Subrogation action for restitution of sale price after contract nullity: appeal allowed, decision quashed and remanded

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la data de 19 iulie 2017 reclamanta SC A. SRL a solicitat, pe calea acţiunii oblice, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 501.180,75 RON şi a dobânzii legale începând cu data de 30 aprilie 2009, către debitorii C. şi D.

2. Prin Sentinţa nr. 152 din 10 iulie 2018 Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi a chematului în garanţie E., a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. împotriva chematului în garanţie E., obligând pârâta să plătească acestuia 4760 RON cheltuieli de judecată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. suma de 15.176 RON cheltuieli de judecată.

3. Prin Decizia nr. 198 din 27 noiembrie 2018 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei şi a dispus obligarea reclamantei să plătească intimatei-pârâte B. Judeţul Arad suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel care a constatat faptul că recurenta deţine o creanţă certă şi exigibilă împotriva debitorilor (F.), dar şi faptul că există un prejudiciu creat de aceşti debitori, a apreciat că refuzul şi neglijenţa acestor pârâţi de a exercita acţiune împotriva intimatei G. în vederea restituirii sumei de 501.180,75 RON (preţul Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceştia sub nr. x din 30 aprilie 2009) sunt justificate.

Arată recurenta în acest sens că, în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 aprilie 2009, calitatea de vânzător aparţine intimatei G., iar nu membrilor acesteia. Susţine aceasta ca persoanele ce fac parte din asociaţie nu au figurat cu nicio calitate în contractul menţionat, cu atât mai mult nu se poate reţine calitatea de vânzător a acestora, astfel că instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, că întrucât s-a stipulat în contract că preţul a fost plătit anterior încheierii vânzării, fără ca notarul să ateste acest fapt, acest aspect poate fi combătut cu orice mijloc de probă.

În opinia recurentei, menţiunile din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 aprilie 2009, încheiat între pârâta G. şi debitorii C. şi D., privind plata preţului fac dovadă deplină până la proba contrară.

În consecinţă, în opinia acesteia, faptul că pârâta G. nu ar fi încasat preţul nu poate justifica respingerea acţiunii, deoarece dacă persoanele membre ale acestei asociaţii ar fi încasat preţul, intimata ar fi trebuit să le cheme în garanţie, fiind vorba de raportul dintre asociaţie şi persoanele membre, raport ce nu îi implică pe pârâţii F., cărora trebuie să li se restituie de către vânzător (G.) suma de bani plătită.

Arată recurenta că în conformitate cu art. 269 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care prevede că "Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului". Prin urmare, identitatea vânzătorului constatată de notarul public în cuprinsul actului autentificat, nu poate fi contestată până la declararea ca fals a înscrisului autentic, astfel încât pârâta G. are calitatea de vânzător potrivit actului autentic notarial, iar F. au calitatea de cumpărători, astfel că aceştia nu pot fi sancţionaţi prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 270 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, faptul că G. nu ar fi încasat preţul, nu poate justifica concluzia că aceasta nu ar fi ţinută să restituie acest preţ, deoarece dacă într-adevăr persoanele membre ale acestei asociaţii ar fi încasat preţul, intimata ar fi trebuit să le cheme în garanţie - fiind vorba de raportul dintre asociaţie şi persoanele membre, raport ce nu îi implică pe pârâţii F., cărora trebuie să li se restituie de către vânzător (adică de G. sau de către cine aceasta arată că ar fi primit plata) suma de bani plătită.

Intimata G. a apelat la instituţia chemării în garanţie a preşedintelui acesteia de la momentul încheierii contractului de vânzare în formă autentică (numitul E.), însă, dacă aceasta ar fi dat dovadă de bună-credinţă, şi nu ar fi încercat să ocolească restituirea preţului prin protejarea membrilor săi, ar fi trebuit tocmai pe aceştia din urmă să îi cheme în garanţie.

O a doua critică vizează faptul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 270 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că din moment ce proba plăţii preţului a fost răsturnată, întreg eşafodajul contractual ar fi fost "răsturnat", aspect total greşit, deoarece preţul este doar o parte din întreg (contractul), iar intimata rămâne vânzătorul, deci ea trebuie chemată în judecată, iar ulterior să cheme la rându-i în garanţie pe cel care a încasat preţul.

Arată recurenta că doar faptul plăţii poate fi răsturnat prin proba contrară, dar nu şi persoana vânzătorului, care rămâne G., notarul constatând identitatea, consimţământul şi semnătura părţilor.

Astfel, calitatea de vânzător a intimatei rămâne stabilită de notar, iar constatările rămân valabile până la înscrierea în fals, conform dispoziţiilor art. 269 şi 270 C. proc. civ.

În opinia recurentei, faptul că plata preţului către G. ar fi fost răsturnată prin proba contrară (conform art. 270 alin. (2) C. proc. civ.), iar preţul a fost plătit către persoanele membre ale composesoratului nu înseamnă că apelul trebuia respins, ci doar că aceşti membri ar fi trebuit chemaţi în garanţie de către G., şi nu fostul preşedinte (E.) - deoarece G. este vânzătorul din contractul autentic, aspect constatat de notarul public.

Ceea ce instanţa de apel ar fi putut face, interpretând şi aplicând corect art. 270 alin. (2) C. proc. civ., ar fi fost o eventuală anulare şi trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru ca prima instanţă să pună în discuţie o eventuală introducere în cauză a membrilor asociaţiei sau chiar ea să pună în discuţie o eventuală atragere în proces a semnatarilor acelor antecontracte care ar fi primit preţul, iar nu să respingă apelul.

Într-o ultimă critică, recurenta a susţinut că, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, reţinând faptul că au fost încheiate 87 de antecontracte, deşi, din actele dosarului, rezultă că doar un număr de 28 de persoane ar fi fost de acord să vândă, acest număr (28) fiind cuprins inclusiv într-o hotărâre A.G.A. a intimatei G., care se pretinde a fi nelegală (deşi instanţa penală nu a dispus anularea acesteia).

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 29 mai 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A. SRL şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 18 septembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză.

La data de 15 martie 2019, în termen legal, intimatul chemat în garanţie E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivare, s-a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că plata preţului anterior autentificării nu se înscrie între constatările făcute personal de notar, sens în care îi revenea recurentei obligaţia de a dovedi calitatea procesuală pasivă a G., respectiv, a existenţei calităţii acesteia de debitor pentru suma de 501.180,75 RON, în raport cu F.

Astfel, instanţa a constatat că preţul total de 501.180,75 RON se regăseşte în cuprinsul a 87 antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate între C. şi unii membri composesori, situaţie faţă de care conţinutul acestor antecontracte sunt opozabile debitorului recurentei, C., conform art. 273 alin. (1) C. proc. civ.

Realitatea antecontractelor de vânzare-cumpărare menţionate a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în Dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, stabilindu-se, cu putere de lucru judecat, că preţul de 501.180,75 RON a fost încasat, în mod direct, de la C., stare de fapt ce demonstrează lipsa uneia din condiţiile promovării acţiunii oblice întemeiată pe art. 1560 alin. (1) C. civ., respectiv existenţa unei acţiuni în pretenţii în patrimoniul soţilor ... împotriva G.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că recursul este o cale de atac extraordinară, în cadrul căreia pot fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârii atacate pe această cale, în acest sens fiind dispoziţiile, lipsite de echivoc, înscrise în art. 488 partea introductivă din C. proc. civ. conform cărora:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...)".

Având în vedere această caracteristică esenţială a căii de atac a recursului, nu pot fi evaluate în acest context procedural aspecte de netemeinicie a deciziei instanţei de apel invocate de recurentă prin ultima critică care vizează modalitatea în care instanţa de apel a statuat asupra situaţiei de fapt, stabilind modalitatea în care a fost realizată plata preţului vânzării.

Astfel, recurenta nu susţine în cuprinsul acestei critici o încălcare expresă şi reală a unor norme de drept, ci solicită prezentei instanţe de control judiciar, cu depăşirea limitelor dreptului la recurs pe care legea procedurală i-l conferă, o reevaluare a probelor administrate în etapele procesuale anterioare, care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.

Examinând decizia recurată, prin prisma primelor două critici cu a căror analiză a fost legal învestită - critici subsumate de recurentă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC A. SRL este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse, în ordinea impusă de logica raţionamentului judiciar.

Potrivit situaţiei de fapt stabilite de instanţele devolutive în speţă, pârâta B. a încheiat la data de 30 aprilie 2009, în calitate de vânzător, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 aprilie 2009 de către BNP H., prin care a vândut mai multe imobile, pârâţilor C. şi D.

Preţul vânzării menţionat în acest contract este de 501.180,75 RON.

Ulterior, la data de 28 mai 2009, pârâţii C. şi D., în calitate de vânzători au încheiat cu reclamanta în calitate de cumpărătoare, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2009 de către BNP H., având ca obiect vânzarea aceloraşi imobile, preţul stabilit fiind de 1.673.200 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 752 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2010, s-a constatat nulitatea absolută a ambelor contracte de vânzare-cumpărare anterior menţionate.

În speţă, reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune oblică, întemeiată pe prevederile art. 1560 din C. civ., solicitarea concretă a acesteia vizând obligarea pârâtei B. la plata sumei de 501.180,75 RON - reprezentând preţul stabilit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 şi a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 30 aprilie 2009 - către pârâţii C. şi D.

Înalta Curte, reţine că formularea acţiunii oblice - care, potrivit art. 1560 din C. civ. reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul acţionează cu scopul de a evita riscul insolvabilităţii debitorului său - impune îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv: a) deţinerea de către creditor a unei creanţe certe, lichide şi exigibile; b) justificarea unui interes serios şi legitim; c) inactivitatea debitorului.

În cauza de faţă, instanţa de apel a apreciat că în speţă, deşi sunt îndeplinite cerinţele vizând deţinerea de către reclamantă a unei creanţe certe, lichide şi exigibile ca şi cea vizând interesul reclamantei în formularea cererii de faţă, nu este îndeplinită condiţia inactivităţii debitorilor C. şi D., considerent în raport de care a validat soluţia primei instanţe care a respins cererea reclamantei.

În acest sens, s-a reţinut că pârâţii C. şi D. nu au o creanţă împotriva pârâtei B., aceasta neavând calitatea de debitoare a obligaţiei de restituire a preţului stipulat în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009, întrucât preţul menţionat în această convenţie (constatată ulterior nulă), nu a fost încasat de vânzătoarea B., ci a fost împărţit membrilor composesori care, primind preţul vânzării, au pus la dispoziţia cumpărătorilor . . . . . . . . . .terenurile înstrăinate din composesorat.

Raţionamentul instanţei de apel nu poate fi însă validat de către Înalta Curte, acesta fiind rezultatul unei aplicări greşite a normelor de drept material care reglementează plata, a dispoziţiilor înscrise în art. 1254 alin. (3) din C. civ., care reglementează principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară - restitutio in integrum, respectiv a prevederilor art. 270 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine în acest sens că, potrivit art. 1254 alin. (3) din C. civ., tot ceea ce s-a executat în baza actului desfiinţat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care actul nu ar fi fost încheiat.

În acest caz, temeiul juridic al restituirii prestaţiilor între părţi îl constituie tocmai desfiinţarea actului juridic, deoarece astfel dispare fundamentul executării acestora.

În consecinţă, în interpretarea acestei norme, Înalta Curte reţine că debitorul obligaţiei de restituire este partea contractantă care, în temeiul convenţiei constatate ulterior nulă, a beneficiat de prestaţiile cocontractantului său, iar nu terţii faţă de actul juridic lovit de nulitate.

Aşa fiind, câtă vreme actul juridic încheiat între B. şi pârâţii C. şi D., autentificat sub nr. x/2009, din care s-a născut obligaţia de restituire pretinsă de reclamantă în speţă, rămâne o res inter alia acta faţă de membri composesori, împrejurarea că, potrivit situaţiei de fapt stabilită în cauză, în privinţa bunurilor vândute, pârâţii C. şi D. au încheiat cu membrii composesori un număr de 87 de antecontracte de vânzare cumpărare - acte juridice diferite şi anterioare în raport cu contractul de vânzare menţionat - nu poate avea drept consecinţă o schimbare a debitorului obligaţiei de restituire a preţului vânzării.

În acelaşi sens, prezenta instanţă de control judiciar constată, contrar raţionamentului expus de instanţa de apel, că obligaţia de plată a preţului este specifică contractului de vânzare cumpărare încheiat de vânzătoarea B., iar nu antecontractelor de vânzare încheiate de membrii composesori.

În realitate, promisiunile de vânzare menţionate au dat naştere, în sarcina părţilor din aceste convenţii unor obligaţii de a face respectiv, de a depune toate diligenţele pentru perfectarea contractelor la care s-au angajat, fără ca aceste obligaţii să aibă drept contraprestaţii plata unei sume de bani (un preţ al promisiunii).

De altfel, se constată că, în speţă, instanţa de apel nu a reţinut în privinţa acestor ultime convenţii că au fost constatate nule şi nici nu a fundamentat din punct de vedere juridic, în alt mod raţionamentul potrivit căruia membri composesori au o obligaţie de restituire în raport cu cumpărătorii din Contractul autentificat sub nr. x/2009.

Într-adevăr, prevederile art. 270 alin. (2) C. proc. civ., statuează în sensul admisibilităţii probelor contrare declaraţiilor părţilor cuprinse în actul autentic care nu reprezintă constatări personale ale agentului instrumentator.

Cu toate acestea, trebuie observat că, aşa cum susţine şi recurenta, în privinţa constatărilor personale ale notarului public, cum sunt stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului lor cu privire la conţinut, semnătura şi data înscrisului, acestea, fac dovadă deplină până la înscrierea în fals, în conformitate cu dispoziţiile art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 269 alin. (1) din noul C. proc. civ., întrucât în acest caz agentul instrumentator identifică părţile, se asigură că acestea au cunoştinţă de conţinutul înscrisului, că îl semnează şi, în cele din urmă, consemnează data încheierii în formă autentică a înscrisului.

Aşa fiind, se impune a se constata, în speţă, că în conformitate cu art. 270 alin. (1) din C. proc. civ., înscrisul constatator al Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/2009 - act juridic constatat nul pe cale judiciară - face dovadă deplină cu privire la calitatea de vânzătoare a pârâtei B. -persoană juridică distinctă de promitenţii vânzători din cele 87 de antecontracte - dar şi în privinţa consimţământului vânzătoarei de a înstrăina terenurile menţionate în condiţiile stipulate în cuprinsul actului autentic.

Este real că, în cauza de faţă, în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului vânzării stabilit prin Contractul autentificat sub nr. x/2009, probatoriul analizat de instanţa de apel, relevă faptul că preţul menţionat a fost achitat anterior perfectării vânzării, fiind înmânat membrilor composesori, părţi în cele 87 de antecontracte de vânzare cumpărare prin care aceşti asociaţi s-au angajat să vândă pârâţilor F. terenuri din composesorat.

Contrar însă aprecierii instanţei de apel, această stare de fapt stabilită de instanţa devolutivă în urma evaluării probatoriilor administrate în condiţiile art. 270 alin. (2) din C. civ. nu este contrară declaraţiei vânzătoarei din actul autentic, referitoare la primirea preţului de vreme ce, în cadrul aceleiaşi situaţii de fapt, s-a reţinut că în cuprinsul actului se menţionează neechivoc că preţul a fost "achitat integral anterior semnării şi autentificării" contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, elementul nou, exterior clauzelor contractuale, relevat de probatoriile administrate de pârâtă în combaterea menţiunilor din actul autentic - constă în faptul că plata preţului vânzării nu s-a realizat prin încasarea preţului sau virarea unor sume de bani în conturile vânzătoarei, ci prin distribuirea şi înmânarea acestor sume de bani către membri composesori, părţi ai antecontractelor de vânzare anterior menţionate.

În acest context, justa soluţionare a cauzei reclama în sarcina instanţei de apel, învestită cu soluţionarea acţiunii oblice, obligaţia de a analiza valabilitatea plăţii astfel realizate.

Raportat la cele anterior constatate, Înalta Curte subliniază că deşi, de principiu, pentru a fi valabilă, plata trebuie făcută creditorului sau reprezentantului său (legal sau convenţional), potrivit art. 1096 alin. (2) din C. civ. de la 1864 (în vigoare la data realizării plăţii), plata este valabilă debitorul fiind liberat, prin urmare, de obligaţie şi în cazul în care este făcută unui terţ, dacă este ratificată de către creditor.

Or, în privinţa verificării îndeplinirii condiţiei impuse de art. 1096 alin. (2) din C. civ. de la 1864 nu se poate face abstracţie de împrejurarea că în litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 176A din 25 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1087 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a constatat deja că vânzătoarea B. - a fost constituită ca "persoană juridică fără scop patrimonial, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 1/2001 în vederea administrării şi exploatării terenurilor ce i-au fost reconstituite", respectiv că terenurile înstrăinate de aceasta prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 au fost reconstituite pe numele acesteia conform Titlului de proprietate nr. x/2009, ca "formă atipică a proprietăţii comune pe cote părţi forţate reconstituită în beneficiul unor subiecte colective de drept specifice - şi anume composesoratele".

Tot astfel, în litigiul anterior s-a reţinut că vânzarea terenurilor de către pârâta B. s-a hotărât de către "asociaţii prezenţi (membri composesori) în adunarea generală care s-a finalizat cu hotărârea de înstrăinare a terenurilor de către această pârâtă".

Ca atare, analiza existenţei obligaţiei de restituire a preţului vânzării în sarcina vânzătoarei din Contractul autentificat sub nr. x/2009 se impune fi raportată la natura dreptului de proprietate înstrăinat şi la specificul activităţii vânzătoarei.

Or, în speţă, încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 a avut drept temei, conform celor anterior reliefate, voinţa membrilor composesori - la cererea cărora, în baza art. 26 din Legea nr. 1/2000, s-a procedat la reconstituirea, în cadrul asociaţiei de exploatare în comun nou înfiinţate, a suprafeţelor de care au fost deposedaţi de stat - beneficiari ai cotelor părţi ideale şi indivizibile din suprafaţa reconstituită în calitate de membrii ai asociaţiei.

Aşa fiind, se impune a se constata că înserarea în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare menţionat a clauzei care consemnează declaraţia vânzătoarei în sensul că preţul vânzării a fost achitat anterior autentificării înscrisului constatator, are valenţa unui act unilateral de acceptare a plăţii realizate în condiţiile anterior reliefate.

Ca urmare, este lipsită de relevanţă juridică, în speţă, modalitatea în care pârâta B., prin organele sale de conducere, a înţeles să gestioneze, la momentul perfectării vânzării, propriul patrimoniu, respectiv opţiunea acesteia de a accepta distribuirea preţului bunurilor vândute către membri composesori care şi-au manifestat voinţa de a înstrăina drepturile de care au beneficiat în temeiul legilor speciale adoptate de statul român în materia fondului funciar.

Tot astfel, în mod singular, pasivitatea vânzătoarei manifestată ulterior constatării nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 în ceea ce priveşte prezervarea drepturilor sale în raport cu membri composesori - părţi în antecontractele de vânzare care şi-au manifestat voinţa de a înstrăina drepturile deţinute în composesorat - nu poate avea drept consecinţă exonerarea acesteia de obligaţia de restituire prevăzută de art. 1254 alin. (3) din C. civ.

Concluzionând, raportat la considerentele anterior evocate, se reţine că plata preţului vânzării din Contractul autentificat sub nr. x/2009 realizată în modalitatea anterior menţionată şi acceptată neechivoc de vânzătoare la momentul autentificării actului constatator al vânzării, în considerarea circumstanţelor factuale anterior reliefate, îndeplinea cerinţele impuse de lege pentru a fi considerată valabilă, astfel că, în mod eronat s-a reţinut în cauză, prin decizia civilă recurată, că pârâta B., nu are calitatea de debitoare a obligaţiei de restituire a preţului stipulat în această convenţie către pârâţii C. şi D.

Raportat la considerentele anterior expuse, care relevă interpretarea şi aplicarea greşită în speţă a prevederilor legale incidente anterior prezentate, Înalta Curte urmează a constata caracterul fondat al recursului reclamantei, situaţie în care, în temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează să analizeze temeinicia acţiunii oblice urmând să dezlege pe fond raportul juridic conflictual, având a se conforma indicaţiilor din prezenta decizie de casare cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa, vor fi avute în vedere şi solicitările formulate de recurenta-reclamantă, intimata pârâtă şi intimatul chemat în garanţie E. relative la acordarea cheltuielilor de judecată, a căror rezolvare nu a putut avea loc în faţa instanţei de recurs, dată fiind soluţia casării ce s-a impus a fi adoptată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Deciziei nr. 198 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2019.

GGC - LM