Judicial error compensation claims are final on appeal and barred from cassation despite erroneous appeal instructions in the lower court’s operative part.

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 115 din 5 iunie 2018 a Tribunalului Arad, ca neîntemeiat, în cauza având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 februarie 2019.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 6 mai 2019 şi comunicat părţilor la data de 14 mai 2019.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

De asemenea, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. dispune că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare (...).

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, rezultă că Decizia nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, este definitivă.

În speţă, prin demersul judiciar iniţiat la data de 20 februarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de DGRFP Timişoara - AJFP Arad, solicitând să fie despăgubit cu suma de 800.000 de euro, întrucât a fost încarcerat pe nedrept în anii 1983 - 1984.

Cum cauza de faţă are ca obiect o acţiune în despăgubiri pentru repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin erori judiciare, potrivit prevederilor anterior menţionate, hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, indiferent de valoarea pretenţiilor formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, noua reglementare instituind doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

În ceea ce priveşte menţionarea de către instanţa de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a căii de atac a recursului, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părţi, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL