Unpaid stamp duty nullifying cassation and lack of interest in civil wastewater dispute

Asupra cauzei de faţă, se reţin următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta SC. .B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.224.562,06 RON, reprezentând contravaloarea apei epurate în perioada 01.04.2015 - 17.07.2015, obligarea pârâtei la plata sumei de 166.024 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă debitului, calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 29.11.2016, obligarea pârâtei la plata unei dobânzi legale penalizatoare aferentă debitului de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului, obligarea pârâtei la plata sumei de 351.890 RON daune interese, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 628/2018 din 03.04.2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii şi lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâta S.C. B. S.A.. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia nr. 811 din 01 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani împotriva Sentinţei civile nr. 628 din 03 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a păstrat-o, şi a respins apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.A. Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Paşcani a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, numai cu privire la soluţia pronunţată asupra apelului reclamantei, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel sau unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru a se realiza o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă.

În continuare, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a adus următoarele argumente:

În mod greşit, prin încheierea din data de 16 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civilă, având în vedere că litigiul se poartă între profesionişti.

Curtea de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale când a considerat că problema competenţei secţiei I civile a Tribunalului Iaşi a fost definitiv stabilită, şi nu mai poate fi pusă în discuţie.

Or, conform prevederilor legale, apelul declarat contra sentinţei este îndreptat şi împotriva tuturor încheierilor ce precedă pronunţarea hotărârii de dezînvestire.

Prin urmare, apreciază că, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., se impune anularea atât a sentinţei cât şi a încheierii prin care tribunalul a soluţionat excepţia necompetenţei funcţionale, şi trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal pentru rejudecarea cauzei de către secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel, pe de o parte, se reţine de către prima instanţă că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 72/2014, a fost creată o situaţie atipică (iar pe baza acestei hotărâri a fost obligată reclamanta să presteze în folosul pârâtei activitatea de epurare a apei colectate prin reţeaua de canalizare), situaţie cu privire la care se constată a fi contrară Legii nr. 241/2006, iar pe de altă parte, instanţa apreciază că ar fi trebuit să fie respectate întru totul prevederile Legii nr. 51/2006.

În continuare, susţine că, în mod greşit, instanţa a considerat că nu s-a făcut dovada cantităţii de apă epurată, susţinând că procesele-verbale întocmite cu Apele Române nu ar fi apte să facă o asemenea dovadă, precum şi faptul că ar fi existat o conduită procesuală necorespunzătoare a reclamantei prin opoziţia pe care a făcut-o la administrarea probei cu expertiza solicitată de către pârâtă.

Din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că în mod greşit tribunalul a considerat că nu ar fi incidente prevederile art. 1183 C. civ. relative la răspunderea pentru prejudiciile cauzate pentru iniţierea, continuarea respectiv ruperea negocierilor contractuale contrar bunei-credinţe, pe motiv că activitatea de epurare nu s-a tăcut în baza negocierilor contractuale, ci în temeiul situaţiei atipice create prin HCL nr. 72/2014 emisă de Consiliul Local Paşcani, precum şi că nu ar fi incident principiul libertăţii contractuale, dat fiind că discuţiile cu privire la obligaţia de plată a serviciului de epurare ar fi avut loc nu a ca urmare a propriei iniţiative a părţilor, ci ca urmare a efectelor menţionatei hotărâri de consiliu local.

Or, în continuare, susţine că textul legal nu face distincţie între situaţia în care se declanşează o negociere din proprie iniţiativă, pe de-o parte, şi situaţia în care în baza unui act administrativ, unele persoane primesc îndatorirea de a proceda la încheierea unui contract, pe de altă parte.

În speţă, răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate prin iniţierea, continuarea şi ruperea negocierilor contractuale contrar bunei-credinţe este conturat cu atât mai mult având în vedere că prin hotărârea de consiliu local, separându-se activitatea de epurare de celelalte activităţi ale serviciului de canalizare, s-a impus obligativitatea încheierii unui contract.

De asemenea, în mod greşit instanţa constată că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 1183 C. civ., din perspectiva în care se reţine că reclamanta a executat, în tot, obligaţiile ce i-ar fi revenit conform contractului ce urma să fie perfectat.

În mod nelegal, tribunalul a reţinut că, în contextul încheierii unui contract de prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, sunt incidente prevederile art. 42 din Legea nr. 51/2006, devreme ce, în cauză, nu s-a încheiat un astfel de contract.

Nelegalitatea hotărârii decurge şi din împrejurarea că, deşi se reţine de către instanţă că nu se poate pronunţa asupra valabilităţii Hotărârilor Consiliului Local nr. 88/2015 şi nr. 6/2016, evocă soluţia rezultată din succesiunea hotărârilor de consiliu local şi refuză să constate că pârâta a manifestat o conduită ilicită, dat fiind că a refuzat să respecte dispoziţiile hotărârilor consiliului local în discuţie.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în partea care priveşte modul de soluţionare a apelului incident, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, în vederea soluţionării apelului incident, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că hotărârea instanţei de apel, în ceea ce priveşte motivarea referitoare la apelul incident, este contradictorie şi dată cu încălcarea normelor de drept material, precum şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat (provizorie) a hotărârii primei instanţe.

Astfel, susţine că, de vreme ce soluţia primei instanţe nu a fost schimbată, în condiţiile în care din acţiunea introductivă şi din perspectiva normelor de drept material statuate a fi incidente cauzei, reiese explicit că cererea de chemare a pârâtei în judecată s-a făcut exclusiv pentru că serviciul s-ar fi prestat pentru B., ceea ce implică calitatea de utilizator, singura calitate în care putea fi atrasă la răspundere în contextul reţinerii şi validării aplicării Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 241/2006.

S-a mai arătat că analiza calităţii procesuale presupune identificarea existenţei raportului juridic dintre pârâtă şi reclamantă şi a faptului că reclamanta a prestat serviciul pentru pârâtă, fiind beneficiarul prestaţiei.

Or, calitatea pârâtei de parte în proces nu se justifică din perspectiva încălcării vreunui drept al reclamantei, câtă vreme nu s-a demonstrat delictul, nu s-a probat îmbogăţirea fără just temei, existenţa prejudiciului pretins sau calitatea de utilizator, între părţi neexistând vreun raport juridic şi nici nu ar putea lua naştere vreun raport juridic în contextul imposibilităţii atribuirii calităţii de utilizator.

În acest context, s-a demonstrat inexistenţa legăturii necesare pentru a fi parte în proces, atâta timp cât B. nu se regăseşte în situaţiile declarate de reclamantă şi nu este utilizatorul/poluatorul, iar între părţi nu exista niciun raport juridic care să fi luat naştere ori măcar să fi putut lua naştere, facturarea şi plata fiind eventual săvârşită şi, respectiv, nedatorată de către utilizatorii din aria Paşcani.

S-a mai susţinut că dispoziţiile art. 1183 C. civ. sunt străine speţei, pârâta necauzând niciun prejudiciu ca urmare a iniţierii, continuării sau ruperii negocierilor contractuale contrar bunei credinţe, prestarea serviciului de epurare de către reclamantă nu s-a făcut în baza negocierilor contractuale, ci ca urmare a situaţiei atipice create prin adoptarea HCL nr. 72/30.05.2014, neexistând nicio intenţie a părţilor de a contracta.

Aşadar, reclamanta nu a prestat serviciul de epurare ca urmare a unor negocieri desfăşurate cu pârâta, ci ca efect al delegării acestui serviciu de către autoritatea publică locală.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 23 iulie 2019, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din data de 17 septembrie 2019 a fost acordat termen la data de 11 decembrie 2019 pentru analiza, în complet de filtru, a admisibilităţii, în principiu, a recursurilor.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.

Recurenta-pârâtă, prin întâmpinarea formulată la data de 06 mai 2019, a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Paşcani, în considerarea art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., pentru lipsa numelui reprezentantului legal, dar şi a numelui consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs.

În măsura în care se va trece peste această excepţie, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, faţă de motivul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., iar faţă de motivele întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii, de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.

De asemenea, reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se reţin următoarele:

La termenul din 11 decembrie 2019, completul de filtru a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva neachitării taxei judiciare de timbru, excepţie care primează întrucât vizează legala sesizare a instanţei.

Obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru este o obligaţie legală care se impune tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanţele judecătoreşti cu soluţionarea unei cereri sau, cum este cazul în speţă, a unei căi de atac, aspect care se desprinde din dispoziţiile coroborate ale art. 1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte momentul procesual în care partea are obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii introductive ori căii de atac exercitate, dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 precizează că taxele judiciare de timbru se achită anticipat şi că, în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este ataşată cererii, părţii i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligaţii, cu trimitere expresă la art. 200 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează ipoteza regularizării cererii de chemare în judecată.

Văzând prevederile art. 494 C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi apel se aplică şi în procedura recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează procedura în recurs, instanţa constată că dispoziţiile art. 200 alin. (3) sunt deplin aplicabile şi în cadrul procedurii de judecată a căii extraordinare de atac a recursului, cu menţiunea că, neîndeplinirea obligaţiei fixate în sarcina recurentului atrage sancţiunea anulării cererii de recurs în temeiul dispoziţiilor speciale reglementate de art. 486 alin. (3), coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Conform art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţe."

Dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. reţin faptul că "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, (...)".

De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă."

Reiese aşadar, că neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, în sensul în care neregularitatea actului de procedură nu se situează în cuprinsul acestuia.

În cauza de faţă, prin recursul exercitat, recurenta- reclamantă S.C. A. S.A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi a art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în vederea soluţionării recursului exercitat împotriva Deciziei civile nr. 811 din 01.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, recurenta-reclamantă datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 13.800 RON.

Constatând că la dosarul cauzei, împreună cu cererea de recurs, nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 RON, prin adresa emisă la data de 05 martie 2019, comunicată recurentei-reclamante la data de 14 martie 2019, respectiv la 27 martie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, s-a dispus înştiinţarea acesteia despre obligaţia, ca în termen de 10 zile, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 RON, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, în cuprinsul aceleiaşi adrese, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a pus în vedere recurentei-reclamante că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate; în temeiul art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 i s-a pus în vedere recurentului că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

La data de 01 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru sub forma reducerii, eşalonării sau amânării de la plata taxei judiciare de timbru, soluţionate prin încheierea din 08 mai 2019, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru datorate în recurs, de la 13.800 RON, la 7.000 RON.

Încheierea prin care a fost admisă cererea privind acordarea facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la data de 20 mai 2019, conform dovezii aflate la dosar, comunicarea fiind efectuată în condiţiile art. 163 alin. (1), persoanei sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat recurentei-reclamante la data de 10 iulie 2019, conform dovezii aflate la dosar, s-a reţinut că, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru, aceasta are de achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.000 RON, în termen de 10 zile de la primirea raportului.

Până la termenul din 11 decembrie 2019, stabilită pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate.

De altfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că cererea înregistrată la data de 16 iulie 2019, prin care lichidatorul judiciar C. S.P.R.L. a învederat instanţei că îşi însuşeşte recursul exercitat de recurenta-reclamantă, şi că, potrivit dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, a fost calificată drept o cerere de reexaminare şi soluţionată, prin încheierea din 03 decembrie 2019, în sensul respingerii acesteia, ca tardivă. Prin urmare, se reţine că recurenta-reclamantă a beneficiat de toate garanţiile procesuale, uzând de toate căile de atac reglementate de dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 şi ale O.U.G. nr. 51/2008, în ceea ce priveşte acordarea facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru.

Împrejurarea că cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă, ca tardivă, nu mai poate readuce în discuţie reanalizarea situaţiei de fapt şi de drept a recurentei-reclamante din perspectiva obligaţiei de plata a taxei judiciare de timbru ce îi incumbă, acest moment procesual fiind depăşit prin pronunţarea încheierii din 03 decembrie 2019.

În consecinţă, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte o condiţie formală şi extrinsecă, reglementată expres de lege, în absenţa căreia, instanţa nu se poate considera legal învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Din perspectiva dreptului de acces la instanţă şi la apărare, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că atât adresa prin care recurenta-reclamantă a fost înştiinţată despre obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 de RON, cât şi raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut că recursul nu este legal timbrat şi că recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.000 RON, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru, au fost comunicate acesteia la sediul indicat în cuprinsul cererii de recurs, situat în Paşcani, str. x, Iaşi, funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei semnând primirea acesteia şi aplicând ştampila instituţiei.

Curtea Europeană a drepturilor Omului, în cauza Iordache contra României a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată. Or, în cauza de faţă, Înalta Curte reţine că prin adresa emisă la data de 14 martie 2019, aflată la dosar, recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. a fost înştiinţată despre sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, aceasta uzând de asemenea de procedura prevăzută de O.U.G. nr. 80/2013 care reglementează acordarea facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că neachitarea taxei judiciare de timbru reprezintă un fine de neprimire a cererii de recurs, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de pârâta S.C. B. S.A. Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, Înalta Curte urmează a-l respinge ca lipsit de interes, pentru considerentele următoare:

Înţeles ca una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare. Acesta trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual.

În speţă, pârâta S.C. B. S.A Iaşi se situează pe poziţia părţii care a câştigat procesul, de vreme ce acţiunea formulată împotriva sa a fost respinsă, soluţia fiind menţinută de către instanţa de apel prin respingerea apelului exercitat de către reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împrejurarea că, în primă instanţă, tribunalul a respins, printre alte excepţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, constatând că S.C. B. S.A Iaşi poate sta în judecată în calitate de pârâtă, precum şi faptul că, în apel, pârâtei i-a fost respins apelul incident, nu constituie circumstanţe în măsură să contureze un interes al acesteia în exercitarea prezentului recurs, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă menţinându-se.

În considerarea acestor argumente, dar şi a împrejurării că recursul declarat de recurenta-reclamantă urmează să fie respins, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. Iaşi nu justifică interes în promovarea căii de atac, motiv pentru care excepţia invocată din oficiu se dovedeşte a fi întemeiată, iar recursul urmează să fie respins ca lipsit de interes.

Aşa fiind, Înalta Curtea va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, şi va respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Paşcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca lipsit de interes.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.

GGC - NN