Inadmissibility of cassation in expropriation de facto cases under Law No. 2/2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul de 192 mp din str. x sector 5, teren preluat la stat pentru utilitate publică fără să se acorde despăgubiri în condiţiile Legii nr. 33/1994.

Prin Sentinţa civilă nr. 848 din 25 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în forma coparticipării procesuale active obligatorii, excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiate. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, soluţionat prin Decizia nr. 163A din 4 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi nu poate fi cercetată pe temeiul Legii nr. 33/1994, în cauză este vorba despre o expropriere de fapt, iar pentru evaluarea prejudiciului urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. sau art. 1349 din Noul C. civ., după caz.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 724 din 23 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins capătul de cerere formulat reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar referitor la acordarea de despăgubiri pentru teren, ca prescris, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la restituirea impozitului plătit pentru teren, a respins cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta în nume propriu C. şi a redus cheltuielile de judecată solicitate de pârât la suma de 5.000 RON reprezentând onorariu avocat.

Prin Decizia civilă intermediară nr. 511A din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia tardivităţii declarării apelului formulat de către Municipiul Bucureşti, prin primar general; s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva Sentinţei nr. 724 din 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi şi de apelanta - intervenientă C. împotriva aceleiaşi sentinţe, s-a anulat în parte sentinţa apelată şi s-a reţinut cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru teren şi a cererii de intervenţie principală; s-a păstrat capătul de cerere cu privire la restituirea impozitului.

Prin Decizia nr. 970A din 20 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, acţiunea principală formulată de apelanţii - reclamanţi B. şi A. şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în str. x, în suprafaţă de 185 mp, în sumă totală de 104.833,34 euro (respectiv contravaloarea în RON a acestei sume la data plăţii efective), potrivit cotei deţinute şi anume: reclamanţii B. şi A. cu cote de câte 2/6, iar intervenienta C. cu cota de 1/6.

Împotriva acestor ultime două decizii, pronunţate în soluţionare apelurilor, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, solicitând admiterea căii de atac.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20 decembrie 2018 şi repartizat spre soluţionare completului de filtru CF x.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 970A din 20 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, analizat în complet de filtru la data de 17 aprilie 2019 şi comunicat părţilor.

Deşi situaţia recursului declarat împotriva Deciziei intermediare cu nr. 511A din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu a fost detaliată prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată că această neregularitate nu a produs o vătămare, având în vedere că admisibilitatea căii de atac vizează, în egală măsură, ambele hotărâri atacate cu recurs.

La data de 18 februarie 2019, intimatul B. a învederat că intimatul A. a decedat la data de 18.10.2018, deci ulterior pronunţării hotărârii atacate, solicitând introducerea în cauză a lui D., în calitate de moştenitor. A anexat xerocopii după certificatul de deces şi după cartea de identitate a persoanei care se pretinde a fi moştenitor.

La data de 7 mai 2019 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere formulat de recurent, în cuprinsul căruia a arătat că obiectul cauzei nu este expropriere, astfel că recursul este admisibil, iar intimaţii, prin punctele de vedere depuse la dosarul cauzei au arătat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

Prin rezoluţia din 28 mai 2019 s-a stabilit termen la data de 25 septembrie 2019, în complet de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 25 septembrie 2019, după terminarea şedinţei de judecată, intimatul B. a depus, prin serviciul registratură, o xerocopie a certificatului de calitate de moştenitor din 18 septembrie 2019 emis de E., din care rezultă că moştenitorii intimatului A. sunt F. şi D..

Analizând cererea de recurs sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte constată următoarele:

Acţiunea introductivă a fost formulată de reclamanţii A. şi B., care au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, să se dispună obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 192 m2, situat în Bucureşti, str. x, teren preluat de stat pentru utilitate publică, fără să se acorde despăgubiri în condiţiile Legii nr. 33/1994.

Din considerentele Deciziei nr. 163A din 4 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rezultă că această instanţă a calificat cererea dedusă judecăţii, în sensul că este o expropriere de fapt, întrucât din petitul cererii de chemare în judecata rezultă fără echivoc că s-au cerut despăgubiri pentru că reclamanţii nu mai pot exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului din culpa Municipiului Bucureşti, care a ocupat terenul şi l-a transformat în utilitate publică, iar împrejurarea că prin această decizie s-au dat îndrumări instanţei de trimitere să determine cuantumul despăgubirilor după regulile aplicabile conform art. 998 - 999 C. civ., nu schimbă natura cererii.

Din perspectiva celor ce preced, faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu având ca obiect expropriere de facto, reclamanţii fiind lipsiţi de o parte importantă a prerogativelor dreptului de proprietate în absenţa unei despăgubiri, Înalta Curte apreciază că pretenţia dedusă judecăţii se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materie de expropriere.

Prin reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în materie de expropriere, legiuitorul nu a făcut distincţie între exproprierile în fapt (cum este cea în speţă), exproprierile în care s-a urmat procedura prevăzută de lege ori cele în care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant în cadrul acestei proceduri.

Ca atare, în aplicarea principului "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" ("Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus"), Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunţate în fond, în materia exproprierii, introduse după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt susceptibile de recurs. Or, astfel cum s-a arătat, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2014.

Astfel, coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materie de expropriere, rezultă că Decizia civilă nr. 970 A din 20 septembrie 2018 şi Decizia nr. 511A din 3 mai 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în soluţionarea apelurilor, sunt definitive, nefiind supuse căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte cererea de aplicare amendă judiciară şi obligare la despăgubiri a recurentului Municipiul Bucureşti, prin primar general, în cuantum de 1 milion euro, formulată de intimata C., motivată de faptul că recurentul ar fi exercitat o cale de atac care nu există, "hărţuind intimaţii", Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită întrucât fapta pârâtului de a promova o cale de atac împotriva reclamanţilor nu reprezintă, în sine, o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 din Titlul VI Amenzi judiciare şi despăgubiri din C. proc. civ. referitoare la exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice nefiind aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva Deciziei civile nr. 970 A din 20 septembrie 2018 şi a Deciziei nr. 511A din 3 mai 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge cererea de aplicare amendă judiciară şi obligare la despăgubiri a recurentului Municipiul Bucureşti, prin primar general, formulată de intimata C..

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL