Retrial of final civil judgment based on ECHR Article 6 legal certainty violation: re-evaluation of inadmissible "new documents" in retrial proceedings

Deliberând asupra cauzei prezente, constată următoarele:

1) Obiectul cauzei:

Prin cererea de revizuire, formulată la data de 5.02.2018, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2018, revizuentele A., B., C. (în calitate de succesori ai reclamanţilor din litigiul de fond), au solicitat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a Hotărârii nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă.

În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că, prin hotărârea pronunţată în cauza Costache şi alţii împotriva României din 11.04.2017, publicată în M. Of. nr. 874/07.11.2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a anulării deciziei definitive din 9 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care li se restituise în natură terenul în suprafaţă de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 Bucureşti.

Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca urmare a încălcării principiului securităţii juridice şi, pentru motivele expuse la parag. 32, a considerat că nu este necesar să examineze admisibilitatea şi fondul capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cauze similare, s-a ţinut cont de faptul că art. 509 alin. (10) din C. proc. civ. permite reclamantului să sesizeze instanţele interne cu calea extraordinară de atac a revizuirii, cu scopul de a restabili situaţia existentă înainte de încălcarea Convenţiei.

Având în vedere principiul subsidiarităţii, Curtea a considerat că, în circumstanţele prezentei cauze, primul reclamant ar trebui mai întâi să sesizeze instanţele naţionale cu o acţiune în ceea ce priveşte încălcarea constatată. Prin urmare, a respins pretenţiile primului reclamant, cu privire la prejudiciul material.

Or, "situaţia existentă înainte de încălcarea Convenţiei", la care se referă Curtea Europeană, constă în aceea că, prin Decizia civilă nr. 33/29.01.2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în cauza nr. 412/2001, s-a dispus respingerea cererii de revizuire a Sentinţei civile nr. 239 din 09.04.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a cererii de intervenţie accesorie, ca inadmisibile.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 239 din 09.04.1998, s-a hotărât admiterea acţiunii în revendicare a numiţilor D., E., F., G. şi H. cu privire la terenul în suprafaţă de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 Bucureşti.

Prin Decizia nr. 10/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul reclamantului şi a casat Decizia civilă nr. 33/29.01.2002, păstrând Sentinţa civilă nr. 1060/24.09.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/1999, prin care s-a dispus admiterea cererii de revizuire şi, în consecinţă, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 239 din 09.04.1998, în sensul respingerii acţiunii în revendicare, ca nefondată.

În prezent, consecinţele grave, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ., continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea Deciziei civile nr. 10/2003 a instanţei supreme şi schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii recursului.

Revizuenţii au solicitat să se constatate că există o legătură cauzală între încălcarea dreptului fundamental vizat şi hotărârea ce se cere a fi revizuită, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus Statului Român respectarea Sentinţei civile nr. 239/09.04.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/1995.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. cererea a fost legal timbrată.

2) Apărările formulate în cauză:

În cauză, a formulat întâmpinare intimata Administraţia Pieţelor Sector 6, prin care a invocat excepţia netimbrării sau timbrării insuficiente a acţiunii, în temeiul art. 148, alin. (6) din noul C. proc. civ. şi O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

S-a invocat, de asemenea, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuenţilor B. şi C., susţinându-se că legitimarea procesuala activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titularul dreptului raportului juridic dedus judecăţii, reclamantul fiind ţinut să justifice atât propria calitate de titular al dreptului, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

În cauză, intimata a apreciat ca nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate, astfel:

Potrivit art. 37.1 lit. a) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât radierea de pe rolul său a cererii formulate de H., F. şi G., ca urmare a faptului că reclamanţii au decedat după depunerea cererilor. Prin aceeaşi hotărâre, Curtea a constatat că niciunul din moştenitorii celor trei reclamanţi defuncţi nu şi-au exprimat dorinţa de a continua procedura în numele lor.

Pe cale de consecinţă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., în baza hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, din data de 11.04.2017, în cauza Costache şi alţii împotriva României, introdusă de B. şi C., în calitate de moştenitori ai lui H., F. şi G., este lipsită de interes, şi se impune respingerea acţiunii, ca fiind formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă.

Intimata a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunţată în data de 11.04.2017, în cauza Costache şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a reţinut o nerespectare a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constând în încălcarea principiului securităţii juridice, respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Având în vedere nerespectarea prevederilor art. 6.1. din Convenţie, Curtea Europeană a considerat că reclamantul are posibilitatea de a solicita redeschiderea procesului în faţa instanţei interne şi nicidecum nu a impus Statului Român respectarea vreunei sentinţe, în speţă, a Sentinţei civile nr. 239/1998, aşa cum, în mod tendenţios, pretinde revizuenta.

Astfel, pentru a fi admisibilă revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: - constatarea încălcării drepturilor sau libertăţilor fundamentale să fie făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar încălcarea să se datoreze unei hotărâri judecătoreşti; - încălcarea să fi produs consecinţe grave şi acestea să continue să producă efecte; - consecinţele grave, produse prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului, să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii.

În fapt, intimata a învederat instanţei că revizuenţii au solicitat restituirea imobilului - teren, în suprafaţă de 1761 mp, situat în Bucureşti, str. x, pe mai multe căi: pe calea acţiunii în revendicare, în anul 1995, formulând acţiune împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului Local al Sectorului 6; pe cale administrativă, în baza Legii nr. 18/1991, formulând cerere care a fost soluţionată prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/17.07.2006, eliberat din Ordinul Prefectului nr. 513/13.07.2006. Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 5093/2008, Titlul de proprietate nr. x/17.07.2006 a fost anulat ca fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor legale privind domeniul public al statului, având în vedere că terenul pentru care a fost solicitată reconstituirea dreptului de proprietate este domeniu public ocupat de o piaţă - Piaţa M.

În temeiul Legii nr. 10/2001, revizuenţii au formulat cerere pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1761 mp, situat în Bucureşti, str. x. Această cerere a fost formulată de către revizuenţi după ce aceştia se adresaseră instanţelor judecătoreşti cu cererea de revendicare. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 11.04.2017, în cauza Costache şi alţii împotriva României, la pct. 12, această cerere era încă pendinte în 2010, iar revizuenta nu a făcut dovada că a fost soluţionată.

Intimata a reiterat faptul că una din condiţiile de admisibilitate a revizuirii este imposibilitatea remedierii consecinţelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunţate pe revendicare pe dreptul comun. Or, revizuenţii, în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1761 mp, au formulat cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere pendinte în anul 2010.

În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare preluării imobilului de către Statul Român, s-a învederat faptul că restituirea în natură este posibilă, în cazul în care terenul nu este afectat de amenajări de utilitate publice, situaţie în care se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent, dar, la momentul actual, terenul în suprafaţă de 1761 mp, face parte din domeniul public al municipiului Bucureşti, fiind ocupat de Piaţa M., piaţă cu regim de domeniu public şi care se regăseşte la poziţia 10 din H.C.L. Sector 6 nr. 95/2005. Conform anexei III, pct. 2 la Legea nr. 213/1998 privind domeniul public, pieţele fac parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor, municipiilor, iar restituirea acestora în natură nu este posibilă. Restituirea în natură este interzisă şi de prevederile art. 861 C. civ., "bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile (...), dar şi de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care prevede că "bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile".

3) Procedura desfăşurată în faţa instanţei de revizuire:

Prin încheierea din 24 mai 2018, Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire, în baza art. 1551 C. proc. civ., până la îndeplinirea obligaţiilor puse în vedere prin încheierea de la 29 martie 2018, privind dovada calităţii de moştenitor a revizuentei A., de pe urma defunctului D., suspendare menţinută prin încheierea din 14 februarie 2019.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând îndeplinite obligaţiile procesuale puse în sarcina revizuentei A.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa supremă a respins excepţia netimbrării cererii de revizuire şi excepţia lisei calităţii procesuale active a revizuenţilor B. şi C., pentru considerentele expuse în acea încheiere de dezbateri, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Au fost ataşate prezentului dosar dosarele de fond şi s-a depus adresa emisă de Primăria Municipiului Bucureşti privind stadiul actual al Dosarului administrativ nr. x, constituit în baza Notificării nr. x/12.02.2002, nesoluţionat la data de 18.10.2019.

4) Soluţia pronunţată şi considerentele instanţei de revizuire:

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, Înalta Curte consideră necesar să enunţe anumite considerente privind modul de desfăşurare a judecăţii în cauză.

În cazul revizuirii, reluarea judecăţii se face, în principiu, în limitele în care a fost învestită instanţa anterioară, evident cu luarea în considerare a temeiului pentru care s-a formulat revizuirea.

Astfel, dacă motivul de revizuire este considerat întemeiat, în cazul pct. 9 al art. 322 C. proc. civ., instanţa de revizuire va retracta hotărârea care a condus la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi va pronunţa o nouă hotărâre care să înlăture consecinţele grave ale încălcării constatate. În măsura în care este necesară administrarea de noi probe, se va putea da o hotărâre intermediară de admitere a cererii de revizuire, prin care se va retracta hotărârea atacată, după care se va trece la administrarea de probe şi la rejudecarea procesului printr-o nouă hotărâre. Când însă administrarea de probe nu este necesară, se va putea da o singură hotărâre.

Cum în cauza dedusă judecăţii, hotărârea ce a determinat încălcarea constatată de instanţa de contencios european a drepturilor omului a fost pronunţată într-o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în care fuseseră administrate toate probele necesare, iar în prezenta cerere de revizuire, s-a dispus ataşarea dosarele de fond, precum şi emiterea unei adrese pentru a cerceta stadiul notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa de revizuire a constatat că nu se impune judecarea procesului în etape distincte, prin pronunţarea unei hotărâri intermediare, şi a procedat la judecarea unitară a cauzei, într-o singură etapă.

Sub aspectul soluţiilor pronunţate în cauzele anterioare, pentru a demonstra legătura de cauzalitate între acestea şi constatarea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenţia Europene a Drepturilor Omului, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se vor expune principalele momente ale judecăţilor anterioare:

Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 9 aprilie 1998, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, învestit cu soluţionarea acţiunii reclamanţilor D., I., F., G. şi H., a admis acţiunea în revendicare formulată împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru restituirea terenului în suprafaţa de 1761 m.p, situat în Bucureşti, strada x-39, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

La data de 27 ianuarie 1999, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a formulat, în contradictoriu cu reclamanţii, o cerere de revizuire a Sentinţei civile nr. 239 din 9 aprilie 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a invocat, ca act nou, referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi de Administraţia Pieţelor - Sector 6 Bucureşti, înregistrat la Direcţia Generală Juridică, Legislaţie, Contencios sub nr. x din 29 decembrie 1999.

În acest referat, se specifică faptul că terenul revendicat de reclamanţi şi restituit acestora prin hotărâre judecătorească este situat în perimetrul actualei Pieţe M. şi se identifică cu aproape întreg carosabilul intrării aflat pe latura N-V a pieţei agroalimentare. Referatul a fost întocmit, ca urmare a punerii în executare a sentinţei de către executorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

La data de 11 martie 1999, Administraţia Pieţelor Sector 6 Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interesul revizuentei Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea cererii de revizuire, întrucât terenul aparţine domeniului public, fiind scos din circuitul civil.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în şedinţa din 2 iunie 1999, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie şi, totodată, a respins excepţia de tardivitate a cererii de revizuire, reţinând că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de art. 324 pct. 4 din C. proc. civ.

Aceeaşi instanţă, prin Sentinţa nr. 1060 din 24 septembrie 1999, a admis cererea de revizuire şi a schimbat în tot Sentinţa nr. 239 din 9 aprilie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare a reclamanţilor.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că terenul din litigiu aparţine domeniului public, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi se identifică cu perimetrul actualei Pieţe Agroalimentare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 151 din 23 martie 2000, a admis apelul reclamanţilor, intimaţi în cererea de revizuire, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4 C. proc. civ., termen calculat din ziua în care s-a descoperit înscrisul, în condiţiile în care toate actele depuse de revizuentă datează din anul 1996 şi nu au caracter oficial. S-a mai apreciat că Primăria Sectorului 6 Bucureşti a avut cunoştinţă de litigiul pe fond, întrucât, prin Adresa nr. x din decembrie 1998, a făcut cunoscută proprietarilor Decizia nr. 1506/15 iunie 1998 a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus retrocedarea către reclamanţi a imobilului în litigiu.

Instanţa de apel a mai reţinut că terenul din litigiu nu este de utilitate publică şi că nu s-a făcut dovada că înscrisurile invocate de revizuentă au fost reţinute de partea potrivnică.

Această decizie a fost casată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4329 din 17 noiembrie 2000, cauza fiind trimisă la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelurilor.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal şi că, în rejudecare, este necesar ca instanţa de apel să analizeze forţa probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuentă şi să decidă asupra consecinţelor de ordin financiar şi economic pe care le-ar crea menţinerea sentinţei ce se cere a fi revizuită.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 33 din 29 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de D., I., F., G. şi H. şi a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul respingerii cererii de revizuire şi a cererii de intervenţie accesorie, ca inadmisibile.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că înscrisurile pretinse a fi acte noi nu întrunesc condiţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., deoarece ele nu au existat la data judecării acţiunii în revendicare, fiind întocmite ulterior acestui moment, în aceste condiţii, în sensul legii, neputându-se pune problema "descoperirii înscrisului doveditor, a reţinerii acestuia de partea potrivnică şi, în orice caz, a imposibilităţii prezentării respectivelor înscrisuri, în faţa primei instanţe, datorată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii".

S-a mai reţinut că nimic nu putea împiedica Primăria Sectorului 6 Bucureşti să aducă la cunoştinţă instanţei situaţia juridică a imobilului. Referindu-se la investiţiile efectuate pe terenul din litigiu, instanţa de apel a reţinut că acestea nu sunt de natură să conducă la altă soluţie decât cu înfrângerea dispoziţiilor legale menţionate, că, pentru valorificarea drepturilor sale, intimata intervenientă, în calitate de constructor pe terenul altuia, are la dispoziţie calea unei acţiuni în pretenţii, decurgând din prevederile art. 494 din C. civ.

