat plantaţia cu numărul de butuci şi soiuri autorizate .

Pentru înfiinţarea plantaţiei de 3,4 ha, numitul A. a primit pentru campania 2008 - 2009 un ajutor de stat de 8.000 euro/ha pentru lucrările din intervalul 1 noiembrie 2008 - 30 aprilie 2009 şi 4.150 euro/ha pentru lucrările din 1 mai 2009 - 15 august 2009.

În "Precizările" din 4 mai 2011 prin care reclamantul şi-a menţionat obiectul acţiunii solicitând "majorarea despăgubirilor la 7.000.000 RON" în anexa acestor precizări, "Plan de afaceri 25,6 ha viţă de vie", s-a recunoscut că "înfiinţarea plantaţiei s-a făcut şi cu sprijin financiar de la Uniunea Europeană prin programul de Reconversie şi Restructurare a soiurilor - 12.150 euro/ha nerambursabil" .

În rejudecare, după casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii avându-se în vedere trei obiective alternative, respectiv, stabilirea valorii prejudiciului şi al despăgubirilor cuvenite reclamantului având în vedere tranzacţiile certe, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei; stabilirea valorii de expertiză prin raportare la grila notarilor publici pentru terenuri similare tranzacţionate în anul 2010; stabilirea valorii prejudiciului şi despăgubirilor după metoda "evaluarea după valoarea rămasă" folosită în evaluarea plantaţiilor pomicole în funcţie de trei variabile: valoarea investiţiei; perioada exploatării plantaţiei de vie şi numărul de ani de exploatare rămaşi.

Referitor la suma ce se cuvine celui expropriat drept despăgubire pentru preluarea bunului său din cauze de utilitate publică, aceasta se poate alcătui din două componente:

"valoarea reală a imobilului" şi "prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept", concluzie reiese din aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 .

Aceste două noţiuni sunt apoi explicitate, arătându-se că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor tine seama de: 1.) preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum şi 2.) daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, urmând că experţii să defalce despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

Or, vorbindu-se în cuprinsul aceluiaşi alineat alin. (2) al art. 26 despre preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele şi, respectiv, despre daunele produse proprietarului, este evident că acest din urmă prejudiciu este cu totul diferit de dauna suferită de persoană prin lipsirea de proprietate al cărei echivalent nu poate fi decât "preţul cu care se vând imobilele".

Rezultă că "prejudiciul cauzat proprietarului" este altceva decât echivalentul valoric al bunului şi anume - dar fără a se limita la acestea -:

"pierderi pentru recolta neadunată", "pierderi din subvenţii", "compensaţii referitoare la secţionarea terenului" sau "compensaţii referitoare la prejudicii triangulare", putându-se încadra în această categorie orice pierdere cauzată în mod direct de expropriere (exemplu: cheltuieli angajate în vederea unei viitoare modificări a regimului juridic al bunului; avansul care nu mai poate fi recuperat pentru lucrările de îmbunătăţire funciară; întocmirea unei documentaţii pentru lotizare sau trecere în intravilan, etc.).

În ceea ce priveşte componenta despăgubirii - "valoarea reală" a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la momentul realizării transferului dreptului (par. 27 din Decizia CCR nr. 380/2015).

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conţine toate cercetările, informaţiile, raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piaţă a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în Standardele Internaţionale de Evaluare (S.I.E.), că fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, în care părţile au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri.

Suma estimată se referă la un preţ plătibil pentru o proprietate într-o tranzacţie independentă (nepărtinitoare), care s-ar putea obţine în mod rezonabil de către un vânzător (care nu cere un preţ considerat nerealist pe piaţă) şi este cel mai avantajos pentru cumpărător (care achiziţionează în concordanţă cu realităţile pieţei, iar nu în raport de o piaţă imaginară sau ipotetică ce nu poate fi demonstrată sau anticipată); în fine, se presupune că, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul, sunt informaţi, într-o manieră rezonabilă, în legătură cu natura şi caracteristicile proprietăţii, cu utilizările acestuia, precum şi a stadiului în care se află piaţa; fiecare parte trebuie să acţioneze în propriul interes şi în mod prudent, depunând de cunoştinţele necesare obţinerii celui mai bun preţ.

Prin urmare, valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia (teren situat în extravilanul oraşului B.), destinaţia terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul octombrie 2010 (teren agricol cultivat cu viţă de vie nobilă) şi, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă la momentul exproprierii.

Printre elementele de comparaţie care trebuie avute în vedere sunt drepturile de proprietate, restricţiile legale, condiţiile pieţei (data vânzării), localizarea, caracteristicile fizice, utilităţile disponibile, zonarea şi cea mai bună utilizare; loturile comparabile (cu aproximativ aceleaşi suprafaţă, formă, lungimea la faţadă, topografia, localizarea) trebuie selectate cât mai aproape de data evaluării, ştiut fiind că, în general, suprafaţa este un element de comparaţie mai puţin important decât data şi localizarea.

Referitor la evaluarea terenului expropriat, trebuie acceptat că fiecare parcelă de teren este unică prin localizare şi compoziţie; terenurile agricole (cum este şi cazul celui analizat) se diferenţiază prin clasele de fertilitate, suprafaţă, amplasament ş.a.; în privinţa "amplasamentului", noţiunea se referă la un teren îmbunătăţit, anume pregătit pentru a fi dat în folosinţă cu un anumit scop (acestea pot privi reţele de apă, sisteme de canalizare, canale colectoare a apei fluviale, linii utilitare de servicii publice, pante de acces către şosele) şi creează, măresc sau micşorează utilitatea şi prezenţa pe piaţă în comparaţie cu alte terenuri de acelaşi tip aflate în competiţie.

Reiese astfel că, la stabilirea valorii imobilului expropriat, experţii trebuiau să aibă în vedere că analizau un teren cu destinaţia precisă de exploatare agricolă cultivat cu viţă nobilă şi, în funcţie de caracteristicile lui fizice, de piaţa locală de terenuri şi de perspectivele de dezvoltare locală şi/sau regională, să se estimeze o valoare rezultată din corecţii necesare ale preţurilor din tranzacţiile comparabile şi trebuie prezentate în raportul de evaluate, într-o formă logică şi uşor de înţeles.

Prin raportul de expertiză din 25 septembrie 2017, comisia de experţi a învederat că metoda comparaţiei de piaţă nu poate fi aplicată din lipsă de tranzacţii comparabile în anul 2010 şi în unitatea administrativ teritorială B.; aceasta pentru că tranzacţia din 5 noiembrie 2010 din Adresa nr. x din 19 martie 2013 a Primăriei Oraşului B. (Contract autentificat sub nr. x/2010 la B.N.P. I. - Dosar x/2011*) vizează o tranzacţie cu viţă veche cu doar 2 parcele în localitatea B., iar alte 36 în localitatea Poarta Albă (la 17 - 19 km de oraşul B., faţă de 3 km terenul în litigiu).

În acelaşi raport se arată că nici grila notarilor publici nu poate fi utilizată pentru că aceasta prevede preţurile minime pentru terenurile cultivate cu viţă de vie hibridă (care nu ar avea atribuite calităţi deosebite - struguri mici, producţii slabe, vinuri cu grad de alcoolizare scăzut etc.), pe când terenul expropriat era cultivat cu viţă nobilă cu soiuri de calitate sau înaltă calitate.

În aceste condiţii, metoda comparaţiei directe nu putea fi aplicată lipsind termenii analogi în raport de care să se facă examinarea similitudinii sau deosebirilor dintre terenuri, astfel încât să se aprecieze cât mai corect valoarea terenului expropriat, iar raportarea la grila notarilor publici nu era posibilă pentru că aceasta nu conţinea valorile unor terenuri cultivate cu viţă nobilă, singura posibilitate de evaluare a terenului expropriat a fost metoda "evaluării după valoarea de investiţie".

Această metodă presupune adiţionarea valorii terenului pe care s-a plantat viţa cu valoarea cheltuielilor de întreţinere a plantaţiei, rezultând o valoare unitară per mp. a investiţiei; în acord cu precizările experţilor J. şi K., nu poate fi utilizată şi formula de calcul cu raţionamentul expertului L., deoarece valoarea de investiţie creste exponenţial cu fiecare an de exploatare, ajungând la valori enorme la sfârşitul vieţii plantaţiei de viţă (când rezultatul ar trebuit să fie contrar, din punct de vedere economic valoarea plantaţiei tinzând spre zero, fiind egală cu valoarea terenului pe care a existat, văzut ca simplu teren agricol, fără nici o îmbunătăţire)

Cu privire la primul termen al acestei sume - valoarea terenului pe care s-a înfiinţat plantaţia -, experţii au fost de acord că este de 0,9782 euro rezultând din Contractul x din 5 noiembrie 2010 care, privind o tranzacţie cu vie la sfârşitul vieţii, a avut în vedere numai valoarea terenului; valoarea este foarte apropiată acelei stabilite prin expertiza din faza administrativă (1 euro/4,14 RON/mp., echivalentul în RON - care este cel care s-a acordat efectiv - fiind inferior celui avută în vedere la momentul realizării expertizei de 4,199 RON din cauza variaţiei de curs).

Valoarea terenului expropriat este însă superioară simplei stabiliri a valorii pământului pe care s-a realizat plantaţia pentru că reclamantul a realizat o investiţie care se întinde pe mai mulţi ani pentru care a obţinut o finanţare nerambursabilă de 12.150 euro/ha la care s-a adăugat un aport propriu de 30%, ceea ce înseamnă o investiţie totală de 17.360 euro/ha (Adresa nr. x din 15 aprilie 2011 a M.A.D.R. - Dosar x/2011*).

Rezultă astfel, o valoare per mp a terenului expropriat, de 2,7142 euro, respectiv 4.052 euro valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 1.493 mp.

Curtea a reţinut că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi suportat şi alte cheltuieli, pentru care să fie despăgubit, în legătură cu întreţinerea plantaţiei de viţă până la momentul exproprierii - octombrie 2010 - în condiţiile în care, deşi a pus în vedere apelantului să facă proba unor astfel de cheltuieli, apelantul a arătat că nu are dovezi în acest sens.

De aceea, deşi în raportul de expertiză s-a bazat pe documente şi devize de lucrări întocmite de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească nr. 1264/2008, Curtea a reţinut că nu poate lua în considerare tipurile de cheltuieli şi sumele prevăzute pentru întreţinerea viţei, în condiţiile în care apelantul nu a făcut efectiv dovada că a suportat astfel de cheltuieli.

Mai mult, din analiza documentaţiei depuse de apelant, rezultă că tipurile de cheltuieli necesare întreţinerii unei plantaţii de viţă de vie pentru primii trei ani de viaţă au fost avute în vedere la elaborarea normelor de aplicare a Programului de reconversie/restructurare a plantaţiilor de viţă şi au stat la baza calculului sumelor acordate cu titlu de ajutor comunitar, adică contravaloarea lucrărilor de întreţinere pentru perioada ulterioară înfiinţării plantaţiei este inclusă în suma ce reprezintă sprijin financiar conform "Planului individual" care astfel cum prevede Regulamentul C.E. nr. 479/2008 impune obligaţii de exploatare asumate pentru o perioadă de 3 ani de la data plăţii efectuate în cadrul pregătirii de sprijin pentru reconstrucţie şi reconversie.

Pentru aceste motive, sumele indicate în lucrările Institutului nu au fost considerate ca pagubă efectivă a apelantului.

În privinţa altor tipuri de pagube, Curtea a apreciat că nu pot fi incluse în această categorie cheltuielile pentru realizarea investiţiei care au fost deja valorificate la momentul stabilirii valorii terenului expropriat, în caz contrar, ajungându-se la o dublă indemnizare a reclamantului.

Recurgerea la metoda valorii investiţiei exclude acordarea oricăror alte tipuri de prejudicii astfel cum au fost reţinute în expertiza administrată de prima instanţă, precum "pierderi din subvenţii" sau "pierderi din recolta neadunată". Aceasta pentru că, legea nu arată, nici măcar exemplificativ, tipul de pagubă care s-ar încadra în categoria "prejudicii" cauzate proprietarului însă practica a inclus în această categorie orice pierdere legată de expropriere, atât referitoare la terenul preluat de autorităţi, cât şi cel rămas în proprietatea expropriatului, cu condiţia ca această pagubă să nu fie substanţial legată de pierderea proprietăţii.

S-a reţinut că nu pot fi acordate cu titlu de "pagubă" acele sume de care expropriatul ar fi beneficiat în viitor doar în calitate de proprietar al imobilului, anume fructele (civile sau industriale) produse de bun sau orice alt venit rezultat din exerciţiul atributelor dreptului de proprietate, aşa cum proprietarul nu poate primi contravaloarea recoltelor viitoare (adică acelea pe care urma să le înfiinţeze în viitor) sau arenda pentru anii următori celui în care s-a dispus exproprierea.

