Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2482/2019 AI generated

Inadmissibility of review against a filter panel decision canceling an appeal for non-payment of judicial stamp duty under Art. 493(5) CPC

Case Number Decizia nr. 2482/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for review as inadmissible, thereby upholding the prior decision and leaving the cancellation of the appellant’s appeal in force. The dispute concerned a procedural challenge to a “filter panel” decision that had cancelled an appeal against a Court of Appeal order due to the failure to prove the payment of the judicial stamp duty; the petitioner argued that the reviewed decision was invalid for lacking the required signatures. Relying on Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which expressly provides that decisions issued by filter panels after a unanimous determination that an appeal is formally deficient or manifestly unfounded are not subject to any appeal, the court held that such rulings are immune from extraordinary remedies, including review under Article 509, thereby rendering the petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 427 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of review against a filter panel decision canceling an appeal for non-payment of judicial stamp duty under Art. 493(5) CPC: Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Keywords

AI generated
judicial review payment of stamp duty cassation review challenge of cancellation Civil Procedure Code procedural duty

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 1974 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în complet de filtru, a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, reţinând că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente soluţionării căii de atac.

2. Cererea de revizuire

La 20 noiembrie 2019, petentul A. a depus cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 1974 din 6 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

În motivarea cererii, revizuentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că decizia atacată, care i-a fost comunicată la 20 noiembrie 2019, nu este semnată.

În acest context, a invocat dispoziţiile art. 426 şi art. 427 C. proc. civ. şi ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, susţinând că actul procedural menţionat trebuie să poarte semnătura celor indicaţi în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage răspunderea penală a celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, precum şi nulitatea actului de procedură.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, se încalcă principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cauză, Decizia nr. 1974 din 6 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost dată în procedura de filtru, reglementată de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale stipulează că "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Faţă de prevederile legale mai sus evocate, se constată că procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

Înalta Curte reţine că prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de a fi atacate cu contestaţie în anulare sau revizuire.

Prin urmare, împotriva Deciziei nr. 1974 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, nu poate fi exercitată calea de atac a revizuirii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1974 din 6 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1974 din 6 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - MM