Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2442/2019 AI generated

Inadmissibility of cassation for failure to substantiate specific misapplication of material law and litigation costs in damages recovery action.

Case Number Decizia nr. 2442/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by a public emergency unit against a Court of Appeal decision that had dismissed the lower court's rejection of the unit's claim, thereby leaving the first-instance ruling in force and ordering the appealing unit to pay 300 RON in litigation costs to each of seven respondents. The dispute involved a civil action for the recovery of damages allegedly caused by twelve individuals following an internal administrative investigation triggered by a prior final judgment obliging the unit to pay salary claims, which the first instance had dismissed for lack of object after the specific amounts were waived by a higher authority. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to specifically identify material legal norms misapplied by the Court of Appeal, as required by Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, and thus could not substantiate the alleged case for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation for failure to substantiate specific misapplication of material law and litigation costs in damages recovery action: The dispute involved a civil action for the recovery of damages allegedly caused by twelve individuals following an internal administrative investigation triggered by a prior final judgment obliging the unit to pay salary claims, which the first instance had dismissed for lack of object after the specific amounts were waived by a higher authority. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to specifically identify material legal norms misapplied by the Court of Appeal, as required by Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, and thus could not substantiate the alleged case for cassation.

Keywords

AI generated
grounds for cassation action for annulment article of civil procedure actions for damages cost recovery administrative authority

Cited Legislation

AI generated
art. 487 alin. (1) din C. proc. civ
Recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
civ., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
s-a invocat nulitatea şi inadmisibilitatea căii de atac, pentru lipsa motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art.
art. 489 din C. proc. civ
civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., şi de dispoziţiile art.
art. 485 din C. proc. civ
civ., şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Main ground for the verdict, authorizing the annulment of the cassation appeal because it did not meet admissibility requirements.

art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Provision applied in the dispositive to order the losing party to pay litigation costs to the prevailing respondents.

art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive regarding the communication of the decision to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.314.496,70 RON, reprezentând paguba produsă unităţii, conform Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 10.02.2017.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 668 din 19 mai 2017, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Tribunalului Sibiu, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal, complet fond contencios administrativ.

Prin Sentinţa civilă nr. 2948 din 20 octombrie 2017, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe

Potrivit Sentinţei civile nr. 237 din 03 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, s-a stabilit competenţa material-funcţională de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 119 din 15 februarie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a admis excepţia lipsei de obiect invocată de către pârâţi şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului, ca fiind rămasă fără obiect. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâţilor C., D., G., F., E. şi L. suma de câte 1.000 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi pârâtei H., suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia nr. 1094 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgentă "M." Sibiu împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 15 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva Deciziei civile nr. 1094 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." Sibiu, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate pentru următoarele argumente:

Instanţa de apel, la pronunţarea soluţiei, nu a ţinut cont de împrejurarea că, urmare a admiterii acţiunii formulate de 12 cadre militare în rezervă, prin decizia civilă, irevocabilă, nr. 132/2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta a fost obligată la plata drepturilor salariale cuvenite acestora. În consecinţă, a fost declanşată o cercetare administrativă internă, finalizată prin încheierea Procesului-verbal nr. x din 10.02.2017 prin care reclamanta a fost obligată la "promovarea unei acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciului produs unităţii de către persoanele găsite vinovate". Totodată, comisia de cercetare administrativă a propus, în temeiul art. 70, art. 128 şi art. 129 din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013, transmiterea dosarului de cercetare administrativă la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj care a constatat însă că se impune clasarea cauzei pentru neîndeplinirea condiţiilor privind săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Aşadar, cererea introductivă de instanţă a fost formulată ca urmare a dispoziţiilor eşalonului superior, care, ulterior, a dat la scădere, în contul statului, suma pentru care reclamantul a fost obligat să promoveze acţiunea în răspundere delictuală.

Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul-reclamant a arătat că motivarea instanţei de apel cu privire la acest aspect a fost făcută fără o explicitare suficientă şi în sensul unei vinovăţii de fond a instituţiei recurente, în ansamblul chestiunii litigioase sau în cel al vinovăţiei de ordin procedural. Altfel spus, a arătat că nu se pot acorda cheltuieli de judecată pârâţilor în situaţia respingerii acţiunii ca fiind rămasă fără obiect, pentru că nu există o culpă procesuală.

5. Procedura de filtru.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 04 iulie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, iar la data de 12 iulie 2019 recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu a depus punct de vedere la raport prin care a apreciat că recursul exercitat este admisibil în principiu.

Prin rezoluţia din data de 17 septembrie 2019 a fost acordat termen la data de 11 decembrie 2019 pentru analiza, în complet de filtru, a admisibilităţii, în principiu, a recursului

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi A., C., D., L., E., F., G. s-a invocat nulitatea şi inadmisibilitatea căii de atac, pentru lipsa motivelor de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi I. şi B. au solicitat, prin întâmpinările formulate, să se constate nulitatea recursului, pentru nemotivarea acestuia, sub aspectul neindicării motivelor de nelegalitate şi în ce constă aplicarea greşită a normelor de drept material, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.

Analizând admisibilitatea în principiu a căii de atac din perspectiva încadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că raportat la prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează a aprecia asupra admisibilităţii în principiu a recursului din perspectiva subsumării motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art- 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând conţinutul cererii de recurs, se constată că deşi recurentul -reclamant a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a indicat, în mod concret, care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către curtea de apel, în conţinutul cererii de recurs acesta rezumându-se doar în a descrie contextul în care a formulat cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii judecătoreşti recurate şi nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să fie de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.

Astfel, aspectele decelate prin cererea de recurs referitoare la contextul şi motivele de fapt şi de drept care au determinat formularea cererii de chemare în judecată, reprezentat, în speţă, de Procesul-verbal nr. x din 10.02.2017 întocmit cu ocazia cercetării administrative, nu pot fi circumscrise nici motivului de casare invocat prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în lipsa indicării vreunei norme de drept material pretins a fi fost greşit aplicată sau interpretată de către curtea de apel, şi nici unui alt motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Nici chestiunea la care face referire recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs privitoare la obligarea acestuia la plata cheltuielile de judecată de către prima instanţă, nu poate fi circumscrisă vreunui motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., argumentele invocate nefiind în măsură a susţine nelegalitatea hotărârii curţii de apel din această perspectivă. De altfel, deşi critica recurentului-reclamant priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, în cuprinsul cererii de recurs se face trimitere la dispoziţiile art. 435 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează opozabilitatea şi obligativitatea hotărârii judecătoreşti.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Aşa fiind, cum recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu deşi a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., niciunul din argumentele expuse prin cererea de recurs nu poate fi încadrat în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de reclamantul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 1094 din data de 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va admite cererea intimaţilor-pârâţi A., C., D., L., E., F. şi G. privind acordarea cheltuielilor de judecată, şi conform dovezilor aflate la filele x ale dosarului de recurs al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va dispune obligarea recurentului-reclamant, căzut în pretenţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu la plata sumei de 300 RON către fiecare dintre intimaţii pârâţi A., C., D., L., E., F. şi G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 1094 din data de 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "M." al judeţului Sibiu la plata sumei de 300 RON către fiecare dintre intimaţii pârâţi A., C., D., L., E., F. şi G., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - NN