Delictual Liability on Private Utility Roads: Absence of Wrongful Act Where Victim Deprived Normal Trajectory to Unsignaled Supply Ramp

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 21 ianuarie 2016, A., B. şi C., ultimii doi minori (la acea dată) reprezentaţi de A. în calitate de mamă, au solicitat, în contradictoriu cu SC D. SRL şi SC E. SRL, obligarea pârâtelor la plata sumei de 600.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând veniturile pe care defunctul soţ, respectiv tată, F., decedat din culpa pârâtelor le-ar fi adus în familie pe perioada cuprinsă între decesul acestuia - anul 2014 şi până în anul pensionării - 2040, precum şi la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de daune morale (câte 200.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi).

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi pe cele ale art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Arad, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 693 din 8 decembrie 2016 a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect plata despăgubirilor.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 154 din 10 octombrie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei, reclamanţii A., B. şi C., ultimii doi prin reprezentant legal A. au declarat recurs, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenţii au susţinut o greşită aplicare de către instanţele fondului a dispoziţiilor legale care impuneau pârâtelor să ia măsuri pentru protejarea participanţilor la trafic, cu atât mai mult cu cât drumul respectiv era un drum privat în administrarea celor două pârâte.

În susţinerea recurenţilor, intimatele-pârâte ar fi trebuit să instaleze indicatori care să avertizeze participanţii la trafic că acel drum este privat şi nu au acces pentru a circula pe el, iar rampa de aprovizionare, respectiv acel gol de 1,2 m faţă de nivelul şoselei, trebuia semnalizată, fiind o obligaţie elementară prevăzută de art. 1349 C. civ.

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/1997, drumurile închise circulaţiei publice cuprind drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces şi drumurile de utilitate publică închise temporar circulaţiei publice. Administrarea drumurilor de utilitate privată se face de către deţinătorii acestora, potrivit art. 23 din acelaşi act normativ. Art. 40 şi următoarele prevăd obligativitatea semnalizării corespunzătoare a drumurilor private în cazul în care circulaţia pe acestea este restricţionată, respectiv menţionarea categoriilor de transport care pot utiliza şi care nu pot utiliza drumul.

Conform art. 40 alin. (1), drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului.

Obligaţii cu un conţinut similar sunt prevăzute şi prin dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1391/2016 ce cuprinde Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 165/2002.

Pe baza acestor dispoziţii legale, recurenţii afirmă că pârâtele aveau obligaţia de a semnaliza interdicţia de a intra pe drumul privat pe care a avut loc accidentul şi, de asemenea, de a semnaliza drumul şi de a-l menţine în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă. Accidentul a avut loc întrucât pârâtele nu au făcut acest lucru.

Aşadar, faptul că acest drum nu a fost semnalizat şi marcat corespunzător constituie fapta ilicită, element definitoriu pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

De asemenea, intimatele- pârâte aveau obligaţia de a semnaliza rampa în care s-a produs accidentul, obligaţie elementară dedusă din dispoziţiile art. 40 ale O.U.G. nr. 43/1997 şi cele ale art. 1349 C. civ. La locul producerii accidentului, şoseaua era dreaptă, iar golul rampei a apărut brusc, fără să fie semnalizat sau îngrădit şi fără să poată fi observat de biciclişti sau conducători auto. O dovadă în plus în sprijinul acestor susţineri este, în opinia recurenţilor, faptul că intimatele-pârâte au procedat, tardiv, la semnalizare.

Recurenţii invocă drept jurisprudenţă soluţia Sentinţei civile nr. 5470/2014 a Judecătoriei Bacău prin care, într-o speţă similară (pârâtul nu a semnalizat groapa de canal existentă în parcare, iar reclamantul a căzut cu maşina în groapa respectivă), instanţa a obligat pârâtul la plata de despăgubiri pe baza prevederilor art. 40 din O.G. nr. 43/1997 şi art. 1349 C. civ.

În mod greşit ambele instanţe de fond au atribuit vina producerii accidentului victimei acestuia. Faptul că victima circula cu bicicleta în apropierea rampei nu înseamnă că era în culpă, atâta timp cât nu era nicio interdicţie de circulaţie în zonă, nici pentru biciclete nici pentru autoturisme. Dacă porţiunea de drum ar fi fost semnalizată corespunzător, accidentul nu s-ar fi produs. Victima nu a încălcat prevederile art. 160 şi 161 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în condiţiile în care acesta se aplică bicicliştilor care circulă doar pe drumurile publice.

Interdicţia de a "circula pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament"există doar pentru cei care circulă pe un drum public, nu şi pentru cei care circulă pe câmp sau off-road, astfel că, circulând pe un drum privat, victima nu a încălcat nicio obligaţie care îi revenea. De asemenea, purtarea căştii de protecţie este doar recomandată şi aceasta doar în cazul circulaţiei pe drumurile publice, neputându-i fi imputată victimei lipsa unui astfel de element de protecţie.

Astfel fiind, nu există culpa defunctului pentru producerea accidentului, iar, faţă de probele de la dosar, consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1349 C. civ., intimatele-pârâte nerespectând norme minime de conduită, prin aceea că au lăsat o groapă nesemnalizată şi neîngrădită.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 29 mai 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 154 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi la data de 18 septembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă E. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate, ca legală şi temeinică. Instanţele de fond au analizat şi apreciat corect că, în raport cu regimul drumului - drum realizat în cadrul complexului de magazine, care nu constituie drum public în sensul O.G. nr. 43/1997, fiind un drum de utilitate privată - acestei societăţi nu-i revenea nicio obligaţie de semnalizare ori de montare a unor balustrade pentru a preîntâmpina accidente de felul celui produs în cazul victimei din speţă. În realitate, victima nu a respectat direcţia firească de mers pe drumul public, părăsind carosabilul cu intenţia de a scurta distanţa.

Dispoziţiile legale invocate de recurenţi nu au nicio relevanţă în speţă, de vreme ce societatea nu a impus nicio restricţie sau limitare a accesului publicului pe drumul de utilitate privată.

În realitate, reclamanţii nu au demonstrat instanţelor îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, în special pe cea a existenţei unei fapte ilicite care să fie imputabilă societăţii.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în termen legal, recurenţii au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă E. SRL.

Şi prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata-pârâtă SC D. SRL s-a solicitat respingerea recursului.

În măsura în care recursul ar fi admis, în cuprinsul întâmpinării au fost prezentate argumente pentru reducerea valorii prejudiciului moral de la 600.000 euro pentru toţi cei trei reclamanţi la maximum 10.000 euro pentru fiecare, precum şi pentru reducerea prejudiciului material de la 600.000 RON la 166.500 RON pentru ambii copii minori.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare, arătând că îşi menţin pretenţiile privind daunele morale la suma de 200.000 euro de persoană, iar în ceea ce priveşte prejudiciul material, au precizat că sunt de acord cu reducerea acestuia la suma de 166.500 RON, respectiv 100.500 RON pentru C. şi 66.000 RON pentru B., astfel cum a propus şi calculat intimata-pârâtă SC D. SRL

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora.

Contestând soluţia adoptată în cauză, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii-reclamanţi au criticat-o sub două aspecte, respectiv pentru greşita nereţinere în sarcina intimatelor-pârâte a faptei ilicite imputate acestora şi pentru greşita atribuire a culpei în producerea accidentului chiar victimei acestuia.

Cât priveşte fapta ilicită, aceasta a fost susţinută cu referire la neîndeplinirea de către intimatele-pârâte a obligaţiilor de a instala indicatoare care să avertizeze participanţii la trafic că drumul (parcurs de victimă până la locul accidentului) este privat şi nu este permis accesul pe el, şi de a semnaliza existenţa rampei de aprovizionare.

Existenţa unor atare obligaţii a fot dedusă de recurenţi din cuprinsul art. 1349 C. civ., ale dispoziţiilor art. 1, 4, 23, 40 şi 44 din O.G. nr. 43/1997, dar şi ale art. 3 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1391/2016 (Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Or, afirmarea neîndeplinirii de către intimate a obligaţiei de a semnaliza şi marca în mod corespunzător drumul - ceea ce, în viziunea recurenţilor, înseamnă instalarea de indicatoare care se avertizeze că drumul în cauză era privat şi era interzis circulaţiei - ignoră dezlegările instanţei a cărei hotărâre este criticată şi care a stabilit, în urma aplicării chiar a dispoziţiilor legale de care se prevalează recurenţii (O.G. nr. 43/1997 şi H.G. nr. 1391/2016) la situaţia de fapt dedusă pe baza probatoriilor administrate în faţa sa (planurile şi documentaţia ce au stat la baza emiterii Autorizaţiei de construirile nr. x din 14 octombrie 2008 în baza căreia a fost executată rampa de acces), că drumul pe care a circulat victima are regimul unui drum de utilitate privată deschis circulaţiei publice.

Din acest punct de vedere, se constată că, fără a combate sub orice motiv, dezlegările instanţei de apel pe acest aspect, recurenţii-reclamanţi se referă la o cu totul altă categorie de drumuri atunci când afirmă existenţa în sarcina intimatelor-pârâte a obligaţiilor de a instala indicatoare care să avertizeze asupra regimului privat al drumului, interzis circulaţiei.

Aşa după cum corect a stabilit instanţa de apel pe baza interpretării dispoziţiilor art. 1 - 4 şi 44 din O.G. nr. 43/1997, ca şi a celor ale art. 3 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1391/2016, regula o constituie drumurile deschise circulaţiei publice (dată fiind raţiunea şi destinaţia construirii acestora), în timp ce drumurile închise ori supuse unor restricţii de circulaţie constituie excepţia de la regulă. Obligaţia semnalizării regimului special al acestora şi al limitărilor aduse circulaţiei este instituită, în mod firesc, doar în cazul celei din urmă categorii, potrivit art. 3 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1391/2016 şi art. 44 din O.G. nr. 43/1977, proprietarul ori administratorul drumului, cu avizul Poliţiei Rutiere, fiind cel care decide asupra regimului de circulaţie ce afectează drumul de utilitate privată.

Or, precum s-a arătat, instanţa de apel a stabilit pe baza probatoriilor administrate că drumul pe care a circulat victima are regimul drumului de utilitate privată deschis circulaţiei, astfel încât nu se poate reţine că intimatele erau ţinute de respectarea obligaţiilor speciale prevăzute de art. 3 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1391/2006, respectiv că ar fi trebuit să instaleze indicatoare de semnalizare a regimului de drum privat, interzis accesului, după cum fără temei au pretins recurenţii.

Cât priveşte obligaţia de a semnaliza existenţa rampei de aprovizionare, recurenţii-reclamanţi au indicat ca sursă legală a acesteia dispoziţiile art. 1349 C. civ. potrivit cu care "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile sau inacţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Despre rampa de aprovizionare amenajată la intrarea în depozitul de mărfuri, instanţa de apel a reţinut, pornind de la dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 43/1997, care descriu elementele componente constructive ale drumului, că nu poate fi încadrată în vreuna din părţile acestuia.

De asemenea, s-a stabilit de către ambele instanţe de fond că, pentru a ajunge la aceasta, victima accidentului - care a circulat conducând bicicleta dinspre localitatea Vladimirescu spre intrarea în magazin pe drumul de acces destinat aprovizionării cu marfă -, după parcurgerea porţiunii în linie dreaptă, a părăsit traiectoria normală a drumului şi a executat un viraj brusc la dreapta, fără a ţine cont de axul de rulare, parcurgând câţiva metri pe platforma betonată, până la marginea acesteia, unde a căzut în gol.

Prin urmare, nu se poate reţine că rampa de aprovizionare a constituit un obstacol situat pe suprafaţa de rulare a drumului, similar unei gropi de canal din exemplul de speţă invocat de recurenţi şi care a condus în acel caz la antrenarea răspunderii civile delictuale a administratorului parcării (împrejurările de fapt şi regimul diferit al perimetrelor în care au survenit accidentele în fiecare dintre cazuri făcând ca exemplul de jurisprudenţă invocat să fie nerelevant).

Nu s-ar putea reţine, deci, nici o încălcare de către intimatele-pârâte a obligaţiilor de care acestea ar putea fi ţinute, ca deţinătoare ale terenului pe care este amenajat drumul de utilitate privată, pe temeiul dispoziţiilor art. 40 din O.U.G. nr. 43/1997, care se referă la necesitatea semnalizării şi menţinerii în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă.

Rampa de aprovizionare - au mai stabilit instanţele de fond pe baza probelor administrate - a fost executată pe baza unei autorizaţii de construire şi în concordanţă cu documentaţia tehnică ce a stat la baza emiterii acesteia, în cuprinsul căreia nu a fost prevăzută necesitatea unei semnalizări aparte ori a montării unei balustrade de protecţie. Or, de vreme ce normativele tehnice de executare a respectivei lucrări nu au prevăzut şi impus necesitatea unei protecţii/semnalizări suplimentare a rampei de aprovizionare, nu s-ar putea considera că o atare obligaţie revenea intimatelor-pârâte în virtutea regulilor generale de convieţuire evocate prin dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Obţinerea autorizaţiei de construire şi executarea rampei conform prescripţiilor tehnice ale acesteia demonstrează respectarea de către intimate a "regulilor de conduită pe care legea … le impune". De asemenea, nu s-ar putea considera că executarea rampei de aprovizionare în aceste condiţii a fost de natură a aduce atingere drepturilor şi intereselor altor persoane, de vreme ce, în mod obişnuit, era de neprevăzut posibilitatea deplasării vehiculelor/bicicletelor în partea superioară a rampei, cât timp calea ce asigură circulaţia acestora urma o cu totul altă traiectorie, respectiv cea a drumului de utilitate privată deschis circulaţiei. Or, a rezultat din circumstanţele factuale ale cazului, că victima accidentului a pătruns pe platforma betonată din partea superioară a rampei după ce, în mod neprevăzut, a părăsit traiectoria normală a drumului, executând un viraj brusc la dreapta, fără a ţine cont de axul de rulare al drumului.

Cât priveşte critica greşitei atribuiri a vinei producerii accidentului victimei acestuia, Înalta Curte admite că, într-adevăr, dispoziţiile art. 160 şi 161 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 impune obligaţii şi recomandări bicicliştilor care circulă pe drumul public, situaţie în care nu se mai regăsea soţul/tatăl recurenţilor la locul producerii cazului reclamant. În egală măsură însă, trebuie admis că deplasarea pe un mijloc de transport precum bicicleta - care oferă expunere corpului uman la înălţime şi viteză - realizată în afara unei căi special amenajate de rulare (indiferent că aceasta are regimul drumului public ori drumul de utilitate privată) şi în absenţa oricăror mijloace (recomandate) de protecţie nu poate avea decât semnificaţia asumării riscurilor ce pot decurge din această situaţie.

Astfel fiind, în mod corect au stabilit instanţele de fond că accidentul a fost cauzat de fapta victimei care, în mod culpabil şi neaşteptat, a părăsit drumul pe care se deplasa cu bicicleta, neputându-se reţine săvârşirea de către intimate a vreunei fapte ilicite imputabile care să poată sta la baza antrenării răspunderii civile delictuale a acestora pentru prejudiciile de ordin moral şi material suferite de recurenţi în urma acestui eveniment.

În considerarea acestor argumente, recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 16.231 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, datorată pentru judecata recursului şi pentru care a fost admisă de instanţă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenţi, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 154 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Suma de 16.231 RON reprezentând taxa de timbru, pentru care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului, conform art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - LM