Recovery of wrongfully seized property barred by res judicata and cassation appeal annulled for failure to raise statutory grounds

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. - Societate Cooperatistă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 302.493 RON, cu titlu de despăgubiri, invocând dispoziţiile art. 1197 alin. (2) din vechiul C. civ.

Ulterior, la data de 31 iulie 2017, reclamanta a formulat o cerere adiţională, prin care a arătat că înţelege să-şi modifice pretenţiile iniţiale, precizate în acţiunea introductivă, în sensul repunerii părţilor SC A. SRL şi B. - Societate Cooperatistă, în situaţia anterioară, invocând prevederile art. 480, 998 şi 1909 C. civ.

La data de 24 noiembrie 2017, reclamanta SC A. SRL a depus la dosar cererea intitulată "acţiune în revendicare" împotriva pârâtei B. - Societate Cooperatistă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.492.874 RON, reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate din patrimoniul său, de către executorul judecătoresc C., în dosarul execuţional nr. x/2006, preluate în custodie de reprezentantul legal al pârâtei.

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, pe B. - Societate Cooperatistă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.492.874 RON reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate din patrimoniul său de către executorul judecătoresc C., în dosarul execuţional nr. x/2006, sub pretextul unei executări silite şi preluate în custodie de către reprezentantul legal al pârâtei, pe baza unui inventar fără evaluare.

Prin Încheierea din 14 februarie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a admis excepţia conexităţii, invocată din oficiu, şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei B. - Societate Cooperatistă, reţinându-se că este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, de cauză şi de obiect între prezentul dosar şi dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Hunedoara, a cărui soluţie este definitivă şi irevocabilă, constatându-se astfel incidenţa excepţiei autorităţii lucrului judecat ce consacră prohibiţia imperativă a judecării, din nou, a aceleaşi pricini.

Prin Decizia nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Deva împotriva Sentinţei nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:

Curtea de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, constatând autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 4/2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 252/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Curtea de apel a mai reţinut că, prin apelul formulat, apelanta-reclamantă nu a adus nicio critică cu privire la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, criticile acesteia vizând fondul cauzei şi prescripţia dreptului material la acţiune, aspecte ce nu au fost analizate de instanţa de fond, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţi de lucru judecat.

Împotriva Deciziei nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2018.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.492.874 RON cu titlu de despăgubiri. Nu a invocat niciunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că:

"prin hotărârea amintită instanţa a respins acţiunea care este lipsită de temei legal, nemotivată în drept şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, din înscrisurile pe care le-a ataşat cererii de recurs, rezultă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată fără "dovezi administrate", respectiv fără "mijloace de apărare" care puteau conduce la pronunţarea "unei alte soluţii decât cea care s-a pronunţat în lipsa lor".

Totodată, a susţinut recurenta-reclamantă, "în contradicţie cu aceste motive de recurs (art. 304 pct. 9 şi 10 din vechiul C. proc. civ.), reclamanta a depus la dosar înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu deţinute cu buna credinţă".

În concluzie, a arătat recurenta-reclamantă, criticile sale vizează faptul că, în mod greşit prima instanţă a ignorat cercetarea fondului cauzei, interpretând greşit art. 1201, respectiv art. 163 din vechiul C. proc. civ. şi fără administrarea de probe pentru dezbaterea fondului în apel.

La data de 16 aprilie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost însuşit de membrii completului de judecată, fiind comunicat părţilor litigante, dosar.

La 9 mai 2019 a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere la raport, formulat de intimata B. - Societate Cooperativă, prin care s-a arătat de acord cu concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, prin Decizia nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Deva împotriva Sentinţei nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, reţinându-se că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, constatând autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 4/2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 252/2014, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar fi administrat probele necesare soluţionării fondului cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a expus expres motivele pentru care a constatat corectă reţinerea de către prima instanţă a autorităţii lucrului judecat, însă criticile recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susţinerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la neadministrarea dovezilor, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, faţă de cele anterior constatate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL