Copyright infringement of managerial project versus radio schedule concept under Law No. 8/1996

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2036/2016 din 9 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune.

A fost avizat onorariul definitiv de 1.600 RON pentru expertiza B. şi obligat reclamantul A. să plătească suma de 1.100 RON cu titlul de diferenţă onorariu expert în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Iaşi, pentru expert B.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 20.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (20.000 RON onorariu avocat şi 4.500 RON onorarii experţi).

S-a respins cererea expertului C. privind acordarea cheltuielilor de deplasare la Tribunalul Iaşi, efectuate la data de 13.09.2016.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul A. a îndeplinit funcţia de Redactor Şef al Studioului Teritorial de Radio Iaşi începând din 15 februarie 2006, începând cu data de 3 aprilie 2012 contractul individual de muncă fiindu-i desfăcut disciplinar prin Decizia nr. 199 din 28 martie 2012 emisă de Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Prin Sentinţa civilă nr. 568 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2012 s-a admis acţiunea reclamantului A., Decizia nr. 199 din 28 martie 2012 a fost anulată şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în muncă pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Această sentinţă a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 949/25.06.2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în acelaşi dosar.

Prin demersul juridic iniţiat, reclamantul A. pretinde că este titularul dreptului de autor asupra operei "Grile standard Radio Iaşi" şi solicită să se constate încălcarea de pârâta Societatea Română de Radiodifuziune a dreptului său de autor prin folosirea grilei de programe radio corespunzătoare intervalului septembrie 2010 - septembrie 2011 şi ulterior desfacerii contractului său de muncă, respectiv ulterior datei de 3 aprilie 2012.

Potrivit fişei postului anexă la contractul individual de muncă, în calitate de redactor şef, reclamantul avea printre "sarcini, responsabilităţi, competenţe" coordonarea schimbării sau adaptării grilei de programe a Radio Iaşi, în funcţie de evoluţiile din societatea românească şi de pe piaţa media internă, de sugestiile şi aşteptările ascultătorilor şi de resursele tehnice, financiare şi de personal ale Radio Iaşi.

Potrivit raportului de expertiză, lucrarea menţionată se prezintă ca un manuscris tehnoredactat pe calculator, legat într-un volum cu coperte cartonate similar unei lucrări de diplomă; expertul a concluzionat după analiza minuţioasă a lucrării înregistrată la ORDA că "(...) independent de denumirea pe care i-a dat-o autorul ei, aceasta reprezintă un proiect, o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) şi care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audienţă, instrucţiuni despre cum trebuie să fie desfăşurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piaţă, etc., necesare executării activităţii de elaborare grile de programe, lucrare care urma să fie discutată şi aprobată pentru a primi un caracter oficial şi a fi pusă în aplicare (în cuprinsul lucrării apărând cuvintele "propun", "am mai propus" "ne propunem", "nu a fost aprobat", etc.); din cuprinsul lucrării numai două pagini (tabelele de la pag. 12-13) reprezintă propriu-zis grilele de programe în înţelesul atribuit de dicţionarele limbii române).

Totodată, expertiza D. reţine că:

"lucrarea înregistrată la ORDA sub nr. x din 20 august 2010 nu este identică cu grila de programe pentru Studioul Regional de Radio Iaşi aprobat de SRR prin organele sale de conducere şi utilizată de Studioul de Radio Iaşi în perioada septembrie 2010 - septembrie 2011 întrucât respectiva lucrare se desfăşoară pe 189 de pagini care includ 8 capitole (secţiuni) cu informaţii de natură diferită iar dintre acestea doar două pagini conţin nişte tabele care pot fi apreciate ca reprezentând grile de program (pag. 12, 13).

Expertiza a mai concluzionat că în mod cert pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012 pârâta nu a utilizat sub nicio formă lucrarea "Grile standard (septembrie 2010 - septembrie 2011) Proiect Managerial", pentru intervalul respectiv fiind înaintat un proiect diferit de reclamant prin Adresa nr. x din 12 iulie 2011, completat ulterior şi înaintat conducerii SRR prin Adresa nr. x din 1 august 2011, acesta din urmă conţinând grila aprobată pentru intervalul de timp menţionat (septembrie 2011 - septembrie 2012). În opinia dnei expert D., lucrarea înregistrată de reclamant la ORDA nu este o lucrare ştiinţifică dar este o operă susceptibilă de protecţia dreptului de autor.

