Competence of administrative courts over unprocessed religious property retrocession claims under O.U.G. 94/2000

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, soluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la emiterea deciziei de retrocedare şi la retrocedarea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x şi str. x, jud. Cluj

În drept, reclamanta a invocat incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, ale art. 453 C. proc. civ. şi ale O.U.G. nr. 94/2000.

2. Sentinţa Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 70 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

De asemenea, a constatat că, în conformitate cu art. 35 alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013, litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor acestui act normativ sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Curtea a observat că, în cauză, nu a fost emisă o decizie de către Comisia specială de retrocedare, astfel încât să îşi găsească aplicabilitate prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, ci se pune problema unui refuz al acesteia de a elibera o asemenea decizie.

Analizând prevederile Legii nr. 165/2013, instanţa a conchis că scopul acestui act normativ este de a accelera procesul de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, iar din dispoziţiile art. 3 pct. 1 ale acestei legi reiese că acestea vizează, inclusiv, cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea a apreciat că, deşi acest act normativ nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la termenul în care ar trebui soluţionate cererile de restituire formulate conform O.U.G. nr. 94/2000, acesta vizează, inclusiv, procedura de restituire a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, relevante în acest sens fiind atât dispoziţiile legale deja redate, cât şi cele ale art. 32 alin. (3) 1 din aceeaşi lege, care se referă la termenul de completare a dosarelor depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Astfel, a reţinut că cererea reclamantei prin care, faţă de refuzul pretins nejustificat al pârâtei Comisia specială de retrocedare de a-i restitui în natură imobilele în litigiu, s-a adresat instanţei cu solicitarea de a dispune obligarea la a da curs cererii în discuţie, trebuie considerată ca fiind formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 165/2013, indicate ca şi temei juridic al acţiunii civile.

Apreciind că, în speţă, este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 35 alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013, prezentul litigiu fiind de competenţa secţiei civile a tribunalului, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin Sentinţa nr. 1910 din 13 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat soluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune obligarea la emiterea deciziei de retrocedare şi restituirea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x şi str. x, jud. Cluj.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Totodată, conform art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Raportându-se la normele legale mai sus enunţate, Tribunalul a apreciat că părţile nu pot deroga prin propria voinţă de la aplicarea acestora, întrucât competenţa materială funcţională presupune o delimitare între instanţe de grad diferit şi are caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică.

De asemenea, a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, nu se pune problema incidenţei art. 35 alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013, întrucât acest text de lege are caracter de normă specială, fiind aplicabilă doar în procedura acordării măsurilor reparatorii, după emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii de Comisia specială de retrocedare. În acest sens, a apreciat că sunt şi prevederile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale, care vor reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor.

În consecinţă, a constatat că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, urmând ca, şi în ipoteza refuzului de soluţionare a cererii de retrocedare în termenul legal, persoana vătămată să se poată adresa instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Litigiul în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, prin care s-a solicitat soluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, în sensul de a se dispune emiterea deciziei de retrocedare şi restituirea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x şi str. x, jud. Cluj.

Faţă de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de pretenţiile solicitate de reclamantă prin acţiunea civilă, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu se contestă o hotărâre emisă în baza Legii nr. 165/2013, o astfel de decizie nefiind emisă.

Relevanţa în cauză a prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, mai sus menţionate, se impune a fi examinată din perspectiva regimului juridic aplicabil cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat, astfel cum s-a arătat, soluţionarea cererii de retrocedare de către Comisia specială de retrocedare şi restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.

Înalta Curte constată că, deşi reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi incidenţa prevederilor Legii nr. 165/2013, fundamentul juridic al cererii de retrocedare formulate de Parohia Romano Catolică Turda (Arhiepiscopia Romano Catolică), înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x din 19 ianuarie 2006, este reprezentant de O.U.G. nr. 94/2000, fiind vorba despre un imobil ce a aparţinut unui cult religios.

Acest act normativ are caracter special şi este derogatoriu de la normele legale de drept comun în materia acordării măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, respectiv Legea nr. 165/2013, aplicându-se cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

Astfel, legiuitorul a atribuit instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia specială de retrocedare, constituită conform O.U.G. nr. 94/2000. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi instanţă este competentă să judece şi cererea formulată de unitatea de cult prin care se solicită soluţionarea cererii de retrocedare de către Comisia specială de retrocedare.

Prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că, "în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime."

Statuările dispuse prin decizia în interesul legii sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, în cauza dedusă judecăţii, astfel că, în cazul refuzului entităţii de a soluţiona cererea de retrocedare (în speţă, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România), inclusiv din perspectiva nesoluţionării în termen a cererii formulate de reclamant, instanţa este competentă să analizeze o astfel de cerere.

Înalta Curte reţine, totodată, că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, s-a stabilit competenţa entităţilor învestite de lege în soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi de a emite o decizie de admitere sau de respingere a acestora.

De asemenea, prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 s-a stipulat că "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni."

În speţă, acţiunea reclamantei nu vizează o notificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 33 anterior menţionate, sau un dosar înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ori la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 34, astfel încât să se poată aprecia că instanţa competentă este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, respectiv secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, pentru neîntrunirea cerinţelor prevăzute de art. 33 şi 34, la care se face referire în art. 35.

Dimpotrivă, acţiunea reclamantei vizează nesoluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006 de către Comisia de retrocedare, în sensul de a se dispune emiterea deciziei şi restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut unui cult religios, pe temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000.

Or, prin art. 3 alin. (7) din acest act normativ, s-a stabilit competenţa soluţionării unei astfel de cereri în favoarea secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Chiar dacă reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, iar conform principiului disponibilităţii, reclamantul trasează, iniţial, cadrul procesual din perspectiva indicării părţilor din proces, a pretenţiei deduse judecăţii, a motivării în fapt şi în drept, Înalta Curte reţine că, în baza rolului activ reglementat de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul este obligat să dea cererii "calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii".

În concluzie, pentru toate argumentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - MM