Failure to specify statutory grounds of illegality in civil cassation appeal against suspension for preliminary question of law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the claimant against the Court of Appeal's decision to suspend the trial, ruling in favor of the procedural integrity of the lower court and leaving the suspension order in force. The dispute concerned an appeal in civil proceedings where the Court of Appeal had suspended the judgment pending the official publication of a decision by the High Court's specialized panel on a preliminary question of law; the appellant challenged this suspension as unlawful, claiming the Court of Appeal improperly declined jurisdiction in favor of the High Court and acted in bad faith, while also filing an inadmissible request for recusal. The decisive legal basis was the requirement that an appeal must contain specific grounds of illegality under Articles 486 and 488 of the Code of Civil Procedure, which the appellant failed to meet by failing to demonstrate a specific statutory case for cassation regarding the suspension order, and the inadmissibility of the recusal request under Article 50 because it was not filed following the prescribed procedural steps.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 520 alin. (4) din C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Failure to specify statutory grounds of illegality in civil cassation appeal against suspension for preliminary question of law: Prin încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a I civilă, în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 156 din 07.02.2018 a Tribunalului Mureş, până la publicarea, în Monitorul Oficial, a hotărârii ce urmează a fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la sesizarea prealabilă înregistrată în Dosarul nr. x/2018. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., solicitând repunerea pe rol a dosarului şi judecarea recursului, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a I civilă, în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 156 din 07.02.2018 a Tribunalului Mureş, până la publicarea, în Monitorul Oficial, a hotărârii ce urmează a fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la sesizarea prealabilă înregistrată în Dosarul nr. x/2018. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., solicitând repunerea pe rol a dosarului şi judecarea recursului, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 ianuarie 2019 şi repartizat aleatoriu, spre competentă soluţionare, Completului nr. 10 filtru, astfel cum reiese din fişa ECRIS aflată la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din data de 04 martie 2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare, menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, s-a dispus şi întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, conform dovezilor de înmânare de la dosarul de recurs.
Intimaţii nu au depus întâmpinare la cererea de recurs.
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a apreciat că încheierea de suspendare a judecăţii cauzei a fost pronunţată cu rea-credinţă de către curtea de apel.
În continuare, recurentul-reclamant A. a făcut referiri la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş de declinare, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a competenţei de soluţionare a recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 156 din 17 februarie 2018. Sub acest aspect, a învederat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze recursul exercitat împotriva Deciziei civile nr. 156 din 17 februarie 2018 este Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia recurată.
A mai arătat că, în mod nelegal şi netemeinic, Curtea de Apel nu a respectat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte soluţionarea recursului şi a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Dosarului nr. x/2018, dosar în care nu este parte şi care nu are nicio legătură cu cauza pendinte.
Conchide prin a susţine vinovăţia pârâţilor, conform înscrisurilor şi probelor administrate în cauză şi a recuza judecătorii care au pronunţat Decizia civilă nr. 53 R din 07 iunie 2018 şi a încheierii din 08 noiembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. x/2015.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, că este declarat în termenul legal, este supus taxei judiciare de timbru, recurentul-reclamant făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru. S-a mai constatat că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., faţă de împrejurarea că recurentul-reclamant nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş ori la considerentele pe care se fundamentează, şi nu a combătut în vreun fel raţionamentul acesteia prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 04 iulie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, iar la data de 16 iulie 2019, recurentul- reclamant a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Târgu Mureş, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 156 din 07.02.2018 a Tribunalului Mureş, până la publicarea, în Monitorul Oficial, a hotărârii ce urmează a fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la sesizarea prealabilă înregistrată în Dosarul nr. x/2018.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant prin cererea de recurs, nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale încheierii recurate.
Raportat la susţinerile din memoriul de recurs cu privire la declinarea de către Curtea de Apel Târgu Mureş în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a competenţei de soluţionare a recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 156 din 07.02.2018 a Tribunalului Mureş, respectiv stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a competenţei de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia recurată, Înalta Curte constată că aspectele învederate de către recurentul-reclamant nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de suspendare a judecăţii recursului, până la publicarea, în Monitorul Oficial, a hotărârii ce urmează a fi pronunţată cu privire la sesizarea prealabilă înregistrată în Dosarul nr. x/2018, ci reprezintă aspecte privitoare la chestiuni are exced controlului de legalitate, toate aceste susţineri fiind incompatibile cu structura recursului.
Cu privire la aspectele învederate prin cererea de recurs referitoare la măsura suspendării dispuse de către instanţă, apreciată de către recurentul-reclamant ca fiind netemeinică şi nelegală, respectiv că instanţa de apel a dispus suspendarea cu rea-credinţă, Înalta Curte reţine că argumentele aduse în susţinerea acestei critici nu se subsumează niciunui motiv de casare prevăzut de dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun nu numai simple susţineri, ci şi arătarea argumentelor juridice, de natură să conducă la incidenţa acestui caz de casare a hotărârii atacate.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că, la data de 14 ianuarie 2019, în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a pronunţat Decizia nr. 2, publicată în M. Of. nr. 157/27.02.2019, dosar până la a cărui soluţionare Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei ce face obiectul prezentului recurs.
Conform art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., în astfel de situaţii, repunerea pe rol pentru continuarea judecăţii se dispune din oficiu, după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De asemenea, faţă de prevederile art. 50 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recuzare din cuprinsul memoriului de recurs este inadmisibilă, neavând valenţa unei critici de nelegalitate, în condiţiile în care aceasta a fost formulată direct în faţa instanţei de recurs, fără ca partea să fi urmat procedura stabilită de C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.
GGC - NN