Defamation damages: proportionality of moral compensation and apportionment of litigation costs upon partial success

Asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 22 septembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul http://www.x.ro, pe cheltuiala acestuia, la sistarea publicării sau furnizarea de materiale în vederea publicării, în presa scrisă, media sau on-line, prin orice mijloace, de articole insultătoare sau de natură a aduce atingere demnităţii şi onoarei, reputaţiei şi vieţii private a reclamantului, precum şi obligarea pârâtului la înlăturarea materialelor defăimătoare, articole, fişiere foto şi video, fotografii publicate pe site-ul menţionat şi la închiderea conturilor de C., unde sunt uploadate fişierele video.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 74, 252, 253, 255, 1349, 1357, 1358, 1373, 1381 - 1383 C. civ., art. 30 şi 31 din Constituţie, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 21 martie 2017, reclamantul a formulat cerere modificatoare şi completatoare, prin care a arătat că înţelege a se judeca în contradictoriu şi cu D. şi a solicitat obligarea pârâţilor în solidar.

2. Prin Sentinţa nr. 1669 din 17 noiembrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive, ca neîntemeiată, a admis, în parte, acţiunea modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi D., a obligat pârâtul B. la plata sumei de 30.000 euro prejudiciu moral suferit de reclamant în perioada 4 septembrie 2014 - 4 ianuarie 2015, respectiv a obligat pârâtul D. la plata sumei de 30.000 euro prejudiciu moral suferit de reclamant în perioada 5 ianuarie 2015 - 26 iulie 2015.

Totodată, Tribunalul i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 11.380 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins, în rest, pretenţiile, ca neîntemeiate.

3. Prin Decizia nr. 839A din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi hotărâri, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că 1-a obligat pe acest pârât B. la plata sumei de 5.000 euro, prejudiciu moral suferit de reclamant în perioada 4 septembrie 2014 - 4 ianuarie 2015.

Totodată, a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.180 RON cheltuieli de judecată în fond şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1357 C. civ. în ceea ce priveşte principiul reparării integrale a prejudiciului reglementat de art. 1385 din acelaşi cod.

Totodată, a susţinut că hotărârea curţii de apel nu a aplicat jurisprudenţa CEDO privind criteriul raportului rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi prejudiciul cauzat, fiind astfel încălcat principiul reparaţiei echitabile.

Recurentul susţine că instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale fără să analizeze criteriile consacrate de doctrină şi jurisprudenţă în materie, soluţia de reducere a cuantumului daunelor morale nefiind judicioasă, întrucât suma acordată nu are caracterul unei reparaţii echitabile.

Referindu-se la cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, recurentul a arătat că potrivit jurisprudenţei consacrate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, criteriul general este acela că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi prejudiciu.

Or, în speţă, în opinia recurentului, curtea de apel nu a analizat raportul rezonabil de proporţionalitate, limitându-se numai la a constata faptul că pârâtul E. a cedat site-ul la 5 ianuarie 2015 respectiv că nu se poate susţine că prejudiciul moral suferit de reclamant în ultimele 4 luni a fost mult mai mare decât cel suferit în cei 4 ani anteriori.

Recurentul arată că prin raportare la conţinutul concret şi complet al articolelor publicate de pârâţi pe site, incluzând şi titlurile, faptele deduse judecăţii nu pot fi circumscrise limitelor legale ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare, având un caracter ilicit.

Totodată, reaua credinţă a pârâtului B. este, în opinia recurentului, cu atât mai mult dovedită cu cât fapta ilicită de publicare de articole denigratoare a fost continuată, deşi prin Sentinţa civilă nr. 700/2015 acesta fusese deja condamnat la plata daunelor morale către reclamant.

De altfel, fapta ilicită a acestui pârât continuă şi în prezent prin postarea pe C. a înregistrărilor aferente articolelor incriminate.

Recurentul precizează că respectivele articole conţin referiri la fapte concrete cu privire la care reclamantul a tăcut dovada cu înscrisuri că nu conţin informaţii reale, vinovăţia pârâtului E. fiind cu atât mai mare cu cât avea cunoştinţă de faptul că informaţiile sunt mincinoase, între părţi existând mai multe litigii civile şi penale, soluţionate în favoarea reclamantului.

Faţa de această situaţie, recurentul a considerat cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel ca fiind derizoriu în raport cu valoarea lezată, în opinia acestuia neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate, fiind încălcat principiul reparaţiei echitabile.

A doua critică vizează faptul că în opinia recurentului, în cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 451 C. proc. civ. cu privire la reducerea onorariului de avocat, acordat la instanţa de fond.

În acest sens, recurentul susţine că dispoziţiile art. 451 pct. 2 C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

În speţă, instanţa de apel a redus onorariul avocaţial acordat de prima instanţă având în vedere exclusiv valoarea litigiului, fără a analiza şi celelalte criterii stabilite de lege prin dispoziţiile art. 451 pct. 2 C. proc. civ., respectiv complexitatea cauzei şi munca îndeplinită de avocat, ţinând seama şi de circumstanţe.

Recurentul a apreciat astfel că suma de 11.380 RON stabilită de tribunal cu titlu de cheltuieli de judecată nu este disproporţionată în raport de activitatea desfăşurată de avocat, care a presupus, potrivit contractului de asistenţă juridică, consultaţii juridice, redactare cerere de chemare în judecată, precum şi asistenţă juridică şi reprezentare în faţă instanţei de judecată. A solicitat a se reţine că formularea acţiunii a impus studierea articolelor deduse judecăţii (de ordinul sutelor) şi, implicit, analizarea conţinutului acestora, astfel încât munca îndeplinită de avocat este direct proporţională cu complexitatea cauzei, reclamantul beneficiind de reprezentare la toate termenele de judecată, în care avocatul a pus concluzii în scris şi oral la toate excepţiile invocate de pârâţi, a administrat probe (interogatoriul pârâţilor şi audierea martorului), a formulat concluzii scrise pe fondul cauzei.

Într-o ultimă critică, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în privinţa stabilirii cuantumului daunelor morale.

Invocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul a opinat că instanţa, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, la stabilirea valorii despăgubirilor, era obligată să analizeze dacă fiecare dintre principiile Curţii Europene a Drepturilor Omului se aplică sau nu cauzei, dar şi să analizeze gravitatea consecinţelor faptelor continuate ale pârâtului în raport cu traumele psihice ale reclamantului, în temeiul probatoriului administrat.

A susţinut recurentul că instanţa de apel nu a raportat aspectele particulare ale speţei la practica CEDO în materie, motivând soluţia numai cu referire la două situaţii ce-l privesc exclusiv pe apelantul-pârât B., în condiţiile în care persoana care a suferit prejudiciul este reclamantul, curtea de apel nemotivând nici cu privire la valoarea lezată şi nici în privinţa reparaţiei echitabile.

Arată recurentul că, jurisprudenţa instanţei europene oferă criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, putându-se evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, respectivele criterii, cristalizate şi în practica instanţei supreme, fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

A solicitat, pentru toate aceste motive, admiterea recursului şi casarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului B. şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 17 aprilie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamant şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 12 iunie 2019.

6. Apărările formulate în cauză.

Urmare a comunicării motivelor de recurs, intimatul - pârât B. a depus întâmpinare, în termen legal, solicitând respingerea recursului şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii instanţei de apel.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 12 iunie 2019, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de moştenitori ai pârâtului B. (decedat la data de 28 decembrie 2018) a numiţilor F., G., H. şi I.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că întrucât în cauză au fost formulate mai multe motive de recurs, analiza acestora nu va fi realizată în ordinea în care acestea se regăsesc expuse în memoriul de recurs, ci în cea impusă de logica raţionamentului judiciar.

1. În referire la motivul de nelegalitate întemeiat de recurent pe prevederile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. Instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant faptul că "art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze.

Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul pretinde că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în privinţa modalităţii în care a fost determinat cuantumul daunelor morale susţinând, că faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, stabilirea valorii despăgubirilor, impunea în sarcina acestei instanţe obligaţia de a analiza cauza prin prisma principiilor deduse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care impuneau raportarea la valoarea lezată şi gravitatea consecinţelor faptelor pârâtului.

Analizând din această perspectivă legalitatea deciziei civile recurate, Înalta Curte reţine că, atunci când acordă despăgubiri morale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, raportându-se la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele faptelor ilicite, precum şi la consecinţele negative înregistrate de cel vătămat, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

În speţă, prezumând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral înregistrat de recurentul reclamant prin atingerea adusă dreptului acestuia la propria imagine urmare a faptelor ilicite reţinute în sarcina pârâtului, instanţa de apel a cuantificat despăgubirile ţinând cont de specificul prejudiciului încercat de acesta, consecinţele suportate de acesta în plan emoţional şi social, ulterior momentului pronunţării Sentinţei civile nr. 700 din 5 iunie 2015 de către Tribunalul Bucureşti, respectiv s-a raportat atât la gradul de intensitate al suferinţei încercate, durata în timp a noilor acţiuni ilicite deduse judecăţii în prezenta cauză, conduita făptuitorului ulterioară momentului la care acesta a fost sancţionat prin Sentinţa nr. 700 din 5 iunie 2015.

De asemenea, în analiza proporţionalităţii daunelor morale acordate reclamantului, Curtea de apel s-a raportat la cuantumul despăgubirilor deja acordate acestuia printr-o altă hotărâre definitivă, care sancţionase comportamentul ilicit al aceluiaşi pârât în sarcina căruia fuseseră reţinute fapte similare din punct de vedere al naturii şi gravităţii celor ce fac obiect al cauzei de faţă, fiind săvârşite în aceeaşi modalitate şi în continuarea celor deja analizate.

Prin urmare, contrar afirmaţiilor recurentului, valorile morale lezate prin acţiunile ilicite ale pârâtului au fost avute în vedere de instanţa de apel, atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei victimei asupra consecinţelor vătămării, fiind aşadar respectate principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susţinerilor recurentului instanţa de apel a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii.

În speţă, instanţa de apel a ţinut cont de importanţa valorii lezate, precum şi de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuşi, o sursă de îmbogăţire, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de atenuare a efectelor negative produse în plan psihic şi moral. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale referitoare la legislaţia şi practica judiciară din România, raportându-se, totodată nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci a avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamant.

Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare cauzei, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, daunele morale acordate fiind de natură să acopere suferinţa produsă prin lezarea demnităţii şi a reputaţiei acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte constată, contrar argumentelor expuse în recurs, că instanţa de apel a exercitat controlul de legalitate în limitele în care a fost învestită prin cererea de apel formulată în cauză de către pârâtul B. şi a răspuns argumentat criticilor formulate de către acest apelant, arătând de o manieră coerentă şi judicioasă care sunt considerentele pentru care a apreciat că hotărârea primei instanţe nu este legală din perspectiva modalităţii de apreciere a cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului.

Prin urmare, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, considerent în raport de care Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2. În referire la motivul de nelegalitate întemeiat de recurent pe prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte prima critică vizând pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1385 C. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prin argumentele prezentate în memoriul de recurs, recurentul critică, în esenţă, cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de apel, apreciind că este derizoriu în raport cu valoarea lezată, în opinia sa, în cauză, fiind încălcat principiul reparaţiei echitabile.

Astfel, deşi în expunerea acestei critici, recurentul face trimitere la faptele săvârşite de pârât deduse judecăţii în pricina de faţă, subliniind caracterul lor denigrator şi continuu şi respectiv, la reaua credinţă a pârâtului, trebuie observat că, aceste argumente nu tind la contura o situaţie de nelegalitate relativă la condiţiile impuse de art. 1357 din C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în speţă, ci la a evidenţia o pretinsă omisiune a instanţei de apel de a se raporta în stabilirea despăgubirilor morale la gravitatea faptelor deduse judecăţii, la consecinţele negative suferite de reclamant, respectiv la vinovăţia pârâtului.

Pe de altă parte, chestiunea invocată în recurs vizând ignorarea de către instanţa de apel a faptului că publicarea articolelor defăimătoare ar fi continuat şi ulterior datei pronunţării Sentinţei civile nr. 700/2015, tinde la a repune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză. Astfel câtă vreme în speţă, s-a reţinut, în urma aprecierii coroborate a probatoriului administrat că pârâtul a încetat săvârşirea faptelor ilicite, la data pronunţării sus menţionatei hotărâri, înstrăinând site-ul pe care au fost publicate articolele denigratoare, această statuare care vizează un aspect de netemeinicie al deciziei civile recurate nu poate fi supusă controlului de legalitate ce poate fi exercitat în recurs.

De asemenea, analiza acestei critici are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permisă în calea extraordinară de atac.

Raportându-se la criticile concrete de nelegalitate deduse analizei, Înalta Curte reţine în privinţa determinării cuantumului daunelor morale că nici dispoziţiile art. 1357 şi nici cele ale art. 1385 din C. civ. nu stabilesc criterii de cuantificare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

În acest context, având în vedere natura neeconomică a prejudiciului moral, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că întrucât acesta, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice, daunele morale fiind extranee realităţilor materiale, nu există criterii precise pentru cuantificarea lor. Aşa fiind, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată care trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Astfel, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să apreciere intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. Ca urmare, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Totodată, indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a drepturilor sale încălcate, cuantumul acesteia urmând în mod necesar a fi raportat şi la atitudinea adoptată de pârât atât la momentul săvârşirii faptelor ilicite, cât şi la alte circumstanţe factuale relevante.

Tot astfel, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu daunele suferite, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-a îndurat persoana păgubită.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege - care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral - spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

De aceea, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei relative la gravitatea faptelor, a consecinţelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viaţa particulară şi socială a victimei, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probatoriile administrate.

În acest sens, se reţine că instanţa europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Rezultă aşadar, că instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât pentru a-i alina suferinţa. Despăgubirea vine să compenseze prejudiciul în plan moral, iar nu prejudiciul ca atare, ştiut fiind că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, având în vedere că acordarea unei sume de bani abia dacă poate să-i aline victimei suferinţele produse, prin anumite avantaje, rezultat dezagreabil al faptei ilicite.

În aceste condiţii, în măsura în care instanţa de apel s-a raportat la criteriile anterior reliefate, nu se poate reţine încălcarea şi aplicarea greşită nici a art. 1357 respectiv a art. 1385 din C. civ. şi nici a jurisprudenţei CEDO.

În speţă, verificând raţionamentul judiciar expus de instanţa de apel în cuprinsul deciziei civile recurate, se constată că au fost avute în vedere drept criterii de cuantificare a despăgubirilor morale consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanţa şi gradul de atingere a valorilor morale lezate, intensitatea perceperii consecinţelor vătămării, gradul de afectare a situaţiei sale familiale şi sociale.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere natura articolelor publicate de pârât, numărul acestora, caracterul lor defăimător, reţinute în cadrul situaţiei de fapt de prima instanţă, dar şi perioada de timp în care s-a desfăşurat acţiunea ilicită a pârâtului care a constituit cauza acţiunii civile de faţă, contextul săvârşirii faptelor imputate pârâtului, caracterul similar al articolelor defăimătoare cu cele cca. 700 articole publicate pe acelaşi site în perioada 7 aprilie 2010 - 4 septembrie 2014 - care au făcut obiect al litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 700/2015 a Tribunalului Bucureşti, atitudinea pârâtului ulterioară momentului la care comportamentul său anterior a fost sancţionat, la cererea reclamantului prin obligarea sa la despăgubiri civile prin hotărârea sus menţionată.

În acest context care evidenţia faptul că prezentul prejudiciul moral invocat de reclamant prezintă, raportat tocmai la aceste circumstanţe factuale o legătură indisolubilă cu pagubele care au făcut obiect al analizei prin hotărârea anterior, respectiv a menţionată, se constată că este judicioasă aprecierea instanţei de apel în sensul că stabilirea cuantumului daunelor morale în cauză trebuie raportată, sub aspectul proporţionalităţii şi echităţii acestora, inclusiv la modalitatea în care a fost cuantificat deja prejudiciul moral înregistrat de reclamant urmare a faptelor ilicite sancţionate prin Sentinţa civilă nr. 700/2015.

Cum în speţă, cuantumul daunelor morale a fost stabilit de către instanţa de apel devolutivă în urma aplicării criteriilor anterior reliefate, aceste criterii fiind subordonate dezideratului aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, precum şi de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuşi, o sursă de îmbogăţire, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite, nu se poate conchide că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit prin decizia recurată nu este proporţională şi nici aptă a oferi acestuia o reparaţie echitabilă pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

Astfel, contrar afirmaţiilor din recurs, în cauză, instanţa de apel nu a diminuat cuantumul daunelor morale întrucât a apreciat ca nu s-a dovedit ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral şi nici nu a negat importanta valorilor lezate sau intensitatea şi gravitatea consecinţelor faptelor ilicite săvârşite de pârât. Dimpotrivă, valorile morale lezate prin publicarea articolelor defăimătoare au fost analizate atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, reaprecierea cuantumului despăgubirilor morale impunându-se tocmai în considerarea principiilor echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.

O atare analiză denotă, contrar criticilor din recurs faptul că instanţa de apel a fost interesată/preocupată de principiul echităţii în determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale şi a avut în vedere stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată, precum şi situaţia specială în care s-a aflat reclamantul, ceea ce include toate condiţiile impuse de lege pentru acordarea despăgubirilor, neputându-se ignora că despăgubirile acordate nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice, care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale, cu reflectare în sentimentul de frustrare pe care orice individ îl încearcă în perioada expunerii sale în mod continuu şi public unor afirmaţii care încalcă libertatea de exprimare.

Ca atare, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de instanţa de apel respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

În consecinţă, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticii formulate.

În ceea ce priveşte critica vizând pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Critica este nefondată.

O primă observaţie vizează faptul că recurentul ignoră nepermis în cauză, considerentele care au justificat soluţia instanţei de apel de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată, care nu a fost întemeiată pe prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., ci pe cele ale art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în speţă, dimensionarea cheltuielilor de judecată s-a raportat la câtimea pretenţiilor admise recurentului reclamant, iar nu la o pretinsă apreciere a instanţei de apel în sensul că onorariul de avocat ar fi vădit disproporţionat în raport cu valoarea obiectului pricinii sau cu prestaţia îndeplinită de avocat, astfel că nu se poate reţine o situaţie de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva aplicării eronate a normei înscrise în art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, ceea ce semnifică faptul că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câştigătoare. Dat fiind că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori realizarea dreptului pretins este imputabilă părţii potrivnice.

Tot astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv că analiza culpei trebuie să aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, care urmează a fi recuperate numai în măsura în care ele sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil.

Raportat la aceste criterii, în speţă, nu se poate reţine o diminuare nejustificată a onorariului de avocat, câtă vreme această măsură a fost justificată de instanţa de apel prin raportare la admiterea în parte a pretenţiilor deduse judecăţii.

Astfel, deşi, într-adevăr, valoarea obiectului pricinii şi prestaţia îndeplinită de avocat reprezintă criterii legale instituite prin art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. pentru aprecierea proporţionalităţii cuantumului onorariului de avocat aplicabile independent de câtimea pretenţiilor admise titularului cererii, trebuie observat că în cauză, aprecierea instanţei de apel are în vedere situaţia particulară reglementată prin art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. a reţinerii unei culpe procesuale în sarcina părţii ale cărei pretenţii s-au dovedit a fi fondate doar în parte.

În acest sens, în speţă, instanţa de apel a constatat că deşi prin cererea introductivă reclamantul a pretins daune morale în cuantum de 100.000 Euro, prin sentinţa civilă apelată, cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina ambilor pârâţi a fost de 30.000 Euro, fiecare, în apel, cuantumul despăgubirilor morale fiind diminuat în privinţa pârâtului B. la suma de 5.000 Euro.

Aşa fiind, de vreme ce pretenţiile reclamantului s-au dovedit a fi fondate doar în parte, acesta nu se află în privinţa daunelor respinse în situaţia unei părţi câştigătoare, iar culpa procesuală a acestuia priveşte partea de pretenţii considerate neîntemeiate, astfel încât, este judicioasă aprecierea instanţei de apel în sensul că acesta nu este îndreptăţit la a recupera întreaga sumă pe care a avansat-o cu titlu de cheltuieli de judecată în cauză, ci doar proporţional cu pretenţiile ce i-au fost încuviinţate, respectiv cu culpa procesuală a pârâţilor.

În egală măsură, raportat la circumstanţele specifice cauzei -prin formularea acţiunii civile de faţă reclamantul urmărind stabilirea în favoarea sa a unei sume globale cu titlu de despăgubiri morale - o atare constatare, nu impunea în sarcina instanţei de apel o obligaţie de a proceda la o analiză diferenţiată în privinţa aprecierii caracterului necesar şi proporţional al diferitelor categorii de cheltuieli avansate de reclamant în cauză, argumentele recurentului în sens contrar negăsindu-şi, de altfel, temei în prevederile înscrise în art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportat la cele anterior reliefate, Înalta Curte constată că în cauză instanţa de apel a făcut o aplicare judicioasă a normelor înscrise în art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că şi această critică se dovedeşte a nu fi fondată.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 839A din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 839A din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - LM