Referitor la "zonele de întoarcere" - despre care reclamantul şi experţii au arătat că ar fi spaţii pentru întoarcerea utilajelor agricole -, pe lângă realitatea incontestabilă că asemenea spaţii ar fi necesare unei exploatări fireşti a viţei de vie, s-a reţinut că nu există la dosar absolut nicio dovadă a realizării în teren a unor astfel de amenajări şi, dacă s-ar fi înfăptuit, care ar fi fost consecinţele asupra viţei de vie rămase în proprietatea reclamantului; pentru aceste considerente, Curtea nu a putut acorda reclamantului nicio sumă cu titlu de prejudiciu produs prin crearea unor noi "zone de întoarcere".

În privinţa pagubei reprezentând prejudicii rezultând din împărţirea terenului s-a constatat că, rezultatul exproprierii parţiale, este faptul că parcelele rămase reclamantului au fost secţionate; despre acestea, nu s-a făcut nicio dovadă că apelantul reclamant s-ar găsi în dificultatea de a le exploata precum anterior exproprierii.

Cum expropriatul nu a făcut niciodată (şi nici nu putea face, pentru că via nu se găsea pe rod) un calcul al cultivării terenurilor expropriate (astfel încât continuarea acestei îndeletniciri să implice costuri suplimentare), apreciind că realizarea autostrăzii nu a condus la creşterea costurilor de exploatare a plantaţiei, nu se poate acorda reclamantului nicio sumă cu titlu de "prejudicii aduse proprietarilor".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 15 octombrie 2018, reclamantul A. a solicitat lămurirea înţelesului şi aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 pronunţate de Curea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2011*, cu privire la menţinerea Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca efect al exproprierii în sumă de 17.400 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe la 11 octombrie 2018 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018, în sensul de a se avea în vedere că, la pagina 3, paragraful 5 din decizie se menţionează dintr-o eroare că "Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate de reclamant şi de pârât, Curtea constată că apelul reclamantului este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare pe când apelul pârâtului este neîntemeiat şi urmează a fi admis cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate (...)", iar în dispozitiv instanţa menţionează că "Admite apelul pârâtului(...)".

Pârâtul a solicitat admiterea cererii şi îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 cu privire la faptul că "apelul pârâtului este întemeiat" în loc de " apelul pârâtului este neîntemeiat", cum în mod eronat s-a menţionat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul considerentelor Deciziei civile 102/C/2018 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2011*, în sensul că se va scrie corect "apelul pârâtului este întemeiat şi urmează a fi admis" a admis cererile de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa formulate de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi de apelantul reclamant A. şi a dispus lămurirea înţelesului dispozitivului aceleiaşi decizii, în sensul că suma de 4.052 euro priveşte exclusiv valoarea de circulaţie a terenului expropriat, fiind respinsă solicitarea reclamantului din cererea de chemare în judecată privind despăgubirile pentru imobilul expropriat.

În motivarea soluţiei pronunţate prin această încheiere, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 102/C din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa şi, schimbând în parte sentinţa apelată, a stabilit în favoarea reclamantului A. o despăgubire de 4.052 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie pentru terenul expropriat, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate; a fost respins ca nefondat apelul reclamantului A. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a ajunge la suma de 4.052 euro valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 1.493 mp, instanţa a stabilit mai întâi o valoare per mp. a terenului expropriat, de 2,7142 euro, utilizând singura metodă posibilă în cauză respectiv metoda "evaluării după valoarea de investiţie" care a presupus adiţionarea valorii terenului pe care s-a plantat viţa cu valoarea cheltuielilor de întreţinere a acestei plantaţii.

Curtea nu a reţinut că reclamantul ar fi îndreptăţit la primirea şi a altor sume cu care să fie despăgubit în legătură cu înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiei de viţă până la momentul exproprierii (octombrie 2010), respectiv cheltuielile prevăzute pentru întreţinerea viţei pentru primii trei ani de viaţă, cheltuielile pentru realizarea investiţiei sau pierderi din "zonele de întoarcere".

După cum s-a subliniat în motivarea Deciziei civile nr. 102/C/2018, în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a făcut distincţia între tipurile de sume ce se cuvin celui expropriat drept despăgubire pentru preluarea bunului său din cauze de utilitate publică, aceasta putând viza "valoarea reală a imobilului" şi "prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept".

La pronunţarea soluţiei s-a avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.02.2011, în contestarea Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010, reclamantul a solicitat "o despăgubire justă şi temeinică", motivând că suma primită nu reprezintă valoarea de piaţă reală a terenului pe care s-a înfiinţat o plantaţie de vie.

După cum rezultă explicit din considerentele Deciziei nr. 102/C din 6 iunie 2018, suma de 4.052 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezintă valoarea de circulaţie pentru terenul expropriat - "valoarea reală a imobilului" în exprimarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 -, orice alte pretenţii vizând componenta alte "prejudicii cauzate proprietarului sau altor persoane în drept" fiind respinse de instanţă.

Acesta nu înseamnă că "suma de 4.052 euro înlocuieşte suma de 23.600 RON acordată prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010", ci că "suma de 4.052 euro înlocuieşte doar suma de 6.200 RON reprezentând valoarea terenului" pentru că, aşa cum stabileşte art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (fără a face vreo distincţie între tipurile de indemnizare prevăzute de art. 26 şi nici între motivele care conduc la stabilirea unui anume cuantum), despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În privinţa cererii de îndreptare a erorii materiale, s-a constată că, în motivarea Deciziei nr. 102/C/2018, s-a menţionat că "apelul pârâtului este neîntemeiat şi urmează a fi admis cu consecinţa schimbării în parte …" această precizare a caracterului neîntemeiat al apelului pârâtului este evident o greşeală materială concluzie ce rezultă atât din soluţia pronunţată (cronologic, anterioară întocmirii motivării) cât şi din opoziţia creată cu apelul reclamantului a cărui cale de atac s-a reţinut a fi neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 şi a încheierii din 14 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A.

În recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat dreptul reclamantului de a obţine contravaloarea prejudiciului cauzat prin desfiinţarea unei porţiuni din plantaţia de viţă de vie, drept recunoscut prin Hotărârea Comisiei de expropriere, unde s-a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat prin desfiinţarea unei porţiuni din plantaţia de viţă de vie, este în sumă de 17.400 RON.

Comisia de expropriere a stabilit, pe baza raportului de evaluare, însuşit de intimat, că valoarea despăgubirii reclamantului se compune din: 6.200 RON contravaloarea terenului expropriat şi 17.400 RON contravaloarea prejudiciului.

Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate rezultă că nu există probe privind efectuarea de lucrări de înfiinţare plantaţie, lucrări de refacere capete de rând, distanţa de deplasare a utilajelor după secţionarea terenului de autostradă, eliberarea terenului pentru crearea zonei de întoarcere, astfel că, instanţa de apel a concluzionat că reclamantul nu a suferit un prejudiciu şi deci, nu i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în pofida constatărilor şi evaluărilor făcute de expertiza efectuată în faza administrativă, care au stat la baza stabilirii dreptului reclamantului la contravaloarea prejudiciului în sumă de 17.400 RON.

Instanţa de apel nu a fost preocupată de evaluarea prejudiciului, ci doar de existenţa sau inexistenţa acestuia, raportat la probele administrate în cauză.

Recurentul susţine că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale, întrucât nu a valorificat expertiza evaluatorie efectuată prin participarea unui expert specialist în viticultură, expertiză care nu putea fi înlăturată în calea de atac a contestaţiei formulate de expropriat, astfel că, în opinia recurentului, ne aflăm într-un caz de nepronunţare asupra unui motiv de apel, ce vizează valoarea prejudiciului, ceea ce impune casarea deciziei şi judecarea fondului de către instanţa de recurs, în condiţiile în care au fost administrate toate probele, iar situaţia de fapt este stabilită.

Susţine recurentul că, în mod greşit instanţa de apel a ignorat documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii de expropriere contestate, cu referire la raportul de evaluare, care a identificat, parţial, componentele prejudiciului, precum şi constatările din expertizele efectuate în cauză, din care rezultă existenţa unui prejudiciu

La dosar se află raportul de evaluare a daunelor, însuşit de către Comisie prin hotărârea de expropriere, în care sunt identificate următoarele categorii de prejudicii: pierderi recoltă (despăgubiri neevaluate, sub pretextul că reclamantul îşi poate strânge recolta mai înainte de începerea lucrărilor); -pierderi subvenţie - neevaluate; prejudiciu din secţionarea terenului rămas în proprietate prin folosirea unui drum ocolitor; pierderi reprezentând cheltuieli de înfiinţare a plantaţiei.

În mod greşit, instanţa de apel s-a considerat învestită cu o cerere de a stabili existenţa unui prejudiciu, iar nu cu verificarea despăgubirilor stabilite deja de Comisie, prin prisma susţinerilor contestatorului.

Prin expertizele efectuate în faza administrativă, s-a constatat că sola era plantată cu viţă de vie pe rod, respectiv cu viţă de vie nobilă, ceea ce conferă un plus de valoare pagubei suferite, prin aceleaşi expertize fiind identificate parcele de întoarcere a utilajelor la capătul de rând nou creat.

Prin desfiinţarea plantaţiei la limita terenului expropriat, utilajele nu mai puteau intra de pe un rând pe altul, situaţie în care reclamantul a fost nevoit să mai dezafecteze o suprafaţă de teren la marginea loturilor nou create, ceea ce a determinat scoaterea mai multor butuci de viţă de vie şi refacerea capetelor de rând.

Instanţa de apel, afirmând că reclamantul nu a produs dovezi cu privire la prejudiciu, a ignorat relaţiile primite de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească, însuşite de Ministerul Agriculturii, care reprezintă un deviz al lucrărilor absolut necesare înfiinţării unei plantaţii, precum şi valoarea acestora la data exproprierii, deşi aceste devize de lucrări au fost solicitate chiar de instanţa de apel.

Mai susţine recurentul că, dacă s-ar fi lecturat raportul de evaluare ce a stat la baza stabilirii despăgubirilor în faza administrativă, s-ar fi observat că la stabilirea valorii cheltuielilor de înfiinţare a plantaţiei s-au avut în vedere devizele primite de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă Ploieşti (judeţ în care se află şi Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească).

Recurentul susţine că toate aceste argumente conduc la ideea de nelegalitate a deciziei, căci instanţa de apel nu a avut în vedere obiectul judecăţii, respectiv contestaţie la hotărârea de expropriere, ci a considerat ca ea însăşi stabileşte aceste despăgubiri, acest lucru rezultând şi din modul de formulare al dispozitivului deciziei care nu face referire la Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, astfel încât, nu rezultă dacă a fost anulată sau menţinută în totalitate.

Sub un ultim aspect, recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile privind administrarea dovezilor cu referire la art. 167 C. proc. civ. şi art. 315 C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentul susţine că, prin decizia de casare pronunţată de ICCJ în primul ciclu procesual, s-a stabilit necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea corectă a valorii terenului, precum şi a valorii prejudiciului.

În rejudecare, instanţa a dispus emiterea unor adrese pentru obţinerea unor înscrisuri oficiale, precum şi efectuarea unei expertize de evaluare, atât a terenului, cât şi a prejudiciului, cu participarea unui expert agricol.

Expertiza a fost efectuată la faţa locului, iar constatările au fost consemnate în cuprinsul raportului. Experţii au identificat lotul expropriat, au confirmat soiul de viţă de vie cu care a fost plantat lotul, existenţa zonei de întoarcere, ce a fost măsurată, vârsta plantaţiei dezafectate, lucrările efectuate la fiecare capăt de rând rămas.

Evaluarea făcută de expertul în viticultură se întemeiază pe aceste constatări directe, ce constituie un mijloc de proba ignorat de instanţa de apel, iar existenţa plantaţiei de viţă de vie nobilă rezultă şi din Autorizaţia de înfiinţare, care a stat la baza schimbării categoriei de folosinţă a terenului.

Prin urmare, recurentul susţine că este nelegală decizia recurată, în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului rezultat din expropriere, întrucât nu există probe, când chiar instanţa de recurs a stabilit care sunt probele necesare, iar acestea au fost administrate.

Deşi probele au fost administrate, instanţa de apel a refuzat să analizeze conţinutul acestora şi să le coroboreze cu înscrisurile depuse la dosar ceea ce ar fi permis sa se stabilească existentei prejudiciului şi estimarea valorii acestuia.

Recurentul solicită să se ia act că recursul are ca obiect exclusiv prejudiciul suferit ca efect al exproprierii nu şi valoarea terenului expropriat.

În recursul exercitat împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, recurentul reclamant a formulat următoarele critici:

Recurentul susţine că, din modul în care este redactat dispozitivul, dar şi din considerentele acestei încheieri, nu rezultă cu claritate, în spiritul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dacă respingându-se cererea reclamantului privind prejudiciile cauzate ca efect al exproprierii, pretenţii care se refereau la cuantumul necorespunzător al despăgubirilor stabilite la comisie (de 17.400 RON), se menţine hotărârea comisiei cu privire la acordarea acestei sume.

Prin încheierea de lămurire a dispozitivului, instanţa, făcând afirmaţia că suma acordată reprezintă doar valoarea terenului expropriat, înlocuind suma de 6.200 RON stabilită prin hotărârea Comisiei de expropriere, nu menţionează în mod expres că, atunci când a respins pretenţiile din contestaţie privitoare la prejudiciu, a menţinut hotărârea comisiei cu privire la acordarea prejudiciului cauzat prin expropriere, în cuantum de 17.400 RON, astfel încât să nu existe nici un dubiu cu privire la dreptul câştigat al reclamantului şi care nu ar putea fi modificat în propria cale de atac.

Structurând criticile din recursul cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menţionat că recurentul a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece, din dezvoltarea criticilor formulate, nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezei reglementate de acesta.

Astfel, criticile recurentului nu vizează greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic, în sens de negotium, la care se referă acest motiv de nelegalitate, astfel că, susţinerile subsumate de recurent acestui motiv de nelegalitate vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererilor de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea, iar înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele de fond au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Aşa fiind, calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii, modalitatea de efectuare a expertizelor şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pun în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul exercitat de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă vizează exclusiv prejudiciul, nu şi valoarea terenului expropriat, astfel cum rezultă din susţinerile formulate în memoriul de recurs, dar şi din menţiunea expresă a recurentului.

Contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a deciziei de casare, în privinţa despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere respingând pretenţiile reclamantului, cu consecinţa menţinerii sumei de 17.400 RON, acordată cu acest titlu prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Înalta Curte constată ca fiind nefondat motivul de recurs relativ la modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi a art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost invocat prin cererea de recurs.

Împrejurarea că instanţa de apel a apreciat motivat că nu sunt dovedite sau cuvenite sumele reţinute în raportul de expertiză cu titlu de cheltuieli necesare pentru întreţinerea unei plantaţii de viţă de vie pentru primii trei ani, recoltele viitoare, arenda pentru următorii ani şi cheltuielile pentru amenajarea "zonelor de întoarcere" dovedeşte tocmai faptul că instanţa de apel a fost preocupată de criticile din apel care vizau valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, reţinând că ceea ce a solicitat reclamantul a i se acorda cu acest titlu, în plus faţă de ceea ce i s-a acordat prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă în procedura administrativă prealabilă, nu este justificat.

Ca atare, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanţa de apel nu ar fi analizat motivul de apel privind daunele cauzate prin expropriere.

Susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale, întrucât nu a ţinut seama de expertiza evaluatorie întocmită în faza administrativă nu poate fi primită, ţinând seama de împrejurarea că limitele învestirii instanţei de apel sunt date de motivele cu care a fost sesizată de către părţile care au exercitat această cale de atac, iar nu de expertiza efectuată anterior formulării demersului judiciar, astfel cum eronat susţine recurentul.

Instanţa de apel nu a contrazis dreptul reclamantului, stabilit prin hotărârea expropriatorului, de a fi despăgubit cu suma de 17.400 RON reprezentând prejudiciul rezultat din secţionarea terenului şi cheltuielile pentru înfiinţarea culturii de viţă de vie. Respectând limitele învestirii, instanţa de apel a analizat cererea reclamantului, care pretindea majorarea acestei sume prin includerea şi a altor elemente ale prejudiciului, concluzionând motivat că pretenţiile astfel formulate nu sunt întemeiate.

Formulând susţinerea referitoare la încălcarea deciziei de casare, recurentul omite împrejurarea că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 315 C. proc. civ., să dispună efectuarea unui raport de expertiză pentru determinarea preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, precum şi a prejudiciului produs prin expropriere, obligaţie pe care a respectat-o.

Modul în care instanţa de apel a valorificat rezultatul expertizei, apreciind asupra temeiniciei pretenţiilor prin prisma ansamblului materialului probator, reprezintă un aspect care excede verificărilor pe care le poate face instanţa de recurs.

Având în vedere limitele judecăţii în recurs, nu poate fi examinată, în această fază procesuală, nici critica potrivit căreia instanţa de apel a ignorat relaţiile primite de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut împrejurarea că, deşi raportul de expertiză s-a bazat pe documente şi devize de lucrări întocmite de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească, nu se pot lua în considerare tipurile de cheltuieli şi sumele prevăzute pentru întreţinerea viţei, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada că a suportat astfel de cheltuieli.

Această apreciere a instanţei de apel s-a făcut în contextul în care, în apel, reclamantul a solicitat, cu titlu de daună provocată prin expropriere, şi cheltuielile de întreţinere a plantaţiei viticole până la momentul la care au început efectiv lucrările pentru care s-a făcut exproprierea.

Acest element al prejudiciului nu a fost reţinut în hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator, cum eronat susţine recurentul (din Anexa 2 la raportul de evaluare efectuat în faza administrative rezultând că suma de 17.400 RON reprezintă doar compensaţii pentru secţionarea terenului şi cheltuieli pentru înfiinţarea culturii).

Aşadar, nu este reală susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel ar fi negat dreptul reclamantului la un prejudiciu recunoscut prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condiţiile în care instanţa a analizat dreptul la despăgubire pentru un element distinct, care nu formase obiectul calculului despăgubirii stabilite de expropriator.

În realitate, recurentul tinde prin critica sa la o reevaluare a probatorului, pentru a se stabili că despăgubirea include şi alte elemente ale prejudiciului, asupra cărora instanţa de apel a reţinut că nu sunt dovedite, ceea ce nu este permis în faza procesuală a recursului.

Nefondată este şi critica potrivit căreia, decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu ar fi avut în vedere obiectul judecăţii, respectiv contestaţie la hotărârea de expropriere, în opinia recurentului, acest aspect reflectându-se şi în dispozitivul hotărârii, care nu face referire la Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010, ceea ce ar conduce la ideea că nu rezultă dacă această hotărâre a fost anulată sau menţinută.

Hotărârea supusă analizei instanţei de apel a fost cea pronunţată de instanţa de fond, împotriva căreia s-au exercitat apelurile, respectiv Sentinţa civilă nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa, iar nu Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în procedura administrativă, astfel cum în mod eronat susţine recurentul.

Principiul disponibilităţii în calea de atac a apelului presupune analizarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii instanţei de fond, în limitele motivelor de apel invocate, adică ale criticilor aduse de apelant, care este obligat să indice motivele de fapt ale nemulţumirilor sale faţă de hotărârea apelată, precum şi normele de drept aplicabile.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, prin raportare la motivele de apel invocate, dar şi ţinând seama de decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie în rejudecare faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a modificat numai valoarea terenului expropriat, stabilită de instanţa de fond şi a respins pretenţiile reclamantului cu privire la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, menţinând astfel hotărârea tribunalului de anulare în parte a Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010 emisă în procedura administrativă.

În ce priveşte recursul exercitat împotriva încheierii din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Înalta Curte reţine:

Prin recursul declarat împotriva acestei încheieri, recurentul reclamant susţine că, din modul în care este redactat dispozitivul, dar şi din considerentele acestei încheieri, nu rezultă cu claritate, în spiritul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dacă respingându-se cererea reclamantului privind prejudiciile cauzate ca efect al exproprierii, în cuantum de 17.400 RON, se menţine hotărârea comisiei cu privire la acordarea acestei sume.

Prin încheierea recurată, s-a reţinut că, din considerentele Deciziei nr. 102/C din 6 iunie 2018, rezultă că suma de 4.052 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezintă valoarea de circulaţie pentru terenul expropriat - "valoarea reală a imobilului" în exprimarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 -, orice alte pretenţii vizând componenta alte "prejudicii cauzate proprietarului sau altor persoane în drept" fiind respinse de instanţă.

Explicitând această constatare, instanţa a reţinut că "suma de 4.052 euro înlocuieşte doar suma de 6.200 RON reprezentând valoarea terenului", faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Aşa fiind, rezultă fără echivoc că, respingând solicitarea reclamantului cu privire la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciu, este menţinută hotărârea pronunţată în faza administrativă, prin care s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, în cuantum de 17.400 RON.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 şi a Încheierii din 14 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2019.

GGC - LM