Jurisdiction assigned to civil court in parish’s compensation claim under Law No. 165/2013.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2018, reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat instanţei, în principal, să se pronunţe asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită, asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate confirmate de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010; să dispună acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilele revendicate în baza cererii de retrocedare nr. x din 28 februarie 2003 formulate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a imobilului situat în oraşul Baia Sprie, identificat în CF nr. x, nr. top x şi ulterior în CF x, nr. cadastral x; să determine cuantumul măsurii reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (63) art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, prin stabilirea măsurii compensării prin puncte, număr de puncte ce se vor stabili printr-un raport de expertiză judiciară de evaluare.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să soluţioneze cererea de retrocedare nr. x/28 februarie 2003 prin emiterea unei decizii de validare, cu obligarea ambelor instituţii să-şi îndeplinească obligaţiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii; în ambele situaţii, a solicitat acordarea unor despăgubiri civile în baza art. 1381 C. civ., începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii şi până la încheierea contractului de închiriere conform art. 45 alin. (63) din Legea nr. 165/2013, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) şi 62 din Legea nr. 165/2013, cu titlu de reparaţie materială pentru nesoluţionarea cererii până în momentul de faţă, cuantumul anual al chiriei fiind 4 % din valoarea terenului stabilită conform grilei notariale valabile.

Prin Sentinţa nr. 43 din 14 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, admiţând, în prealabil, excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu.

În motivarea sentinţei, s-au reţinut următoarele:

Temeiul juridic al cererii, indicat în mod expres de reclamanta Parohia Reformată Oraşu Nou, este art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar subsecvent, art. 35 alin. (3) din lege.

Or, potrivit art. 35 alin. (11), "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii".

Prin urmare, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (2), (3) din lege revine spre soluţionare în primă instanţă secţiei civile a tribunalului.

Curtea de Apel a mai reţinut că reclamanta face referire la prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat a fi retrocedat şi a subliniat că, în virtutea respectării principiului simetriei drepturilor procedurale, instanţa competentă material şi teritorial este Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Capătul principal de cerere nu este, însă, întemeiat pe O.U.G. nr. 94/2000, ci pe Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Reclamanta solicită instanţei să se pronunţe în mod direct asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită, asupra existenţei şi întinderii dreptului său de proprietate, în baza art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, întrucât s-a depăşit un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii de retrocedare.

În acest context, reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile legale menţionate şi, în acelaşi timp, să ignore atribuirea expresă de competenţă pentru soluţionarea cererii. Competenţa exclusivă de soluţionare a litigiilor promovate în baza Legii nr. 165/2013 este stabilită prin art. 35 alin. (11) şi nu poate fi înlăturată pentru a se face aplicarea competenţei speciale reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Solicitarea subsidiară de obligare a pârâtelor la soluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 28 februarie 2003 în privinţa imobilului identificat prin CF. nr. x Baia Sprie, nr. top x, prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor reclamantei în principal în natură sau, după caz, măsuri reparatorii şi emiterea decizie de validare este întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi ar reveni în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Cluj, conform art. 3 alin. (7) din Ordonanţă.

Aceasta este, însă, o cerere subsidiară şi se va judeca de instanţa competentă pentru cererea principală, în conformitate cu art. 123 C. proc. civ.

Prin Sentinţa nr. 1362 din 13 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat, la rândul său, competenţa privind soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, admiţând, în prealabil, excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamantă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat în cauză a se constata calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi acordarea de despăgubiri prin puncte, pentru imobilul situat în Baia Sprie identificat în CF nr. x nr. top x, imobil ce face obiect al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emise de Comisia specială de retrocedare, constituită în baza O.U.G. nr. 94/2000, decizie prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, stabilindu-se înaintarea acestei decizii către Comisia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere că cererea de acordare măsuri reparatorii pentru imobilul ce face obiect al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 a fost de competenţa Comisiei Speciale constituite în baza O.U.G. nr. 94/2000, iar deciziile acesteia vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, potrivit art. 3 pct. 7 din Ordonanţă, tribunalul a apreciat că instanţa de contencios administrativ este competentă şi din perspectiva validării/invalidării acestei decizii cu consecinţa stabilirii în concret a măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru imobil.

Înalta Curte, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru considerentele care succed:

După cum au reţinut ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc de soluţionarea cauzei, reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie a formulat cerere de retrocedare în anul 2003 în baza O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cerere ce a fost soluţionată de Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, stabilindu-se înaintarea acestei decizii către Comisia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

Reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie nu a uzat, însă, de calea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 în termenul legal şi nici nu intenţionează în speţă infirmarea acestei decizii sub aspectul constatărilor asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită, asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, pentru a se proceda, eventual, la recalificarea juridică a cererii formulate la data de 15 noiembrie 2018. Dimpotrivă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, pretenţiile formulate au ca premisă tocmai aceste constatări din Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, urmărindu-se adoptarea măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Niciuna dintre instanţele aflate în conflict nu a reţinut că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi acordat despăgubiri în condiţiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum se propune prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013 referitoare la procedura de acordare de măsuri compensatorii.

Potrivit art. 18 alin. (3) din acest act normativ, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare, având atribuţiile prevăzute de art. 17, printre care validarea/invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii (lit. a) şi emiterea deciziilor de compensare a imobilelor (lit. b).

Este relevant, de asemenea, că cererile formulate pe temeiul O.U.G. nr. 94/2000 intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 165/2013, astfel cum se prevede în art. 3 pct. 1 din acest act normativ.

În acest context, Înalta Curte constată că nu este aplicabil art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, nefiind întrunită ipoteza vizată de normă şi, mai mult, nici nu se impune extinderea aplicării acestei norme la situaţia din speţă.

O eventuală interpretare prin analogie a dispoziţiilor legale în discuţie ar fi putut fi luată în considerare doar în absenţa unor prevederi relevante în cuprinsul Legii nr. 165/2013, pe care se fundamentează pretenţiile din cauză.

Or, Legea nr. 165/2013 conţine norme de competenţă aplicabile chiar în situaţia din speţă, reprezentate de dispoziţiile art. 35, potrivit cărora "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor reprezintă o entitate învestită de lege, după cum prevede art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, care emite, astfel cum s-a arătat anterior, decizii de compensare a imobilelor în baza deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Întrucât, prin cererea de faţă, reclamanta preconizează emiterea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în procedura Legii nr. 165/2013, a unei decizii de compensare a imobilelor în baza Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emise în procedura O.U.G. nr. 94/2000, sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pe acest temei, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte dispunând în consecinţă, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - CL