Nullity of cassation appeal for failure to invoke statutory grounds against appellate statute of limitations ruling on property expropriation compensation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 275/23.03.2017, Tribunalul Maramureş a admis în parte cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Borşa, prin primar, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 9.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de proprietate privată asupra terenului de 560 mp, precizat în considerente, şi suma de 3285,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 337/A/20.09.2017, a admis în parte apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Oraşul Borşa, prin primar, a anulat Sentinţa nr. 275 din 23.03.2017 a Tribunalului Maramureş şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, după casare, Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 479/05.04.2018, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca prescrisă.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.265 RON/an de la înregistrarea acţiunii, cu dobânda legală.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 135/A/19 septembrie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei tribunalului.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată în rejudecare, are ca obiect un drept de creanţă, prescriptibil în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, decret aplicabil în cauză în raport de cele statuate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut că reclamantul a susţinut constant că i se cuvin despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 560 mp, de care a fost abuziv deposedat, apreciind că aceste despăgubiri ar fi în cuantum de 56.600 RON.

S-a mai reţinut că reclamantul a încercat valorificarea acestui drept şi pe calea Legii nr. 10/2001, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 184/04.02.2010 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosar nr. x/2008, notificarea sa fiind respinsă ca tardivă, prin Dispoziţia nr. 1397/2008, emisă de Primarul Oraşului Borşa.

Prin urmare, instanţa a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect un drept de creanţă, prescriptibil în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, decret aplicabil în cauză în raport de cele statuate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripţiei este de 3 ani, art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ precizând că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În speţă, dreptul reclamantului de a pretinde despăgubiri s-a născut cel mai târziu la momentul la care reclamantul a ştiut că acest teren a fost inclus în str. x, adică, la momentul emiterii HCL nr. 25/2001, hotărâre prin care Consiliul Local al Oraşului Borşa a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al oraşului Borşa, printre aceste bunuri numărându-se şi str. x.

Din expertiza topo întocmită de expert ing. B., a rezultat faptul că nr. top x, înscris în CF nr. x, care a format proprietatea reclamantului, pe o suprafaţă de 560 mp, face parte din domeniul public al oraşului Borşa, conform Anexei nr. 5 din H.C.L. nr. 32/08.08.2003.

Prin urmare, cel mai târziu la data emiterii H.C.L. nr. 25/30.08.2001 s-a născut dreptul reclamantului la a pretinde despăgubiri pentru acest teren de 560 mp.

Dovada certă în sensul că reclamantul avea cunoştinţă de situaţia faptică şi juridică a terenului o constituie tocmai demersurile pe care acesta le-a făcut în temeiul Legii nr. 10/2001, chiar dacă aceste demersuri au fost tardive în raport de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă s-ar lua în calcul, că moment al naşterii dreptului la acţiune al reclamantului la a pretinde despăgubiri, momentul finalizării demersurilor la Legea nr. 10/2001, respectiv, data de 04.02.2010, când a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 184/04.02.2010, în Dosar nr. x/2008 al Tribunalului Maramureş, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, acţiunea, promovată la data de 25 aprilie 2014, ar fi oricum prescrisă extinctiv, fiind în mod evident depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul a formulat contestaţie în anulare.

Prin Decizia nr. 208 A din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins excepţiile privind tardivitatea şi nulitatea contestaţiei, invocate de intimat, şi a respins ca nefondată contestaţia în anulare.

Cu referire la primul motiv al contestaţiei în anulare, s-a reţinut că această cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai atunci când procedura de chemare a contestatorului pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii şi, mai mult decât atât, este necesar ca partea nelegal citată să fi lipsit la termenul când s-a judecat pricina pentru că altfel, prin prezenţa ei se acoperă orice viciu procedural, potrivit art. 160 C. proc. civ.

S-a reţinut că în cauză, contestatorul A. a fost citat pentru termenul de judecată din data de 19 septembrie 2018, sala de judecată 38 din str. x, Cluj-Napoca, conform dovezii de înmânare existente la dosar.

Procesul s-a desfăşurat în data şi locul menţionate în citaţie, respectiv în data de 19 septembrie 2018 sala de judecată nr. 38, prin urmare, procedura de citare se consideră îndeplinită, din actele dosarului nerezultând niciun viciu de procedură în sensul celor afirmate de contestator.

În ceea ce priveşte invocarea nelegalei compuneri a completului de judecată, s-a reţinut că în cauză completul de judecată care a pronunţat Decizia civilă nr. 135 din 19 septembrie 2018, judecând în apel, a pronunţat tot în apel Decizia civilă nr. 337 din 20 septembrie 2017, prin care consecutiv admiterii apelurilor, a anulat hotărârea de primă instanţă şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Maramureş.

În cel de-al doilea ciclu procesual, cauza a fost rejudecată de către Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa civilă nr. 479 din 05 aprilie 2018, care la rândul ei, a fost atacată cu apel de părţile în proces.

Prin urmare, s-a reţinut că acelaşi complet de apel s-a pronunţat în cel de-al doilea ciclu procesual, verificând legalitatea şi temeinicia unei alte hotărâri judecătoreşti, pentru cu totul alte motive decât cele analizate în primul ciclu procesual, finalizat printr-o casare cu trimitere spre rejudecare.

În concluzie, s-a reţinut că incompatibilitatea absolută evocată de contestator în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu se verifică în persoana celor doi judecători care au compus completul de apel.

Împotriva Deciziei nr. 208 A din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, contestatorul a declarat recurs, invocând prevederile art. 466 - 508 şi art. 563 C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin criticile formulate, recurentul susţine că instanţa nu a observat că prin Sentinţa nr. 479 din 05.04.2018, Tribunalul Maramureş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără să respecte cerinţele art. 245 şi următoarele C. proc. civ. Susţine că dreptul la acţiune a fost respectat, arătând că încă din anul 2002 a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş mai multe acţiuni (Dosarele nr. x/2002, nr. y/2006, nr. z/2006 etc.) despre care instanţa nu a avut cunoştinţă, întrucât avocatul nu a depus dovezile la dosar. Ca atare, recurentul susţine că instanţa nu a cunoscut că nu a fost încălcat art. 18 din Decretul nr. 167/1958 şi Decizia nr. 1/17.02.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin criticile formulate, neîncadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa nu a observat că prin Sentinţa nr. 479 din 05.04.2018, Tribunalul Maramureş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără să respecte cerinţele art. 245 şi următoarele C. proc. civ. şi că dreptul la acţiune a fost respectat, având în vedere că încă din anul 2002 a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş mai multe acţiuni despre care instanţa nu a avut cunoştinţă, întrucât avocatul nu a depus dovezile la dosar.

Din conţinutul cererii de recurs, se constată că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia prin care Curtea de Apel Cluj a respins contestaţie în anulare ca nefondată.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 208/A din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - GV