Negative jurisdictional conflict over divorce: exclusive territorial competence under Art. 915(1) CPC where defendant resides abroad and plaintiff’s domicile determines competence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 20 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părţi şi revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1676 din 28 noiembrie 2019, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zalău a avut în vedere dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială exclusivă în cererea ce priveşte cererea de divorţ.

De asemenea, a reţinut precizările făcute de reclamant la termenul de judecată din 23 noiembrie 2018, conform cărora ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Grecia, unde a fost şi înregistrată căsătoria şi că în prezent niciunul dintre cei doi soţi nu mai domiciliază la ultimul domiciliu comun, reclamantul având domiciliul în Zalău, iar pârâta în Călăraşi, aspect ce rezultă şi din actele de stare civilă.

Faţă de aceste împrejurări, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine Judecătoriei Călăraşi.

2.2 Prin Sentinţa civilă nr. 1358 din 18 iunie 2019, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., faptul că părţile au domiciliul în Attika (Grecia) şi că nu s-a făcut dovada existenţei unui acord al părţilor cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de divorţ, Judecătoria Călăraşi a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de divorţ în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

2.3 Prin Sentinţa civilă nr. 6566 din 01 octombrie 2019, Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat că la momentul sesizării Judecătoriei Zalău cu cererea de divorţ, respectiv 20 septembrie 2018, reclamantul-pârât locuia stabil pe teritoriul României, iar pârâta-reclamantă avea reşedinţa pe teritoriul Greciei.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a reţinut, pe de o parte, că acţiunea a fost depusă personal de către reclamant, iar pe de altă parte că acesta a fost prezent la primul termen de judecată din 23 noiembrie 2018, fiind legitimat de către preşedintele completului, fără a se învedera că reclamantul ar locui în străinătate.

A apreciat că în mod greşit Judecătoria Călăraşi a avut în vedere faptul că reclamantul ar avea locuinţa în străinătate exclusiv pe baza actului de naştere al minorului, care a fost întocmit, potrivit susţinerilor pârâtei reclamante din cuprinsul cererii reconvenţionale, pe baza declaraţiilor pârâtei reclamante, cu indicarea datelor pârâtului din evidenţele autorităţilor elene.

De altfel, pârâta-reclamantă a precizat în cererea reconvenţională că reclamantul a revenit în România de 2 ani şi nu a dorit să vină în Grecia pentru înregistrarea naşterii copilului rezultat din relaţia pârâtei-reclamante cu un alt bărbat.

Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoriei Zalău, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa reclamantul la momentul introducerii acţiunii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Preliminar, Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., anume a declinărilor succesive în care ultima instanţă învestită, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat, la rându-i, competenţa în favoarea Judecătoriei Zalău care se declarase anterior necompetentă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, atât Judecătoria Zalău, cât şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aflate în conflict, s-au raport la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ.

Aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competenţă îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la locuinţa părţilor.

Astfel, Judecătoria Zalău a reţinut că ultimul domiciliu al soţilor a fost în Grecia şi că în prezent niciunul dintre cei doi soţi nu mai domiciliază la ultimul domiciliul comun, reclamantul având domiciliul în Zalău, iar pârâta în Călăraşi, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat că la momentul sesizării Judecătoriei Zalău reclamantul avea domiciliul stabil pe teritoriul României, iar pârâta avea reşedinţa pe teritoriul Greciei.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul".

Textul legal, mai sus evocat, stabileşte în privinţa cererii de divorţ o competenţă teritorială absolută, specială, dispoziţiile care o reglementează fiind imperative şi de strictă interpretare.

În speţă, se constată că la data de 20 septembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, a fost înregistrată acţiunea de divorţ depusă personal de către reclamantul A., în care s-a menţionat domiciliul acestuia ca fiind în Zalău, judeţul Sălaj, împrejurare confirmată şi de copia cărţii de identitate ataşată cererii .

Totodată, se reţine că la primul termen de judecată din 23 noiembrie 2018 reclamantul s-a prezentat în instanţă, fiind legitimat de către preşedintele completului de judecată, fără a învedera că ar locui în străinătate.

Faptul că reclamantul locuieşte în România este întărit şi de susţinerile pârâtei-reclamante B. în cuprinsul cererii reconvenţionale depuse la 15 februarie 2019 în dosarul Judecătoriei Călăraşi .

Deşi actul de naştere al minorului aflat la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti menţionează că cei doi foşti soţi au reşedinţa în Grecia, acesta a fost întocmit la 06 septembrie 2018, anterior promovării acţiunii de divorţ, exclusiv pe baza declaraţiilor pârâtei-reclamante, cu indicarea datelor reclamantului din evidenţele autorităţilor elene, aspect învederat de pârâta-reclamantă în cuprinsul cererii reconvenţionale.

În raport de aceste împrejurări devine incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea în care soţul pârât nu are locuinţa în ţară, cum este cazul în speţă, şi instanţele române sunt competente internaţional (părţile sunt cetăţeni români, astfel că se aplică prevederile art. 3 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competenţa de soluţionare a cererii pendinte revine instanţei de la domiciliul reclamantului.

Este de amintit, în context, şi faptul că art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. reglementează necompetenţa de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar art. 126 C. proc. civ. stipulează că părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece.

Din interpretarea per a contrario a art. 126 C. proc. civ. rezultă că în pricinile care se referă la persoane competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă, deci, competenţa teritorială are caracter absolut.

În consecinţă, constatând faptul că pârâta nu are locuinţa în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional faţă de cetăţenia română a părţilor, competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa reclamantului la momentul introducerii cererii de divorţ.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Zalău este competentă teritorial să soluţioneze cererea de divorţ dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN