Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1455/2019 AI generated

Peremption of appeal for failure to discharge suspension condition by providing defendant domiciles

Case Number Decizia nr. 1455/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's finding that the appellant's appeal was perempted (barred) and leaving the lower court's initial dismissal of the lawsuit in force. The dispute concerned a claim for copyright infringement and moral damages arising from the unauthorized publication of the plaintiff's image in a private context, which the plaintiff sought to reform via appeal after the Court of Appeal suspended proceedings in January 2018 for her failure to provide the defendants' domiciles. The decisive legal issue was whether the plaintiff's December 2018 motion to resume proceedings interrupted the one-year period of lapse required for peremption under Article 248 of the Civil Procedure Code; the Court held that such a motion does not interrupt peremption unless it simultaneously fulfills the specific procedural obligation that caused the suspension—here, providing the defendants' addresses—which the plaintiff only did in February 2019, after the peremption deadline had expired.

Legislator headnote

AI generated

art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 1551 C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 253 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Peremption of appeal for failure to discharge suspension condition by providing defendant domiciles: Prin Încheierea din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor persoane fizice.

Keywords

AI generated
article of civil procedure procedural requirement discharge of obligation infringement procedure suspension period stay of proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996
(1), art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, prin fapta ilicită de a publica neautorizat, în data de 17 octombrie 2010, în revista C.
art. 36 din Legea nr. 85/2006
Prin Încheierea din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr.
art. 1551 C. proc. civ
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor persoane fizice.
art. 249 C. proc. civ
Potrivit art. 249 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
art. 253 C. proc. civ
(1) şi art. 253 C. proc. civ., instanţa a constatat perimată cererea de apel.
art. 248 C. proc. civ
În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a invocat prevederile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora partea nu se socoteşte în vină când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, făcând referire la faptul că deşi radierea pârâtei S.C.
art. 304 C. proc. civ
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurentă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 304 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. C. SRL), D. şi E., ca prin hotărârea ce va pronunţa:

1 - să se constate încălcarea de către pârâţi a drepturilor de autor ale reclamantei, anume încălcarea prevederilor art. 3, art. 7 lit. f), art. 10 lit. a) şi d), art. 12, art. 13 lit. a) şi f), art. 39 alin. (1), art. 88 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, prin fapta ilicită de a publica neautorizat, în data de 17 octombrie 2010, în revista C. (format tipărit şi electronic) imaginea reclamantei, expusă într-o fotografie privată, ce o înfăţişează în domiciliul său şi o poziţie indecentă, care însoţeşte articolul publicat la aceeaşi dată sub titlul "F.", articol semnat de pârâtul E., fără ca între reclamantă şi pârâţi să existe o convenţie sau un contract de cesionare privind difuzarea imaginii sale, şi fără a fi remunerată.

2 - obligarea pârâţilor de a-i acorda în solidar daune morale, în cuantum de 300.000 RON noi (trei sute mii), sumă ce va fi actualizată la valoarea corespunzătoare datei la care sentinţa pronunţată va rămâne definitivă, pentru daunele morale pe care aceştia le-au provocat reclamantei prin încălcarea drepturilor sale morale şi patrimoniale, supunând-o oprobiului public privind imaginea sa, motiv pentru care starea sa de sănătate a avut de suferit. Moralul reclamantei a avut de suferit, iar datorita expunerii sale publice într-o poziţie indecentă nu a mai putut ulterior să îşi găsească un loc de muncă sau să profeseze în mod independent una din cele patru ocupaţii liberale pentru care s-a pregătit.

3 - obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. de a-i acorda un procent, ce va fi stabilit de către instanţă, din încasările pe care aceasta le-a realizat pe nedrept prin vânzarea tirajului din data de 17 octombrie 2010, imaginea sa fiind multiplicată fără drept cu această ocazie.

4 - obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. de a şterge fotografia difuzată în format electronic şi care se regăseşte pe site-ul www.x.ro din data de 17 octombrie 2010.

5 - obligarea tuturor pârâţilor la a-i cere scuze reclamantei în mod public, printr-un comunicat ce va fi publicat pe site-ul www.C..ro şi va fi afişat la loc vizibil şi cu caractere vizibile.

6 - obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii în favoarea statului, în cazul în care aceştia nu vor pune în aplicare sentinţa ce urmează a se pronunţa.

Prin Sentinţa civilă, nr. 2237 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. C. SRL), D. şi E..

Împotriva sentinţei tribunalului reclamanta A. a declarat apel.

Prin Încheierea din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la finalizarea procedurii de faliment simplificat deschis prin Încheierea din data de 6 decembrie 2012 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, cu privire la intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, potrivit Rezoluţiei din data de 28 februarie 2014, având în vedere Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 52 din data de 23 ianuarie 2014, prin care s-a dispus desfiinţarea secţiei a IX-a civilă, şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 28 martie 2014, sub nr. x/2011*.

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2017 s-a dispus repunerea cauzei pe rol ca urmare a încetării cauzelor care au motivat suspendarea.

La acelaşi termen s-a pus în vedere apelantei să indice domiciliile intimaţilor-pârâţi persoane fizice, care iniţial au fost citaţi la sediul pârâtei persoană juridică, în prezent radiată.

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor persoane fizice.

La 28 decembrie 2018 apelanta a depus o cerere prin care solicita repunerea cauzei pe rol, fără a indica domiciliile intimaţilor-pârâţi.

În vederea discutării cererii de repunere pe rol s-a acordat termen la 20 februarie 2019.

La aceeaşi dată, prin e-mail, reclamanta a trimis o cerere prin care indica domiciliile intimaţilor-pârâţi.

La acelaşi termen s-a dispus citarea intimaţilor-pârâţi la domiciliile indicate şi s-a invocat din oficiu excepţia perimării, dispunându-se citarea apelantei cu menţiunea că excepţia perimării urmează a fi discutată la termenul următor cu procedură completă.

Repunerea cauzei pe rol s-a dispus la termenul din 17 aprilie 2019.

Prin Decizia nr. 714A din 8 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 2237 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

La adoptarea soluţiei, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Orice cerere de ... apel ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an ...".

S-a constatat că judecata cauzei s-a suspendat la data de 10 ianuarie 2018 în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor persoane fizice.

Deşi, formal, apelanta a depus cererea de repunere pe rol a cauzei la 28 decembrie 2018, partea nu a îndeplinit obligaţiile puse în sarcina sa, obligaţii a căror neîndeplinire a şi determinat suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ. Neîndeplinirea acestor obligaţii a şi condus la imposibilitatea discutării cererii de repunere pe rol la termenul acordat în acest scop, anume 20 februarie 2019, dată pentru care intimaţii persoane fizice nu au putut fi legal citaţi.

S-a arătat că apelanta şi-a îndeplinit obligaţia de indicare a domiciliului intimaţilor-pârâţi abia la data de 20 februarie 2019.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Instanţa a avut în vedere că practic, primul act care în mod real a fost realizat de apelantă în vederea soluţionării apelului a fost cel prin care a indicat domiciliul intimaţilor-pârâţi, ceea ce a permis citarea acestora şi discutarea cererii de repunere pe rol la termenul următor: 17 aprilie 2019.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că suspendarea cauzei, dispusă prin Încheierea din 10 ianuarie 2018 ca urmare a neîndeplinirii de către apelantă a obligaţiei de indicare a domiciliului pârâţilor, a durat până la 17 aprilie 2019, când s-a dispus repunerea cauzei pe rol, iar primul act de procedură făcut de apelantă în vederea judecării procesului a fost realizat la data de 20 februarie 2019, când a depus cererea prin care a indicat domiciliul intimaţilor-pârâţi, îndeplinindu-şi astfel obligaţia care condusese la suspendarea cauzei, acest act având şi efectul întreruptiv al termenului de perimare, în condiţiile art. 249 C. proc. civ.

S-a reţinut că cererea de repunere pe rol, deşi formulată înlăuntrul termenului de 1 an de la suspendare, nu intră în categoria actelor avute în vedere de art. 249 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu a întrerupt cursul perimării, întrucât prin ea nu se punea capăt situaţiei care a justificat suspendarea cauzei, pasivitatea apelantei în îndeplinirea obligaţiilor procesuale ce îi reveneau persistând şi după această dată, până la 20 februarie 2019, când aceste obligaţii au fost îndeplinite. Ca atare, ea nu poate fi considerată ca fiind realizată în vedere judecării procesului şi, prin urmare, nu a condus la întreruperea termenului de perimare.

Cum de la data suspendării judecării apelului şi până la data împlinirii termenului de perimare niciuna dintre părţi nu a realizat vreun act de procedură valid în vederea judecării cauzei, instanţa de apel a constatat că apelul a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de un an, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 253 C. proc. civ., instanţa a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a invocat prevederile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora partea nu se socoteşte în vină când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, făcând referire la faptul că deşi radierea pârâtei S.C. B. s-a pronunţat la data de 20 septembrie 2016, instanţa a lăsat cauza în nelucrare până în anul 2017, când s-a acordat termen la 15 noiembrie 2017.

Se mai arată că la termenul din 11 ianuarie 2018 instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor persoane fizice, însă a fost întrerupt cursul perimării prin formularea unei cereri de repunere pe rol la data de 28 decembrie 2018, ulterior fiind depusă la instanţă şi o cerere cu datele de contact ale intimaţilor.

Reclamanta învederează că, după depunerea cererii de repunere pe rol a cauzei, instanţa a acordat termen la data de 20 februarie 2019, când cauza a fost amânată pentru a fi citaţi intimaţii, iar în citaţia primită pentru termenul de la 17 aprilie 2019 se menţionează că termenul este acordat pentru discutarea excepţiei perimării cererii de apel. În opinia recurentei, se impunea ca mai întâi să fie discutată excepţia perimării, urmând ca în funcţie de hotărârea instanţei să îşi îndeplinească sau nu obligaţia de a indica domiciliile intimaţilor, deoarece în situaţia prezentată a fost pusă în situaţia să consume timp şi energie pentru a face demersuri în vederea obţinerii datelor de contact/domiciliile acestora.

Având în vedere că cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de împlinirea termenului de un an se solicită admiterea recursului.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurentă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 304 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu."

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul prevederilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile intimaţilor-pârâţi persoane fizice.

La data de 28 decembrie 2018 reclamanta A. a formulat cerere de repunere pe rol.

Instanţa a stabilit termen în vederea discutării cererii de repunere pe rol la data de 20 februarie 2019, dispunând citarea apelantei-reclamante pentru acest termen cu menţiunea de a indica domiciliile pârâţilor.

La termenul din 20 februarie 2019, reclamanta a depus în ziua şedinţei o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, indicând totodată şi adresele intimaţilor-pârâţi, cerere în raport de care instanţa a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 17 aprilie 2019, şi citarea intimaţilor-pârâţi (la adresele indicate) precum şi a reclamantei cu menţiunea că la termenul acordat se va pune în discuţie excepţia perimării cererii de apel.

Cauza a fost reţinută în pronunţare cu privire la excepţia perimării cererii de apel la termenul din 17 aprilie 2019.

Prin decizia recurată Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimarea apelului, reţinând că, de la data suspendării judecării apelului şi până la data împlinirii termenului de perimare, niciuna dintre părţi nu a realizat vreun act de procedură valid în vederea judecării cauzei, astfel că apelul a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de un an.

Conform prevederilor art. 249 C. proc. civ.:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurentă actului de procedură săvârşit după ce a fost dispusă suspendarea cauzei prin Încheierea din 10 ianuarie 2018, anume cerere de repunere pe rol, ca fiind act care întrerupe cursul perimării.

Cererea de repunere pe rol neînsoţită de indicarea domiciliilor intimaţilor-pârâţi persoane fizice nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condiţiile în care instanţa a dispus suspendarea, în temeiul art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., tocmai pentru neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de a indica domiciliile pârâţilor.

Cererea apelantei, deşi purta denumirea de cerere de repunere pe rol, nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, şi anume reluarea cursului judecăţii, atâta vreme cât ea nu avea un conţinut care să satisfacă exigenţele art. 1551 alin. (2) C. proc. civ., adică să reflecte îndeplinirea obligaţiilor în considerarea cărora a fost dispusă măsura sancţionatorie a suspendării.

Actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie să fie unul efectuat în vederea judecării procesului, cerinţă neîndeplinită de actul de procedură îndeplinit de recurentă ulterior suspendării cauzei. Cererii de repunere pe rol formulate la data de 28 decembrie 2018 i se putea recunoaşte calitatea de act valid de procedură care să întrerupă cursul perimării numai în condiţiile în care ar fi cuprins şi adresele la care să fie citaţi intimaţii-pârâţi, deoarece numai într-o asemenea situaţie se putea pune capăt situaţiei care a determinat la suspendarea judecăţii cauzei şi se putea considera că cererea a fost făcută cu scopul de reluare a judecăţii, în acord cu prevederile art. 1551 alin. (2) coroborat cu art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei vizând aspectul că deşi radierea pârâtei S.C. B. s-a pronunţat la data de 20 septembrie 2016, instanţa a lăsat cauza în nelucrare până în anul 2017, acestea nu vor fi luate în considerare, faţă de împrejurarea că prin decizia atacată este sancţionată rămânerea în pasivitate a recurentei după data de 10 ianuarie 2018, când s-a dispus suspendarea judecării apelului de către Curtea de Apel Bucureşti, astfel că nu reprezintă argumente care să vizeze raţionamentul instanţei de apel raportat la perioada în care pricina a rămas în nelucrare. În acest context trebuie observat că suspendarea ocazionată de procedura de faliment a S.C. B. S.R.L. a luat sfârşit la data de 15 noiembrie 2017, când instanţa de apel a reluat judecata în baza verificărilor efectuate cu privire la subzistenţa motivului suspendării.

Potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare zilei de plecare.

În speţă, termenul de perimare de un an prevăzut de art. 248 C. proc. civ. a început să curgă la data de 10 ianuarie 2018 şi s-a împlinit la data de 10 ianuarie 2019, potrivit prevederilor legale enunţate anterior.

Prin raportare la aceste repere temporale şi la conţinutul deficitar al cererii depuse de apelanta-recurentă pentru a se relua judecata apelului, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa de apel că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an din motive imputabile recurentei, care şi-a îndeplinit obligaţia de indicare a domiciliilor intimaţilor-pârâţi abia la data de 20 februarie 2019, ulterior împlinirii termenului de perimare.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurentă deciziei atacate, urmând a se dispune respingerea recursului astfel susţinut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 714A din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.

GGC - CL