Land cession damages claim deemed civil, not administrative; negative jurisdictional conflict resolved in favor of Brașov first-instance court.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la 14 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Ghimbav, Consiliul Local al Oraşului Ghimbav şi Oraşul Ghimbav, anularea HCL Ghimbav nr. 24/28.02.2019, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamanţi; anularea parţială a dispoziţiilor HCL nr. 45/31.05.2011 privind aprobarea documentaţiei plan urbanistic zonal Livada 3 în ceea ce priveşte condiţia realizării unor cedări din parcelele proprietarilor afectaţi de planul urbanistic zonal, anularea certificatului de urbanism nr. x/10.09.2018 emis de Primarul Oraşului Ghimbav, emiterea unui certificat de urbanism pentru imobilele reclamanţilor înscrise în CF x Ghimbav fără condiţionarea realizării unor cedări din parcelele reclamanţilor în baza HCL nr. 45/31.05.2011; în subsidiar, achitarea de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a parcelelor reclamanţilor prin impunerea condiţionărilor cedărilor din parcelele reclamanţilor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 4041 din 03 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Oraşul Ghimbav, Primarul Oraşului Ghimbav şi Consiliul Local al Oraşului Ghimbav, în favoarea Judecătoriei Braşov, spre competentă soluţionare.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că pe capătul de cerere subsidiar referitor la obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, reclamanţii au arătat că au suferit o pierdere de valoare prin aceea că, deşi imobilele se află în intravilanul localităţii, nu pot folosi imobilele în scopul construirii pe termen nedeterminat.

Tribunalul Bucureşti a constatat că obiectul acestui capăt de cerere priveşte o pretenţie de natură civilă, constând în acordarea de despăgubiri pentru pierderea de valoare a imobilelor decurgând din imposibilitatea construirii pe termen nedeterminat, excede obiectului contenciosului administrativ, astfel cum este stabilit în art. 1 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că în cererea dedusă judecăţii capătul de cerere vizând repararea pagubei este subsidiar celorlalte pretenţii de contencios administrativ, şi nu accesoriu acestora.

Reţinând că acest capăt de cerere cu privire la acordarea despăgubirilor pentru exproprierea de fapt reprezintă un capăt de cerere principal şi nu are o strânsă legătură cu celelalte capete de cerere, Tribunalul Bucureşti a disjuns acest capăt de cerere, formându-se un nou dosar în care a fost invocată excepţia necompetenţei materiale.

2.2 Prin Sentinţa civilă nr. 10765 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Braşov a constatat că reclamanţii au formulat mai multe capete de cerere referitoare la anularea totală sau parţială de acte administrative printre care şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri (fără să fie indicată valoarea acestora), având în vedere că prin condiţionarea de a ceda o parte din parcele aflate în proprietate ca urmare a actelor administrative emise de pârâţi, au suferit o expropriere în fapt.

Chiar dacă este un capăt principal de cerere şi chiar dacă are o natură juridică civilă, Judecătoria Braşov a reţinut că operează prorogarea legală de competenţă, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, dacă mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, ca în cazul de faţă, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Or, analizând motivele expuse de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că ultimul capăt de cerere se află într-o strânsă legătură cu celelalte capete principale de cerere având în vedere că paguba derivă chiar din efectele actelor administrative pentru care se solicită anularea.

În altă ordine de idei, chiar dacă s-a disjuns acest capăt de cerere, competenţa de a-l soluţiona rămâne câştigată Tribunalului Bucureşti, întrucât nu rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că valoarea obiectului capătului de cerere este de până la 200.000 RON, pentru a atrage competenţa judecătoriei faţă de prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ. şi cauza pretenţiilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 99 C. proc. civ., în situaţia în care reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa. De asemenea, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Această normă reglementează ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva aceluiaşi pârât, cât şi împotriva mai multor pârâţi.

În cazul mai multor capete de cerere, instanţa trebuie să îşi verifice competenţa de soluţionare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea fiecărei pretenţii în parte.

În acelaşi timp, pentru determinarea competenţei, legiuitorul a stabilit ca instanţa să verifice dacă există cel puţin o legătură strânsă între pretenţiile care formează obiectul capetelor principale de cerere.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A. şi B. au solicitat, în temeiul art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Ghimbav, Consiliul Local al Oraşului Ghimbav şi Oraşul Ghimbav, anularea HCL Ghimbav nr. 24/28.02.2019, anularea parţială a dispoziţiilor HCL nr. 45/31.05.2011, anularea Certificatului de urbanism nr. x/10.09.2018 emis de Primarul Oraşului Ghimbav şi emiterea unui nou certificat de urbanism. Totodată, au solicitat despăgubiri pentru exproprierea în fapt în ceea ce priveşte condiţionarea cedărilor din parcelele aflate în proprietate.

Astfel, reclamanţii au formulat mai multe capete de cerere referitoare la anularea totală sau parţială de acte administrative printre care şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri (fără să fie indicată valoarea acestora) având în vedere că prin condiţionarea de a ceda o parte din parcelele aflate în proprietate ca urmare a actelor administrative emise de pârâţi, au suferit o expropriere în fapt.

Pornind de la premisa caracterului de cereri principale al capetelor de cerere formulate, reţinută de instanţele în conflict, Înalta Curte are în vedere că cererea privind acordarea de despăgubiri priveşte o pretenţie de natură civilă ce derivă din pierderea valorii imobilelor decurgând din imposibilitatea construirii pe termen nedeterminat şi care excede obiectului contenciosului administrativ, astfel cum este reglementat de art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că reclamanţii au invocat pretenţii ce vizează sfera contenciosului administrativ, însă finalitatea capătului de cerere formulat în subsidiar şi disjuns nu rezidă în anularea actelor administrative enumerate la celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, ci reprezentă o veritabilă acţiune în justiţie, formulată printr-un capăt de cerere autonom, a cărei competenţă de soluţionare trebuie apreciată în raport cu natura civilă a cererii.

Derogarea de la normele de ordine publică privind competenţa materială nu acoperă, însă, şi situaţia în care instanţele diferite care ar trebui, potrivit legii, să soluţioneze cererile, sunt exclusiv competente în acest sens, în virtutea naturii cererii, în lipsa unei prevederi legale exprese.

Ca atare, prorogarea de competenţă reglementată de dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. nu poate opera în favoarea Tribunalului Bucureşti în privinţa cererii de despăgubiri civile, care este de competenţa în primă instanţă a Judecătoriei Braşov.

Pe de altă parte, atâta vreme cât cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea în fapt nu a fost precizat, prin prezentul regulator de competenţă Înalta Curte nu poate analiza competenţa materială din această perspectivă, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti, la momentul declinării competenţei, nu a avut în vedere criteriul valoric.

Prin urmare, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN