Admissibility of constitutional challenge to separate action for litigation costs in non-devolutive appellate review

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 1 februarie 2017, a solicitat obligarea pârâtei A., ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent serviciului de asistenţă juridică prestat de apărătorul său în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi.

Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin Sentinţa civilă nr. 13671 din 8 noiembrie 2017, Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii şi a obligat-o pe pârâta A. să plătească reclamantului Centrul Regional de Transfuzii Iaşi suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, ce reprezintă onorariu de avocat, astfel cum a fost redus, aferent dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A..

Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin Decizia civilă nr. 1105 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins apelul pârâtei A..

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs pârâta A.. Totodată, a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept referitoare la art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin Decizia civilă nr. 669 din 25 iunie 2019, Curtea de apel Iaşi, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. invocată de recurenta-pârâtă;

A respins cererea pârâtei de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept;

A respins recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 1105 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, decizie pe care a menţinut-o;

A obligat recurenta să plătească intimatei suma de 800 de RON, cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi a reţinut că textul a cărui neconstituţionalitate se solicită a se analiza nu are legătură cu soluţionarea recursului pe care partea l-a exercitat împotriva Deciziei civile nr. 1105 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, şi că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea contenciosului constituţional.

Împotriva acestei soluţii procesuale a declarat recurs pârâta A..

II. Recursul formulat în cauză

Recurenta a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanţei; are ca obiect neconstituţionalitatea art. 453 C. proc. civ. - text cu incidenţă în cauza în derulare, iar norma vizată de excepţie are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a mai fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

A arătat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. întrucât a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deşi, în opinia sa, nu are o culpă procesuală. În culpă procesuală este partea adversă, care a refuzat să pună în executare hotărârile definitive ale instanţelor privind reîncadrarea sa în muncă şi plata obligaţiilor către stat.

Recurenta a susţinut că nu era legal să suporte onorariul de avocat pentru serviciul de asistenţă juridică prestat de apărătorul intimatului-reclamant, drepturile sale nefiind respectate. Plata onorariului de avocat a fost suportată din surse bugetare nedestinate acestor cheltuieli, care au fost decontate fără aprobarea Ministerului Sănătăţii cu încălcarea O.U.G. nr. 26/2012.

Prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ce nu aveau legătură cu raportul juridic litigios dedus judecăţii, au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în favoarea părţii adverse.

III. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului formulat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 493 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat să fie respins recursul, ca nefondat.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20 iulie 2017, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa imediat superioară celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii hotărârii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezentând un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului reglementat de C. proc. civ.

Aşadar, în cadrul prezentului recurs, instanţa va supune verificării aprecierea curţii de apel cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma prevederilor speciale din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, cu motivarea că recurenta nu a indicat şi dezvoltat motive de nelegalitate conform art. 486 lit. d) C. proc. civ., nu poate fi primită.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va cenzura doar criticile referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea sesizării Curţii Constituţionale.

În acest cadru, nu vor fi analizate nici criticile prin care recurenta aduce în dezbatere aspecte devolutive ale procesului, vizând elemente de fapt, de interpretare a probatoriului, deoarece acestea nu pot fi valorificate în analiza pe care trebuie să o facă instanţa cu privire la admisibilitatea sesizării contenciosului constituţional.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinat dacă instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a respectat cerinţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Fiind învestită de către recurentă cu solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra neconformităţii cu legea fundamentală a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a da curs unui asemenea demers.

Curtea de Apel Iaşi, ca instanţă de recurs, a reţinut că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora. Totodată, a reţinut că textul a cărui neconstituţionalitate se solicită a fi analizată nu are legătură cu soluţionarea recursului îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 1105 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, cercetarea judecătorească urmând a se face din prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., text care nu a fost declarat neconstituţional.

În acest context şi pe temeiul acestor considerente, Curtea de Apel Iaşi a concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma contestată şi soluţionarea căii de atac cu care a fost învestită.

Criticând această soluţie, recurenta nu demonstrează de ce este lipsit de fundament legal raţionamentul instanţei, limitându-se la a reda în memoriul de recurs cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi la a susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de legalitate instituite prin textul menţionat.

Condiţia de admisibilitate a legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei deschide calea ridicării unei astfel de excepţii în orice etapă a procesului şi în orice procedură, fiind, astfel, largă şi permisivă.

Cu toate acestea, însă, verificarea legăturii între norma contestată şi soluţionarea litigiului, vizează, în speţă, etapa recursului.

În această fază procesuală, instanţa învestită cu cererea de recurs a reţinut că recurenta nu a indicat niciun motiv de casare şi că unica critică care se subsumează unui motiv de nelegalitate este cea care se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, s-a constatat că prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textului menţionat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme la speţa dedusă judecăţii, ceea ce avea de rezolvat instanţa de recurs fiind, cu prioritate, stabilirea incidenţei motivului de recurs anterior menţionat.

Astfel, în această etapă nedevolutivă, instanţei de recurs nu îi era permis să cenzureze probele din perspectiva verificării, în cadrul procesului secundar, a temeiniciei obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată aferente primului litigiu.

Recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile din Constituţie privind egalitatea în faţa legii - art. 16 alin. (1) şi dreptul la un proces echitabil - art. 21 alin. (3), întrucât a fost obligată în procesul secundar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul principal.

Pe acest aspect, pronunţând Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 21 din Constituţie şi a reţinut că, în literatura de specialitate, cu referire la problema de drept supusă analizei, s-a arătat că "în toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţişează ca o cerere având un caracter principal, iar temeiul acţiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale".

Totodată, a reţinut că nu sunt întemeiate criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte caracterul imprevizibil al prevederilor legale citate sub aspectul îngrădirii dreptului cetăţeanului de a se adresa justiţiei, în ipoteza în care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, raţionament care nu a a fost ignorat de Curtea de Apel Iaşi în prezenta speţă.

De altfel, recurenta nu a combătut argumentul instanţei conform căruia, chiar şi prefigurarea unei soluţii privind neconstituţionalitate textului nu ar crea premisele aplicării directe a normei contestate în speţă.

Aşa fiind, în cauza de faţă nu se constată existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate de către recurentă nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

În consecinţă, pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi.

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 669 din data de 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - CL