Admissibility of compensation claims under artificial accession: subsidiary nature of unjust enrichment and peremptory exceptions of prematurity

Constată următoarele:

1. Obiectul prezentei cauze:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23 septembrie 2015, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Cluj-Napoca ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună în principal:

1. stabilirea unui drept de proprietate al pârâtului asupra nivelului 2 şi a mansardei, precum şi a aripii adăugate construcţiei C1 cu nr. cad. x înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea pârâtului, edificată pe terenul proprietatea pârâtului, cu nr. cad. x înscris în aceeaşi CF, situat în Cluj-Napoca str. x, precum şi asupra corpului de clădire suplimentar edificat pe acelaşi teren;

2. obligarea pârâtului la plata sumei de 840.000 euro, echivalată în RON la data plăţii, reprezentând sporul de valoare adus imobilului teren şi construcţie, situat în Cluj-Napoca, str. x, înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea pârâtului, prin adăugarea unui nivel, mansardă şi aripă nouă în suprafaţă totală de aproximativ 810 mp, construcţia având nr. cad. x, respectiv valoarea de circulaţie a elementelor de construcţie adăugate, conform expertizei tehnice care se va realiza în cauză;

3. obligarea pârâtului la plata sumei de 360.000 euro, echivalată în RON la data plăţii, reprezentând sporul de valoare adus imobilului teren şi construcţie existentă, situat în Cluj-Napoca, str. x, înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, proprietatea pârâtului, prin construirea pe teren a unei construcţii noi, în suprafaţă aproximativă de 420 mp, având două niveluri, evidenţiate în cartea funciară ca fiind corpul 2 de clădire (C2) cu menţiunea "fără acte", respectiv valoarea de circulaţie a corpului de clădire, conform expertizei tehnice care se va realiza în cauză;

4. să se recunoască în favoarea reclamantei un drept de retenţie asupra imobilului teren şi construcţii C1 şi C2 în forma actuală, înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca, până la achitarea integrală a despăgubirilor ce se vor stabili în favoarea ei în legătură cu acestea.

În subsidiar, reclamanta a solicitat:

1. stabilirea unui drept de proprietate al pârâtului asupra nivelului 2 şi a mansardei, precum şi a aripii adăugate construcţiei C1 cu nr. cad. x înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea pârâtului, edificată pe terenul proprietatea pârâtului, cu nr. cad. x înscris în aceeaşi CF, situat în Cluj-Napoca str. x, precum şi asupra corpului de clădire suplimentar edificat pe acelaşi teren;

2. obligarea pârâtului la plata sumei de 840.000 euro, echivalată în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea actualizată a materialelor şi manoperei înglobate în nivelul suplimentar, mansarda şi aripa nouă, în suprafaţă totală de aproximativ 810 mp, adăugate construcţiei cu nr. cad. x existente pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. x, înscrisă în CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea pârâtului, conform expertizei tehnice care se va realiza în cauză;

3. obligarea pârâtului la plata sumei de 360.000 euro, echivalată în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea actualizată a materialelor şi manoperei înglobate în construcţia nouă cu două niveluri edificată pe terenul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, proprietatea pârâtului, conform expertizei tehnice care se va realiza în cauză;

4. să se recunoască în favoarea acesteia un drept de retenţie asupra imobilului, teren şi construcţii C1 şi C2 în forma actuală, înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca, până la achitarea integrală a despăgubirilor ce se vor stabili în favoarea ei în legătură cu acestea.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză şi pe dispoziţiile art. 482, art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, art. 45 alin. (2) Legea nr. 85/2006.

Prin Sentinţa civilă nr. 546 din 1 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia lipsei competenţei funcţionale de soluţionare a cauzei, invocată de către reclamantă, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de pârâtul municipiul Cluj-Napoca şi, în consecinţă, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin Încheierea din 25 mai 2016, Tribunalul Cluj, în primă instanţă, a dispus introducerea forţată în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în cauza având ca obiect stabilirea unui drept de proprietate al municipiului Cluj-Napoca asupra unor construcţii edificate de reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, reprezentând sporul de valoare adus terenului şi construcţiei situate în municipiul Cluj-Napoca.