Ca urmare, expertul concluzionează ca, atâta vreme cât Legea nr. 41/1994 se referă atât la radio cât şi la TV, nici formatul radio - care este grila standard de programe - nu este protejat prin legea dreptului de autor. Eventual formatul poate fi promovat printr-o marca (de exemplu "grila standard de programe SRR" sau "... Radio Iaşi, cu mărcile înregistrate"). În considerarea acestor argumente expert C. consideră că, atât timp cât nu există un drept de autor asupra formatului radio/grilei standard de programe, nu este necesară stabilirea vreunui drept de autor.

Instanţa reţine că opera înregistrată la ORDA reprezintă o lucrare cu 433 de pagini care conţine, potrivit expertizei D. - "8 capitole (secţiuni) cu informaţii de natură diferită iar dintre acestea doar două pagini conţin nişte tabele care pot fi apreciate ca reprezentând grile de program - pag. 12, 13" şi care reprezintă "(..) o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) şi care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audienţă, instrucţiuni despre cum trebuie să fie desfăşurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piaţă, etc., necesare executării activităţii de elaborare grile de programe lucrare care urma să fie discutată şi aprobată pentru a primi un caracter oficial şi a fi pusă în aplicare", aspecte ce nu au fost contestate de niciuna dintre părţi în cadrul obiecţiunilor formulate.

Instanţa apreciază că disputa juridică de faţă este fundamentată pe confuzia produsă între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" şi grila de programe radio propriu-zisă. Indiscutabil, lucrarea depusă pe suport de hârtie format A4 conţinând 433 pag., intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" prin care reclamantul prezintă viziunea sa de strategie managerială ca redactor şef al Studioul Radio Iaşi, înregistrată în Registrul Naţional de Opere al ORDA sub nr. x din 20 august 2010 este o operă ştiinţifică (apare ca înscrisă astfel în registrul menţionat, iar calificările diferite date de cei doi experţi în proprietate intelectuală - operă derivată potrivit expertizei C., respectiv operă simplă, fără caracter ştiinţific - potrivit expertizei D. sunt înlăturate "de plano", în opinia instanţei, datorită titlului cu care lucrarea a fost înscrisă) şi se bucură de protecţia dreptului de autor în condiţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Prin urmare, încălcarea drepturilor de autor ale reclamantului se putea realiza doar prin folosirea fără drept a operei înregistrată la ORDA, respectiv a lucrării de 433 de pagini intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" ori, prin răspunsul la interogatoriu, reclamantul recunoaşte că proiectul depus de el pentru Studioul Radio Iaşi la SRR pentru aprobarea grilei de programe pentru perioada septembrie 2010 - septembrie 2011 are doar 29 de pagini în urma modificărilor operate (iniţial avea 167) şi este o "sinteză" a lucrării de 433 de pagini înregistrată la ORDA. Aşadar, lucrarea înregistrată la ORDA nu a fost nicicând în posesia pârâtei astfel că, odată în plus, nu se poate reţine că aceasta ar fi fost folosită fără drept de pârâta SRR.

Răspunderea civilă a pârâtei poate fi antrenată în condiţiile art. 1387alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în cazul încălcării drepturilor recunoscute şi protejate prin această lege, însă în cauză nu s-a demonstrat că pârâta i-ar fi încălcat reclamantului drepturile de autor ataşate lucrării "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial".

Nu este de neglijat nici faptul că reclamantul, căruia îi revine sarcina probei, nu a demonstrat producerea unui prejudiciu prin faptul imputat pârâtei, nici din perspectiva art. 10 din Legea nr. 8/1996 (text ce reglementează drepturile morale de care se bucură autorul unei opere) şi nici a art. 12 şi 13 din aceeaşi lege (texte ce vizează drepturile patrimoniale recunoscute autorului unei opere).

În concluzie, instanţa a reţinut că reclamantul este titularul operei "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" şi nu a operei pe care a indicat-o în petitul cererii de chemare în judecată "Grile standard Radio Iaşi" că în cauză nu s-a demonstrat încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor ale reclamantului asupra operei ştiinţifice - lucrarea "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" astfel că acţiunea, cu toate capetele de cerere formulate, se dovedeşte a fi neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A.