În sfârşit, un ultim considerent din decizia criticată s-a raportat la faptul că, pe terenul din litigiu, n-ar funcţiona o piaţă agroalimentară, ci un bazar şi că terenul nu ar fi ocupat de carosabil sau de blocuri, aşa cum a susţinut revizuenta.

Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general şi de Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor sector 6 Bucureşti împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor sector 6 Bucureşti şi a respins apelul declarat de reclamanţii D., I., F., G. şi H.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a expus, în esenţă, următoarele considerente: cererea de revizuire a fost fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., pârâta Primăria Municipiului Bucureşti invocând, ca act nou, referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi de Administraţia Pieţelor Sectorul 6 Bucureşti, înregistrat la Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios sub nr. x din 29 decembrie 1999. Concomitent cu acest referat, Administraţia Pieţelor Sectorul 6 Bucureşti a pus la dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti raportul de reevaluare a mijloacelor fixe, cu referire la Piaţa Valea Lungă din sectorul 6 Bucureşti, întocmit, la cererea sa, de S.C. J. S.R.L., în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 1998.

Reţinând că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal, instanţa supremă a dispus ca, în rejudecare, să fie analizată forţa probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuentă şi să se cumpănească asupra consecinţelor de ordin social şi economic pe care le-ar avea menţinerea sentinţei ce se cere a fi revizuită.

În rejudecare, instanţa de apel a administrat proba cu expertiză topometrică pe aspectul criticilor vizând fondul cererii de revendicare, pentru a se stabili dacă, pe terenul în litigiu, sunt amplasate construcţii de natura celor pretinse de revizuentă, precum şi proba cu înscrisuri cu privire amenajările efectuate de intervenientă (planşe fotografice).

Este de reţinut, în primul rând, că actul nou invocat de revizuentă (referatul şi raportul de reevaluare a mijloacelor fixe) se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că nu a fost folosit de instanţa care a judecat cauza de retrocedare. Chiar dacă actul a fost întocmit ulterior, situaţiile ce rezultă din el sunt atestate de fapte preexistente (anterioare judecăţii şi la data judecăţii). În sfârşit, actul nu a putut fi produs în procesul de fond, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, şi este determinant, are o importanţă deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În speţă, este în afara oricărui dubiu că, pe terenul din litigiu, se află şi funcţionează o piaţă de mai mult de 20 de ani, ea fiind denumită " M.". Acest aspect rezultă chiar din raportul de expertiză, din planşele fotografice depuse la dosar, din susţinerile părţilor (nuanţate, în sensul că, în timp ce revizuenta susţine că este vorba de o piaţă agroalimentară, intimaţii vorbesc de un bazar) din Adresa nr. x din 16 septembrie 1981, emisă de Institutul de Proiectare "Proiect" Bucureşti (planul de construire a pieţei) şi, în sfârşit, din actul nou invocat în revizuire.

Terenul din litigiu se identifică cu perimetrul actualei pieţe şi cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieţei agroalimentare. Investiţiile efectuate în piaţă au fost contabilizate la peste 110.000.000 RON.

În raport de cele reţinute mai sus, actul nou prezentat de revizuentă este de importanţă deosebită pentru dezlegarea pricinii. Astfel, concluzia instanţei de apel, în sensul că actul invocat de revizuentă nu s-ar încadra în prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., vădeşte o analiză de suprafaţă a actului, cât şi a prevederilor legale menţionate. Desigur, neprezentarea actului în litigiul de fond este independentă de voinţa părţii. În această privinţă, este de reţinut că, întrucât Primăria Sectorului 6 Bucureşti nu a fost parte în procesul de fond, pentru că i-a lipsit calitatea procesuală pasivă, nu a putut prezenta înscrisul, împrejurarea fiind de natură obiectivă.

Concluziile instanţei în sensul că, pe terenul din litigiu, nu funcţionează o piaţă agroalimentară, ci un bazar, că respectivul teren nu este ocupat de carosabil sau de blocuri nu-şi găsesc suport probator în dosar.

În acest sens, sunt de menţionat, în afară de actul invocat în revizuire, raportul de expertiză, planşele fotografice şi alte înscrisuri din dosar care pun în evidenţă, dimpotrivă, că, în cauză, este vorba de un teren ce aparţine domeniului public, care se identifică cu perimetrul pieţei agroalimentare " M." şi cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieţei.

Ca urmare a acestei decizii, reclamanţii au formulat cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care au denunţat încălcarea art. 6 parag. 1 Convenţia Europene a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Asupra admisibilităţii cererii de revizuire, din perspectiva art. 326 alin. (3) C. proc. civ.:

Punctul 9 al art. 322 C. proc. civ., ce constituie temei al cererii deduse judecăţii, deschide calea revizuirii, în ipoteza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale prin hotărârea atacată, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa naţională.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege menţionat, rezultă că acest motiv de revizuire, introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - să existe o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat că o hotărâre a unei instanţei naţionale încalcă anumite drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau protocoalele adiţionale, pentru una din părţile procesului; - încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului să aibă consecinţe grave pentru părţi şi acestea să continue să se producă; - consecinţele grave ale încălcării în discuţie să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale decât cea a revizuirii hotărârii pronunţate.

Raţiunea pentru care legiuitorul român a reglementat posibilitatea părţilor de a solicita instanţelor de judecată interne desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat, pe calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., a fost aceea a înlăturării acelor consecinţe grave produse părţilor, ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum acestea sunt reglementate de Convenţie şi protocoalele adiţionale ale acesteia, încălcare constatată de instanţa europeană printr-o hotărâre distinctă.

Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. are drept scop înlăturarea efectelor încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, determinate de hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, prin pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti care să fie în acord cu reglementările europene ale drepturilor omului.

În condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, după cum se va arăta în continuare.

Prima dintre condiţii, anume aceea privind existenţa unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care se constată încălcarea unui drept fundamental al omului pentru cel puţin una dintre părţile în litigiu, se verifică în cauză, dată fiind hotărârea pronunţată de instanţa de contencios european la 11.04.2017, în cauza Costache şi alţii contra României, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie, drept consecinţă a nerespectării principiului securităţii juridice.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 11.04.2017, pronunţată în cauza Costache şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 07 noiembrie 2017, rămasă definitivă în condiţiile art. 44 pct. 2 din Convenţie, a decis că a existat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, ca urmare a anulării hotărârii definitive din 9 aprilie 1998, prin care părţilor interesate li se recunoscuse dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar statul, prin autorităţile sale, fusese obligat să îl restituie, prin încălcarea a două principii enunţate în jurisprudenţa sa: - acela că revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar instanţa internă, care a admis redeschiderea cauzei, ar fi trebuit să indice motivul pentru care noile probe nu au putut fi obţinute în cursul primului set de proceduri - şi principiul securităţii juridice care implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

În speţă, încălcarea constatată de Curtea Europeană este determinată de hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii - Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia Civilă, prin care, în esenţă, a fost desfiinţată Sentinţa civilă nr. 239 din 09.04.1998, hotărâre definitivă, ce se bucura de o prezumţie de validitate, prin care fusese admisă acţiunea în revendicare a numiţilor D., E., F., G. şi H. cu privire la terenul în suprafaţă de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 Bucureşti, iar consecinţele grave ale admiterii unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive, prin care se dispusese restituirea în natură a imobilului în litigiu, continuă să se producă, întrucât revizuenţii nu se pot bucura de atributele dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

În ceea ce priveşte condiţia ca efectele grave ale încălcării în discuţie să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale decât cea a revizuirii hotărârii pronunţate, care formează obiect al disputei în cauză, întrucât intimatele susţin, prin apărările formulate în cauză, că revizuenţii au declanşat două căi procedurale pentru obţinerea dreptului de proprietate - acţiunea în revendicare de drept comun şi formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, care ar putea conduce per se la obţinerea măsurilor reparatorii reglementate de legea specială, instanţa supremă consideră că şi această cerinţă este împlinită în cauză, din cel puţin două perspective:

Sub un prim aspect, însăşi Curtea Europeană, în par. 38 din hotărâre, a considerat, în esenţă, că, urmare a încălcării principiului securităţii juridice, a motivelor expuse la par. 32 din hotărâre, a jurisprudenţei similare, în care s-a ţinut seama că art. 509 alin. (10) din noul C. proc. civ. permite reclamantului să sesizeze instanţele interne cu calea extraordinară a revizuirii, cu scopul de a restabili situaţia existentă înainte de încălcarea Convenţiei, precum şi a principiului subsidiarităţii, în circumstanţele prezentei cauze, "primul reclamant" ar trebui mai întâi să sesizeze instanţele naţionale cu o acţiune în ceea ce priveşte încălcarea constatată.

În concluzie, pentru toate aceste considerente, şi în virtutea principiului subsidiarităţii, care stabileşte că judecătorul naţional este "judecătorul de drept comun al Convenţiei", se poate aprecia că cea mai adecvată formă de reparaţie pentru reclamanţii care şi-au văzut pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă din anul 1998, prin admiterea unei căi extraordinare de atac de retractare, declanşată de una dintre părţile litigiului originar, în sens larg, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti (n.i. Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a figurat în litigiul originar, este organ deliberativ al autorităţilor administraţiei publice locale) căreia i s-a alăturat, pe calea intervenţiei accesorii, o entitate ce nu a fost parte în acea procedură (Administraţia Pieţelor Sector 6 Bucureşti), deşi se susţine ca avea în administrare imobilul, pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întemeiat pe un referat ulterior întocmit chiar de Primăria sectorului 6 Bucureşti, care a invocat în litigiul de fond absenţa calităţii procesuale pasive, fără a depune aceste înscrisuri privind situaţia juridică a imobilului în litigiu şi de intervenienta accesorie - Administraţia Pieţelor Sector 6 Bucureşti, ar fi redeschiderea procedurii incriminate şi sancţionate de Curtea Europeană, ca inechitabilă, la solicitarea reclamanţilor.

Dintr-o altă perspectivă, nu se poate susţine că depunerea Notificării nr. x/12.02.2002, având ca obiect restituirea imobilului în litigiu, ar constitui un remediu efectiv pentru înlăturarea încălcărilor constatate de instanţa de contencios european, câtă vreme părţile au declanşat o acţiune în revendicare, în care au obţinut câştig de cauză, anulată printr-o procedură ce a fost denunţată deja de Curtea Europeană, ca încălcând art. 6 parag. 1 al Convenţiei, iar acestea nu pot fi obligate, în circumstanţele date, să epuizeze toate căile procedurale disponibile în dreptul intern, în vederea atingerii aceluiaşi scop.

În acelaşi sens, din înscrisurile ataşate prezentului dosar, privind stadiul actual al Dosarului administrativ nr. x, constituit în baza Notificării nr. x/12.02.2002, rezultă că acesta este nesoluţionat la data de 18.10.2019, deci după 17 ani de la data constituirii sale, şi se aşteaptă depunerea hotărârilor definitive din acest dosar şi din Dosarul nr. x/2017, precum şi depunerea certificatelor de moştenitor, de pe urma notificatorilor, precum şi actele de identitate valabile ale moştenitorilor, astfel încât această cale procesuală nu are un grad suficient de certitudine, pentru a fi considerată efectivă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 327 teza I C. proc. civ., va admite cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2002, formulată de revizuenţii A., B. şi C., şi va proceda la soluţionarea recursului declarat de recurenţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, şi Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor Sector 6 Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Asupra recursurilor exercitate în cauză de revizuenta Primăria Municipiului Bucureşti şi de intervenientă Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor Sectorul 6 Bucureşti:

Se poate reţine că motivele de recurs ale celor două părţi, astfel cum sunt formulate, pun în evidenţă aspecte comune, astfel că, în cele ce urmează, vor fi enunţate împreună.

Astfel, prin criticile formulate, recurentele, în esenţă, reproşează, instanţei de apel că a soluţionat cauza pe excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, fără să o pună în discuţia părţilor; că nu a dat curs dispoziţiilor obligatorii din decizia de casare pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, între altele, ignorând faptul că, pe terenul din litigiu, funcţionează o piaţă agroalimentară, iar nu un bazar, cum a reţinut aceasta, că atât perimetrul pieţei, cât şi carosabilul afectate fac parte din domeniul public al municipalităţii; că a interpretat greşit prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., neobservând că înscrisul nou invocat în revizuire, deşi întocmit ulterior judecării cauzei de revendicare, exprimă o stare de fapt existentă, nu numai în momentul respectiv, ci cu mult timp înainte, act cu forţă probantă clară şi evidentă în speţă, care nu a putut fi prezentat în procesul de revendicare, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor recurente; că, din motivarea deciziei, rezultă că s-a făcut o confuzie între Primăria Sectorului 6 Bucureşti care, în procesul de revendicare, nu avea calitate procesuală pasivă şi Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti care are personalitate juridică şi poate participa în proces în nume propriu; că, prin soluţia dată, nu este rezolvată problema investiţiilor aflate pe teren, investiţii care au fost făcute cu bună credinţă, sub imperiul dreptului de proprietate de necontestat; că nu s-a pronunţat asupra unor dovezi, iar pe altele le-a apreciat greşit, sub acest aspect, evidenţiind discordanţa flagrantă între expertiza efectuată după casare şi obiecţiunile formulate, respectiv răspunsul expertului în ce priveşte poziţionarea terenului revendicat (în raportul de expertiză acesta este identificat cu întreaga piaţă Valea Lungă, iar în răspunsul la obiecţiuni, acelaşi expert identifică terenul doar cu 1/2 din cel menţionat în expertiza) şi neluarea în consideraţie a fotografiilor depuse la dosar de Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti, precum şi a altor dovezi din dosar, de importanţă deosebită, care pun în discuţie atât nelegalitatea, cât şi imoralitatea retrocedării (Adresa nr. x/16 septembrie 1981, emisă de Institutul de Proiectare "Proiect" Bucureşti, prin care este prezentată intenţia de a construi o piaţă, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de soţii K.

şi L., în baza căruia a fost înstrăinată o parte din suprafaţa revendicată de intimaţi).

Analizând motivele de recurs invocate în cauză, instanţa apreciază că ceea ce se impune cu prioritate, în raport de specificul procedurii în care ne aflăm - recurs împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care, admiţându-se apelul declarat de D., I., F., G. şi H., a fost schimbată în integralitate Sentinţa civilă nr. 1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul respingerii cererii de revizuire şi a cererii de intervenţie accesorie, ca inadmisibile - este analiza acelor motive care se raportează la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, o primă critică s-a raportat la faptul că excepţia inadmisibilităţii nu ar fi fost pusă în discuţie de instanţa de apel, critică ce ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Această critică nu poate fi primită.

Sub un prim aspect, trebuie subliniat că admisibilitatea reglementată în cazul cererilor de revizuire nu este o veritabilă excepţie procesuală, în sensul de mijloc de apărare, prin care se pot invoca anumite neregularităţi procedurale sau lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, ci se analizează în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Or, fiind în etapa procesuală a apelului exercitat împotriva unei sentinţe prin care se admisese cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, instanţa de apel nu avea obligaţia de a pune în discuţie admisibilitatea cererii de revizuire, ca excepţie procesuală, aşa cum pretind recurenţii, ci era învestită cu analizarea motivelor de apel formulate de părţile interesate care, în mod evident, supuneau cenzurii îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar discutarea acestor motive a avut loc cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor, astfel încât nu poate fi decelat niciun viciu de legalitate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se reproşează instanţei de apel că a interpretat greşit prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., neobservând că înscrisul nou invocat în revizuire, deşi întocmit ulterior judecării cauzei de revendicare, exprimă o stare de fapt existentă, nu numai în momentul respectiv, ci cu mult timp înainte, act cu forţă probantă clară şi evidentă în speţă, care nu a putut fi prezentat în procesul de revendicare, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor recurente, motiv de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl consideră, de asemenea, nefondat.

Sub un prim aspect, trebuie subliniat că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, este menită să înlăture acele greşeli involuntare ale instanţei, în legătură cu starea de fapt sau cu aspecte procedurale, de ordin formal ale judecăţii, fără a fi permisă repunerea în discuţie a fondului litigiului, pe temeiuri juridice noi invocate de parte sau pentru că există opinii diferite asupra aceleiaşi probleme de drept sau din considerente de reapreciere a probelor, pentru că, aşa cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului, această cale de atac nu poate fi transformată într-un "apel deghizat", iar instanţa de revizuire nu poate fi transformată într-o instanţă de control judiciar.

În acest sens, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive prin neapelare (ipoteza speţei deduse judecăţii), "dacă, după pronunţarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: - partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, asimilabilă forţei majore; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, adică să aibă forţă probantă prin el însuşi, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Aceste condiţii de admisibilitate a revizuirii sunt cumulative, dar se analizează gradual, în sensul că neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Or, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de apel a constatat, cu deplin temei, că înscrisurile prezentate nu întrunesc cerinţele cumulative impuse de lege pentru a face admisibilă revizuirea, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat ca act nou referatul comun întocmit de Primăria sector 6 - Administraţia Pieţelor Sector 6, la data de 18.12.1998 (şi înregistrat la Primăria Municipiului Bucureşti la 29.12.1998), conform căruia, după întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, în baza Sentinţei civile nr. x/9.04.1998 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat că terenul în litigiu nu este liber, fiind ocupat de o piaţă agroalimentară.

De asemenea, în cererea de revizuire, s-a făcut referire, ca act nou, la raportul de reevaluare a mijloacelor fixe, aparţinând Administraţiei Pieţelor Sector 6, din care rezultă că aceasta administrează piaţa agroalimentară M., obiectiv important în zonă, cu privire la care s-a realizat o investiţie contabilizată de peste 110 milioane RON.

Or, instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că niciunul dintre înscrisurile invocate în cauză - referatul întocmit de Administraţia Financiară Sector 6 şi raportul de reevaluare a mijloacelor fixe - nu a existat la data judecăţii cauzei, pentru a se putea vorbi de "descoperirea înscrisului doveditor", în înţelesul art. 322 pct. 5. C. proc. civ.

Mai mult, ambele înscrisuri au fost întocmite ulterior soluţionării pricinii în fond - referatul, după eliberarea procesului-verbal de executare a sentinţei, raportul de reevaluare, urmare a unui contract încheiat cu S.C. J. S.R.L., la data de 9.07.1998.

