Property ownership priority dispute dismissed as procedurally late due to invalid repunere în termen despite clerical error in appeal deadline

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 13 noiembrie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderea de Semnalizări şi Automatizări S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Compania Naţională Căi Ferate "CFR" S.A. şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate existenţa şi prioritatea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, Calea x, identificat cu nr. cadastral vechi x, înscris în cartea funciară nr. x/carte funciară veche nr. 5030 a Municipiului Bucureşti sectorul 6, în raport cu dreptul de proprietate al CFR asupra aceluiaşi teren, identificat în titlul de proprietate al CFR ca având numărul cadastral vechi x, înscris în cartea funciară veche nr. x a localităţii Bucureşti, cu adresa poştală Piaţa Gara de Nord nr. 1 - 3; să se dispună radierea înscrierii în cartea funciară veche x a localităţii Bucureşti, a dreptului de proprietate al CFR asupra imobilului cu numărul cadastral x situat în Bucureşti, Piaţa Gara de Nord nr. 1 - 3, sectorul 1 conform Încheierii nr. x din 2 iulie 2008 a OCPI sector 1, precum şi a oricăror alte înscrieri subsecvente operate ca efect al acestor înscrieri, având în vedere că aceste înscrieri s-au efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale; să se dispună, de asemenea, radierea din cartea funciară veche nr. x a Municipiului Bucureşti sectorul 6, aparţinând terenului situat în Bucureşti, Calea x, nr. cadastral x (precum şi nr. cadastral x neînscris în cartea funciară), a notării privind suprapunerea respectivului teren cu terenul situat în Bucureşti, Piaţa Gara de Nord nr. 1 - 3, cu nr. cadastral x, având în vedere ca notarea s-a făcut ca urmare a înscrierii nevalabile sus-menţionate; cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe art. 111 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 1 şi 5 din H.G. nr. 834/1991 şi Legea nr. 7/1996.

Pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfiinţarea titlului de proprietate al ISAF, respectiv a certificatului de proprietate x/09 noiembrie 1994 eliberat de Ministerul Transporturilor, pentru suprafaţa de teren de 11.567 mp situată în Calea x, Bucureşti, precizată ulterior ca o cerere de obligare a reclamantei să lase pârâtei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în litigiu.

Cererea reconvenţională a fost întemeiată în drept pe art. 480 C. civ.

Reclamanta pârâtă ISAF a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, a Societăţii de Investiţii Financiare Muntenia S.A. şi a Ministerului Transporturilor, faţă de cererea reconvenţională având ca obiect revendicare, solicitând ca, în cazul admiterii acesteia, să se dispună obligarea chemaţilor în garanţie în solidar la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a terenului litigios.

Prin Sentinţa civilă nr. 542 din 14 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă:

- a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea ISAF Întreprinderea de Semnalizări şi Automatizări S.A., în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională Căi Ferate "CFR" S.A. şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii;

- a constatat existenţa şi prioritatea dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte asupra terenului situat în sector 6 Bucureşti, identificat cu nr. cad. vechi x înscris în CF nr. x a Municipiului Bucureşti sector 6, faţă de dreptul de proprietate al pârâtei-reclamante asupra aceluiaşi teren, identificat în titlul de proprietate al acesteia ca având nr. cad. vechi x, înscris în CF veche nr. x a localităţii Bucureşti sector 1, cu adresa poştală Piaţa Gara de Nord nr. 1 - 3, sector 1;

- a radiat înscrierea din CF veche nr. x a localităţii Bucureşti sector 1 a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante asupra imobilului cu nr. cad. x, situat în Bucureşti, conform Încheierii nr. x din 2 iulie 2008 a OCPI sector 1, precum şi înscrierile subsecvente operate ca efect al acestor înscrieri, a radiat din CF veche nr. x a Municipiului Bucureşti sector 6, notarea privind suprapunerea terenului situat în Bucureşti, nr. cad. x (precum şi nr. cad. x neînscris în CF) cu terenul situat în Bucureşti, nr. cad. x;

- a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională;

- a respins, ca rămase fără obiect, cererile de chemare în garanţie;

- a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantă a sumei de 184.341 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către stat a sumei de 26.051 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu privire la care reclamanta-pârâtă a beneficiat de scutire.

Prin Decizia civilă nr. 1305A din 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. şi Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei civile nr. 542 din 14 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012; a fost obligată apelanta CN CFR să plătească intimatei suma de 18.884,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr. 1305A din 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. la data de 13 mai 2019.

În dezvoltarea recursului, pârâta a arătat că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, iar instanţele au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, aspecte care se circumscriu motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În mod greşit, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au admis acţiunea reclamantei ISAF - Întreprinderea de Semnalizări şi Automatizări S.A. şi au respins cererea reconvenţională a CFR S.A., cu interpretarea greşită a art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi a dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, având în vedere că terenul în discuţie aparţine Căilor Ferate Române, fiind de utilitate publică, iar potrivit prevederilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991, terenul în discuţie nu putea fi înstrăinat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în mod eronat, cele două instanţe au procedat la compararea celor două titluri de proprietate, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al certificatelor care atestă dreptul de proprietate emis de Ministerul Transporturilor atât în favoarea CFR S.A., cât şi în favoarea intimatei-reclamante ISAF.

Conchizând, a învederat că titlul recurentei-pârâte este mai bine caracterizat decât cel al intimatei-reclamante, întrucât dreptul său de proprietate a fost înscris în cartea funciară încă din anul 1948, în timp ce dreptul reclamantei nu este înscris în cartea funciară.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte.

Motivul invocat de apărătorul recurentei în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege nu îndeplineşte cerinţele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, reprezentantul recurentei-pârâte a susţinut că recurenta nu primeşte corespondenţa direct, ci printr-o altă societate care administrează clădirea, iar încheierea de îndreptare eroare materială nu i-a fost comunicată.

Contrar susţinerilor recurentei, atât decizia recurată, cât şi încheierea de de îndreptare eroare materială au fost comunicate la sediul social al recurentei, indicat şi prin cererea de recurs, din Bucureşti, Bd. x, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de apel, care poartă ştampila registraturii.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că a fost în imposibilitate să exercite recursul în termenul de 15 zile întrucât în decizie s-a menţionat greşit termenul de 30 de zile, iar încheierea de îndreptare a erorii materiale cu privire la durata termenului nu i-a fost comunicată, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite faţă de dispoziţiile art. 129 din Constituţie.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac reglementat de art. 129 din Constituţie, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar menţiunile inexacte din cuprinsul hotărârii nu au niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac, în condiţiile legii.

În speţă, în dispozitivul Deciziei civile nr. 1305 A din 30 octombrie 2018, instanţa a menţionat în mod greşit că hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Ulterior, prin Încheierea din data de 29 martie 2019, pronunţată în acelaşi dosar, instanţa a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Deciziei nr. 1305A din 30 octombrie 2018, menţionând că a fost indicat greşit termenul în care poate fi declarată calea de atac împotriva hotărârii, respectiv de 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile de la comunicare, cum este corect, potrivit art. 301 C. proc. civ.

În consecinţă, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată de reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Înalta Curte reţine că Decizia nr. 1305 A din 30 octombrie 2018 şi încheierea de îndreptare eroare materială din 29 martie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2012, au fost comunicate recurentei la aceeaşi dată, respectiv la 11 aprilie 2019, la sediul social al societăţii, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de apel, care îndeplinesc condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este şi cel de recurs, urmează a se reţine că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 27 aprilie 2019 (sâmbătă), prelungindu-se până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv la data de 2 mai 2019, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta a declarat recurs la data de 13 mai 2019, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că recurenta nu poate invoca vreo vătămare ca urmare a menţiunii eronate din cuprinsul dispozitivului deciziei atacate, întrucât atât decizia atacată, cât şi încheierea de îndreptare eroare materială i-au fost comunicate la aceeaşi dată, respectiv la 11 aprilie 2019, la sediul social indicat.

În consecinţă, întrucât recurenta a declarat recurs peste termenul legal şi nu a făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1305 A din data de 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca tardiv declarat.

Cu privire la cererea formulată de reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi şi Automatizări S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 24.008,79 RON, potrivit facturii nr. x din 19 septembrie 2019, achitată la data de 24 septembrie 2019, conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 10.000 RON, întrucât suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în calea de atac a recursului. Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părţile contractului de asistenţă juridică, ci este consecinţa evaluării cheltuielilor de judecată care trebuie să ţină cont de proporţia rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu şi munca prestată de avocat, criterii prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi şi Automatizări S.A. şi o va obliga pe pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A..

Respinge recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1305 A din data de 30 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca tardiv declarat.

Obligă pe pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata către reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi şi Automatizări S.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL