Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1701/2019 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal for failure to frame grounds in statutory illegality categories, challenging suspension of appeal examination based on unsigned served copy

Case Number Decizia nr. 1701/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Supreme Court) declared the appeal admissible to be null and void, ruling in favor of the respondent by leaving the Court of Appeal’s decision suspending the judgment of the appeal case in force. The dispute involved a procedural challenge by a party who sought annulment of a lower court's order suspending the examination of his appeal, arguing that the copy of that order served on him lacked the signatures of the judges and clerk, a deficiency he claimed constituted a nullity. The court determined that the appeal was inadmissible because the appellant failed to frame his arguments within the statutory grounds for illegality required for a cassation appeal, focusing instead on the defects of the served copy rather than the substance of the appellate court's decision. The decisive legal basis was the application of Articles 486(1)(d), 488, and 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals for annulment must rely exclusively on limited grounds of illegality and are null if the cited reasons do not fall within the categories defined in Article 488.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 alin. (3) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal for failure to frame grounds in statutory illegality categories, challenging suspension of appeal examination based on unsigned served copy: Prin motivele de recurs acesta arată că exemplarul de pe Încheierea din 13 martie 2019, comunicată acestuia, nu poartă semnătura judecătorilor şi a grefierului, contrar dispoziţiilor art. 426 şi art. 427 C. proc. civ.. De asemenea, în Regulamentul de Ordine Interioară al instituţiei nu se menţionează că acest act nu trebuie comunicat părţilor din dosar fără semnătura judecătorilor. Se solicită a se avea în vedere că actul atacat nu poate fi luat în considerare, fiind lovit de nulitate, putând fi atrasă şi răspunderea penală a magistraţilor şi grefierului.

Keywords

AI generated
grounds for cassation statutory basis procedural nullity grounds of challenge civil annulment article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 200 alin. (3) C. proc. civ
646 din 13 iunie 2017, Judecătoria Chişineu Criş a anulat, în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ., cererea formulată de petentul A., pentru neîndeplinirea, în termenul de 10 zile, a obligaţiilor impuse de instanţă prin adresa de regularizare din 3 mai 2017.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
x/2017, Curtea de a Apel Timişoara, secţia I civilă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
art. 427 C. proc. civ
426 şi art. 427 C. proc. civ..
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
La data de 9 aprilie 2019, Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că se pune problema nulităţii recursului formulat de către petent.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
art. 488 C. proc. civ
De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
De asemenea, potrivit art. 488 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 4 aprilie 2017, A. a investit Judecătoria Chişineu Criş cu o cerere intitulată contestaţie în anulare, înregistrată la această instanţă sub nr. x/2017.

Prin Încheierea nr. 646 din 13 iunie 2017, Judecătoria Chişineu Criş a anulat, în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ., cererea formulată de petentul A., pentru neîndeplinirea, în termenul de 10 zile, a obligaţiilor impuse de instanţă prin adresa de regularizare din 3 mai 2017.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petentul A..

Prin Sentinţa civilă nr. 153 din 1 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. x/2017 s-a constatat perimată cererea formulată de petentul A., având ca obiect reexaminare anulare contestaţie în anulare.

Prin Decizia civilă nr. 3R din 14 ianuarie 2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă, a constatat perimat recursul declarat de petentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 153 din 1 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. x/2017.

Petentul A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 3R din 14 ianuarie 2019 a Tribunalului Arad, prin care s-a constatat perimat recursul formulat de acesta.

Prin Încheierea din 13 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de a Apel Timişoara, secţia I civilă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării recursului declarat de petentul A..

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecării recursului, din 13 martie 2019 a formulat recurs contestatorul A..

Prin motivele de recurs acesta arată că exemplarul de pe Încheierea din 13 martie 2019, comunicată acestuia, nu poartă semnătura judecătorilor şi a grefierului, contrar dispoziţiilor art. 426 şi art. 427 C. proc. civ.. De asemenea, în Regulamentul de Ordine Interioară al instituţiei nu se menţionează că acest act nu trebuie comunicat părţilor din dosar fără semnătura judecătorilor. Se solicită a se avea în vedere că actul atacat nu poate fi luat în considerare, fiind lovit de nulitate, putând fi atrasă şi răspunderea penală a magistraţilor şi grefierului.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

La data de 9 aprilie 2019, Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că se pune problema nulităţii recursului formulat de către petent.

Asupra recursului formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1 - 8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul nu a încadrat criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acesta este nemulţumit de faptul că exemplarul încheierii recurate, ce i-a fost comunicat acestuia, nu este semnat de membrii completului de judecată.

Astfel, reiese că motivele de recurs cuprind critici care nu vizează nelegalitatea încheierii din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, întocmită în două exemplare originale conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ., ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci exemplarul de pe acest act procedural ce i-a fost comunicat recurentului.

În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-petent, împotriva Încheierii din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii din data de 13 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.

GGC - CL