Or, fiind înscrisuri întocmite după judecarea acţiunii în revendicare, este evident că ele nu puteau fi reţinute de partea potrivnică, iar în ceea ce priveşte imposibilitatea de prezentare la momentul desfăşurării judecăţii în primă instanţă, aceasta nu se poate datora unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, pentru că nimic nu putea împiedica Primăria Sector 6 să aducă la cunoştinţă instanţei situaţia juridică a imobilului, mai ales, că instanţa, în cursul procesului de revendicare, a emis adrese în acest sens.

Constatând că aceste înscrisuri au fost întocmite ulterior soluţionării acţiunii în revendicare şi că acestea nu existau la momentul desfăşurării judecăţii în primă instanţă, dar şi că nu exista o imposibilitate obiectivă şi insurmontabilă de prezentare a acestora de către autorităţile administrative publice locale ale statului, părţi în litigiul de fond, care aveau chiar obligaţia pozitivă de a prezenta situaţia juridică exactă a imobilului în litigiu, instanţa de recurs apreciază că, în mod legal, au fost respinse, ca inadmisibile, cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului Bucureşti şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Administraţia Pieţelor Sector 6, fiind respectate cerinţele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., precum şi natura juridică a acestei căi de atac.

În ceea ce priveşte argumentul invocat prin motivele de recurs, privind faptul că, prin soluţia dată, nu este rezolvată problema investiţiilor aflate pe teren, investiţii care au fost făcute cu bună-credinţă de către Administraţia Pieţelor Sector 6, sub imperiul dreptului de proprietate de necontestat, se poate observa că instanţa de apel nu a ignorat acest argument, ci, dimpotrivă, i-a răspuns, considerând că existenţa acestor pretinse investiţii nu poate conduce la o altă soluţie decât prin înfrângerea dispoziţiilor legale ce guvernează cererea de revizuire, iar, pe de altă parte, arătând că, pentru valorificarea drepturilor sale, constructorul pe terenul altuia, situaţia în care se află intimata-intervenientă, are la dispoziţie calea unei alte acţiuni, în pretenţii, decurgând din prevederile art. 494 C. civ.

În ceea ce priveşte criticile imputate instanţei de apel, în sensul că aceasta nu s-a pronunţat asupra unor dovezi, iar pe altele le-a apreciat greşit, sub acest aspect, evidenţiind discordanţa flagrantă între expertiza efectuată după casare şi obiecţiunile formulate, respectiv răspunsul expertului în ce priveşte poziţionarea terenului revendicat şi neluarea în consideraţie a fotografiilor depuse la dosar de Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti, precum şi a altor dovezi din dosar, de importanţă deosebită, care pun în discuţie atât nelegalitatea, cât şi "imoralitatea" retrocedării, instanţa de recurs reţine că motivul de recurs întemeiat pe pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. (când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrată) a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M. Of. nr. 479/2.10.2000, astfel încât, nefiind în vigoare la data exercitării recursului, nu se mai impune a fi analizat, conform dispoziţiilor art. 723 alin. (3) C. proc. civ.

În plus, atât motivul de recurs întemeiat pe pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., cât şi motivul de recurs reglementat de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., ultimul în vigoare la data exercitării prezentului recurs, vizează situaţia de fapt stabilită în cauză, atribut al instanţelor de fond, ce nu mai poate fi reanalizată de instanţa de recurs, în soluţionarea cererii de revizuire, odată ce au fost constatate neîndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aspect ce se impune analizat cu prioritate.

Nici pretinsa confuzie între Primăria Sectorului 6 Bucureşti, care, în procesul de revendicare, nu avea calitate procesuală pasivă şi Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti, care are personalitate juridică şi poate participa în proces în nume propriu, nu poate determina reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, întrucât, prin decizia recurată, s-a reţinut că Primăria sectorului 6, deşi chemată în procesul în revendicare, în calitate de pârâtă, s-a apărat, invocând lipsa calităţii procesuale pasive, însă nimic nu putea împiedica această autoritate să aducă la cunoştinţa instanţei situaţia juridică a imobilului, iar împrejurarea că terenul se afla în administrarea altei instituţii - Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti - nu putea justifica necunoaşterea regimului juridic al bunului de către cel în al cărui patrimoniu se afla, argumente care sunt perfect valide şi în acord cu circumstanţele particulare ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, în examinarea recursurilor declarate în cauză, ca o consecinţă a admiterii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea, va schimba în tot Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în sensul că va respinge recursul declarat de recurenţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, şi Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor Sector 6 Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o va menţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2002, formulată de revizuenţii A., B. şi C.

Schimbă în tot Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în sensul că respinge recursul declarat de recurenţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, şi Administraţia Pieţelor, Târgurilor, Bazarelor şi Oboarelor Sector 6 Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - NN