Curtea de apel a reţinut că, în viziunea instanţei de prim control judiciar, întreaga construcţie juridică din acţiune se bazează pe confuzia ce se tinde a se obţine între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" şi grila de programe radio propriu-zisă. O asemenea confuzie nu poate fi validată.

Curtea de apel a observat că - în ceea ce priveşte această chestiune esenţială a utilizării operei sale de către intimată, de rezolvarea căreia depinde decisiv dezlegarea pricinii - apelantul face în calea atac (şi la fond) doar simple afirmaţii, neprobate.

Grila de programe propriu-zisă folosită de intimată nu se găseşte în sfera de protecţie a drepturilor de autor, în accepţiunea art. 7 şi 8 din Legea nr. 8/1996, corect statuând tribunalul în sensul că reprezintă un concept, aplicabil fiind art. 9 din acelaşi act normativ. Din această perspectivă, se cuvine a sublinia că în metodologia stabilită de Societatea Română de Radiodifuziune se indică cu claritate structura, termenele şi etapele de elaborare a grilei de programe.

Raportat la constatările ce preced, apar anodine amplele discuţii privind aplicarea articolului 44 din Legea nr. 8/1996, atât timp cât - fără utilizarea operei - nu se pune în discuţie o eventuală cesiune a drepturilor, în sensul legii.

Curtea de apel constată că - atât timp cât nu se constată încălcarea dreptului de autor - este superfluă examinarea susţinerilor şi apărărilor pe larg expuse de părţi, legate de prejudiciul material şi de daunele morale pretinse, întrucât lipsesc premisele aplicării articolului 139 din Legea nr. 8/1996, în ceea ce priveşte "acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat".

Rezultă - din formularea textului citat - că solicitarea de despăgubiri are un caracter accesoriu în raport cu cererea de constatare a încălcării, fiind de principiu că soluţionarea cererilor accesorii depinde de soluţia capătului principal. Or, în lipsa constatării încălcării (capăt de acţiune principal) nu se mai pune problema examinării cererii de despăgubiri materiale.

Se impune o soluţie similară şi în legătură cu daunele morale solicitate de reclamant, întrucât curtea de apel reţine că şi acestea au un caracter accesoriu constatării încălcării, A. înţelegând să motiveze în drept prin invocarea art. 139 alin. (2) lit. a) teza finală din Legea nr. 8/1996.

Privitor la cererea de obligare a pârâtei la comunicarea dispozitivului hotărârii în spaţiul său de emisie, instanţa de prim control judiciar consideră că articolul 139 alin. (10) din Legea nr. 8/1996 nu este incident în speţă, câtă vreme s-a reţinut că apelantul reclamant nu este "titular de drepturi încălcate", în accepţiunea textului enunţat.

În fine, în ceea ce priveşte chestiunea cheltuielilor de judecată la fond, curtea constată că dispoziţiile procedurale care se cuvine a fi observate sunt acelea ale articolului 274 alin. (1) C. proc. civ.În acord cu statuarea tribunalului, instanţa de prim control judiciar a reţinut că nu are competenţa materială de a realiza verificările pretinse de apelant, în sensul respectării ori nesocotirii dispoziţiilor O.U.G. nr. 26/2012 invocate. La aplicarea art. 274 C. proc. civ. instanţa este ţinută a constata realitatea angajării respectivelor cheltuieli, realitate care în speţă este demonstrată cu înscrisurile depuse la dosar.

Raportat considerentelor expuse şi în temeiul articolului 296 teza I C. proc. civ., Curtea de apel, prin decizia nr. 902 din 11 decembrie 2017, a respins apelul şi a păstrat sentinţa Tribunalului Iaşi.

Referitor la cheltuielile de judecată în prezenta cale de atac, curtea a constatat că se datorează de apelant, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deja citat.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor, instanţa de prim control judiciar notează că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi art. 274:

"Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Curtea de apel a apreciat că aplicarea în speţă a articolului 274 alin. (3) C. proc. civ. - în lumina dezlegărilor oferite de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului - conduce la reducerea onorariului de avocat acordat intimatei cu titlu de cheltuieli de judecată, de la 12.000 RON la 6.000 RON, urmând a dispune în consecinţă.