În data de 6 februarie 2017, reclamanta A. a depus la dosar precizare de acţiune sub aspectul sporului de valoare solicitat în principal, dar şi contravaloarea actualizată a materialelor şi manoperei solicitată în subsidiar, în conformitate cu concluziile răspunsului la obiecţiuni şi respectiv a expertizei de specialitate.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 82 din 22 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului municipiul Cluj-Napoca reprezentat prin primar, a fost admisă în parte acţiunea şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 919.500 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând sporul de valoare adus imobilului proprietatea pârâtului prin adăugarea unui nivel, mansardă şi aripă nouă, în suprafaţă totală de aproximativ 810 mp; a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 269.500 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând sporul de valoare adus imobilului teren şi construcţie existentă prin adăugarea pe teren a unei construcţii noi, în suprafaţă de aproximativ 420 mp, având două niveluri, evidenţiată în cartea funciară ca fiind corpul 2 de clădire (C2), cu menţiunea "fără acte" s-a dispus instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei asupra imobilului teren şi construcţii C1 şi C2 în forma actuală, înscrise în C.F. nr. x Cluj-Napoca, până la achitarea integrală a despăgubirilor stabilite; au fost respinse celelalte capetele de cerere. S-a respins acţiunea faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, pe cale de consecinţă, au fost respinse excepţiile invocate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice după cum urmează: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei faţă de capătul de cerere având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate al municipiului Cluj-Napoca sau al Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţia prematurităţii formulării cererii având ca obiect obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin Decizia civilă nr. 329/A din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul municipiul Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 82 din 22 februarie 2017 a Tribunalului Cluj, a constatat decăderea pârâtului-apelant din termenul de formulare a dezvoltării motivelor de apel din 26 iunie 2017, a respins, ca tardive, excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată şi a obligat pe apelant să plătească intimatei A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că prezentului proces civil îi sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ. şi a constatat că înscrisul denumit "Dezvoltarea motivelor de apel", ca şi cererile în probaţiune, înregistrate în data de 26 iunie 2017, cu mult după împlinirea termenului pentru exercitarea căii legale de atac, sunt supuse sancţiunii decăderii.

Cu referire la excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, invocate de apelant prin "Dezvoltarea motivelor de apel" din data de 26 iunie 2017, Curtea a reţinut că motivele care susţin inadmisibilitatea şi prematuritatea prezentei acţiunii sunt veritabile apărări de fond, invocate de pârât prin raportare la texte normative care ocrotesc interese private, iar nu interese de ordin public, precum textele cuprinse în legea substanţială, C. civ., referitoare la accesiunea imobiliară artificială, care au fost invocate de pârâtul-apelant în faţa primei instanţe, fiind soluţionate ca atare. Ele sunt reformulate şi denumite "excepţii" prin înscrisul denumit "Dezvoltarea motivelor de apel", depus tardiv, în data de 26 iunie 2017.

Apelantul a evocat caracterul absolut al celor două excepţii, circumscris regimului juridic specific excepţiilor absolute, justificând astfel posibilitatea invocării lor în orice stare a procesului, însă aceste apărări au fost formulate în faţa primei instanţe de către pârât, fiind analizate ca apărări de fond însă, sub acest aspect, hotărârea nu a fost atacată prin declaraţia de apel depusă în termenul procedural, astfel că, în baza dispoziţiilor art. 247 alin. (2) din noul C. proc. civ., cele două "excepţii" invocate de apelant au fost respinse ca fiind tardiv formulate.

A observă Curtea că nu doar că s-a răspuns acestor apărări, prin hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă, dar a fost respinsă cererea reclamantului având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcţiilor care au fost realizate pe terenul aflat în proprietatea celui din urmă. Raportarea la textele normative care reglementează accesiunea imobiliară artificială s-a făcut exclusiv pentru aplicarea principiului îmbogăţirii fără just temei, în virtutea căruia instanţa a recunoscut în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri băneşti, apreciată a fi fost un constructor de bună-credinţă.

S-a răspuns, aşadar, acestor apărări de fond formulate de pârât, chiar în faţa primei instanţe, prin hotărârea pe care tribunalul a pronunţat-o şi motivele care o susţin, iar sub acest aspect hotărârea nu a fost atacată prin declaraţia de apel depusă în termenul procedural.

Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 247 alin. (2) din noul C. proc. civ., cele două "excepţii" invocate de apelant au fi respinse ca fiind tardiv formulate.

Curtea a analizat apelul numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel depuse în termenul procedural şi a verificat exclusiv aspectele cu care prima instanţă a fost sesizată, întrucât schimbarea cadrului procesual în apel nu este posibilă.

Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Cluj-Napoca, Curtea a relevat că, în prezentul proces, reclamanta a susţinut că temeiul acţiunii sale în justiţie este îmbogăţirea fără justă cauză, principiu care nu este reglementat expres prin dispoziţiile C. civ. de la 1864, dar care este evocat în ipoteza art. 494 din C. civ., respectiv proprietarul bunului imobil să nu realizeze o îmbogăţire fără justă cauză, ca urmare a accesiunii imobiliare artificiale.

Din analiza colii funciare nr. x Cluj-Napoca s-a reţinut că proprietar tabular al imobilului teren în suprafaţă de 756 mp., identificat cu număr cadastral x, este statul român, în administrarea Consiliului Local Cluj-Napoca. Neconcordanţa între situaţia tabulară a imobilului în litigiu, în care proprietar apare în continuare statul român, şi situaţia juridică reală, în care dreptul de proprietate imobiliară există în prezent în patrimoniul municipiului Cluj-Napoca, ex lege, nu este de natură să afecteze prezentul cadru procesual întrucât a fost dovedit că proprietar al terenului în litigiu este municipiul Cluj-Napoca, bunul fiind, de altfel, evidenţiat în inventarul imobilelor terenuri şi construcţii aparţinând domeniului privat al acestei unităţi administrativ-teritoriale.

În acest context, temeinic prima instanţă a apreciat că absenţa unui act administrativ de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, emis în aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, nu este de natură să contrazică situaţia juridică actuală şi reală a acestui imobil, care apare evidenţiat în mod distinct la poziţia 547 în inventarul imobilelor terenuri şi construcţii aparţinând domeniului privat al municipiului Cluj-Napoca întocmit în data de 21 decembrie 2014.

Cu referire la fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a reţinut, în principal, faptul că lucrările de construcţii au fost efectuate de reclamantă pe terenul aflat în proprietatea municipiului Cluj-Napoca în intervalul de timp cuprins între anii 2000 şi 2001, aplicându-se dispoziţiile C. civ. de la 1864, că apelantul municipiul Cluj-Napoca nu a contestat buna-credinţă a constructorului pentru ceea ce a făcut obiectul convenţiei dintre părţi, la momentul iniţial şi în baza documentelor justificative, unanim acceptate, arătând în cuprinsul declaraţiei de apel că reclamanta este un constructor de rea-credinţă exclusiv în ceea ce priveşte construcţia nouă edificată pe terenul în litigiu şi, în consecinţă, i se poate aplica regimul juridic al constructorului de rea-credinţă în privinţa despăgubirilor solicitate.

Pe parcursul procesului, reclamanta a fost consecventă în indicarea temeiului juridic al pretenţiilor sale, subliniind că acestea nu sunt în legătură şi nu derivă din contractul de comodat, fiind vorba despre o acţiune în pretenţii, fundamentată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză ce derivă din interpretarea dispoziţiilor art. 494 al C. civ. de la 1864, deoarece, prin accesiune imobiliară artificială, proprietarul terenului asupra căruia reclamanta a edificat extinderea la construcţia iniţială, identificată prin C1 şi construcţia nouă, identificată prin C2, respectiv municipiul Cluj-Napoca, a devenit şi proprietar al acestor construcţii, având obligaţia de a-l despăgubi pe constructor, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, Curtea observă că atât reclamanta, cât şi pârâtul, prin întâmpinarea formulată şi depusă chiar în faţa primei instanţe, se raportează la dispoziţiile art. 493 şi art. 494 din C. civ. exclusiv pentru aprecieri cu privire la buna sau reaua-credinţă a constructorului.

Concluziile primei instanţe sunt corecte şi se bazează pe o analiză temeinică a circumstanţelor de fapt: în privinţa corpului C1 de clădire, realizat în temeiul autorizaţiei de construire, " edificat cu acte", buna credinţă a constructorului este incontestabilă iar, cât priveşte corpul C2 de clădire, extindere realizată fără autorizaţie de construire, este invocat dreptul la despăgubiri, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, urmărind regimul juridic al constructorului de bună-credinţă.

Aşadar, reclamanta nu solicită aplicarea dispoziţiilor art. 493 şi art. 494 din C. civ. în favoarea sa, ci în favoarea proprietarului terenului, raportându-se la aceste texte normative exclusiv pentru aprecierea bunei sale credinţe în edificarea construcţiilor şi aplicarea regimului juridic al constructorului de bună-credinţă în soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor băneşti, iar, potrivit dispoziţiilor C. civ. de la 1864, buna-credinţă se prezumă.

Potrivit art. 494 din C. civ., proprietarul terenului pe care o altă persoană a făcut construcţii cu materialele ei devine, prin accesiune, proprietarul acestor lucrări, având obligaţia unei dezdăunări faţă de constructor.

Raporturile juridice dintre părţile implicate în această operaţiune sunt diferite după cum constructorul a fost de bună -credinţă sau de rea-credinţă.

Accesiunea se produce de plin drept, aşa cum a fost menţionată anterior, pe măsura ridicării construcţiei, a încorporării acesteia, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă a proprietarului terenului în acest sens, esenţială rămânând, în această ipoteză, stabilirea bunei-credinţe sau a relei-credinţe a constructorului şi, din această perspectivă, Curtea a reţinut că atitudinea pasivă a proprietarului terenului în tot timpul efectuării construcţiilor, până la finalizarea acestora, poate conduce la concluzia fermă a bunei-credinţe a constructorului, care a acţionat încredinţat fiind că are acordul tacit al proprietarului, atât pentru corpul C1, cât şi pentru corpul C2 de clădire, având în vedere, în principal, lipsa oricărei opoziţii din partea proprietarului terenului în tot timpul desfăşurării acţiunii de construire şi până în prezent, un interval de aproximativ 17 ani, precum şi implicarea activă a acestuia în emiterea certificatului de atestare a edificării construcţiei şi înscrierea noilor construcţii în cartea funciară.

În aceste condiţii, reclamanta are dreptul de a solicita şi de a obţine restituirea, în limitele realizării unui echilibru patrimonial. Izvorul acestui drept patrimonial şi al obligaţiei corelative rămâne faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză, aşa cum a fost reglementat regimul juridic specific, doctrinar şi jurisprudenţial, în condiţiile C. civ. de la 1864.

În privinţa cererii privind instituirea unui drept de retenţie, Curtea a considerat că condiţiile recunoaşterii acestui drept în favoarea reclamantei au fost temeinic evocate şi argumentate în cuprinsul considerentelor hotărârii de primă instanţă.

3. Cererea de recurs:

Împotriva Deciziei nr. 329/A din 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul municipiul Cluj-Napoca, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul consideră că, prin înscrisul denumit "Dezvoltarea motivelor de apel" înregistrat în data de 26 iunie 2017, nu au fost invocate motive suplimentare de apel, acestea neavând caracter de noutate, ci reprezentând o sintetizare a celor invocate la fondul cauzei de către recurent.

Cele două excepţii, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prematurităţii, au fost formulate ca atare prin înscrisul depus la data de 26 iunie 2017 şi, chiar dacă au fost indicate sub această formă pentru prima data în faţa instanţei de apel, nu justifică aplicarea sancţiunii decăderii, dat fiind caracterul lor de veritabile excepţii absolute şi peremptorii, care trebuiau tratate ca atare de către instanţa de apel, şi nu respinse ca tardive, în condiţiile în care, potrivit art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., "Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi".

Recurentul precizează că susţine în continuare excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prematurităţii, întrucât opţiunea privind exercitarea dreptului de proprietate pe calea unei acţiuni întemeiate pe accesiunea imobiliară artificială aparţine exclusiv proprietarului terenului şi nu constructorului, fiind o acţiune reală care nu dă dreptul constructorului de a introduce o acţiune în pretenţii întemeiată pe prevederile art. 494 alin. (3) C. civ., justificată pe îmbogăţirea fără justă cauză deoarece doar de la momentul manifestării voinţei de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcţiilor de către proprietarul terenului se naşte dreptul de creanţă al autorului lucrării, ceea ce face ca, anterior acestui moment, să nu existe o îmbogăţire fără justă cauză pentru proprietarul terenului.

Altfel spus, excepţia inadmisibilităţii este motivată prin raportare la prevederile art. 494 alin. (3) din vechiul C. civ., în sensul că, atâta vreme cât recurentul-pârât nu şi-a manifestat voinţa de a exercita dreptul de proprietate asupra actualului Corp 1 (pentru care se solicită pretenţiile reprezentând sporul de valoare) şi nici asupra Corpului 2 (construit fără forme legale), este inadmisibil ca intimata-reclamantă, în calitate de constructor, să promoveze o acţiune întemeiată pe prevederile art. 494 alin. (3) C. civ.

Un argument în plus este acela că, la momentul introducerii prezentei acţiuni, proprietarul terenului nici nu ar fi avut interesul să invoce accesiunea imobiliară, întrucât între Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi intimată există în derulare un contract de comodat valabil, care asigură posesia asupra terenului pe care sunt edificate atât corpul 1, cât şi corpul 2 până la data de 29 martie 2020, cu condiţia realizării obiectivului pentru care a fost încheiat.

Excepţia prematurităţii este argumentată de naşterea dreptului constructorului la despăgubiri numai în momentul în care proprietarul terenului pe care a edificat îşi manifestă voinţa de a deveni proprietarul construcţiei, prin invocarea accesiuni imobiliare artificiale. Doar din acest moment între cele două părţi se naşte un raport obligaţional, constructorul devenind creditorul obligaţiei de despăgubire. Însă, atâta timp cât proprietarul terenului nu-şi valorifică dreptul de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune şi îl lasă pe constructor să folosească terenul nestingherit, constructorul nu poate să îl oblige să îi ofere despăgubiri, o atare cerere fiind prematură.

Referitor la cererea în probaţiune formulată de apelantul municipiul Cluj-Napoca prin înscrisul depus la data de 26 iunie 2017, cerere respinsă ca fiind tardivă în apel, se arătă că s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la instanţa de fond, precum şi alte probe, în măsura în care necesitatea acestora va rezulta în cursul apelului, în condiţiile art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. .

Prin urmare, prin înscrisul denumit "Dezvoltarea motivelor de apel" doar s-a explicitat care este proba pe care apelantul dorea să o propună, respectiv o nouă expertiză tehnică, solicitare ce a fost formulată şi în faza judecării cauzei în fond.

Potrivit art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri".

Prin înscrisul depus la data de 26 iunie 2017 au fost indicate toate argumentele pe care se întemeia cererea în probaţiune privind necesitatea încuviinţării unei noi expertize tehnice, fiind imperios a se administra această probă, întrucât s-a constatat că valoarea tehnică a corpului de clădire C1 este de 699.267 RON (aproximativ 157.138,65 euro), iar corpul 2 nu aduce un plus de valoare proprietăţii, ci un minus semnificativ (valoarea costurilor de demolare).

Cu privire la considerentele instanţei de apel asupra fondului dreptului dedus judecăţii, recurentul arată că în mod greşit a apreciat instanţa de judecată că, în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile prevederile accesiunii imobiliare artificiale, în lipsa exercitării de către proprietar a dreptului de proprietate în temeiul accesiunii imobiliare, acesta neavând interes să îl exercite de vreme ce între Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi intimată există în derulare un contract de comodat valabil încheiat, care asigură posesia intimatei până la data de 29 martie 2020 asupra terenului pe care sunt edificate atât corpul 1, cât şi corpul 2 de construcţie.

Prin urmare, nu poate fi vorba despre existenţa unei măriri a patrimoniului unei persoane în detrimentul patrimoniului altei persoane, neexistând în această situaţie o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtului municipiul Cluj-Napoca în detrimentul intimatei A.

De asemenea, recurentul consideră că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că au fost incluse în inventarul privind domeniul privat al municipiului Cluj-Napoca la poziţia nr. 547, modificările ce au fost efectuate la construcţia existentă.

Un alt motiv de nelegalitate se referă la greşita interpretare a art. 494 alin. (3) din vechiul C. civ., de vreme ce, din analiza textului de lege invocat, reiese că este strict opţiunea proprietarului terenului de a alege care modalitate o utilizează în despăgubirea constructorului de bună-credinţă: contravaloarea materialelor şi preţul muncii sau plata unei sume de egale cu sporul de valoare dobândit de teren, motiv pentru care nici măcar constructorul nu poate să opteze pentru una dintre variante, cu atât mai puţin instanţa de judecată.

Însă, în prezenta cauză, s-a permis ca opţiunea să aparţină constructorului celor două corpuri de clădire, care a optat direct pentru varianta ce a fost convenabilă acestuia din punct de vedere al câştigului material, respectiv sporul de valoare, contrar prevederilor legale în materie.

Cu privire la construcţiile edificate de către reclamantă pe terenul pârâtului, se menţionează că, chiar dacă s-ar exercita un drept de accesiune imobiliară asupra acestei construcţiei edificate fără forme legale, niciodată această construcţie nu va putea să intre în legalitate conform reglementărilor urbanistice şi va rămâne doar o construcţie care din punct de vedere legal nu există, iar, potrivit art. 561 al Legii nr. 350/2001 actualizată:

"Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire ".

Având în vedere că această construcţie nou edificată nu ar putea fi legalizată, iar o eventuală exercitare a dreptului de accesiune imobiliară artificială nu ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a recurentului, ci dimpotrivă, la sărăcirea patrimoniului, întrucât s-ar achita despăgubiri pentru o clădire care nu ar putea fi valorificată, obligarea recurentului la achitarea către intimata A. a sumei de 269.500 euro este nelegală.

Recurentul consideră că nu a operat accesiunea imobiliară în privinţa celor două corpuri de clădire existente în prezent pe terenul situat în Cluj-Napoca str. x, întrucât în nu a existat o manifestare de voinţă a municipiului Cluj-Napoca cu privire la exercitarea dreptului de proprietate asupra celor două corpuri de clădire.

În situaţia în care s-ar accepta ipoteza exprimată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, conform căreia "accesiunea se produce de plin drept, pe măsura ridicării construcţiei, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă a proprietarului terenului în acest sens", atunci dreptul material la acţiune la data la care a fost promovată acţiunea în pretenţii este prescris, de vreme ce construcţia a fost edificată în perioada 2000 - 2001, iar prezenta cerere de despăgubiri a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 23 septembrie 2015, motiv pentru care recurentul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A., combătând cele susţinute de recurentul-pârât, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii şi prescripţiei, a criticilor aduse raportului de expertiză tehnică şi modului de stabilire a despăgubirilor.

În cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, s-a apreciat că soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 82/2017, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2015, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, menţinută prin Decizia nr. 329/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în acelaşi dosar, este temeinică şi legală, intrând sub incidenţa autorităţii de lucru judecat. A arătat că recursul formulat de recurentul-pârât municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este lipsit de interes, în condiţiile în care nu se aduc critici hotărârii recurate sub aspectul soluţiei pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, hotărârea Tribunalului Cluj bucurându-se de autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

La data 19 septembrie 2018, recurentul-pârât municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, a depus note de şedinţă, solicitând ca acestea să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei.

4. Procedura derulată în recurs

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 aprilie 2018

Prin rezoluţia din data de 26 iunie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 26 martie 2019, s-a fixat termen la 8 mai 2019 pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost întocmit la data de 11 februarie 2019 iar, prin încheierea de şedinţă din data de 8 mai 2019, s-a dispus asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâtul municipiul Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 329/A din 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a constatat că acesta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. şi că, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul declarat de pârâtul municipiul Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 329/A din 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a considerat greşită soluţia de respingere ca tardive a excepţiilor inadmisibilităţii şi prematurităţii, întrucât instanţa de apel ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Analizând această critică, Înalta Curte observă că respingerea celor două excepţii a fost motivată atât din perspectiva tardivităţii lor, datorate includerii acestor apărări procesuale în completarea motivelor de apel care au fost formulate cu depăşirea termenului de motivare a apelului, cât şi faţă de lipsa caracterului absolut al acestor excepţii, atribut care le-ar fi conferit dreptul de a putea fi invocate oricând şi în orice fază procesuală, de oricare dintre părţi sau din oficiu.

Curtea de Apel Cluj a calificat motivele care susţin inadmisibilitatea şi prematuritatea prezentei acţiunii civile în justiţie ca veritabile apărări de fond, invocate prin raportare la texte normative care ocrotesc interese private, iar nu interese de ordin public, precum textele cuprinse în legea substanţială, C. civ., referitoare la accesiunea imobiliară artificială, astfel că nu sunt excepţii absolute, care pot fi invocate în orice fază procesuală, aceste apărări de fond fiind de altfel invocate de pârâtul-apelant şi în faţa primei instanţe şi soluţionate ca atare, fără ca hotărârea să fi fost atacată sub acest aspect prin declaraţia de apel depusă în termenul procedural.

Verificând considerentele hotărârii pronunţate în primă instanţă, respectiv Sentinţa civilă nr. 82 din 22 februarie 2017 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, Înalta Curte observă că această instanţă a fost învestită cu soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive atât a municipiului Cluj-Napoca, cât şi a statului român, reprezentat legal prin Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, pârâtul municipiul Cluj-Napoca a supus dezbaterii şi alte excepţii, precum: excepţia nelegalei timbrări, excepţia lipsei calităţii de reprezentat a Ministerul Finanţelor Publice pentru statul român, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prematurităţii.

În motivarea ultimilor două excepţii din cele anterior menţionate, pârâtul-apelant municipiul Cluj-Napoca a arătat că, potrivit art. 494 alin. (1) din C. civ., opţiunea de a păstra sau de a ridica construcţiile edificate pe terenul său o are numai proprietarul terenului, pe când constructorul are doar un drept de creanţă sub condiţie suspensivă astfel că, până la invocarea accesiunii de către proprietarul terenului, dreptul reclamantei la despăgubiri este sub semnul incertitudinii, aceasta neavând deschisă calea unei acţiuni în realizare, context în care petitul de despăgubiri este prematur formulat.

Se observă că cercetarea pe care prima instanţă de fond a realizat-o asupra excepţiilor invocate, anterior antamării fondului cauzei, a vizat exclusiv considerentele care au condus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice şi la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Cluj-Napoca, toate celelalte apărări procesuale aduse de pârâtul municipiul Cluj-Napoca, pe cale de excepţie, fiind respinse în considerarea unui unic argument, acela al existenţei aceloraşi argumente, aspect care rezultă din folosirea sintagmei "pentru aceleaşi considerente".

Nici ulterior, cu prilejul antamării fondului cauzei, nu au fost analizate apărările procesuale ale pârâtului municipiul Cluj-Napoca, cu toate că atât temeiurile de fapt, cât şi cele de drept aduse în susţinerea lor erau diferite de cele care motivau excepţia lipsei calităţii procesual pasive, ceea ce impunea o analiză separată a fiecărei excepţii, iar nu folosirea unui argument generic.

Procedând astfel, prima instanţă s-a pronunţat asupra unor excepţii fără a le motiva, ceea ce echivalează cu necercetarea apărărilor procesuale aduse de pârâtul municipiul Cluj-Napoca.

În acest context, Înalta Curte consideră că în mod eronat instanţa de apel a ajuns la concluzia că apărările pârâtului cu privire la inadmisibilitatea şi prematuritatea acţiunii au primit o dezlegare în primă instanţă şi orice critică asupra modului în care au fost analizate se putea realiza doar pe calea controlului judiciar, în cadrul motivelor de apel depuse în termenul legal.

Neanalizarea apărărilor invocate de apelantul-pârât municipiul Cluj-Napoca l-a determinat pe acesta să reitereze în apel aceleaşi apărări procesuale, de această dată denumindu-le în mod explicit excepţii, dar instanţa de apel nu le-a analizat întrucât nu aveau caracter de excepţii absolute.

În faza procesuală a apelului, excepţia inadmisibilităţii a fost motivată de împrejurarea că, potrivit art. 494 alin. (3) din C. civ., este inadmisibil ca reclamanta, în calitate de constructor, să promoveze o acţiune în despăgubiri pentru construcţiile pe care le-a edificat pe terenul altuia, fără ca mai întâi proprietarul terenului să exercite dreptul de accesiune prevăzut de lege, iar excepţia de prematuritate a fost argumentată prin aceea că dreptul de creanţă al reclamantei, în calitate de constructor, nu este actual, pentru că acesta se naşte doar la momentul manifestării de voinţă a proprietarului terenului de a deveni proprietar asupra construcţiilor edificate de reclamantă pe terenul său, în condiţiile art. 494 alin. (3) din C. civ.

După cum rezultă din motivarea expusă, atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi cea a prematurităţii sunt apărări procesuale, iar nu apărări de fond, de vreme ce au în vedere neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile în despăgubiri iniţiată de titularul dreptului de creanţă, adică de constructorul care a edificat pe terenul proprietatea altuia.

Astfel, excepţia inadmisibilităţii evocă existenţa unei limitări legale pe care art. 494 alin. (1) din C. civ. o aduce dreptului la acţiune al constructorului, prin condiţionarea naşterii dreptului său la despăgubire de opţiunea proprietarului terenului de a cere fie păstrarea, fie ridicarea construcţiilor edificate pe terenul său, iar excepţia prematurităţii invocă lipsa de substanţă a dreptului reclamantei, determinată de absenţa dreptului de creanţă al constructorului, anterior manifestării acestei opţiuni.

Întrucât ambele excepţii relevă lipsuri ce privesc exerciţiul dreptului la acţiune în despăgubiri, acestea reprezintă apărări procesuale de fond, iar nu apărări de fond propriu-zise, astfel cum s-a menţionat în motivarea instanţei de apel.

Art. 494 din C. civ. reglementează atât condiţiile în care se realizează accesiunea imobiliară artificială, cât şi modalitatea în care poate fi despăgubit constructorul care a edificat pe terenul altuia, iar de la aceste condiţionări legale părţile nu pot deroga, chiar dacă sunt în discuţie interese private.

Reglementând în mod imperativ cadrul în care se produce accesiunea imobiliară artificială şi condiţiile în care pot fi acordate despăgubiri, art. 494 din C. civ. constituie o normă de ordine publică, astfel că neîndeplinirea condiţionărilor pe care le stipulează conduce la imposibilitatea analizei cauzei pe fond, ceea ce conferă excepţiilor inadmisibilităţii şi prematurităţii caracter absolut şi peremptoriu, contrar celor reţinute de către instanţa de apel.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod greşit instanţa de apel nu a răspuns acestor excepţii şi a trecut la cercetarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte temeiul juridic pe care s-a întemeiat prezenta acţiune, se observă că acesta evocă atât la principiul îmbogăţirii fără justă cauză, cât şi dispoziţiile art. 494 alin. (3) din vechiul C. civ.

Cu toate că este de necontestat că art. 494 alin. (3) din C. civ. reprezintă o aplicare legală a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consfinţit numai la nivel doctrinar sub imperiul vechiul C. civ., nu trebuie uitat faptul că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are prin excelenţă un caracter subsidiar, una dintre condiţiile intentării acestei acţiuni fiind absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea prejudiciului de către cel ce şi-a micşorat patrimoniul.

Or, din moment ce există un astfel de mijloc, cel menţionat în art. 494 alin. (3) din C. civ., principiul îmbogăţirii fără justă cauză nu îşi mai poate găsi o aplicare de sine stătătoare.

Ca atare, prezenta cerere de chemare în judecată nu se poate întemeia atât pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, cât şi dispoziţiile art. 494 alin. (3) din C. civ., astfel cum au reţinut ambele instanţe de fond.

Altfel spus, art. 494 alin. (3) din C. civ., făcând aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, îl include în modul în care reglementează accesiunea imobiliară artificială, astfel încât acest principiu nu mai poate fi privit ca un temei juridic distinct şi prioritar aplicabil faţă de art. 494 alin. (3) din C. civ. în scopul stabilirii condiţiilor de exerciţiu a dreptului la acţiune în dezdăunări avut de constructorul care a edificat pe terenul proprietatea altuia. Procedându-se altfel, ar rămâne fără conţinut dispoziţiile legale privind cadrul legal care reglementează accesiunea imobiliară artificială.

Întrucât în mod greşit nu au fost analizate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii, deşi aveau un caracter peremptoriu, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu prilejul rejudecării, instanţa va analiza cu prioritate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii, ca şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată în prezentul recurs, datorită caracterului lor peremptoriu, dar şi fondul litigiului, în cazul în care aceste excepţii vor fi găsite ca nefondate, urmând a fi luate în considerare şi criticile invocate în prezentul recurs în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care nu pot fi analizate, întrucât incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. face de prisos orice analiză pe în fond în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 329/A/2017 din data de 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - LM