Instanţa de apel a avut în vedere - la stabilirea sumei de 6.000 RON - valoarea pricinii şi munca cu conţinut diferit faţă de aceea din primă instanţă,îndeplinită de avocat în calea de atac a apelului, în condiţiile în care la fond onorariul de avocat la care reclamantul a fost obligat a fost de 20.000 RON.

Împotriva deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând următoarele motive de nelegalitate: hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii (pct. 7 al art. 304); instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul vădit al acestuia (pct. 8 al art. 304); hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (pct. 9 al art. 304).

Se susţine că instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul vădit al actului dedus judecăţii, aspect care a condus la o interpretare eronată a speţei: opera nu trebuie protejată, pentru că reprezintă doar un concept - deşi Tribunalul stabilise la fond că lucrarea reprezintă o operă ştiinţifică protejată de dreptul de autor, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996; că ar fi lipsit de relevanţă dacă opera a fost adusă la cunoştinţa pârâtei, că daunele morale solicitate de reclamant nu ar fi fost dovedite - or, este de esenţa actului juridic dedus judecăţii (în sens larg, ca şi operaţiune juridică, nu ca "instrumentum") componenta nepatrimonială a dreptului de autor şi lezarea automată a aspectului moral în cazul încălcării printr-o utilizare neautorizată.

Se arată că s-au aplicat în mod greşit dispoziţiile legale neechivoce conţinute de legea protecţiei dreptului de autor, şi anume:art. 7 din Legea nr. 8/1996 cu privire la operele protejate de dreptul de autor; art. 3 din Legea nr. 8/1996 cu privire la noţiunea de autor al operei;art. 44 din Legea nr. 8/1996 cu privire la cesiunea dreptului de autor;art. 71 din Legea nr. 8/1996 cu privire la întinderea remuneraţiei cuvenite autorului;art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu privire la stabilirea despăgubirilor şi modalităţile specifice; art. I din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare, care interzicea achiziţia de către intimată a serviciilor juridice externe, fapt care atrage caracterul nelegal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei.

Se mai invocă faptul că instanţa a motivat decizia într-o manieră vădit contradictorie, reţinând că ar exista o confuzie între opera înregistrată la ORDA de către reclamant şi opera adusă la cunoştinţa intimatei şi utilizată de ea, căzând în capcana întinsă de intimată într-o manieră lipsită de orice temei. Instanţa îşi însuşeşte cu totul raţionamentele instanţei de fond (Tribunalul Iaşi), deci inclusiv cele cu privire la faptul că reclamantul, încadrat ca redactor şef, ar fi realizat grilele în realizarea sarcinilor de serviciu, iar utilizarea lor fără drept după concedierea sa nelegală nu ar fi constituit o problemă, devreme ce după ce instanţa a anulat concedierea şi a dispus reintegrarea, întrucât efectele retroactive ale sentinţei ar fi acoperit starea de nelegalitate pentru perioada cât a lipsit în mod forţat şi injust; în plus, nu s-ar fi dovedit întinderea beneficiilor patrimoniale realizate de intimată prin utilizarea grilelor - deşi ele au fost determinate în mod cert prin datele extrase de expertiza contabilă efectuată în speţă, astfel că neluarea în seamă a solicitării de reparare a prejudiciului echivalează cu o denegare de dreptate.

Cu privire la schimbarea naturii şi înţelesului vădit al actului dedus judecăţii, aspect ce a condus la o interpretare eronată a speţei, se consideră că opera realizată de reclamant şi înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor reprezintă o operă protejată de Legea nr. 8/1996. În ceea ce priveşte persoana titulară a drepturilor de autor, se învederează că lucrarea ce face obiectul analizei a fost una deosebit de complexă şi a presupus un volum de muncă extraordinar, reclamantul acoperind, de unul singur, întreaga desfăşurare a ariei de emisie a studioului teritorial.

În cazul de faţă, nu a existat o convenţie contrară prin care să îi fi fost cedat intimatei angajatoare vreun drept de autor. Singura excepţie legală în care dreptul de autor ar aparţine de drept angajatorului este cea prevăzută la art. 73 din lege, în materia programelor de calculator.

Cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale neechivoce conţinute de Legea protecţiei dreptului de autor se consideră că în mod cert, opera în litigiu reprezintă o operă protejată de art. 7, lit. b) din Legea nr. 8/1996, după cum a stabilit şi instanţa de fond.

Se arată că nu există un contract de cesiune, astfel că potrivit alin. (4), drepturile patrimoniale revin autorului, care potrivit alin. (1) este reclamantul autor, iar potrivit alin. (5), tot angajatul autor al unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei sale. În aceste condiţii, aplicarea dispoziţiilor legale a fost realizată în mod cert într-o manieră greşită, aspect care atrage motivul de nelegalitate invocat de recurent.

În mod evident, încălcarea drepturilor patrimoniale de autor reclama şi repararea daunelor produse. Sintetizând, este evident că se impunea ca instanţa de apel să constate o încălcare flagrantă a drepturilor de autor şi să procedeze în consecinţă, cu privire la cele două laturi în care drepturile au fost încălcate latura patrimonială şi latura morală. Se arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că reclamantul nu ar fi dovedit producerea prejudiciului moral. Aprecierea este una greşită, iar aplicarea textului legal este eronată, instanţa făcând confuzie între o cerere uzuală de dezdăunare morală (exemplu: pentru prejudicii psihologice, de imagine, estetice etc.) şi cererea specifică pentru repararea componentei nepatrimoniale a dreptului unui autor asupra utilizării operei sale.

Astfel, ca efect al admiterii acţiunii, pentru repararea integrală a prejudiciului adus dreptului de autor, se solicită a se dispune ca pârâta să procedeze la comunicarea dispozitivului hotărârii în spaţiul de emisie al "Radio România"- Iaşi.

Se mai consideră că o aplicare greşită a dispoziţiilor legale imperative s-a realizat şi în ceea ce priveşte nerecunoaşterea caracterului nelegal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei, instanţa apreciind în mod eronat că nu ar putea analiza cererea expres formulată de reclamant.

Obligarea la plata unor cheltuieli de judecată presupunea verificarea de către instanţă: a existenţei cheltuielii (suma este plătită, este aferentă acestui proces etc.); a întinderii sumei (care poate fi cenzurată), în condiţiile C. proc. civ. a legalităţii cheltuielii, întrucât în lanţul evenimentelor juridice, frauda corupe totul" iar efectuarea unui cost nelegal nu se poate răsfrânge împotriva celeilalte părţi.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, ICCJ constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin primul motiv de recurs invocat de recurent se pretinde că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura sau înţelesul vădit al acestuia, deoarece opera realizată de reclamant ar fi o operă ştiinţifică şi s-ar bucura de protecţia dreptului de autor, în condiţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 8/1996.

Această critică nu este fondată. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, să fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 din C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în actul juridic dedus judecăţii.

În cauză, Curtea de apel nu a încălcat acest principiu, statuând în mod just că obiectul protecţiei dreptului de autor îl constituie în speţă creaţia reclamantului "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" care are drept conţinut informaţii de natură diferită, iar dintre acestea doar două pagini conţin tabele ce pot fi apreciate ca reprezentând grile de program - pag. 12, 13". Expertul a reţinut că această creaţie reprezintă "(...) o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) şi care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audienţă, instrucţiuni despre cum trebuie să fie desfăşurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piaţă, etc., necesare executării activităţii de elaborare grile de programe lucrare care urma să fie discutată şi aprobată pentru a primi un caracter oficial şi a fi pusă în aplicare".

Prin diferenţierea statuată de instanţă între operă şi conceptul la care se face referire în acest proiect - grila de programe radio corespunzătoare unui anumit interval de timp, grilă care este asimilată unei structuri orare ce conţine emisiunile, buletinele de ştiri şi informaţiile (pachete de melodii, ştiri, pachete de dedicaţii, radio-jurnale cu ştiri diverse din economie, politică, educaţie, cultură - emisiuni ale redactorilor angajaţi) supuse derulării pe un post de radio pe o perioadă determinată, Curtea de apel nu a procedat la interpretarea eronată a actului juridic dedus judecăţii, prin schimbarea naturii sau înţelesului vădit al acestuia, aşa cum susţine recurentul reclamant.

De altfel, instanţa de apel a realizat în mod just o departajare între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" şi grila de programe radio propriu-zisă.

Celelalte afirmaţii ale reclamantului din cuprinsul primului motiv de recurs privind incidenţa art. 37 alin. (1) lit. b), art. 3, art. 6, art. 44, art. 73 din Legea nr. 8/1996 privind condiţiile necesare pentru ca opera să fie protejată, calitatea de autor şi opera colectivă nu se circumscriu motivului reglementat de art. 304 pct. 8, constituind în fapt critici de nelegalitate subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vor fi analizate în continuare.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant reiterează de fapt aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b), art. 3, art. 6, art. 44, art. 73 din Legea nr. 8/1996, considerând că opera sa este o operă protejată, că este autor al acesteia, că nu există o clauză contrară contractuală cu privire la operele create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fiind astfel încălcate drepturile sale patrimoniale, ceea ce ar atrage şi acordarea de către instanţă, în opinia sa, a despăgubirilor solicitate.

Nici acest motiv de recurs nu subzistă, grila de programe propriu-zisă utilizată de pârâta intimată nu poate fi circumscrisă sferei de protecţie a drepturilor de autor, în temeiul prevederilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 8/1996, în mod just corect reţinând instanţa că aceasta constituie un concept, fiind astfel incident art. 9 din lege, conform căruia că:

"nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele: a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare".

Aşadar, în mod corect Curtea de apel a interpretat şi aplicat prevederile legale suscitate, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. indicat în recurs.

Pe de altă parte, tot în contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile, corect instanţa a menţionat că, relativ la problema utilizării operei recurentului de către intimată, de soluţionarea căreia atârnă dezlegarea pricinii, reclamantul a făcut simple afirmaţii, nedovedite, context în care apare nerelevant dacă opera respectivă a fost adusă la cunoştinţa pârâtei.

În ceea ce priveşte solicitarea de daune materiale şi morele, instanţa de apel a aplicat în mod just dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 conform cărora "(1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat".

Cum cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri are un caracter accesoriu raportat la solicitarea constatării încălcării drepturilor de autor, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu se constată încălcarea dreptului de autor al reclamantului şi, drept urmare, nu se mai impune a se analiza susţinerile părţilor, legate de prejudiciul material şi de daunele morale pretinse, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele aplicării prevederilor articolului 139 din Legea nr. 8/1996, cu privire la acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, atât sub aspect patrimonial, cât şi moral.

Apar ca nefondate şi susţinerile recurentului privind aplicarea şi interpretarea eronată de către instanţa de apel a prevederilor legale incidente în ceea ce priveşte comunicarea dispozitivului hotărârii în spaţiul de emisie al "Radio România"- Iaşi, deoarece acest capăt de cerere are caracter accesoriu celui privind constatarea încălcării drepturilor de autor, al cărui caracter a fost reţinut ca nefondat.

De asemenea, s-a realizat o justă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce priveşte caracterul legal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei, instanţa de prim control judiciar reţinând că nu are competenţa de a realiza verificările pretinse de reclamant, în sensul respectării ori nesocotirii dispoziţiilor O.U.G. nr. 26/2012 invocate.

Critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată . Se arată în cuprinsul memoriului de recurs că hotărârea instanţei de apel ar cuprinde motive contradictorii deoarece Curtea a reţinut că ar exista o confuzie între opera înregistrată la ORDA de către reclamant şi opera adusă la cunoştinţa intimatei şi utilizată de ea şi că instanţa a preluat raţionamentele instanţei de fond (Tribunalul Iaşi), deci inclusiv cele cu privire la faptul că reclamantul, încadrat ca redactor şef, ar fi realizat grilele în realizarea sarcinilor de serviciu.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii atacate în cauză cuprinde în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată. Motivarea acestei hotărâri nu este contradictorie, nu există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori vreo contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Consemnarea în considerentele Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi a confuziei între opera înregistrată la ORDA de către reclamant şi opera adusă la cunoştinţa intimatei şi utilizată de ea, precum şi a însuşirii în totalitate a situaţiei de fapt reţinute în cuprinsul sentinţei nu reprezintă o motivare contradictorie, instanţa verificând, în limitele trasate de cererea de apel, stabilirea situaţiei de fapt de către tribunal, considerând în mod corect că nu se mai impune să o reitereze în considerente.

Cum în cauză, hotărârea supusă prezentei căi de atac nu cuprinde motive contradictorii, nu se poate primi nici acest motiv de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată şi faptul că prezentul recurs urmează a fi respins, reţinând aşadar culpa procesuală a recurentului, instanţa îl va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.500 RON către intimata-pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.500 RON către intimata-pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - LM